2ra-390/15 — Repararea prejudiciului material şi moral

dosarul nr.2ra-390/15 prima instanţă: Derevenco V.P. instanţa de apel: Curdov A.I., Dimina E.I., Şpac A.Ch., ÎNCHEIERE 05 martie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Procuratura Comrat şi a recursului declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Aladov Vasilii Gheorghievici împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 04 noiembrie 2014, prin care apelul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi apelul declarat de Procuratura Comrat, au fost respinse şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Comrat din 20 mai 2014, c o n s t a t ă: La data de 06 august 2013, Aladov Vasilii s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii, invocă reclamantul că la 25 septembrie 2008, în privinţa lui, a fost pornită urmărirea penală conform elementelor componenţei infracţiunii, prevăzută de art. 361 alin. (2) lit. c) CP RM (cauza penală nr. 2008990202). La 14 octombrie 2008, reclamantul a fost recunoscut ca bănuit în săvîrşirea infracţiunii, prevăzută de art. 361 alin. (2) lit. c) CP RM (ordonanţă de recunoaştere în calitate de bănuit din 14 octombrie 2008). La 10 noiembrie 2008, reclamantul a fost pus sub învinuire şi i-a fost înaintată învinuire în săvîrşirea infracţiunii, prevăzută de art. 361 alin. (2) lit. c) CP RM (ordonanţa de punere sub învinuire din 10 noiembrie 2008). În aceeaşi zi, în privinţa reclamantului, a fost aleasă măsura preventivă sub formă de declaraţie de a nu părăsi ţara, care a fost aplicată la 10 noiembrie 2008. 1 La data de 11 iunie 2009, reclamantul repetat a fost pus sub învinuire în cauza penală vizată şi lui iarăşi i-a fost înaintată învinuire în săvîrşirea infracţiunii, prevăzută de art. 361 alin. (2) lit. c) CP RM.

În aceeaşi zi, în privinţa reclamatului, în cauza penală menţionată, iarăşi a fost aleasă măsura preventivă sub formă de declaraţi de a nu părăsi ţara, care a fost aplicată la 11 iunie 2009. Dosarul penal a fost expediat spre examinare în fond, în judecătoria sectorului Botanica, mun. Chişinău. Prin sentinţa judecătoriei sectorului Botanica mun. Chişinău din 29 iunie 2010, reclamantul a fost achitat din motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 iunie 2011, a fost respins apelul, depus de către procuror şi a fost menţinută sentinţa judecătoriei din 29 iunie 2010. Decizia Curţii de Apel Chişinău a fost menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 decembrie 2012. Menţionează reclamantul că în conformitate cu art. 1398 alin. (1) CC RM cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul moral cauzat în cazurile prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 1405 CC RM, prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 1422 alin. (1) CC RM în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.

Totodată, reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea - art. 1422 alineatele (2) şi (3) CC. În virtutea cerinţelor art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, este reparabil prejudiciul moral cauza: persoanei fizice în urma aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală condamnării ilegale.

Susţine reclamantul, că în cadrul examinării cauzei penale în instanţa ce judecată conform demersului reclamantului, a fost efectuată expertiza trasologică în scopul prezentării probelor neimplicării la infracţiunea imputată, cheltuielile pentru efectuarea ei, în mărime de 6000 lei, au fost puse pe reclamant şi consideră că acestea sunt pasibile reparării drept prejudiciu material cauzat. Concomitent, susţine reclamantul că, în urma efectuării ilegale a urmăririi penale în privinţa sa, a perchiziţiei ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive 2 sub formă de declaraţia de a nu părăsi localitatea, atragerii ilegale la răspundere penală, i-au fost cauzate suferinţele morale considerabile.

Astfel, statul, în virtutea legii, este subiect al răspunderii, şi repară prejudiciul moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii, care au încălcat ilegal drepturile personale nepatrimoniale ale reclamanţilor (onoare, demnitate, siguranţa persoanei) prin ce au cauzat suferinţe morale considerabile, este obligat să compenseze prejudiciul moral cauzat în formă stabilită prin legislaţia (prin compensaţia în echivalent bănesc).

Reclamantul a menţionat, că la aprecierea cît de considerabil era prejudiciul moral cauzat şi determinarea mărimii prejudiciului moral se reţin următorii factori ce condiţionează gradul şi caracterul prejudiciului moral cauzat: gravitatea infracţiunii în săvîrşirea căreia el a fost învinuit,durata urmăririi penale precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată, rezonanţa pe care a avut-o informaţia în societate despre învinuirea reclamantului şi consecinţele ei, natura drepturilor personale lezate şi locul lui în sistemul de valori al persoanei, caracterul şi gradul suferinţelor psihice. Infracţiunea imputată după clasificarea sa se referă la categoria infracţiunilor mai puţin grave, ceea ce permite să o aprecieze ca esenţială din punct de vedere a consecinţelor posibile nefavorabile pentru persoana, atrasă la răspundere pentru săvîrşirea ei.

