2ra-3063/14 — Încasarea restanţei la salariu şi a cheltuielilor de judecată

prima instanță: T. Troianovschi dosarul nr. 2ra-3063/14 instanţa de apel: N.Cernat, A. Pohopol, A.Gavrilița ÎNCHEIERE 23 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea de Stat „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Peșterean Vasile împotriva Întreprinderii de Stat „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” cu privire la încasarea salariului și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea de Stat „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” și menținută hotărârea Judecătoriei Orhei din 05 noiembrie 2013, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 12 septembrie 2013, Peșterean Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” cu privire la încasarea salariului și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii a indicat că în baza ordinului nr.09-p din 07 februarie 2002, a fost angajat în calitate de stagiar la Stațiunea de pompare din s. Jora de Mijloc, r-nul Orhei, care în urma reorganizării și-a schimbat denumirea și anume ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei”, atribuțiile căruia fiind exercitate de către Agenția „Apele Moldovei”. Susține că prin ordinul nr.29-p din 08 septembrie 2011, dânsul a fost transferat în calitate de paznic, fiindu-i stabilit salariul în sumă de 700 lei, iar la 04 mai 2013, în baza ordinului nr.11-p, a fost concediat de la ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” și transferat la AUAI „Zorile” Menționează că ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” de la momentul concedierii sale și până în prezent nu i-a achitat salariul, astfel, acumulându-se o restanță în sumă de 11 142,54 lei.

Invocă că în acest sens a depus în repetate rânduri plângeri în adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Orhei, invocând neachitarea la timp a salariului de către ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei”, fapt pentru care pârâtul a fost sancționat, însă, în pofida sancțiunilor aplicate, ultimul nici până în prezent nu i-a achitat salariul. Afirmă că în scopul soluționării litigiului pe cale extrajudiciară, la 23 august 2013, s-a adresat cu o cerere prealabilă în adresa pârâtului, solicitând achitarea salariului, cheltuielilor pentru asistența juridică în sumă de 3000 lei și prejudiciul moral în sumă de 10000 lei, iar prin răspunsul din 30 august 2013, a fost informat că pârâtul este de acord să-i achite restanța salarială, însă, a respins cerințele ce țin de achitarea a cheltuielilor pentru asistenţă juridică și despăgubirilor morale, cu toate acestea, nici în prezent ultimul nu și-a onorat obligațiunile în vederea achitării salariului.

Reieșind din faptul că în consecință dânsul a suportat frustrări și stresuri enorme, consideră că prejudiciul moral trebuie să fie în concordanță rezonabilă cu mărimea prejudiciului moral acordată de Curtea Europene pentru Drepturile Omului, astfel, apreciind mărimea prejudiciului moral, care i-a fost cauzat în mărime de 10 000 lei. Solicită încasarea de la ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” în beneficiul său restanța salarială în sumă de 11 142,54 lei, cheltuielile pentru asistența juridică în sumă de 3000 lei și prejudiciul moral în sumă de 10 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei, din 05 noiembrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” în beneficiul lui Peșterean Vasile restanța salarială în mărime de 10590 lei și cheltuielile de asistență juridică în mărime de 2000 lei, iar în total suma de 12590 lei.

În rest cerinţele au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2014, a fost respins apelul declarat de către ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” și menținută hotărârea primei instanțe. În motivarea deciziei, instanța de apel, ţinînd cont că hotărirea primei instanţe a fost contestată doar în partea încasării cheltuielilor de judecată, a reţinut prevederile art. 96 CPC, care reglementează aspecte ce ţin de compensarea cheltuielilor de asistență juridică şi care indică că instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut câștig de cauză cheltuielile pentru asistență juridică dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat.

Iar cu referire la norma citată și în coraport cu materialele pricini, instanța a reținut că Petraşcu Vasile a justificat cheltuielile de asistență juridică, și a prezentat în acest sens bonul de plată din 01 iulie 2013 cu seria EP nr. 801 de încasare a sumei pentru asistența juridică în mărime de 3000 lei, însă ţinînd cont de faptul că cererea de chemare în judecată a fost admisă parţial, a considerat drept corectă concluzia primei instanţe şi în partea încasării parţiale a cheltuielilor de judecată. La 21 august 2014, ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe în partea încasării cheltuielilor de judecată și emiterea în acesta parte a unei noi hotărâri de diminuare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. În susţinerea poziţiei sale a invocat prevederile art. 94 alin.(1) CPC, care stabileşte că, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească la cererile părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din pretenții, iar pârâtului - proporțional părții respinse din pretențiile reclamatului.

Susține că Peşterean Vasile s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii, solicitând încasarea restanței salariale în sumă de 11152,54 lei, cheltuielilor pentru asistență judiciară în sumă de 3000 și prejudiciului moral în sumă de 10000 lei, însă, prin hotărârea Judecătoria Orhei din 05 noiembrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasată din contul întreprinderii în beneficiul intimatului doar restanța salarială în sumă 10590 lei, însă încasarea prejudiciului moral a fost respins, astfel, încasarea prejudiciilor fiind diminuată cu 50%, respectiv, totodată a fost micșorat și cuantumul celuielilor de judecat de la suma de 3000 lei la suma de 2000 lei.

Însă consideră că la caz eronat au fost încasate cheltuielile de judecată în mărime de 2000 lei, deoarece, conform normei citate și în coraport cu încasarea doar restanței salariile în mărime de 10590 lei, instanța urma să micșoreze și cuantumul cheltuielilor de judecată cu 50%, care constituie 1000 de lei. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎS „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas