3ra-1240/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: Gh.Plămădeală dosarul nr.3ra-1240/14 instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, A. Doga ÎNCHEIERE 22 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Maria Ghervas examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ciumacenco Valentin, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ciumacenco Valentin către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ale RM privind constatarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Ciumacenco Valentin, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 21 ianuarie 2014 prin care acţiunea s-a respins ca neîntemeiată. c o n s t a t ă: La data de 10 aprilie 2013 reclamantul Ciumacenco Valentin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că la data de 14.12.2011 a fost angajat în funcţie de specialist principal al Direcţiei Analiză, Monitorizare şi Evaluare a Politicilor în cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu un salariu de 3 400 lei lunar. Pe perioada activităţii sale a dat dovadă de cunoştinţe vaste în domeniul de activitate, îndeplinind corespunzător şi eficient toate sarcinile încredinţate.

Indică reclamantul că, la 21.01.2013 a susţinut interviul de evaluare referitor la îndeplinirea obiectivelor individuale de activitate. Cu fişa de evaluare şi calificativul "nesatisfăcător" acordat în urma interviului de evaluare, a luat cunoştinţă la 11.02.2013. Nefiind de acord cu rezultatele evaluării, a solicitat repetarea procedurii de evaluare, cu anexarea la cererea înaintată comentariile desfăşurate pe marginea acestui fapt. Totodată, la 13.02.2013 a depus către conducerea autorităţii publice o petiţie, prin care a cerut examinarea desfăşurării nivelului de realizare a sarcinilor prevăzute de fişa postului şi criteriile de evaluare şi a calificativului de evaluare stabilit. Prin răspunsul din 22.02.2013 i s-a comunicat că rezultatele evaluării pot fi contestate la conducătorul autorităţii publice în termen de trei zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă.

1 La 25.02.2013 reclamantul repetat a contestat fişa de evaluare a performanţelor profesionale în conformitate cu art. 85 a Hotărîrii Guvernului nr. 201 din 11.03.2009. Prin răspunsul din 07.03.2013 i s-a refuzat în modificarea calificativului de evaluare acordat de către evaluator conform procedurii de evaluare. Consideră reclamantul că, refuzul dat este unul neîntemeiat şi ilegal. Pe parcursul activităţii reclamantul a îndeplinit obiective de rang superior ce ar fi de competenţa unui consultant principal, dînd dovadă de o capacitate sporită de cunoştinţe în acest domeniu îndeplinind cu stricteţe volumul de lucru acordat. Mai indică reclamantul că, pe parcursul activităţii s-a încadrat cu stricteţe în prevederile art. 22, 23 a Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 din 04.07.2008, iar cele menţionate de către pîrît privind calificativul acordat poartă un caracter pur declarativ şi tendenţios.

La 22.03.2013 reclamantul a fost înştiinţat prin intermediul oficiului poştal, că în baza ordinului nr. 83-p din 19.03.2013 raporturile de serviciu au fost încetate începînd cu 20.03.2013 prin destituire, fiindu-i remis carnetul de muncă. Remarcă că, în perioada în care i s-a adus la cunoştinţă despre ordinul de destituire, reclamantul se afla în concediu medical. Solicită reclamantul a considera refuzul de a modifica calificativul de evaluare a performanţelor profesionale pentru anul 2012 ca fiind neîntemeiat cu obligarea pîrîtului de a modifica calificativul în "bine", anularea ordinului de destituire din funcţie nr. 83-P din 19.03.2012, cu restabilirea în funcţia deţinută anterior, încasarea de la pîrît salariul restant pentru perioada absenţei forţate de la lucru începînd cu 20.03.2013 şi pînă la data emiterii hotărârii judecătoreşti şi prejudiciul moral în mărime de 50 000 lei.

Reclamantul Ciumacenco Valentin a depus cerere de concretizare, prin care a solicitat încasarea de la pîrît salariul restant pentru perioada absenţei forţate de la lucru începând cu 20.03.2013 - octombrie 2013 în sumă de 26 568 lei, suma de 2 611,08 lei, ceea ce constituie 0,1 % pentru fiecare zi de întîrziere a plăţii salariale şi cheltuielile de judecată în sumă de 2 500 lei. Prin hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 ianuarie 2014 acţiunea în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ciumacenco Valentin către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ale RM privind constatarea actului administrativ a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2014, a fost respins apelul declarat de Ciumacenco Valentin şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 21 ianuarie 2014. La 05 august 2014, Ciumacenco Valentin a declarat recurs, în termen legal, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2014 şi a hotărârii Judecătoriei Buiucani din 21 ianuarie 2014, cu pronunţarea unei noi decizii prin care să fie admisă integral acţiunea. În motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu hotărârile instanţelor de judecată, considerând că acestea au încălcat normele de drept material şi nu au elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii.

2 Consideră recurentul că, chiar dacă instanţele inferioare au făcut trimitere corectă la prevederile art. 64 alin. (1) lit. d) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 din 04.07.08 , a făcut o interpretare eronată a acesteia, deoarece toate probele prezentate pe parcursul examinării cauzei determină faptul că la data de 19 martie 2013 careva act administrativ de demitere nu a existat. Aşadar indică că conform art. 16 alin. (1) al Legii Contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000,, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumit de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea în tot sau în parte a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate.

De asemenea recurentul menţionează că conform art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 - XIV din 10 februarie 2000, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea unui drept pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, care curge de la data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă. Sub acest aspect, menţionează că despre rezultatele contestaţiei a aflat în ziua externării din spital - 15 martie 2013, deoarece pe perioada 04.03.2013 - 05.03.2013 s-a aflat în regim ambalator, iar din 06.03.2013 - 15.03.2013 a fost spitalizat, dovezi anexate la materialele cauzei. Consideră recurentul că în urma destituirii ilegale din funcţia deţinută a avut de suferit atît material cit şi moral, solicitând instanţei de recurs admiterea cererii şi în partea încasării salariului restant şi a prejudiciului moral.

În acest sens indică prevederile art. 10 lit.p) a Codului Muncii conform căreia angajatorul este obligat să repare prejudiciul material şi cel moral cauzat salariaţilor în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative. Tot la acest capitol menționează prevederile alin. (l) art. 1422 Codului Civil potrivit căruia în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ciumacenco Valentin este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu dispoziţia art.432 alin.(1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute 3 la art.432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, cauza fiind judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, astfel, recursul fiind vădit neîntemeiat. Argumentele invocate de recurent în cererea de recurs că instanţele de judecată au interpretat în mod eronat legea şi hotărârile emise sunt arbitrare şi poartă un caracter declarativ nu pot fi reţinute. Dezacordul cu hotărârile instanţelor de judecată prin relatarea situaţiei în viziunea recurentului, este inadmisibilă din considerentele că nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a acestora, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea lor dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu- se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Călăuzindu-se de art.440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433 CPC şi anume la lit.a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de fond şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursuril declarat de către Ciumacenco Valentin, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), 433 lit.a), art.440 alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Ciumacenco Valentin, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Maria Ghervas 4