2ra-2557/14 — Încasarea restanței la salariu, repararea prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată

Prima instanţă, Jud. Orhei: jud. S. Procopciuc dosarul nr. 2ra-2557/14 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: jud. Sv. Caitaz, A. Nogai, M. Guzun ÎNCHEIERE 01 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecător – Ala Cobăneanu Judecători – Dumitru Mardari şi Vera Macinskaia examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Pantaz Vasile împotriva ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” cu privire la încasarea restanţei la salariu, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Orhei din 11 noiembrie 2013, c o n s t a t ă La 12 septembrie 2013, Pantaz Vasile a depus o cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” cu privire la încasarea restanţei la salariu, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că prin ordinul nr. 47 din 15 aprilie 1965, a fost angajat în calitate de electrician la Staţia de Pompare din s. Jora de Mijloc r-l Orhei, dar în urma reorganizării instituţia vizată şi-a schimbat denumirea în ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei”. Invocă Pantaz Vasile că în baza ordinului nr. 12 din 01 ianuarie 1981, a fost numit şef de sector, fiindu-i stabilit un salariu de 2200 lei, iar la 02 mai 2013 în temeiul ordinului nr. 10-p a fost concediat de la ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” şi transferat la Asociaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigare „Jorile”. Menţionează reclamantul că în pofida faptului că a fost concediat, pîrîtul pînă în prezent nu i-a achitat salariul.

Afirmă Pantaz Vasile că împreună cu colegii de serviciu s-au adresat de nenumărate ori pîrîtului cu plîngeri privind achitarea restanţei la salariu, însă fără nici un rezultat. Cu atît mai mult cu cît, pe faptul dat pîrîtul a fost sancţionat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Orhei. Însă, indică reclamantul că în pofida sancţiunilor aplicate pîrîtul pînă la momentul de faţă nu-i achită restanţa la salariu, astfel la situaţia 01 iulie 2013, restanţa la salariu constituind-o 11307,75 lei, fapt confirmat prin certificatul nr. 01- 10/68 din 02 iulie 2013, eliberat de ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei”. Reiterează Pantaz Vasile că la 23 august 2013, s-a adresat pîrîtului cu o cerere prealabilă prin care a solicitat să i se achite restanţa la salariu conform ultimului 1 calcul, să-i fie restituite cheltuielile pentru asistenţa juridică în mărime de 3000 lei şi să-i fie reparat prejudiciul moral în mărime de 10 000 lei.

Declară reclamantul că prin răspunsul nr. 8 din 30 august 2013, pîrîtul a acceptat să-i achite restanţa la salariu conform datelor contabile la situaţia din 01 septembrie 2013 în sumă de 10755,21 lei, în rest, referitor la repararea prejudiciului moral şi restituirea cheltuielilor pentru asistenţa juridică, pîrîtul a respins cerinţele date. Indică reclamantul că deşi pîrîtul prin răspunsul nr. 8 din 30 august 2013, s-a obligat să-i achite restanţa la salariu, totuşi pînă în prezent ultimul nu şi-a onorat obligaţiunile. Astfel, cere Pantaz Vasile să fie încasat din contul ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” în beneficiul său restanţa la salariu pentru perioada septembrie 2012 – august 2013 în mărime de 11307,75 lei, cheltuielile pentru asistenţa juridică în mărime de 3000 lei şi prejudiciul moral în mărime de 10000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 11 noiembrie 2013, a fost parţial admisă acţiunea, a fost încasat din contul ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” în beneficiul lui Pantaz Vasile restanţa la salariu în mărime de 10755, 21 lei şi cheltuielile pentru asistenţa juridică în mărime de 1500 lei. A fost încasat de la ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 368 lei. În rest acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014, a fost respins apelul declarat de ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Orhei din 11 noiembrie 2013. La 19 iunie 2014, ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014, cu modificare hotărîrii Judecătoriei Orhei din 11 noiembrie 2013, în partea încasării cheltuielilor pentru asistenţa juridică, micşorînd suma cheltuielilor pentru asistenţa juridică încasate în beneficiul lui Pantaz Vasile de la 1500 lei pînă la 750 lei.

Recurentul ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” a invocat că nu este de acord atît cu decizia instanţei de apel, cît şi cu hotărîrea primei instanţe în partea încasării cheltuielilor pentru asistenţa juridică, deoarece la examinarea cauzei civile de către acestea nu au fost elucidate pe deplin toate circumstanţele pricinii, fapt ce a adus la încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material. Totodată, menţionează recurentul că argumentele sus-invocate le-a expus şi în cererea de apel, însă instanţa de apel nu le-a dat o apreciere juridică obiectivă şi corectă. În conformitate cu art. 434 alin. (1) şi alin. (2) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei contestate a fost expediată recurentului la 04 iunie 2014, fapt ce se confirmă prin scrisoarea instanţei de apel sub nr. de ieşire 1302, anexată la materialele cauzei (f. d. 71). Astfel, instanţa de recurs consideră că ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei”, s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen (f.d. 74). Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 2 Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1)CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Aliniatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult decît atît, argumentele invocate în recurs constituind o reproducere a celor indicate în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Reieşind din prevederile art. 440 alin. (1) CPC, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar şi nu temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell c. Irlandei, 16 aprilie 1991), pe cînd recursul declarat de către ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” asemenea aspecte nu se regăsesc.

Precum şi, prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „… art.6 §1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei deciziei prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii c. Franţei, Comisiei Europene a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995 nr. 26561/1995). 3 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2) , art. 440, art. art. 269-270 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Orhei” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecător Ala Cobăneanu Judecători Dumitru Mardari Vera Macinskaia 4