3ra-1251/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V. Braşoveanu dosarul nr. 3ra-1251/14 instanţa de apel: N. Budăi, A. Minciuna, I. Muruianu ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Albu Aurelia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Albu Aurelia împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Albu Aurelia şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 10 decembrie 2013, c o n s t a t ă La 01 iulie 2013 Albu Aurelia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că conform ordinului nr. 36/1-k din 08 decembrie 2008 a fost angajată prin cumul la ÎCS „Italtrade Company” SRL în funcţia de contabil, iar conform Anexei nr. 1 la contractul individual de muncă nr. 12 şi ordinului nr. 4l/k din 03 mai 2010 - transferată la locul de muncă de bază în aceiaşi funcţie.

Menţionează că conform ordinului nr. 116 din 08 noiembrie 2010 a fost concediată nelegitim de la serviciu, iar prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 27 mai 2011 ordinul de concediere nr. 116 a fost anulat, fiind restabilită în funcţie cu achitarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru în mărime de 14108,10 lei, plata pentru concediu de maternitate în sumă de 72831,79 lei, prejudiciu moral cauzat în mărime de 6000 lei şi cheltuieli de judecată în mărime de 4010 lei. Relevă că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 decembrie 2012 a fost casată hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 27 mai 2011, în partea încasării indemnizaţiei de maternitate din contul ÎCS „Italtrade Company” SRL, în rest s-a menţinut hotărârea primei instanţe, iar motivul invocat de instanţa de recurs privind refuzul încasării concediului de maternitate de la locul de bază a servit faptul, că deşi era angajată de bază la ÎCS „Italtrade Company” SRL cu un salariu net de 3000 lei, la acel moment mai activa prin cumul la alte 4 entităţi, inclusiv la ÎCS „Superpfeonix” SRL în calitate de contabil-şef, beneficiind de un salariu brut de 10 800 lei lunar, care depăşea salariul de la locul de bază. Afirmă că reieşind din acest fapt, instanţa de judecată a decis că locul de bază nu poate fi considerat ÎCS „Italtrade Company” SRL, lăsând sub semnul întrebării care totuşi este locul de bază de unde ar putea beneficia de indemnizaţia cuvenită conform riscului asigurat.

Specifică că, cu toate că art. 13 alin.(2), (21) al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 54 din 31.03.2011 prevede expres că indemnizaţiile de maternitate pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă se calculează şi se plătesc la locul de muncă de bază, instanţa supremă a considerat, că ea ar fi beneficiat de plata pentru concediul de maternitate de la locul de muncă prin cumul - ICS „Superpfeonix” SRL, de la care nu a prezentat un certificat ce neagă acest fapt.

Indică că la data de 25.02.13, s-a adresat cu cerere către administraţia ICS „Superpfeonix” SRL privind achitarea indemnizaţiei de maternitate, cu toate că instanţa de judecată nu stabileşte cu certitudine că anume la această entitate este locul de bază, dar numai presupune acest fapt, iar prin notificarea din 15.03.13, ICS „Superpheonix” SRL a respins cererea privind achitarea concediului de maternitate, invocând prevederile art. 13 alin.(2), al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 54 din 31.03.2011, Legea nr.289 din 22 iulie 2004, dar şi punctul 6 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005, care prevede că stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor se efectuează de către entitatea în care îşi desfăşoară activitatea de baza angajatul (unde se păstrează carnetul de muncă) prin contract individual de muncă.

Invocă că Casa Naţională de Asigurări Sociale este beneficiarul contribuţiilor sociale achitate de reclamantă şi de angajatorii unde a activat, iar instanţa de judecată nu stabileşte concret care este locul de bază pentru a primi indemnizaţia de maternitate. La 03 iunie 2013, s-a adresat cu o cerere prealabilă la CNAS prin care a solicitat achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate în sumă de 72831,79 lei, în urma survenirii riscului asigurat din bugetul asigurărilor de stat conform prevederilor art.4 (1) şi art. 5(1) pct.d) al Legii nr. 28 din 22.07.2004. iar, 2 la data de 17 iunie 2013, CNAS a expediat scrisoarea nr. XIV-A-903/13, prin care a dat un răspuns formal, întrebarea solicitată rămânând nesoluţionată.

