- Dosarul nr.
- 3ra-1242/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 octombrie 2014
- Părțile
- Butucel Petru vs Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-1242/14 — Anularea ordinului, modificarea înscrierilor din carnetul de muncă prin substituirea suspendării din funcţie cu delegarea la studii, încasarea salariului pentru perioada delegării la studii, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată
prima instanţă: M. Diaconu dosar nr.3ra-1242/14 instanţa de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Oleg Sternioală examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Butucel Petru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Butucel Petru împotriva Inspectoratului General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer (Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor) cu privire la anularea ordinului, modificarea înscrierilor din carnetul de muncă prin substituirea suspendării din funcţie cu delegarea la studii, încasarea salariului pentru perioada delegării la studii, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Butucel Petru, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 27 ianuarie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă integral, ca fiind nefondată, c o n s t a t ă: La data de 08 aprilie 2013, Butucel Petru a investit Judecătoria Buiucani mun. Chişinău cu examinarea unei acţiuni civile formulate către Inspectoratul General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer privind anularea nr. 491-p din 15 august 2011 „Cu privire la suspendarea raportului de serviciu a dlui Petru Butucel”, încasarea salariului pentru perioada delegării la studii, încasarea prejudiciului moral, recunoaşterea vechimii în muncă, cu substituirea menţiunii „suspendare a raportului de muncă”, în delegare la studii şi încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiuni înaintate, reclamantul a indicat că, la data de 18 noiembrie 2010, între Guvernul RM, Institutul pentru o societate deschisă şi Centrul de informaţii Universitare, a fost semnat memorandumul privind dezvoltarea competenţelor profesionale ale funcţionarilor publici prin oferirea 1 burselor pentru studii de masterat (învăţămînt de zi) în instituţii de învăţămînt de peste hotare. La fel, reclamantul a indicat că, d-lui a aplicat pentru bursa nominalizată, şi a fost acceptat prin scrisoarea Universităţii Syracuse, Statele Unite ale Americii, pentru studii la masterat în administraţie publică. Urmare a acestui fapt, prin scrisoarea Guvernului Republicii Moldova nr. 2903-309 din 11 august 2011, reclamantul Butucel Petru a fost acceptat de către Guvernul RM la studiile menţionate.
Totodată, prin scrisoarea menţionată a fost forţat la data de 12 august 2013 să scrie cerere de suspendare a raporturilor de muncă în legătură cu plecarea la studii, care în opinia acestuia contravine legislaţiei serviciului public. Astfel, în baza acestei cereri, a fost emis ordinul nr. 491-p din 15 august 2011 „Cu privire la suspendarea raportului de serviciu a dlui Butucel Petru”. Ulterior, la data de 15 mai 2013, Butucel Petru a înaintat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei de judecată anularea ordinului nr. 491-p din 15 august 2011, modificarea înscrierilor din carnetul de muncă prin substituirea suspendării din funcţie cu delegarea la studii, încasarea salariului pentru perioada delegării la studii 15 august 2011 – 14 ianuarie 2013, încasarea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Consideră Butucel Petru că, la emiterea ordinului nr. 491-p din 15 august 2011, Inspectoratul General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer a încălcat procedura de delegare la studii, încercînd să evite achitarea salariului pentru perioada plecării reclamantului la studii şi să includă perioada de studii în vechimea în muncă. La data de 11 noiembrie 2013, reclamantul Petra Butucel a înaintat o cerere de concretizare a calculului salariului şi a prejudiciului moral, solicitînd instanţei de judecată încasarea salariului pentru perioada delegării la studii şi anume 15 august 2011 – 14 ianuarie 2013 în sumă de 73589 lei şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 5180 lei, echivalentul unui salariu.
Prin hotarîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 ianuarie 2014 acţiunea a fost respinsă integral, ca fiind nefondată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014 a fost respins apelul declarat de către Butucel Petru, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 27 ianuarie 2014. În dezacord cu decizia enunţată, Butucel Petru, la data de 29 iulie 2014, în termen legal a declarat recurs, solicitînd casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii. În motivarea recursului, recurentul a indicat în esenţă că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt pasibile de a fi casate pe motivul că nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite, concluziile expuse sînt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, în consecinţă, fiind încălcate normele de drept material şi procedural.
În acest context, recurentul Butucel Petru a menţionat că instanţele de judecată ierarhic inferioare în mod eronat au stabilit că recurentul şi-a dat 2 acceptul la suspendarea contractului individual de muncă, prin semnarea cererii în acest sens. Or, ordinul angajatorului trebuie să corespundă normelor legale, iar acordul părţilor nu poate să prevaleze normelor imperative ale legii. În acest context, prevederile Legii art. 38 alin. (1) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, statuează că pe perioada în care funcţionarii publici urmează forme de dezvoltare profesională continuă, ei beneficiază de plata salariului.
A mai susţinut că, contrar prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, instanţele de judecată au ajuns la concluzia că studiile de masterat pe care le-a urmat recurentul nu se atribuie la formele de dezvoltare profesională. Or, Guvernul Republicii Moldova a lansat Programul de instruire şi dezvoltare profesională pentru funcţionarii publici, care prevede alocarea în perioada 2011-2012 a peste 60 de burse pentru studii de masterat în universităţi prestigioase din Europa şi America de Nord. De asemenea, recurentul a mai indicat că instanţele de judecată, în mod eronat au aplicat art. 78 alin. (1) din Codul muncii.
Or, la cazul dedus judecăţii, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 158 din 04 iulie 2008, care este o lege specială. Astfel, în cazul recurentului, intimatul Inspectoratului General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer (Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor) urma să emită un ordin cu privire la delegarea la studii şi nicidecum ordin de suspendare a raporturilor de serviciu. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, recursul fiind vădit neîntemeiat. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că recurentul, în mod eronat a invocat încălcarea de către instanţele ierarhic inferioare a normelor de drept material şi procedural.
3 Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Butucel Petru, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţele judecătoreşti le-au dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag. 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Butucel Petru ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Butucel Petru se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.
Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4