- Dosarul nr.
- 2ra-2505/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 octombrie 2014
- Părțile
- BC Eximbank Gruppo Veneto Banca vs Popas Natalia, ÎM Regia Apă Canal Orhei, interv. acces. SRL Bar Expres, executorul judecătoresc Ţărnă Victoria şi alţii
- Pe scurt
- Transmiterea bunului gajat către creditorul gajist, vînzarea de către debitorul gajist a bunului gajat
2ra-2505/14 — Ridicarea sechestrelor aplicate asupra bunurilor imobile grevate cu dreptul de ipotecă
prima instanţă: V.Varaniţa dosarul nr. 2ra-2505/14 instanţa de apel: N.Budăi, I.Muruianu, N.Cernat DECIZIE 29 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă Iuliana Oprea, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Banca comercială „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca comercială „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” societate pe acţiuni împotriva Nataliei Popas şi întreprinderea municipală „Regia Apa Canal Orhei”, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Bar-Expres”, executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria, Surchicin Maia şi Coroleţcaia Lilia privind ridicarea sechestrelor aplicate asupra bunurilor imobile grevate cu dreptul de ipotecă, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Banca comercială „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” societate pe acţiuni şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Orhei din 28 iunie 2013, c o n s t a t ă La 15 decembrie 2012 BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Nataliei Popas, intervenienţi accesorii SRL „Bar-Expres”, executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria şi Surchicin Maia privind ridicarea sechestrelor aplicate asupra bunurilor imobile grevate cu dreptul de ipotecă.
În motivarea acţiunii s-a indicat că, prin contractul de ipotecă nr.5948 din 28 mai 2008 şi acordurile adiţionale la contract, SRL „Bar-Expres” a grevat cu ipotecă în favoarea BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA bunurile imobile situate pe str.Vasile Lupu, 12, or.Orhei şi anume: lotul de pămînt pentru construcţii, cu suprafaţa 0,0369 ha, număr cadastral 6401402.326; construcţia comercială, cu suprafaţa de 154,6 m.p., număr cadastral 6401402.326.01 şi depozit, cu suprafaţa de 13,3 m.p., număr cadastral 6401402.326.02, întru asigurarea executării în termen a 1 obligaţiilor asumate de SRL „Iaşa”, în baza contractului de credit nr.3236 din 05 octombrie 2009. Menţionează reclamantul că debitorul SRL „Iaşa” nu a executat în modul corespunzător obligaţiile contractuale din care motiv banca a iniţiat procedura de executare a dreptului de gaj asupra bunurilor imobile indicate, înregistrând în Registrul bunurilor imobile preavizul nr.04/2-9 din 05 iulie 2010. Prin acordul de executare benevolă a dreptului de ipotecă nr.1671 din 12 iulie 2010 SRL „Bar-Expres” a transmis benevol în posesia băncii bunurile imobile ipotecate în vederea comercializării acestora şi utilizării mijloacelor băneşti obţinute din vînzare la stingerea datoriei faţă de bancă.
Acordul menţionat a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile la 13 iulie 2010, astfel banca a devenit posesor de bună- credinţă a bunurilor ipotecate. La 21 martie 2012 executorul judecătoresc Ţarină Victoria a emis o încheiere prin care s-a aplicat sechestru asupra bunurilor imobile ipotecate, întru asigurarea acţiunii înaintată de Popas Natalia împotriva SRL „Bar-Expres” privind încasarea datoriei în mărime de 56 000 euro. Totodată, la 08 iunie 2012 executorul judecătoresc Surchicin Maia a emis încheierea privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor ipotecate, în vederea asigurării executării titlului executoriu privind încasarea în beneficiul statului a taxei de stat în mărime de 25 000 lei.
Susţine că prin aplicarea sechestrelor menţionate, BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA, în calitate de posesor de bună credinţă, a fost lezată în dreptul de a poseda şi vinde bunurile ipotecate, drept dobândit în baza acordului de executare benevolă a dreptului ipotecat nr.1671 din 12 iulie 2010. Potrivit art.454 alin. (1) din Codul civil şi art.34 alin. (1) al Legii cu privire la ipotecă, creditorul gajist poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul gajist nu execută obligaţia garantată prin gaj. Creditorul ipotecar poate vinde bunul ipotecat în orice moment convenit cu debitorul ipotecar prin acordul de executare benevolă a dreptului de ipotecă.
