- Dosarul nr.
- 2ra-1271/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 iulie 2015
- Părțile
- Macarevici Serghei vs Ministerul Justitiei, Procuratura Generala
- Pe scurt
- Modul de reparare a prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala, ale procuraturii si instantelor judecatoresti
2ra-1271/15 — Repararea prejudiciului moral
prima instanţă – S. Popovici dosarul nr. 2ra-1271/15 instanţa de apel – G. Vavrin, T. Dimitriadi, I. Dănăilă DECIZIE 08 iulie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Dumitru Mardari, Maria Ghervas, Galina Stratulat examinând recursurile declarate de către Procuratura Generală a Republicii Moldova, Macarevici Serghei şi Ministerul Justiţiei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Macarevici Serghei împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 10 februarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Macarevici Serghei, admise apelurile declarate Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală, casată hotărârea Judecătoriei Comrat din 23 iulie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea a fost admisă parţial c o n s t a t ă La 21 mai 2014 Macarevici Serghei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, intervenient Procuratura Generală cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 24 august 2010 de către colaboratorii CCCEC a Serviciului Sud a fost pornită urmărirea penală în privinţa lui Macarevici Serghei în baza elementelor componenţei de infracţiune prevăzute de art. 190 al. (2) lit. d) Cod penal. A indicat că, la momentul pornirii urmăririi penale era colaborator al OAI, activînd în cadrul CPR Comrat în calitate de inspector superior al grupei de informaţie şi evidenţă operativă, avînd grad de maior. La 24 august 2010 colaboratorii Centrului au efectuat o percheziţie în biroul lui de serviciu timp de 5 ore, iar după orele 17.00 a fost reţinut şi plasat la IDP CPR Cahul timp de 72 ore. La 26 august 2010 de către procurorul Procuraturii Anticorupţie Sud, V. Sîrbu, i-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 190 al.
(2) lit. d) Cod penal, iar la 27 august 2010 în privinţa lui a fost înaintat un demers în instanţa de judecată privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 de zile. Deşi demersul procurorului a fost respins, reclamantului i-a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligaţie de a nu părăsi localitatea. La 26 august 2010 acelaşi procuror a Procuraturii Anticorupţie Sud, V. Sîrbu, a expediat o scrisoare în adresa MAI, prin care a cerut eliberarea lui Macarevici Serghei din funcţie în legătură cu atragerea lui la răspundere penală. Ca urmare a acestor acţiuni, reclamantul a fost forţat de a demisiona din cadrul MAI prin ordinul din 03 septembrie 2010. În luna martie a anului 2011 cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată, în cadrul căreia s-au desfăşurat 34 de şedinţe, dintre care 21 de şedinţe au fost amînate din mai multe motive neîntemeiate.
Cu toate acestea, prin sentinţa Judecătoriei Comrat din 28 decembrie 2012 (menţinută prin decizia Curţii de Apel Comrat din 27 iunie 2013 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2014), a fost încetat procesul penal în privinţa lui Macarevici Serghei învinuit în baza art. 190 al. (2) lit. d) Cod penal, în legătură cu încălcarea competenţei de efectuare a urmării penale de către CCCEC Cahul. Or, din conţinutul hotărîrilor pronunţate pe cauza penală s-a constatat cu certitudine că reclamantul a fost atras ilegal la răspundere penală, reţinut şi plasat ilegal la IDP CPR Cahul şi aplicată lui măsura preventivă – obligaţia de a nu părăsi localitatea.
