2ra-2994/14 — Încasarea cheltuielilor, venitului ratat şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă – G. Bivol dosarul nr. 2ra-2994/14 instanţa de apel – V. Pruteanu, Iu. Cimpoi, A. Minciuna DECIZIE 29 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Liliana Catan Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Ivan Tiutiunic, reprezentat de către avocatul Cristina Cojocaru în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ivan Tiutiunic împotriva lui Sergiu Popescu cu privire la încasarea cheltuielilor, venitului ratat şi repararea prejudiciului moral împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 prin care s-a dispus repunerea în termen a apelului declarat de Sergiu Popescu şi nu s-a dat curs cererii de apel, fiind comunicat apelantului despre necesitatea prezentării apelului motivat pînă la data de 18 decembrie 2013, ora 11:00 şi împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2014 prin care a fost admis apelul declarat de Sergiu Popescu, casată hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 28 martie 2013 în partea venitului ratat şi în partea dată pronunţată o nouă hotărâre cu privire la respingerea cerinţei date, în rest hotărârea primei instanţe fiind menţinută constată: La 23 noiembrie 2012, Ivan Tiutiunic, reprezentat de către avocatul Cristina Cojocaru a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Sergiu Popescu cu privire la încasarea cheltuielilor, venitului ratat şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că la 28 decembrie 2010 Judecătoria Rîşcani a emis sentinţa nr. 1-75/2010, rămasă irevocabilă prin neatacare, prin care Sergiu Popescu a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod Penal al RM, încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de amendă şi cu 1 privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de doi ani. Acţiunea civilă fiind admisă în principiu.

Relatează că în conţinutul sentinţei menţionate, instanţa de judecată a constatat că Sergiu Popescu este vinovat de producerea accidentului rutier prin care pietonului Ion Tiutiunic, conform expertizei medico-legale nr. 39/D din 12 ianuarie 2009, i-au fost cauzate vătămări corporale medii şi anume traumatism cranio- cerebral închis şi fracturarea ambelor picioare. Cu referire la prevederile art. 1398 Cod civil, consideră că în speţă sunt întrunite toate condiţiile generale necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale, inclusiv este demonstrat faptul că între fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul cauzat reclamantului există raport cauzal, ceea ce antrenează răspunderea pârâtului.

Cu referire la prevederile art. 1418 Cod civil consideră că este îndreptăţit la repararea integrală a prejudiciului cauzat, ce se conţine din cheltuieli pentru tratament şi îngrijiri medicale suplimentare, precum şi a venitului ratat pentru toată perioada cât s-a aflat la recuperare şi nu a fost încadrat la muncă. Cu referire la prevederile art. 1422, 1423 alin. (1) Cod civil subliniază că este îndreptăţit şi la repararea prejudiciului moral, deoarece a avut o stare de şoc pe o perioadă de luni de zile, stare care pe lângă vătămarea fizică a corpului, fiind supus intervenţiilor chirurgicale, l-a rupt de viaţa socială, l-a lipsit de dreptul de a-şi întemeia o familie şi aceasta la vârsta de 34 de ani, devenind un om foarte închis, refuzând să comunice inclusiv cu membrii familiei sale şi cu prietenii, fiind lipsit de posibilitatea de a munci.

Solicită admiterea acţiunii, încasarea de la Sergiu Popescu în beneficiul său a cheltuielilor pentru tratament ca rezultat al accidentului în sumă de 9000 lei, cheltuieli suplimentare care constau în acordarea de îngrijiri de o persoană în sumă de 5000 lei, recompensa privind pierderea venitului în sumă de 20000 lei, cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de 2000 lei, prejudiciul moral în sumă de 10000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 28 martie 2013 acţiunea a fost admisă integral, încasat de la Sergiu Popescu în beneficiul lui Ion Tiutiunic dauna materială în mărime de 9000 lei, cheltuieli pentru acordarea de îngrijiri de o altă persoană în sumă de 5000 lei, recompensă privind pierderea venitului - 20000 lei, cheltuieli pentru asistenţă juridică în mărime de 2000 lei şi dauna morală în sumă de 10000 lei.