Consideră că este în drept de a solicita ridicarea sechestrelor aplicate prin încheierile executorului judecătoresc Ţărnă Victoria din 21 martie 2012 şi a executorului judecătoresc Surchicin Maia din 08 iunie 2012 asupra bunurilor imobile ipotecate întrucît acestea îi lezează dreptul preferenţial de ipotecă deţinut. Solicită reclamantul, ridicarea tuturor sechestrelor şi interdicţiilor aplicate asupra bunurilor imobile şi anume: lotul de pămînt pentru construcţii, cu suprafaţa 0,0369 ha, număr cadastral 6401402.326; construcţia comercială, cu suprafaţa de 154,6 m.p., număr cadastral 6401402.326.01 şi depozit, cu suprafaţa de 13,3 m.p., număr cadastral 6401402.326.02 (f.d.4-6).
2 La 26 februarie 2013 şi 02 aprilie 2014 BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA a depus cereri de modificare şi concretizare a cerinţelor împotriva Nataliei Popas şi ÎM „Regia Apa Canal Orhei”, intrevenienţi accesorii SRL „Bar- Expres”, executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria, Surchicin Maia şi Coroleţcaia Lilia şi a solicitat ridicarea sechestrelor şi interdicţiilor aplicate de către executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria, Surchicin Maia şi Coroleţcaia Lilia asupra bunurilor imobile şi anume: lotul de pămînt pentru construcţii, cu suprafaţa 0,0369 ha, număr cadastral 6401402.326; construcţia comercială, cu suprafaţa de 154,6 m.p., număr cadastral 6401402.326.01 şi depozit, cu suprafaţa de 13,3 m.p., număr cadastral 6401402.326.02 din str.Vasile Lupu, 12, or.Orhei (f.d.111, 126). Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 28 iunie 2013 cererea de chemare în judecată depusă de BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA împotriva Nataliei Popas şi ÎM „Regia Apa Canal Orhei”, intervenienţi accesorii SRL „Bar-Expres”, executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria, Surchicin Maia şi Coroleţcaia Lilia privind ridicarea sechestrelor aplicate asupra bunurilor imobile grevate cu dreptul de ipotecă, a fost respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014 s-a respins apelul declarat de BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. La 16 iunie 2014 BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu decizia contestată prin faptul că au fost interpretate şi aplicate eronat prevederile art.490, 491 din Codul civil şi art.33 şi 34 ale Legii cu privire la ipotecă, nu au fost stabilite corect circumstanţele pricinii.
Indică că instanţele judecătoreşti nu au luat în considerare că prin acordul de executare benevolă a dreptului de ipotecă nt.1617 din 12 iulie 2010 SRL „Bar- Expres” a transmis benevol în posesia BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA bunurile ipotecate în vederea comercializării acestora şi utilizării mijloacelor băneşti obţinute din vînzare la stîngerea datoriei faţă de bancă. Menţionează că au fost întreprinse acţiuni de vînzare a bunurilor ipotecate şi după organizarea a patru licitaţii cu strigare, la 21 august 2013, a fost încheiat cu Cecan Igor antecontractul de vînzare-cumpărare, prin care banca şi-a asumat obligaţia să-i înstrăineze bunurile ipotecate la preţul de 1 250 000 lei.
De asemenea, susţine că BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA fiind posesor de bună-credinţă a bunurilor ipotecate este în drept să ceară ridicarea sechestrelor aplicate de executorii judecătoreşti, prin care este lezat dreptul băncii de a le vinde personal, drept dobîndit prin semnarea acordului de executare benevolă a dreptului de ipotecă. 3 A mai menţionat recurentul că instanţele judecătoreşti eronat au făcut referire doar la art.100 din Codul de executare, care urmează a fi aplicat în coroborare cu art.127 alin. (1) lit.h) Cod de executare, potrivit căruia executorul judecătoresc urmează să ridice sechestrul aplicat asupra bunului gajat, cu condiţia prezentării documentelor confirmative privind preţul de vînzare-cumpărare şi calculul creanţei.