Pentru această infracţiune este prevăzută pedeapsă inclusiv, cu închisoare, ceea ce urmează a fi apreciată ca o primejdie reală potenţială pentru libertate şi siguranţă persoanei. Durata totală a urmăririi penale şi a examinării cauzei în instanţa de judecată a avut loc de pe 25 septembrie 2008 pînă pe 19 decembrie 2012 şi poate fi recunoscută ca durata excesivă. Într-o anumită perioadă de timp, aproximativ patru ani, în privinţa inculpatului au fost aplicate măsuri procedurale de constrîngere, care au limitat esenţial drepturile, libertăţile şi interesele lui legitime. Declaraţia de a nu părăsi ţara, aleasă ca măsura preventivă, a limitat nu numai dreptul la libera circulaţie, dar şi a schimbat multe planuri personale, a împiedicat realizării drepturilor civile la muncă şi la libera alegere a muncii ( art. 43 alin.(l) Constituţiei RM).

În afară de această, prin interdicţia la libera circulaţie, au fost afectate toate planurile profesionale şi de întreprinzător ale reclamantului, deoarece el a fost lipsit de posibilitate să plece peste hotare pentru gestionarea afacerilor necesare şi stabilirea relaţiilor industriale şi economice cuvenite. Probleme şi greutăţi mai considerabile au fost suportate de în cadrul examinărilor cauzei penale în instanţele de judecată. Susţine reclamantul că, în total, pe cauza penală, în timp de doi ani şi jumătate, au fost programate şi desfăşurate 26 de şedinţe de judecată (20 în prima instanţa, 3 în instanţa de apel şi 3 la Curtea Supremă de Justiţie).

Pentru participare la examinarea cauzei, concomitent şi cu pierderile esenţiale materiale şi ale timpului pentru deplasare şi participare nemijlocită în şedinţe de judecată au fost suportate, după volum şi resurse, cheltuieli de timp, 3 mijloacele materiale, muncă şi alte eforturi, legate cu necesitatea îndeplinirii a diferitor măsuri de a se apăra de la învinuirea înaintată ilegal, considerabile. Rezonanţa pe care a primit-o informaţia privind învinuirea reclamantului în societate şi consecinţele ei, natura drepturilor personale încălcate şi locul lor în sistem de valori umane, caracterul şi gravitatea suferinţelor morale cauzate, şi consecinţele lor pentru sănătate, demnitate, perspective vitale şi profesionale ale reclamantului.

Acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală şi ale procuraturii, care s-a exprimat în învinuirea publică a reclamantului în săvîrşirea acţiunilor criminale, cu nivel suficient de probabilitate a provocat atitudine negativă faţă de reclamant la un anumit număr de persoane, scăzîndu-i nivelul de apreciere publică ca membru al societăţii; nivelul autoaprecierii interioare a calităţilor personale, locului său în familie, colectiv, societate; nivelul opiniei publice, care s-a format despre calităţile personale şi profesionale ale reclamantului.

În urma acţiunilor ilicite din partea organelor indicate (reprezentanţii cărora la săvîrşirea acţiunilor ilicite, concomitent, au răspîndit informaţia privind infracţiunile chipurile săvîrşite de către reclamant între diferite întreprinderi şi instituţii (prin intermediul interpelărilor şi prin solicitarea diferitor informaţii), funcţionari publice, lucrători de poliţie şi alte persoane a fost scăzut statutul public al reclamantului cu pierderea reputaţiei. Una dintre modalităţi a cauzării reclamantului prejudiciului moral, înjosirii şi creării viziunii negative despre reclamant a devenit efectuarea percheziţiei în automobilul personal al reclamantului (ordonanţa de efectuare a percheziţiei din 19.09.2008, proces-verbal de percheziţie din 24.09.2008).

Acţiunile ilicite, care practic au rămas fără pedeapsă, s-au reflectat asupra bunului nume al reclamantului, respectului şi reputaţiei, calităţilor morale spirituale şi altele, conform cărora îl apreciază anumite persoane, şi prin care reclamantul se apreciază singur. Mai susţine reclamantul că a fost scăzută apreciere publică şi a calităţilor personale (moral spirituale) ca cetăţean şi membru al societăţii, ceea ce a implicat scăderea autoaprecierii, a locului său în familie, colectiv, societate. A suferit reputaţia, care presupune opinia publică formată despre calităţile personale şi profesionale ale reclamantului. În urma atentării ilegale, conştient orientată spre discreditarea persoanei reclamantului, înjosirea şi pierderea reputaţiei, i-au fost cauzate suferinţe morale ireversibile şi estetice, gradul şi adîncimea cărora, nu pot fi apreciate şi exprimate prin echivalent bănesc sau în orice alt echivalent material.

În opinia reclamantului, compensaţia bănească în mărime de 100000 lei este proporţională celor suferinţe, prejudicii şi înjosiri, pe care el de nenumărate ori a fost nevoit să le suporte în urma săvîrşirii acţiunilor ilicite faţă de el. Cere Aladov Vasilii, repararea prejudiciului material în sumă de 6000 lei şi compensarea prejudiciului moral în sumă de 100000 lei. La 27 noiembrie 2013, prin încheierea protocolară în proces, a fost implicată Procuratura Generală a Republicii Moldova în calitate de intervenient accesoriu, de partea intimatului (f.d.52). Prin hotărîrea Judecătoriei Comrat din 20 mai 2014, acţiunea a fost admisă 4 parţial. (f.d. 95, 105-108) La data de 11 iunie 2014, Procuratura Comrat a depus apel nemotivat împotriva hotărîrii primei instanţe, iar la 21 august 2014, a depus apel motivat.