Respectiv, perioada în care reclamantul s-a aflat sub anchetă şi a fost învinuit ilegal constituie 3 ani 6 luni şi 2 zile (24 august 2010 – 26 februarie 2014). În circumstanţele date, lui Macarevici Serghei i-au fost cauzate suferinţe morale enorme, în situaţia în care în urma reţinerii ilegale i-a fost traumată sănătatea ca rezultat al condiţiilor de detenţie inumane, i-a fost ştirbită reputaţia, din care cauză cere reclamantul încasarea de la pîrît a prejudiciului moral de 300000 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică de 6000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Comrat din 23 iulie 2014, a fost admisă parţial acţiunea, fiind dispusă încasarea de la Ministerul Justiţiei în beneficiul lui Macarevici Serghei a prejudiciului moral în sumă de 250000 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 6000 lei, în rest acţiunea a fost respinsă.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, a fost remisă pricina spre examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Cahul, în legătură cu admiterea cererii de abţinere de la judecată a judecătorului Curţii de Apel Comrat – E. Dimina şi imposibilitatea constituirii unui complet de judecată legal în aceeaşi din urmă instanţă din lipsă de cadre. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 10 februarie 2015, a fost respins apelul declarat de către Macarevici Serghei, admise apelurile declarate Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală, casată hotărârea Judecătoriei Comrat din 23 iulie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea a fost admisă parţial, fiind dispusă încasarea din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiţiei, în beneficiul lui Macarevici Serghei a prejudiciului moral de 45000 lei şi 6000 lei – cheltuieli de judecată.
În rest, acţiunea a fost respinsă. La 02 aprilie 2015 Procuratura Generală a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, prin care a cerut admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. În motivarea recursului a indicat că, la 28 decembrie 2012 Judecătoria Comrat a pronunţat sentinţa de încetare a procesului penal în privinţa lui Macarevici Serghei, din motivul că urmărirea penală a fost efectuată de CCCEC Cahul (CNA) din lipsa competenţei de a efectua urmărirea penală pe această cauză. Sentinţa dată a fost menţinută prin decizia Curţii de Apel Comrat din 27 iunie 2013 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2014. Deci, procesul penal a fost încetat nu din motive de reabilitare a reclamantului şi nici nu a fost achitat ultimul în temeiul art. 390 CPP.
Or, în cazul dat, Macarevici Serghei nu poate pretinde la repararea prejudiciului cauzat prin prisma Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998. Totodată, a menţionat că instanţele au soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces şi anume a Ministerului Afacerilor Interne şi Centrului Naţional Anticorupţie, în situaţia în care Macarevici Serghei prin cererea de chemare în judecată a pretins asupra acţiunilor ilegale din partea organului de urmărire penală a CCCEC (la moment CNA). La 10 aprilie 2015 Macarevici Serghei a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, prin care a cerut admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti în partea în care au fost respinse pretenţiile reclamantului, cu emiterea unei noi hotărîri în partea dată, de admitere integrală a acţiunii.
În motivarea recursului a indicat că, instanţele judecătoreşti la adoptarea hotărîrilor au determinat eronat mărimea prejudiciului moral de 250000 lei şi, respectiv, de 45000 lei, diminuînd-o esenţial, în cazul în care Macarevici Serghei, conform cadrului legal, a prezentat suficiente probe ce ar confirma suferinţele psihice şi fizice cauzate lui ca rezultat al acţiunilor ilegale din partea organelor de urmărire penală, a procuraturii şi instanţelor judecătoreşti. Or, acesta pe parcursul a 3 ani de zile a fost hărţuit din partea acestor organe, fiind atras ilegal la răspundere penală, reţinut ilegal în condiţii inumane, aleasă în privinţa lui măsura preventivă – obligaţia de a nu părăsi localitatea.
La 05 mai 2015 Ministerul Justiţiei a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, prin care a cerut admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a indicat că, la determinarea cuantumului prejudiciului moral instanţa urmează să aprecieze ce a pierdut persoana vătămată în plan fizic, psihic, social, profesional şi familial. Deci, la determinarea mărimii pagubei instanţa nu vine să pedepsească statul pentru încălcările invocate, ci încearcă să repună victima pe poziţia în care aceasta se afla anterior săvîrşirii încălcării. Instanţele inferioare la adoptarea hotărîrilor nu au luat în consideraţie că statutul juridic a intimatului nu a suferit esenţial, în situaţia în care lui i-a fost aplicată măsura de reprimare - obligaţia de nepărăsire a localităţii, şi nici nu a fost afectată imaginea lui Macarevici Serghei.