Judecând recursul declarat de către BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA împotriva deciziei date în apel, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţelor depuse de executorul judecătoresc Ţărnă Victoria şi ÎM „Regia Apa Canal Orhei”, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărîrilor judecătoreşti, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
Potrivit art. art. 454 alin. (1), 487 alin. (1) şi (2) Cod civil, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj. Creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj daca debitorul gajist nu a executat conform contractului sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi contract. În condiţiile prezentei secţiuni, creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi: să vîndă el însuşi bunurile gajate, să le vîndă sub controlul instanţei de judecată şi să le ia în posesiune spre a le administra, să exercite alte drepturi în privinţa gajului asupra mijloacelor băneşti în corespundere cu Legea cu privire la gaj.
Conform art.490 din Codul civil, bunul gajat se transmite în posesiune creditorului gajist pentru a fi vîndut, în condiţiile legii. Transmiterea bunului gajat în posesiune creditorului gajist poate fi benevolă ori silită. Transmiterea în posesiune este benevolă dacă, înaintea expirării termenului indicat în preaviz, debitorul gajist transmite în mod efectiv bunul gajat în posesiune creditorului gajist sau consimte în scris în formă autentică să-l pună la dispoziţia acestuia la momentul convenit. Transmiterea silită are loc în baza unei hotărîri judecătoreşti, după expirarea termenului din preaviz în conformitate cu legea.
Conform art. art. 30 alin. (1), 32 şi 34 alin.(1) ale Legii nr.142 din 30 iulie 2001 cu privire la ipotecă, creditorul ipotecar poate să execute dreptul de ipotecă în cazul în care debitorul nu a îndeplinit sau a îndeplinit în mod necorespunzător obligaţia garantată sau oricare parte a acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute de contractul de ipotecă. Executarea benevolă a dreptului de ipotecă se face în baza unui acord privind executarea benevolă a dreptului de ipotecă, încheiat în formă autentică între 4 creditorul ipotecar şi debitorul ipotecar, în orice moment convenit de părţi. Creditorul ipotecar poate vinde bunul ipotecat în orice moment convenit cu debitorul ipotecar prin acordul de executare benevolă a dreptului de ipotecă sau după rămînerea definitivă a ordonanţei sau hotărîrii judecătoreşti, după caz, emise în această privinţă.
Din materialele dosarului s-a stabilit cu certitudine că conform contractului de credit nr.3236 din 05 octombrie 2009, BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA a acordat SRL „Iaşa” un credit în sumă de 1 600 000 lei, cu termenul de rambursare pînă la 05 octombrie 2011 (f.d.10-11 Vol.I).
Prin contractul de ipotecă nr.5948 din 28 mai 2008 şi acordurile adiţionale la contract, încheiate între BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA şi SRL „Bar- Expres”, întru garantarea executării corespunzătoare a obligaţiilor de către SRL „Iaşa”, au fost ipotecate bunurile imobile situate pe str.Vasile Lupu, 12, or.Orhei – lotul de pămînt pentru construcţii, cu suprafaţa 0,0369 ha, număr cadastral 6401402.326; construcţia comercială, cu suprafaţa de 154,6 m.p., număr cadastral 6401402.326.01 şi depozit, cu suprafaţa de 13,3 m.p., număr cadastral 6401402.326.02, care îi aparţin cu drept de proprietate privată, în baza actului de constituire al SRL „Bar-Expres” nr.1003606010995 din 23 august 2004, actul de constituire a SA „Bar-Expres” nr.14500913-0 din 02 martie 1993, contractul de vînzare-cumpărare a obiectului patrimoniului de stat la licitaţia de strigare nr.1-5545 din 15 noiembrie 1995 şi titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr.6401402326 din 16 octombrie 1997, înregistrate la OCT Orhei la 11 octombrie 2001, evaluate la suma totală de 2 100 000 lei (f.d.15-22 Vol.I).
Dat fiind faptul că SRL „Iaşa” nu şi-a îndeplinit obligaţiunile prevăzute de contractul de credit indicat BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA a înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Orhei preavizul de exercitare a dreptului de ipotecă nr.04/2-9 din 07 mai 2010 (f.d.25 Vol.I). La 12 iulie 2010 BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA şi SRL „Bar- Expres” au încheiat acordul de executare benevolă a dreptului de ipotecă nr.1671, prin care ultimul a transmis benevol în posesiune creditorului ipotecar bunurile ipotecate, în baza contractului de ipotecă nr.5948 din 28 mai 2008, pentru înstrăinarea lor ulterioară în scopul stingerii datoriilor aferente contractului de credit nr.3236 din 05 octombrie 2009 (f.d.26-27 Vol.I).
Prin actele de transmitere-primire din 16 iulie 2010 bunurile ipotecate menţionate au fost transmise în natură creditorului ipotecar BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA (f.d.155, 159, 163 Vol.I). Totodată, s-a stabilit că prin încheierea executorului judecătoresc Ţarină Victoria din 21 martie 2012 a fost aplicat sechestru asupra terenului cu număr cadastral 6401402.326 şi construcţiilor cu număr cadastral 6401402.326.01 şi 6401402.326.02 din str.Vasile Lupu, 12, or.Orhei, întru asigurarea documentului executoriu nr.2-246/2012 emis de Judecătoria Orhei la 15 martie 2012 (f.d. 28 Vol.I).
5 La 08 iunie 2012 executorul judecătoresc Surchicin Maia prin încheierea a dispus aplicarea sechestrului asupra bunurilor imobile cu număr cadastral 6401402.326, 6401402.326.01 şi 6401402.326.02 din str.Vasile Lupu, 12, or.Orhei, în vederea asigurării executării titlului executoriu nr.2-246/12 din 20 martie 2012 emis de Judecătoria Orhei privind încasarea de la SRL „Bar-Expres” în beneficiul statului a taxei de stat în mărime de 25 000 lei (f.d. 34 Vol.I). Prin încheierea executorului judecătoresc Coroleţcaia Lilia s-a aplicat sechestru asupra terenului cu număr cadastral 6401402.326 şi construcţiilor cu număr cadastral 6401402.326.01 şi 6401402.326.02 din str.Vasile Lupu, 12, or.Orhei, întru asigurarea documentului executoriu nr.2e-28/11 din 18 ianuarie 2012 emis de Judecătoria Orhei cu privire la încasarea de la SRL „Bar-Expres” în beneficiul ÎM „Regia Apă Canal Orhei” a datoriei în mărime de 2428 lei (f.d.
137 Vol.I). Încheierile menţionate au fost înregistrate la Oficiul Cadastral Teritorial Orhei la 04 aprilie 2012, 28 iunie 2012 şi respectiv 21 ianuarie 2013 (f.d.113 Vol.I). Reţine Colegiul că BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA prin acţiunea înaintată în pricină împotriva Nataliei Popas şi ÎM „Regia Apa Canal Orhei”, intervenienţi accesorii SRL „Bar-Expres”, executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria, Surchicin Maia şi Coroleţcaia Lilia a solicitat ridicarea sechestrelor şi interdicţiilor aplicate de către executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria, Surchicin Maia şi Coroleţcaia Lilia asupra bunurilor imobile ipotecate şi anume: lotul de pămînt pentru construcţii, cu suprafaţa 0,0369 ha, număr cadastral 6401402.326; construcţia comercială, cu suprafaţa de 154,6 m.p., număr cadastral 6401402.326.01 şi depozit, cu suprafaţa de 13,3 m.p., număr cadastral 6401402.326.02 din str.Vasile Lupu, 12, or.Orhei.
Menţionează instanţa de recurs, că conform art. 491 din Codul civil, după ce a obţinut în posesiune bunul gajat, creditorul gajist este îndreptăţit, dacă a depus la registru un preaviz în modul prevăzut la art.488 alin.(2), să procedeze la vînzarea, prin negocieri directe, prin tender sau prin licitaţie publică, a bunului gajat, fără nici o întîrziere nejustificată, contra unui preţ comercial rezonabil şi în interesul major al debitorului gajist. Creditorul gajist care vinde bunul acţionează în numele proprietarului şi este obligat să informeze cumpărătorul despre calitatea lui la momentul vînzării. Cumpărătorul dobîndeşte bunul grevat de drepturile reale existente la momentul înscrierii preavizului în registrul respectiv, fără dreptul de gaj al creditorului gajist care a vîndut bunul şi fără creanţele prioritare dreptului acestuia.