La data de 19 iunie 2014, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a depus apel nemotivat împotriva hotărîrii primei instanţe, iar la 25 august 2014, a depus apel motivat. La data de 16 septembrie 2014, Aladov Vasilii a depus referinţă la recursurile declarate de Procuratura Comrat şi Ministerul Justiţiei. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 04 noiembrie 2014, apelul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi apelul declarat de Procuratura Comrat, au fost respinse şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Comrat din 20 mai 2014. La data de 28 noiembrie 2014, Procuratura Comrat a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care, acţiunea lui Aladov Vasilii să fie respinsă.

În motivarea recursului a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată. Instanţa a emis decizia cu încălcarea normelor de drept materiale şi procedurale. Susţine recurentul că din materialele dosarului nu reiese că organul de urmărire penală, procuratura şi instanţa de judecată au comis acţiuni ilegale, care ar încadra respectiva speţă în prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 6 lit. a) ale Legii nr. 1545 – XIII din 25.02.98 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Totodată, susţine recurentul că intimatul nu a probat în instanţă faptele invocate, aşa cu prevede art. 118 CPC.

Mai precizează recurentul, că în cadrul procedurii penale, intimatul nu a fost reţinut sau arestat. La data de 23 februarie 2015, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care, acţiunea lui Aladov Vasilii să fie respinsă ca neîntemeiată. În subsidiar, solicită recurentul modificarea hotărîrilor în sensul micşorării sumelor acordate cu titlu de prejudiciu moral şi material. În motivarea recursului a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată,emisă cu încălcarea normelor de drept materiale şi procedurale.

Instanţa a interpretat în mod eronat legea, precum şi a apreciat probele în mod arbitrar. Susţine recurentul că, în speţă, concluziile instanţelor de fond şi apel derivă din aprecierea eronată a normelor de drept material ce reglementează examinarea acţiunilor privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Învederează recurentul că dreptul persoanei la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de urmărire penală, procuraturii şi instanţei de judecată apare în urma devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare, 5 însă este reparabil doar prejudiciul cauzat în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală.

Indică recurentul că acţiunile organelor de drept au fost întemeiate şi licite, nu au fost contestate de către reclamant/intimat sau de apărătorul său. La acest capitol, mai indică recurentul, că speţa nu se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 6 lit. a) ale Legii nr. 1545 – XIII din 25.02.98 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Mai mult, susţine că obligaţia de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferinţelor psihice sau fizice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta trebuie să indice de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni (inacţiuni) i-au fost cauzate suferinţe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea.

În context indică, precum că în temeiul 118 alin.(1) Cod de procedură civilă, reclamantul/intimatul nu a probat faptul că informaţia privind învinuirea sa a avut o rezonanţă majoră în societate, a fost discutată activ de către societate şi a avut un impact negativ asupra sa sau asupra poziţiei sale sociale. În cadrul urmăririi penale şi a examinării cauzei în judecată Aladov Vasilii nu a fost reţinut, arestat, nu a fost rupt de societate, familie şi prieteni, beneficiind de sprijinul moral al acestora. În sensul celor relatate, precizează recurentul, că prejudiciul moral în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului nu are un scop punitiv, ci mai curând unul reparatoriu şi preventiv. Finalitatea constatării şi determinării prejudiciului moral rezidă în acordarea unei satisfacţii echitabile menite să atenueze suferinţele victimei.

In acest sens, Curtea nu urmăreşte pedepsirea statului în culpă pentru încălcările Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Protocoalelor acesteia, ci încearcă, în primul rând, să repună victima pe poziţia în care aceasta se afla anterior săvârşirii încălcării. Instanţele inferioare nu au luat în calcul jurisprudenţa naţională în cauze similare. Astfel, în cauza Gavriliţă Ivan vs. Ministerul Justiţiei suma acordată cu titlu de prejudiciul moral este de 17 000 lei, în cauza Muşinschi Alexandru vs. Ministerul Justiţiei instanţa a dispus încasarea cu titlu de prejudiciu moral a sumei de 10 000 lei, iar în cauza Verdeş Natalia vs. Ministerul Justiţiei s-a dispus încasarea sumei de 5000 lei din bugetul statului cu titlu de prejudiciu moral.

Mai mult, anumite situaţii pot fi remediate fără încasarea compensaţiilor băneşti (cauza CEDO Haritonov contra Moldovei). Odată ce persoana a fost achitată, faptul dat constituie prin sine o remediere echitabilă. Examinînd cererea de recurs declarată de Procuratura Comrat şi cererea de recurs declarată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile urmează a fi respinse ca inadmisibile din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

6 În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurenţilor cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurenţilor, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

7 În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Procuratura Comrat şi recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, drept inadmisibile. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Procuratura Comrat şi recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 8