Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3264/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
5 noiembrie 2014
Părțile
ÎM Regia Apă - Canal Orhei vs Raisa Peşterean, intervenient accesoriu Pavel Peşterean
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3264/14 — Privind încasarea datoriei

Instanţa de fond: Judecătoria Orhei – V. Cupcea Dosarul nr. 2ra-3264/14 Instanţa de apel: CA Chişinău – L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun ÎNCHEIERE 05 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Novac, Judecători: Oleg Sternioală, Maria Ghervas, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Raisa Peşterean şi Pavel Peşterean în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către ÎM Regia „Apă – Canal Orhei” împotriva Raisei Peşterean, intervenient accesoriu Pavel Peşterean privind încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Raisa Peşterean, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Orhei din 28 februarie 2014, CONSTATĂ: La 26 aprilie 2012 ÎM Regia „Apă – Canal Orhei” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Raisei Peşterean privind încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că conform contractului de alimentare cu apă potabilă şi recepţionare a apelor uzate în blocurile locative individuale nr. 417 din 08 aprilie 2009, ÎM Regia „Apă – Canal Orhei” prestează servicii de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi epurare a apelor uzate 1 consumatorului Raisa Peşterean cu domiciliul or. Orhei, str. V. Cupcea, 7, ap. 59. Volumul de apă se înregistrează de contorul general de apă instalat la branşamentul blocului locativ. ÎM Regia „Apă – Canal Orhei” a menţionat că conform prevederilor cap. III pct. 3 lit. a) din contractul menţionat, Raisa Peşterean s-a obligat să achite plata pentru serviciile prestate de ÎM Regia „Apă – Canal Orhei” în luna precedentă pînă la data de 30 a lunii următoare, însă obligaţia asumată a fost ignorată de pîrît.

Reclamantul indică că din luna septembrie 2009 Raisa Peşterean nu a achitat pentru serviciile prestate de ÎM Regia „Apă – Canal Orhei”, astfel la situaţia din 17 aprilie 2012 datoria constituie 9.483,49 lei. În cadrul examinării cauzei ÎM Regia „Apă – Canal Orhei” a înaintat cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitînd de a încasa din contul Raisei Peşterean datoria restantă în sumă de 6.017,49 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 284,50 lei, motivînd prin faptul că pîrîtul a achitat parţial datoria transferînd pe contul reclamantului suma de 3.466 lei (f.d. 68). La data de 01 noiembrie 2012 prin încheierea Judecătoriei Orhei, s-a dispus de a atrage în proces în calitate de intervenient accesoriu de partea pîrîtului pe Pavel Peşterean, s-a respins demersul pîrîtului privind atragerea la proces în calitate de intervenient accesoriu pe Valeriu Duca (f.d.

79). Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 28 februarie 2014 cererea de chemare în judecată depusă de ÎM Regia „Apă – Canal Orhei” a fost admisă. S-a încasat de la Raisa Peşterean în beneficiul ÎM Regia „Apă – Canal Orhei” datoria în sumă de 6.017 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 284 lei (f.d. 106, 109-110). În argumentarea soluţiei instanţa de fond a indicat că ÎM Regia „Apă – Canal Orhei” a prestat servicii Raisei Peşterean, iar calculul volumului de apă se efectuiază reieşind din debitul apei la punctul de branşament şi corect a fost stabilit cuantumul datoriei pîrîtei. La 13 martie 2014 Raisa Peşterean şi Pavel Peşterean au înaintat cerere de apel, solicitînd modificarea hotărîrii instanţei de fond din 28 februarie 2014, cu încasarea datoriei în sumă de 1.875,12 lei (f.d.

108, 112). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 s-a respins apelul declarat de către Raisa Peşterean. S-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Orhei din 28 februarie 2014 (f.d. 135-138). La 17 septembrie 2014 Raisa Peşterean şi Pavel Peşterean au contestat cu recurs decizia instanţei de apel, prin care au solicitat casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 şi hotărîrii Judecătoriei Orhei din 28 februarie 2014, cu încasarea datoriei în sumă de 647,11 lei. În motivarea cererii de recurs recurenţii au invocat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

2 Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 03 iunie 2014 şi a fost expediată părţilor la 10 iulie 2014 (f.d. 141), iar cererea de recurs a fost depusă la 17 septembrie 2014. Reieşind din faptul că la materialele cauzei lipseşte dovada recepţionării deciziei, cererea de recurs se consideră a fi depusă în termen. Examinînd temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că recursul declarat de Raisa Peşterean şi Pavel Peşterean nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei CEDO recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere. La fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri. În recursul, declarat de Raisa Peşterean şi Pavel Peşterean, asemenea aspecte nu se regăsesc. 3 Prin urmare, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Raisa Peşterean şi Pavel Peşterean ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 CPC completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Cererea de recurs, declarată de către Raisa Peşterean şi Pavel Peşterean, se consideră inadmisibilă. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Maria Ghervas 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.