- Dosarul nr.
- 2ds-79/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 octombrie 2014
- Părțile
- Ionel Gheorghe vs Ministerul Finanţelor al RM
- Pe scurt
- Corectarea greşelilor din hotărîre
2ds-79/14 — Încasarea prejudiciului material şi moral
Judecătoria Rîşcani Dosarul nr. 2ds-79/14 Judecător: E.Cobzac Curtea de Apel Chişinău Judecători: A.Bîrcă, M.Moraru, M.Ciugureanu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă, Valentina Clevadî, Iuliana Oprea examinînd din oficiu chestiunea privind corectarea erorii strecurate în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 august 2014, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Ionel Gheorghe împotriva Ministerului Finaţelor al Republicii Moldova, intervenienţi accesorii Ministerul Justiţiei al RM, Procuratura Generală a RM, Ministerul Afacerilor Interne al RM privind încasarea prejudiciului material şi moral, CONSTATĂ: La 10.06.2011, reclamantul Ionel Gheorghe s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finaţelor al RM, intervenienţi accesorii Ministerul Justiţiei al RM, Procuratura Generală a RM, Ministerul Afacerilor Interne al RM, privind încasarea prejudiciului material şi moral, cauzat prin acţiunile ilicite ale organului de umărire penală, procuratură şi a instanţelor de judecată.
Cere reclamantul, încasarea din contul statului prin intermediul Ministerului Finanţelor a RM prejuduciul moral şi material, cauzat prin acţiunile ilegale a organului de urmărire penală, procuraturii şi instanţelor judectoreşti în mărime de 146 439 lei cu titlu de prejudiciu material şi 21 014 euro şi 367 500 lei cu titlu de prejudiciu moral. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 martie 2012, acţiunea a fost admisă parţial, fiind dispusă încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Ionel Gheorghe prejudiciul cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală pe cazul pornirii urmăririi penale nr. 2008036493 pe art. 324 al.3, lit.c),b), 327 al.2 lit.b) şi 1 326 al.
1 CP, care a fost încetată pe motive de reabilitare la 30.10.2009, în mărime de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, salariul neachitat în calitate de Primar al s.Vorniceni, r-nul Străşeni pe perioada de la 06.03.2009 - 30.10.2009 (7 luni 24 zile) în mărime de 31 704 lei, şi cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică 1 000 lei, iar în total 37 704 lei, în rest acţiunea a fost respinsă ca nefondată. La 20.06.2012, Ionel Gheorghe a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea apelului, casarea parţială a hotărîrii primei instanţe şi pronunţarea unei hotărîri prin care să fie admisă integral solicitarea lui Ionel Gheorghe privind încasarea de la Ministerul Finanţelor a RM a prejudiciului material de 146 439, 64 lei şi a prejudiciului moral, cauzat prin acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală ale procuraturii şi instanţelor judecătoreşti în mărime de 21 014 euro şi 367 500 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2013, a fost respins apelul declat de Ionel Gheorghe şi a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 martie 2012. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 24.03.2014, Ionel Gheorghe a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 martie 2012 şi emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 august 2014, a fost admis recursul declarat de Ionel Gheorghe şi s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 30 martie 2012 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2013 în sensul majorării sumei prejudiciului material dispus încasării de la stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Ionel Ghoerghe pînă la 66 439,64 (şaizeci şi şase mii patru sute treizeci şi nouă) lei lei pentru salariul neachitat şi 80 000 (optzeci mii) lei cu titlu de asistenţă juridică acordată în cadrul dosarului penal şi a prejudiciului moral pînă la 20 000 (douăzeci mii) lei. În rest, hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 30 martie 2012 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2013 se menţin. În conformitate cu art. 249 alin. (2) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărîre privitor la nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.
Examinînd materialele dosarului, Colegiul constată că în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 august 2014, s-a admis o eroare de ordin material, şi anume în motivarea deciziei s-a indicat că suma prejudiciului moral urmează să fie majorată pînă la 15 000 lei, iar în dispozitivul deciziei a fost indicat eronat suma de 20 000 lei. În aceste împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit consideră necesar să introducă corectări în dispozitivul deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 20 august 2014, înlocuind sintagma „şi a prejudiciului moral pînă la 20 000 (douăzeci mii) lei” cu sintagma „şi a prejudiciului moral pînă la 15 000 (cincisprezece mii) lei”.
În baza art. 249, 269-270 Cod de procedură civilă a RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 2 DISPUNE: Se corectează greşeala comisă în dispozitivul deciziei Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 20 august 2014, înlocuind sintagma „şi a prejudiciului moral pînă la 20 000 (douăzeci mii) lei” cu sintagma „şi a prejudiciului moral pînă la 15 000 (cincisprezece mii) lei”. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Judecător Iulia Sîrcu Judecători Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Valentina Clevadî Iuliana Oprea 3