S-a mai încasat de la Sergiu Popescu taxa de stat în mărime de 1680 lei. La 11 octombrie 2013, Sergiu Popescu, reprezentat de către avocatul Marcel Popescu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată. Totodată, în temeiul art. 362 alin. (3) şi art. 116 CPC, apelantul a solicitat repunerea apelului în termen. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 s-a dispus repunerea în termen a apelului declarat de Sergiu Popescu şi nu s-a dat curs cererii de apel, fiind comunicat apelantului despre necesitatea prezentării apelului motivat pînă la data de 18 decembrie 2013, ora 11:00.

S-a mai explicat apelantului că în caz 2 dacă nu va lichida neajunsurile şi nu va prezenta apelul motivat, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită. La 17 decembrie 2013, Ivan Tiutiunic, reprezentat de către avocatul Cristina Cojocaru a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri prin care cererea lui Sergiu Popescu de repunere a apelului în termen să fie respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2014 a fost admis apelul declarat de Sergiu Popescu, casată hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 28 martie 2013 în partea venitului ratat şi în partea dată pronunţată o nouă hotărâre cu privire la respingerea cerinţei date, în rest hotărârea primei instanţe fiind menţinută.

La 31 iulie 2014, Ivan Tiutiunic, reprezentat de către avocatul Cristina Cojocaru a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate cu menţinerea în vigoare a hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată considerând-o ilegală şi pasibilă de a fi casată. Remarcă că instanţa de apel nu a constatat şi nu a elucidat integral circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, iar drept rezultat a aplicat eronat normele de drept material şi procedural, ceea ce în conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) CPC, constituie temei pentru anularea hotărârii judecătoreşti. Totodată recurentul invocă şi dezacordul cu încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013, considerând că concluziile instanţei de apel sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi cu probele anexate.

Menţionează că instanţa de apel nu a aplicat norma care trebuia să fie aplicată în situaţia în care cererea de apel a fost depusă cu încălcarea flagrantă şi vădită a normei care instituie expres şi obligatoriu termenul de declarare a apelului. Susţine că instanţa de apel ignorând prevederile art. 369 alin. (1) CPC şi Recomandarea nr. 50 a Curţii Supreme de Justiţie care explică faptul că „Dispoziţiile art. 362 CPC, după modificarea acestuia prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012 (în vigoare 30 noiembrie 2012), prevede termenul de declarare a apelului de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Din textul de lege menţionat rezultă că, atât pentru partea care a fost prezentă la pronunţarea dispozitivului hotărârii, cât şi pentru partea care nu a fost prezentă la pronunţarea dispozitivului hotărârii, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii”, a emis un act judecătoresc contrar legislaţiei în vigoare. Cu referire la prevederile art. 116 CPC, subliniază că Sergiu Popescu doar a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, însă nu a anexat probe care ar demonstra imposibilitatea îndeplinirii actului în termen.

Totodată susţine că probele precum ar fi Monitorul Oficial din 09 august 2013 unde a fost publicat dispozitivul Hotărârii Judecătoriei Centru nr. 2-1715/13 din 28 martie 2013, dovada recepţionării personale de către Sergiu Popescu la data de 03 iunie 2013 sub semnătură a titlului executoriu, a încheierii de intentare a procedurii 3 executive în baza documentului executoriu nr. 2-1715/13 din 28 martie 2013 şi a încheierii privind asigurarea executării documentului executoriu, citaţiile prin aviz recomandat, şi citaţiile publice care au avut loc pe parcursul examinării cauzei, demonstrează că Sergiu Popescu a depăşit neîntemeiat termenul de 30 zile de depunere a cererii de apel.

Cu referire la p. 7 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la examinarea pricinilor civile în ordine de apel” nr. 15 din 03 octombrie 2005, indică că obiect al apelului îl constituie hotărârile nedefinitive, date în prima instanţă de către judecătoriile de drept comun dacă legea nu prevede altfel. Hotărârea nedefinitivă este dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează fondul pricinii, susceptibilă de a fi atacată cu apel pînă la expirarea termenului de declarare a apelului (art. art. 14, 254 CPC)”. Cu referire la practica CEDO, invocă că repunerea recurentului-apelantului în termen peste termenul prevăzut de lege, în lipsa probelor ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură, încalcă principiul securităţii raporturilor juridice.

