2ra-3086/14 — Repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral

prima instanţă – Sv. Garştea-Bria dosarul nr. 2ra-3086/14 instanţa de apel – Sv. Caitaz, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 22 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vasile Nichita reprezentat de avocatul Artur Ţapeş în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iurie Iurcu împotriva lui Vasile Nichita cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Vasile Nichita şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 27 martie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 16 decembrie 2011 Iurie Iurcu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Nichita cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că lui îi aparţine cu drept de proprietate automobilul de model Citroen Berlingo n/î CPI 532, care l-a în transmis în posesia şi folosinţa fiului Dorel Iurcu, iar în luna ianuarie 2011 acesta a transmis motoristului Vasile Nichita automobilul dat, pentru a fi reparat motorul. Menţionează că Dorel Iurcu împreună cu Vasile Nichita au întocmit un înscris unde au fost indicate piesele procurate pentru reparaţia motorului şi lucrările nemijlocite de reparaţie şi a pieselor de schimb ce erau necesare, înscris care a fost contrasemnat şi de către Vasile Nichita fără careva obiecţii.

Susţine că după predarea automobilului şi după achitarea preţului stabilit, s-a folosit de automobilul în cauză, însă după o perioadă scurtă de timp automobilul s-a defectat, iar în urma întocmirii raportului de constatare tehnico-ştiinţific din 29 iulie 2011 de către Ministerul Afacerilor Interne, a fost stabilit că la reparaţia capitală a motorului automobilului de model Citroen Berlingo n/î CPI 532 cele 4 cămăşi (ghilize rus) au fost instalate fiind numai presate, fără să aibă buze de sprijin exterioare sau sprijin în interiorul blocului, aşa după cum sunt cerinţele tehnice pentru reparaţie, iar acest fapt a dus la apariţia denivelărilor la cilindri şi pe aceste locuri a fost deteriorată garnitura chiulasei (arsă), după care a avut loc supraîncălzirea motorului cu corogirea chiulasei.

1 Explică că ulterior, după demontarea cămăşei (ghilizei rus.), prin raportul de constatare tehnico-ştiinţific suplimentar al Ministerului Afacerilor Interne din 12 august 2011, s-a stabilit că ultima are buză de sprijin exterioară, dar pe locul denivelărilor ea are urme de supraîncălzire locală, care demonstrează (în ansamblu cu raportul anterior) că nu a avut loc de la început supraîncălzirea motorului apoi deteriorarea (arderea) garniturii chiulasei. Astfel, declară că denivelarea cămăşilor a cauzat supraîncălzirea locală a cămăşilor, care a dus la arderea garniturii chiulasei, iar „prăbuşirea” cămăşilor este cauzată de adâncimea mai mare a găurii sub buza de sprijin exterioară din bloc, fapt pe care-l consideră ca fiind inadmisibil.

Prin urmare indică că în urma prestării serviciului necalitativ de către motoristul Vasile Nichita, i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de 11678 lei, fapt ce rezultă din raportul CEXIN din 29 septembrie 2011. Prin prisma art. 6 lit. c), art. 9 lit. e) şi i) şi art. 18 alin. (3) şi (5) din Legea cu privire la protecţia consumatorilor nr. 105 din 13 martie 2003 şi având în vedere că Vasile Nichita nu a restituit prejudiciul cauzat ca rezultat al prestării necalitative a serviciului, solicită încasarea de la ultimul a sumei de 11678 lei, mărime rezultată din raportul CEXIN din 29 septembrie 2011 Iar conform art. 20 alin. (5) al Legii privind protecţia consumatorilor solicită Iurie Iurcu şi repararea prejudiciului moral în sumă de 3000 lei, precizând că din cauza prestării necalitative a serviciului, dânsul a fost nevoit să apeleze la un alt autoservice şi de a suporta cheltuieli suplimentare de reparaţie.