Prejudiciul moral urmează a fi privit ca o compensare, dar nicidecum ca o obţinere a unor foloase necuvenite. În acelaşi sens şi practica CEDO indică că acordarea daunelor morale este menită să furnizeze o compensaţie financiară corelativă cu gravitatea suferinţelor psihice şi fizice părţii vătămate, dar şi în coraport cu datele obiective ce certifică acest fapt. Intimatul Macarevici Serghei nu a confirmat nici mărimea cheltuielilor de asistenţă juridică solicitate prin acţiune, neprezentînd în acest sens vreun bon de plată. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Colegiul constată că, potrivit scrisorii de la f.d.
234 rezultă că decizia instanţei de apel din 10 februarie 2015 a fost expediată în adresa părţilor la 27 martie 2015. În circumstanţele date, instanţa de recurs consideră că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile respectiv la 02 aprilie 2015, 10 aprilie 2015 şi 05 mai 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul declarat de Macarevici Serghei, de a admite recursurile declarate de Procuratura Generală şi Ministerul Justiţiei, de a casa integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. S-a stabilit că, având ca obiect al litigiului încasarea din contul Ministerului Justiţiei în beneficiul lui Macarevici Serghei a prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală, a procuraturii şi instanţelor judecătoreşti în rezultatul acuzării şi reţinerii ilegale, instanţele inferioare au ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, încasînd însă un cuantum diferit a prejudiciului moral, de 250000 lei şi, respectiv, de 45000 lei.
În susţinerea temeiniciei concluziei date, instanţele de judecată s-au referit la faptul că conform art. 1405 Cod civil şi Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, reclamantul dispune de dreptul de a pretinde la compensarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată suportate de acesta.
Instanţa de recurs constată însă că concluziile instanţelor judecătoreşti şi soluţiile adoptate de acestea ca fiind incorecte, ce rezultă din interpretarea greşită a prevederilor Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998. Astfel, din materialele dosarului rezultă că, prin ordonanţa din 24 august 2010 a ofiţerului superior de urmărire penală PCE al DGT Sud a CCCEC, a fost dispusă începerea urmăririi penale în privinţa lui Macarevici Serghei conform semnelor infracţiunii prevăzute de art. 190 al.
(2) lit. d) Cod penal, incriminîndu-i-se că acesta activînd în funcţia de inspector superior al biroului logistică în cadrul CPR Comrat, avînd scopul dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin abuz de încredere şi înşelăciune la 24 august 2010, în jurul orelor 09.35, aflîndu-se în biroul său de serviciu şi folosindu-se de situaţia sa de serviciu, a pretins ilegal şi a primit de la Bludov A. P. bani în sumă de 1000 lei pentru eliberarea cazierelor judiciare pe numele mai multor persoane în timp de o zi, respectiv acţiunile acestuia au fost calificate de către organul de urmărire penală ca dobîndire ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune şi abuz de încredere, cu folosirea situaţiei de serviciu.
Prin sentinţa Judecătoriei Comrat din 28 decembrie 2012 însă, menţinută prin decizia Curţii de Apel Comrat din 27 iunie 2013 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2014, a fost încetat procesul penal în privinţa lui Macarevici Serghei învinuit în baza art. 190 al. (2) lit. d) Cod penal, în legătură cu încălcarea competenţei de efectuare a urmării penale de către CCCEC Cahul. Conform art. 1405 al. (1) Cod civil, prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată.
Conform dispoziţiilor art. 2 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998, prin acţiuni ilicite, în sensul prezentei legi, se defineşte acţiunile sau inacţiunile organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau administrative (infracţiuni).
Este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală, condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice, conform art. 3 a Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998. Art. 6 al aceleiaşi legi prevede că, dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare; scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare, adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art.313 alin.(5) din Codul de procedură penală, în privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind înfăptuirea, în timpul procesului penal, a măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei.
