2ra-3067/14 — Încasarea datoriei

dosarul nr.2ra-3067/14 prima instanţă: O. Şcolnic instanţa de apel: A. Gheorghieş, N. Chircu, I. Talpa ÎNCHEIERE 30 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea pe Acţiuni “ Corporaţia de Finanţare Rurală”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea pe Acţiuni „Corporaţia de Finanţare Rurală” împotriva lui Leunte Mihail, intervenient accesoriu Asociaţia de Economii şi împrumut „Budăi” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 15 mai 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Veşca Vădim şi Veşca Vasilisa şi casată integral hotărârea judecătoriei Teleneşti din 05 decembrie 2013, de admitere a acţiunii, cu emiterea unei hotărâri noi de admitere parţială a acţiunii, c o n s t a t ă: La data de 04 ianuarie 2012, reclamanta SA „Corporaţia de Finanţare Rurală” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Leunte Mihail, intervenient accesoriu Asociaţia de Economii şi împrumut „Budăi” cu privire la încasarea de la Leunte Mihail a sumei de 90 821 lei, din care 35 000 lei - suma împrumutului scadent, 35 000 lei-suma împrumutului restant şi 20 821 lei - suma dobânzii restante.

În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, în baza contractelor de împrumut din anii 2007-2009 reclamantul a acordat intervenientului accesoriu mai multe împrumuturi în sumă totală de 5210000 lei pentru a fi reîmprumutate membrilor săi. În baza contractului de împrumut nr. 137 din 13.02.2008 intervenientul accesoriu Asociaţia de Economii şi împrumut ”Budăi” a acordat pârâtului Leunte Mihail un împrumut în sumă de 7000 lei cu termen final de rambursare până la 05 ianuarie 2011. La 23 aprilie 2010 în temeiul contractului de cesiune a creanţelor intervenientul accesoriu a transmis către reclamant dreptul de a cere şi primi de la pârât suma datoriei. Până în prezent pârâtul nu şi-a onorat obligaţiile contractuale.

La 06 mai 2010 pârâtul Leunte Mihail a decedat. Prin încheierea judecătoriei Teleneşti din 20 februarie 2012 s-a suspendat procesul intentat la cererea de chemare în judecată înaintată de SA”Corporaţia de Finanţare Rurală” către Leunte Mihail şi intervenientul accesoriu Asociaţia de Economii şi împrumut „Budăi” privind încasarea datoriei. La 20 mai 2013 în legătură cu decăderea circumstanţelor care au dus la suspendarea procesului, instanţa judecătorească prin încheiere a dispus reluarea procesului. La cererea reprezentantului reclamantului, prin încheierea judecătoriei Teleneşti din 05 iulie 2013 s-a admis înlocuirea pârâtului decedat Leunte Mihail cu succesorii lui în drepturi procedurale Veşca Vădim Valentin şi Veşca Vasilisa Mihail.

Prin hotărârea judecătoriei Teleneşti din 05 decembrie 2013, s-a admis cererea de chemare în judecată înaintată de SA”Corporaţia de Finanţare Rurală”, dispunându- se a încasa în mod solidar de la Veşca Vasilisa Mihail şi Veşca Vădim Valentin în folosul SA”Corporaţia de Finanţare Rurală” datoria în sumă de 90 821 lei şi cheltuielile pentru achitarea taxei de stat în sumă de 2724,63 lei. Nefiind de acord cu soluţia instanţei de fond, în termen,la 03 ianuarie 2014, Veşca Vădim şi Veşca Vasilisa au declarat apel împotriva hotărârii instanţei de fond, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe cu emiterea a unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 15 mai 2014, a fost admis apelurile declarate de către Veşca Vădim şi Veşca Vasilisa şi casată integral hotărârea judecătoriei Teleneşti din 05 decembrie 2013, de admitere a acţiunii şi s-a emis o hotărâre nouă prin care acţiunea a fost admisă parţial în suma valorii bunurilor succesorale primite de Veşca Vasilisa. La 15 august 2014, SA „Corporaţia de Finanţare Rurală” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 15 mai 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 15 mai 2014 şi remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului SA „Corporaţia de Finanţare Rurală” a invocat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel, deoarece aceasta este una eronată, lipsită de suport probatoriu şi legal, precum şi emisă cu încălcarea normelor de drept procesual şi material în vigoare.

În special, indică recurentul că, instanţa de apel în decizia sa nu a indicat legislaţia civilă care reglementează modalităţile de acceptare a succesiunii, inclusiv a succesiunii testamentare. Mai indică recurentul că instanţa de apel nu a elucidat definitiv aspectul acceptării succesiunii de către Veşca Vădim şi în consecinţă prematur a conchis că intimatul Veşca Vădim nu a acceptat averea testamentară, or deşi în şedinţa de judecată a instanţei de apel intimatul Veşca Vădim a declarat că nu a primit nimic de la bunicul său şi nici nu vrea să primească ([f. d. 118), aceste declaraţii nu se referă în nici un fel la faptul dacă Veşca Vădim a intrat sau nu în posesiunea patrimoniului succesoral testat.

În aceste împrejurări, recurentul invocă că instanţa de apel, bazându-se pe lipsa certificatului de moştenitor testamentar pe numele lui Veşca Vădim în privinţa bunurilor testate, a interpretat eronat art. 1516 alin. (3) Cod Civil încât a neglijat posibilitatea acceptării succesiunii în virtutea intrării în posesiunea patrimoniului succesoral testat. Examinând cererea de recurs declarată de SA „Corporaţia de Finanţare Rurală”, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărâri instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat având caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi având în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SA „Corporaţia de Finanţare Rurală” ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Societatea pe Acţiuni “ Corporaţia de Finanţare Rurală”se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă