2rac-548/14 — Încasarea datoriei

Dosarul nr. 2rac-548/14 prima instanţă - M.Tertea instanţa de apel - E.Secrieru, A.Parpalac, S. Leu, ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată de societatea cu răspundere limitată „Vladalina” împotriva societăţii cu răspundere limitată „Marius-Leon” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 20 martie 2014, prin care s-a menţinut fără modificări hotărîrea judecătoriei Căuşeni din 25 septembrie 2013, c o n s t a t ă Societatea cu răspundere limitată „Vladalina” s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva societăţii cu răspundere limitată „Marius-Leon” în care a solicitat încasarea datoriei derivată din relaţiile contractuale dintre părţi în mărime de 47664,74 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 951,99 lei, clauza penală în mărime de 18070,79 lei şi compensarea cheltuielilor de plata taxei de stat în mărime de 2000,62 lei.

În cadrul examinării pricinii în fond societatea cu răspundere limitată „Vladalina” şi-a concretizat cerinţele din acţiune, invocînd că societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon” a achitat parţial datoria, restanţa datoriei contractuale fiind de 10030,80 lei. A solicitat încasarea datoriei în mărime de 10030,80 lei, în rest pretenţiile le-a susţinut aşa cum au fost formulate în cererea de chemare în judecată.

În motivarea pretenţiilor înaintate s-a reiterat că, între societatea cu răspundere limitată „Vladalina” şi societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon” au existat raporturi de vînzare-cumpărare a mărfii, fapt confirmat prin contractul de 1 vînzare-cumpărare nr. 25615 din 15 octombrie 2012 şi a facturile fiscale nr. BV nr.3227876 din 12 noiembrie 2012, seria BV nr.3270052 din 16 noiembrie 2012, seria BV nr.3270053 din 16 noiembrie 2012, seria BV nr.3270054 din 16 noiembrie 2012, seria BV nr.3270055 din 16 noiembrie 2012, seria BV nr.3270058 din 16 noiembrie 2012, seria BV nr.3270059 din 16 noiembrie 2012, seria BV nr.3666314 din 07 decembrie 2012, seria BV nr.3666315 din 07 decembrie 2012 şi seria BV nr.3669639 din 14 decembrie 2012. Se susţine că, potrivit prevederilor contractuale termenul de achitare a fost stabilit de către părţi 7 zile calendaristice.

Termenul de plată pentru marfa livrată a devenit scadent la data de 19 noiembrie 2012, 23 noiembrie 2012, 14 decembrie 2012, şi respectiv, la data de 21 decembrie 2012. Parţial datoria a fost stinsă, astfel la momentul înaintării acţiunii în judecată datoria restantă constituia suma de 47664,74 lei. Potrivit pct. 5.2. din contract, pentru nerespectarea termenului de achitare pentru marfa recepţionată cumpărătorul este supus la plata unei penalităţi în mărime de 0,5 % din suma neachitată pentru fiecare zi de întârziere. Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 25 septembrie 2013 acţiunea înaintată de societatea cu răspundere limitată „Vladalina” a fost admisă.

S-a încasat din contul societăţii cu răspundere limitată „Marius-Leon”, în beneficiul societăţii cu răspundere limitată „Vladalina” datoria contractuală în mărime de 10030,80 lei, suma de 18070,79 lei cu titlul de penalitate, suma de 951,99 lei cu titlul de dobândă de întârziere şi suma de 2000,62 lei, cu titlul de cheltuieli de plata taxei de stat. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 20 martie 2014 s-a respins apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon” şi s-a menţinut fără modificări hotărîrea judecătoriei Căuşeni din 25 septembrie 2013. La 05 septembrie 2014, societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon” a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea în parte a hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri, prin care suma penalităţii să fie micşorată pînă la suma de 2000 lei.

Recurentul societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon”, în motivarea recursului a menţionat că, hotăririle adoptate de către instanţele ierarhic inferioare au fost adoptate cu interpretarea eronată a legii şi a normelor de drept aplicabile raportului juridic litigios. Susţine că, prin admiterea pretenţiei privind încasarea penalităţii în sumă de 18070,79 lei instanţele investite cu judecarea fondului nu au aplicat legea care trebuie să fie aplicată şi anume dispoziţiile art.630 Cod Civil, care permit instanţei micşorarea clauzei penale. Instanţa trebuie să ţină cont nu numai de interesele patrimoniale, ci şi de alte interese ocrotite prin lege, circumstanţe care nu au fost elucidate de către prima instanţă.

Invocă că, instanţa de apel nu s-a expus a supra tuturor motivelor indicate în cererea de apel. Asupra pretenţiile înaintate în partea încasării clauzei penale disproporţionale instanţa nu s-a expus, s-au respins fără o argumentare motivată. Prin referinţa depusă la 10 octombrie 2014 societatea cu răspundere limitată „Vladalina” a invocat că instanţa de apel a examinat cauza minuţios şi sub toate aspectele, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate. 2 Susţine că, societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon” nu a prezentat careva probe ce pot fi ca temei legal pentru micşorarea penalităţii. A pledat pentru respingerea recursului. Potrivit scrisorii Curţii de Apel Bender decizia motivată a fost expediată în adresa participanţilor la proces la 03 iulie 2014, deci recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 05 septembrie 2014 este depus în termen, potrivit prevederilor art. 434 Cod de Procedură Civilă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) Cod de Procedură Civilă. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor 3 Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurenţilor de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către societatea cu răspundere limitată „Marius-Leon” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4