Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2892/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 octombrie 2014
Părțile
Întreprinderea Obştească Centru de Protecţie a Consumatorului în interesele lui Tocan Valeriu vs Î.I. Aramă Service
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2892/14 — Rezelierea contractului de antrepriză

prima instanţă: G. Moscaliuc dosarul nr. 2ra-2892/14 instanţa de apel: Iu. Cotruţă, T. Pelin, A. Panov ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Tocan Valeriu, reprezentat de avocatul Denis Staruş, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Centrul pentru Protecţia Consumatorilor în interesele lui Tocan Valeriu, împotriva Întreprinderii Individuale „ Servicii Arama” cu privire la rezilierea contractului, încasarea sumei achitate, repararea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată.

împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Tocan Valeriu şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 12 decembrie 2012, c o n s t a t ă La 11 aprilie 2012 Centrul pentru Protecţia Consumatorilor a depus, în interesele lui Tocan Valeriu, cerere de chemare în judecată împotriva ÎI „Servicii Arama” cu privire la rezilierea contractului, încasarea sumei achitate, repararea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că în baza comenzii din 19 ianuarie 2011 a solicitat ÎI „Service Arama” producerea faţadelor pentru bucătărie la preţul total de 9 245 lei, acesta fiind achitat integral.

Mai relevă reclamantul că ÎI „Service Arama” şi-a asumat obligaţia să execute comanda în termen de 30 zile lucrătoare din momentul semnării comenzii, însă contrar prevederilor nominalizate, lucrările nu au fost îndeplinite nici până la data depunerii cererii de chemare în judecată. La data de 20 ianuarie 2012 a depus pîrîtului o plângere, în care a solicitat restituirea sumei achitate pentru faţade în mărime de 9245 lei, pentru neîndeplinirea obligaţiunilor asumate, însă nu a primit nici un răspuns. Solicită reclamantul rezilierea contractului încheiat între Tocan Valeriu şi ÎI „Service Arama”, încasarea sumei achitate pentru faţadele de bucătărie în mărime de 9245 lei, prejudiciului moral în mărime de 15000 lei, penalităţilor în mărime de 166410 lei şi cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 12 decembrie 2012 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Tocan Valeriu a depus apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de Tocan Valeriu şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La emiterea deciziei instanţa de apel, bazîndu-se pe materialele dosarului, a concluzionat că comanda a fost îndeplinită în timp, iar simplu refuz de a o ridica fiindcă s-a răzgândit, nu serveşte temei de a rezilia contractul, deoarece producătorul şi-a onorat toate obligaţiile. Careva probe, precum că ÎI “Service Aramă” nu a îndeplinit obligaţiile contractual nu există.

De asemenea, nu există nici dovada precum că reclamantul s-ar fi adresat cu cerere de reziliere a contractului. Astfel, obligaţia a fost executată în timp şi corespunzător conform contractului încheiat. La 07 iulie 2014 Tocan Valeriu, reprezentat de avocatul Denis Staruş, a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului, recurentul a invocat interpretarea eronată de către instanţele ierarhic inferioare a legii. Invocă recurentul că pretenţia sa a fost recepţionată la 20 ianuarie 2012 de către intimat, care, cel tîrziu, la 04 februarie 2014 urma să efectueze o expertiză sau să restituie consumatorului banii.

Nici una nici alta nu au fost executate de intimat, fapt care a determinat consumatorul să se adreseze în instanţa de judecată. Menţionează recurentul că instanţa de apel incorect a precizat că intimatul, totuşi, a efectuat o expertiză la data de 30 mai 2012 (peste mai mult de 4 luni), prin care nu s-au depistat careva defecte. Instanţele ierarhic inferioare nu au apreciat faptul că legiuitorul a acordat termen pentru efectuarea acestor expertize şi acest termen este de decădere şi în caz de nerespectare a acestuia, survin efectele prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea privind protecţia consumatorilor. Invocă că asupra termenului de 14 zile indicat de art. 18 alin. (1) din Legea privind protecţia consumatorilor nici o instanţă nu s-a expus şi nu a aplicat corect efectele nerespectării acestui articol.

În susţinerea recursului, recurentul menţionează că pîrîtul era obligat să livreze marfa la domiciliu reclamantului, conform înţelegerii între părţi, însă instanţa la acest capitol nu a aplicat prevederile art. 5 alin. (5) din Legea privind protecţia consumatorilor, care prevede că în caz de dubii asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. 2 Mai menţionează recurentul că instanţa de apel la emiterea deciziei nu a luat în consideraţie un şir de norme juridice, care protejează drepturile consumatorului de abuzurile comercianţilor şi obligă ultimii să execute întocmai legislaţia şi contractul, să ofere informaţii clare, precise, corecte consumatorilor şi să despăgubească pe aceştia în cazul încălcării drepturilor acestora.

Astfel, de către instanţe au fost ignorate prevederile art. 572 Cod civil, art. 21 din Legea privind protecţia consumatorilor, care prevăd condiţiile generale de executare a obligaţiilor şi obligaţiile prestatorului la prestarea serviciului, precum şi art. 6 lit. d), 13, 24, 32 din legea menţionată. Intimatul SRL „Aroma” prin referinţă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărîrilor judecătoreşti. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Tocan Valeriu, reprezentat de avocatul Denis Staruş, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

3 Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Tocan Valeriu, reprezentat de avocatul Denis Staruş, ca inadmisibil . În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Tocan Valeriu, reprezentat de avocatul Denis Staruş, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Iurie Bejenaru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.