Solicită obligarea CNAS să-i achite indemnizaţia pentru concediul de maternitate în sumă de 72 831,79 lei în urma survenirii riscului asigurat din bugetul asigurărilor de stat, încasarea prejudiciului moral estimat la suma de 5 000 lei, precum şi cheltuielilor de judecată în sumă de 3 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 10 decembrie 2013 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Albu Aurelia a depus apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2014 a fost respins apelul declarat de Albu Aurelia şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

La emiterea deciziei instanţa de apel a constatat că instanţa de fond corect a aplicat norma materială şi prin prisma prevederilor art.13, alin.(2) al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr.54 din 31.03.2011, a stabilit că indemnizaţiile de maternitate pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă se calculează şi se plătesc la locul de muncă de bază. Aceste prevederi sunt stipulate şi în Legile anuale a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2012- 2013. Instanţa de apel a notat că CNAS conform legislaţiei nu are atribuţia de a calcula şi achita indemnizaţia de maternitate, aceasta este pusă în sarcina angajatorului unde salariatul este angajat de bază (unde se păstrează carnetul de muncă), deoarece CNAS are atribuţia doar de a accepta sau nu suma indemnizaţiei de maternitate achitată de către angajator ca cheltuieli din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Instanţa de apel nu a reţinut argumentele apelantei privitor la partea ce ţine de modificarea Hotărîrii Guvernului nr.108 din 03.02.2005 prin Hotărîrea Guvernului nr.1034 din 20.12.2013, prin care s-a introdus o nouă procedură de calculare şi achitare a indemnizaţiei începînd cu 01.01.2014 şi anume sarcina revenindu-i intimatei, deoarece prevederile noi nu pot avea efect retroactiv asupra faptelor juridice care s-au produs pînă la intrarea în vigoare a acestora. Conform pct.41 al Hotărîrii Guvernului nr.108 din 03.02.2005, ulterior modificărilor menţionate, prevede expres că stabilirea şi plata indemnizaţiilor pentru concediile de maternitate începute pînă la 31 decembrie 2013 se va efectua de către entitatea de la locul de lucru de bază, astfel Casa Naţională de Asigurări Sociale şi structurile teritoriale ale acesteia vor prelua stabilirea, plata şi evidenţa indemnizaţiilor de maternitate pentru concediile de maternitate care au început de la 01.01.2014.

3 Instanţa de apel a reţinut că CNAS se obligă să achite indemnizaţiile de maternitate doar pentru concediile de maternitate care au survenit după 01.01.2014, însă concediul de maternitate al apelantei, conform certificatului medical a survenit la data de 07 martie 2011 şi acesta, conform prevederilor legale în vigoare la moment, se achită de către entitatea de la locul de muncă de bază. Colegiul instanţei de apel a notat că invocările apelantei ce vizează încasarea de la intimat a prejudiciului moral în cuantum de 5000 lei, la fel, sunt neîntemeiate, deoarece prima instanţă corect a apreciat faptul că pîrîta-intimată nu poartă nici o vină şi nici o răspundere pentru acţiunile întreprinderii în care a activat apelanta.

Totodată, argumentele aduse de către apelantă referitor la încasarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei, instanţa de apel le-a considerat neargumentate din motiv că, în şedinţele de judecată în instanţa de fond, apelanta singură a prezentat înscrisuri şi şi-a apărat interesele sale, astfel nefiind argumentate cheltuielile de asistenţă juridică a avocatului prin nici un act juridic sau careva acţiuni ce le-a întreprins acesta, cu atît mai mult că instanţa de fond a verificat valabilitatea contractului de asistenţă juridică încheiat între Albu Aurelia şi Albu Serghei şi s-a constatat că acesta este expirat, iar de fapt reclamanta nu a avut cîştig de cauză şi din acest considerent, prin prisma art.94 CPC, dînsa nu este îndreptăţită să solicite de la partea opusă daune şi cheltuieli.

La 11 august 2014 Albu Aurelia a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului, recurentul a invocat că nici un act normativ nu stipulează că locul de bază ar fi acela, la care salariul este mai mare, ci din contra : pct. 6 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 108 din 03 februarie 2005, prevede expres că stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor se efectuează de către entitatea în care îşi desfăşoară activitatea de bază angajatul stipulat prin contractul individual de muncă (unde se păstrează carnetul de muncă).

Menţionează recurenta că respectiv, în situaţia dată, în timp ce a achitat contribuţii de la un loc de bază şi patru locuri de muncă prin cumul, ţinînd cont de decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 decembrie 2012, este lipsită totalmente de indemnizaţia de maternitate de la bugetul asigurărilor sociale de stat prin intermediul oricărui loc de muncă, iar prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2014 inclusiv şi direct de la bugetul asigurărilor sociale de stat prin intermediul CNAS. 4 Invocă recurenta că într-o astfel de situaţie, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că dînsa a achitat de la toate locurile de muncă contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, beneficiarul cărora este CNAS.

Astfel, instanţa de apel, luînd în consideraţie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, urma să stabilrească achitarea indemnizaţiei direct de la bugetul asigurărilor sociale de stat întru evitarea soluţionării greşite a pricinii. Intimatul prin referinţă a solicitat de a considera recursul ca fiind unul inadmisibil. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Albu Aurelia nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei 5 recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Albu Aurelia ca inadmisibil . În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Albu Aurelia se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Iurie Bejenaru 6