În cazul în care cumpărătorul bunului transmite instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află, în totalitate sau în cea mai mare parte, bunurile gajate, dovada că vînzarea a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale şi că preţul a fost plătit integral, instanţa emite o hotărîre de încetare şi anulare a gajurilor, sechestrelor şi drepturilor reale indicate în alin.(3). 6 Din sensul normelor de drept enunţate rezultă că, creditorul poate proceda la vînzarea gajului dacă a îndeplinit cerinţele privind înaintarea şi înregistrarea preavizului şi a obţinut bunul gajat în posesie, iar persoana care cumpără bunul în cadrul exercitării dreptului de gaj, îl obţine liber de drepturile terţilor, constituite după înscrierea preavizului în registru.
Totodată, legea protejează cumpărătorul în asemenea cazuri, oferindu-i dreptul de a cere anularea pe cale judecătorească a acestor drepturi reale, iar instanţa va decide anularea drepturilor reale şi grevărilor asupra bunului vîndut dacă va constata că vînzarea este legală, iar cumpărătorul a plătit preţul în întregime. Prin urmare, Colegiul ajunge la concluzia că acţiunea de ridicare a sechestrelor şi interdicţiilor aplicate de către executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria, Surchicin Maia şi Coroleţcaia Lilia asupra bunurilor imobile ipotecate din str.Vasile Lupu, 12, or.Orhei nu poate fi înaintată de către recurentul BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA, în calitate de creditor gajist.
Nu este întemeiat şi se respinge argumentul recurentului expus întru susţinerea poziţiei că la 21 august 2013 BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA, în calitate de vînzător, şi Cecan Igor, în calitate de cumpărător, au încheiat antecontractul de vînzare-cumpărare, conform căruia vînzătorul, acţionînd în numele proprietarului – debitorului ipotecar, şi-a asumat obligaţia de a vinde cumpărătorului bunurile imobile din str.Vasile Lupu, 12, or.Orhei, la preţul de 1 250 000 lei. Or, existenţa dreptului de gaj nu justifică înaintarea de către titularul său a unei acţiuni de ridicare a sechestrului aplicat asupra bunului ce constituie obiectul garanţiei după înscrierea preavizului în registru, drept atribuit prin lege cumpărătorului după achitarea preţului bunului în întregime şi constatarea de către instanţa de judecată a legalităţii tranzacţiei de vînzare a bunurilor ipotecate.
La fel, sunt lipsite de suport legal şi argumentele recurentului referitor la faptul că este în drept să pretindă satisfacerea creanţei sale cu preferinţă faţă de alţi creditori ai debitorului SRL „Bar-Expres”, deoarece în cazul în speţă nu se contestă exercitarea acestui drept de către BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA. În circumstanţele relevate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că instanţele judecătoreşti corect au ajuns la concluzia privind respingerea ca neîntemeiată a acţiunii BC „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” SA împotriva Nataliei Popas şi ÎM „Regia Apa Canal Orhei”, intervenienţi accesorii SRL „Bar-Expres”, executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria, Surchicin Maia şi Coroleţcaia Lilia privind ridicarea sechestrelor aplicate asupra bunurilor imobile grevate cu dreptul de ipotecă.
În plus, raportînd la actele cauzei, motivele invocate în cererea de recurs şi coroborînd temeiurile indicate cu prevederile art.432 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că 7 argumentele aduse în susţinerea cererii de recurs nu îşi găsesc încadrare în prevederile legale. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că hotărîrea primei instanţe şi decizia instanţei de apel sunt legale şi întemeiate, corespund circumstanţelor de fapt stabilite prin probele administrate şi raportate la legea materială, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Banca comercială „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” societate pe acţiuni. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Orhei din 28 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca comercială „Eximbanc – Gruppo Veneto Banca” societate pe acţiuni împotriva Nataliei Popas şi întreprinderea municipală „Regia Apa Canal Orhei”, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Bar-Expres”, executorii judecătoreşti Ţărnă Victoria, Surchicin Maia şi Coroleţcaia Lilia privind ridicarea sechestrelor aplicate asupra bunurilor imobile grevate cu dreptul de ipotecă.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Iuliana Oprea Valentina Clevadî 8