Totodată, repunerea în termenul de declarare a apelului se examinează de către instanţa de apel în conformitate cu art. 116 CPC, iar prin prisma jurisprudenţei CEDO, nemotivarea de către instanţa de apel a temeiurilor de repunere a apelului în termen sau repunerea neîntemeiată în termenul de apel reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Consideră că instanţa de apel urma să restituie cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului de declarare a apelului. Relevă că în partea motivată a deciziei, instanţa de apel nu a luat în consideraţie probele prezentate şi a reţinut că de către recurent nu a fost demonstrată posibilitatea obiectivă şi reală de obţinere a venitului ratat în sumă de 20000 lei pentru perioada ulterioară accidentului produs.

Accentuează că după o perioadă îndelungate după accident, avînd spiţe de titan implantate în picioare, recurentul nu a avut posibilitatea angajării în câmpul muncii, iar în rezultatul accidentului, din cauza scăderii semnificative a capacităţii fizice a fost încadrat la gradul I de invaliditate. Suplimentar, evidenţiază că intimatul avea la întreţinere exclusivă şi o fată minoră, care la momentul producerii accidentului era în clasa a V-a, vârstă la care copilul necesită nu doar căldură părintească ci şi îngrijire materială din partea tatălui său. Subliniază că Sergiu Popescu niciodată nu a contribuit la refacerea sănătăţii recurentului după producerea accidentului. Cu referire la prevederile art. art. 432 alin. (4), 130, 121, 373 CPC afirmă că în lipsa unui răspuns clar şi explicit referitor la argumentele esenţiale ale cererii, decizia se consideră nemotivată.

Nemotivarea deciziei constituie o încălcare a dreptului la judecarea cauzei într-un mod echitabil prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului Libertăţilor Fundamentale, care obligă judecătorii naţionali să motiveze deciziile pentru a nu lăsa părţile într-o stare de incertitudine şi a nu le crea impresia că nu au fost auziţi. Consideră că decizia instanţei de apel emisă pe marginea pricinii examinate 4 nu se bazează pe probele prezentate la materialele cauzei, iar instanţa de recurs poate menţine în vigoare doar o hotărâre care nu impune întrebări şi circumstanţe neclarificate. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 17 mai 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire cu nr. 1342 (f. d. 147). Recurentul susţine că a luat cunoştinţă cu conţinutul deciziei la 02 iunie 2014. Alte date la materialele dosarului lipsesc. Astfel, la caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 31 iulie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. La caz, se constată că concomitent cu contestarea deciziei instanţei de apel din 30 aprilie 2014, Ivan Tiutiunic a invocat dezacordul şi cu încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 prin care a fost admisă cererea lui Sergiu Popescu cu privire la repunerea apelului în termen şi repusă cererea de apel în termen. În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art. 116. Iar dispoziţia art. 116 alin. (1) şi (3) CPC indică că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Având în susţinere normele legale enunţate, instanţa de recurs relevă că examinând cererea apelantului Sergiu Popescu cu privire la repunerea în termen a apelului depus la 11 octombrie 2013 împotriva hotărârii primei instanţe din 28 martie 2013, instanţa de apel a reţinut că Sergiu Popescu nu a participat la examinarea cauzei în instanţa de fond, iar copia dispozitivului hotărârii primei instanţe a fost primită de către avocatul apelantului numai la 09 octombrie 2013. Instanţa de recurs remarcă, însă, că soluţia instanţei de apel cu privire la repunerea în termen a apelului înaintat de către Sergiu Popescu este una pripită, fără a fi supuse examinării toate circumstanţele şi probele prezentate de părţi.