În sensul dispoziţiilor enunţate este de înţeles că, pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de anchetă sunt necesare condiţii speciale şi anume: că fapta ilicită, în calitate de condiţie generală a răspunderii delictuale, va avea particularităţi în materia respectivă, prin urmare nu orice acţiune ilicită a organelor de anchetă şi judecată atrage răspunderea statului. O altă condiţie necesară pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare este actul de reabilitare, care şi atestă admiterea erorii judiciare şi prejudicierea neîntemeiată a persoanei.
Aici prezintă relevanţă şi prevederile art. 313 CPP, care reglementează expres dreptul bănuitului, învinuitului, apărătorului, părţii vătămate, altor participanţi la proces sau altor persoane drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost încălcate de organul de urmărire penală, sau alte organe care exercită activitate specială de investigaţii, de a contesta acţiunile şi actele ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii. Potrivit alin.(5) din norma citată, judecătorul de instrucţie, considerînd plîngerea întemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor omului sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate.
Constatînd că actele sau acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi că drepturile sau libertăţile omului sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, judecătorul de instrucţie pronunţă o încheiere despre respingerea plîngerii înaintate. Copia de pe încheiere se expediază persoanei care a depus plîngerea şi procurorului. Reieşind din constatările relatate, instanţa de recurs reţine drept greşită soluţia instanţelor de judecată ierarhic inferioare cu privire la temeinicia în parte a acţiunii, deoarece în speţă nu au fost constatate temeiurile prevăzute la art. 6 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, care ar acorda dreptul lui Macarevici Serghei la repararea prejudiciului conform prezentei legi.
Or, la caz lipseşte un act oficial de încetare a urmăririi penale în privinţa lui Macarevici Serghei sau scoaterea acestuia de sub învinuire, care ar constitui un act de reabilitare a acestuia, în baza căruia ultimul ar dispune de dreptul de a pretinde compensarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor judiciare suportate în temeiul Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545 din 25 februarie 1998. Ba mai mult, din conţinutul deciziei Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2014 rezultă că, instanţa de recurs a respins argumentele recurentului Macarevici Serghei cu privire la lipsa în acţiunile lui a elementelor infracţiunii şi pronunţarea unei sentinţe de achitare, în situaţia în care instanţele inferioare nu au cercetat, verificat şi apreciat probele în fond, ci au adoptat soluţia de încetare a procesului penal în privinţa lui în concordanţă cu art. 391 al.
(1) pct. 6) CPP, pe motiv de constatare a încălcării competenţei după materie, iar cu titlu de consecinţă constituie temei de nulitate absolută a tuturor actelor procesuale efectuate şi a probelor obţinute în cadrul acestor acţiuni. În conexiunea celor enunţate, se constată că instanţele nu au calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care au fost investite, ce a dus la emiterea unor soluţii greşite în acest sens. Cele relatate în ansamblu atestă temeinicia recursurilor declarate de către Procuratura Generală şi Ministerul Justiţiei şi indică la netemeinicia recursului declarat de Macarevici Serghei şi ilegalitatea hotărârilor de judecată a instanţelor ierarhic inferioare, fapt ce impune respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Faţă de cele ce preced şi fiind cert că circumstaneţele pricinii au fost constatate de către instanţele de judecată ierarhic inferioare, nefiind necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Macarevici Serghei, de a admite recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală, de a casa integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei inatanţe şi a emite o nouă hotărâre prin care a respinge acţiunea lui Macarevici Serghei împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Macarevici Serghei. Se admit recursurile declarate de către Procuratura Generală şi Ministerul Justiţiei.
Se casează integral decizia Curţii de Apel Cahul din 10 februarie 2015 şi hotărârea Judecătoriei Comrat din 23 iulie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Macarevici Serghei împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, şi se emite o nouă hotărîre prin care: Se respinge acţiunea lui Macarevici Serghei împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti ca neîntemeiată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Dumitru Mardari Maria Ghervas Galina Stratulat