5 Or, constatând existenţa motivelor întemeiate pentru repunerea apelului în termen, reţinând în acest sens că Sergiu Popescu nu a participat la examinarea cauzei în prima instanţă, iar cu materialele cauzei a făcut cunoştinţă numai la data de 09 octombrie 2013, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că legislatorul expres a prevăzut în art. 362 CPC că termenul de depunere a apelului este în termen de 30 zile din momentul pronunţării dispozitivului hotărârii de către prima instanţă şi nu din momentul recepţionării acesteia. Ca urmare, instanţa de apel neîntemeiat a lăsat fără examinarea argumentele intimatului Ivan Tiutiunic, aduse în susţinerea tardivităţii apelului depus de către Sergiu Popescu şi solicitării cu privire la restituirea cererii de apel ca tardive, cât şi probele prezentate de ultimul în confirmarea acestor invocări.

Astfel, din probele anexate la materialele dosarului rezultă că Sergiu Popescu a fost citat public pentru şedinţele primei instanţe din 01 martie şi 28 martie 2013 (f. d. 40, 49), iar ulterior în baza datelor prezentate de către ÎS „CRIS „REGISTRU”” acesta a fost citat şi la adresa de domiciliu mun. Chişinău, str. Ismail, 13, ap. 5, unde a fost comunicat că persoana respectivă a plecat de la adresa dată. La fel, materialul probator atestă că dispozitivul hotărârii primei instanţe din 28 martie 2013 a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 173-176 (54491-4494) din 09 august 2013, cu menţiunea că cetăţenii şi persoanele oficiale vizate să execute întocmai şi la timp hotărârea judecătorească (f. d. 73). Aceste înscrisuri au rămas, însă, fără verificare de către instanţa de apel, cum de altfel, a fost lăsat fără apreciere şi faptul că deşi ÎS „CRIS „REGISTRU”” informează că adresa de domiciliu a lui Sergiu Popescu este mun.

Chişinău, str. Ismail, 13, ap. 5, adresă de la care înştiinţarea pentru şedinţa de judecată a fost remisă cu menţiunea că destinatarul a plecat de la adresa menţionată, depunând apelul Sergiu Popescu evită să indice adresa lui de domiciliu, deşi acesta este un atribut obligatoriu a cererii de apel, prevăzut de art. 365 alin. (1) lit. b) CPC, dar indică adresa oficiului reprezentantului său Marcel Popescu – str. Mitropolitul Varlaam, 65, of. 241 mun. Chişinău. Astfel fiind, este evident că cererea cu privire la repunerea apelului în termen a fost examinată superficial de către instanţa de apel, fără a fi dată o apreciere cuvenită argumentelor aduse de către Ivan Tiutiunic în cererea cu privire la restituirea apelului ca tardiv şi fără a fi verificate minuţios motivele imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în termen, prin prisma art. 116 CPC.

Or, omiterea examinării unor asemenea aspecte de către instanţa de apel, indică la examinarea unilaterală a pricinii, ce constituie o încălcare a drepturilor celorlalţi participanţi ai procesului, de a se bucura de drepturile sale procedurale în condiţiile normelor în vigoare, precum şi a principiului egalităţii armelor în proces, fapt ce contravine şi prevederilor art. 26 alin. (1) şi (4) CPC, care direct indică că procesele civile se desfăşoară pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale. Egalitatea părţilor în drepturile procedurale este garantată prin lege şi se asigură de către instanţă prin crearea posibilităţilor egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru susţinerea poziţiei 6 asupra circumstanţelor de fapt şi de drept, astfel încât nici una dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă.

În sensul expus, se reţine că instanţa de recurs este în imposibilitatea de a exercita controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea actelor procedurale atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege, fapt ce impune admiterea recursului, casarea deciziei şi încheierii instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, de la faza examinării cererii cu privire la repunerea cererii de apel în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de Ivan Tiutiunic, reprezentat de către avocatul Cristina Cojocaru.

Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ivan Tiutiunic împotriva lui Sergiu Popescu cu privire la încasarea cheltuielilor, venitului ratat şi repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău în alt complet de judecători, de la faza examinării cererii de repunere a apelului în termen. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Liliana Catan Ala Cobăneanu 7