Solicită reclamantul încasarea de la Vasile Nichita în beneficiul său a prejudiciului material în sumă de 11678 lei, prejudiciul moral în sumă de 3000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 27 martie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, fiind încasat de la Vasile Nichita în beneficiul lui Iurie Iurcu a prejudiciului material în mărime de 19104 lei, a taxei de stat în mărime de 350,35 lei, iar în total suma de 19454,35 lei. În rest, cerinţele au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2014 Vasile Nichita a fost repus în termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 27 martie 2013. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2014, a fost respinsă cererea de apel declarată de Vasile Nichita şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 21 august 2014, Vasile Nichita fiind reprezentat de avocatul Artur Ţapeş a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel cu emiterea unei hotărâri prin care cererea de chemare în judecată înaintată de Iurie Iurcu să fie respinsă ca nefondată. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu soluţia instanţei de apel, menţionând că la examinarea litigiului atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au omis faptul că Iurie Iurcu în calitatea sa de reclamant nu a avut împuterniciri de a depune o asemenea cerere de chemare în judecată.

În acest context, menţionează că conform prevederilor Legii cu privire la protecţia consumatorului, consumator este orice persoană fizică ce intenţionează să 2 comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională. Astfel, la caz susţine că persoana care s-a adresat la Vasile Nichita în privinţa reparaţiei motorului a fost Dorel Iurcu şi nu Iurie Iurcu. Referitor la înscrisul anexat ca probă la dosar în care sunt enumerate componentele interne ce au fost procurate la repararea motorului cât şi piesele ce urmau a fi înlocuite, declară că înscrisul dat a fost întocmit după defectarea motorului (ulterior efectuării expertizei) şi nicidecum înaintea începerii reparaţiei motorului automobilului, precum menţionează intimatul.

Afirmă că prin înscrisul dat Vasile Nichita a confirmat doar faptul că piesele enumerate au fost procurate şi folosite, cât şi costul lucrărilor şi nicidecum nu a confirmat că toate acestea au fost efectuate de el însuşi. Menţionează că lucrările efectuate de Vasele Nichita au fost doar asamblarea şi dezasamblarea motorului la caroseria automobilului, iar în susţinerea poziţiei date afirmă că repararea defecţiunilor de acest gen la motoarele automobilelor, este un proces complex în dependenţă de cauza defecţiunilor apărute şi necesită cunoştinţe cât şi utilaj special.

Astfel, relatează că lui Dorel Iurcu i-a fost explicat că recurentul nu are utilajul necesar pentru a repara sau asambla componentele interne ale motorului în scopul reparării motorului automobilul fiind solicitate serviciile unui alt atelier unde Dorel Iurcul personal a dat acordul pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie şi a achitat costul lucrărilor, iar acest fapt se confirmă şi prin declaraţiile date de însuşi Dorel Iurcu în cadrul examinării pricinii. Precizează că Dorel Iurcu a achitat personal suma de bani, meşterilor pentru instalarea componentelor interne ale motorului. Invocă că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au indicat faptul că ar exista un contract de prestării servicii încheiat între Vasile Nichita şi Iurie Iurcu, însă ca probă acesta nu a fost anexat la materialele cauzei, nefiind prezentat nici o dovadă ce i-ar permite de a solicita prejudiciul presupus cauzat de Vasile Nichita.

Susţine că la caz nu au fost anexate probe referitoare la faptul că Vasile Nichita şi-a asumat responsabilitatea de a efectua lucrările invocate de intimat, acesta nedemonstrând care a fost volumul de lucru pe care trebuia sa-l fi fost efectuat recurentul, iar în susţinerea poziţiei sale s-a limitat doar la declaraţii. Declară că menţiunea primei instanţe precum că „în şedinţa de judecată sa stabilit că, la descoperirea defecţiunilor motorului, care nu ţineau de specialitatea pârâtului, acesta împreună cu fiul proprietarului automobilului s-a adresat la un alt atelier de reparaţie”, demonstrează că Dorel Iurcu personal s-a adresat la un alt atelier pentru repararea componentelor interne a motorului defectat, ulterior personal achitând preţul convenit persoanelor ce au efectuat lucrările de reparaţie.

Astfel, susţine că recurentul în această situaţie doar la consultat pe Dorel Iurcu că cunoaşte persoane care prestau servicii în domeniul dat, iar ca urmare lui Vasile Nichita nu-i poate fi imputat faptul prestării serviciilor necalitative şi nici nu poate fi obligat la repararea prejudiciului cauzat de persoane terţe. Referitor la concluziile instanţei de apel precum că „prin întocmirea şi semnarea de către pârât a listei pieselor, care au fost procurate şi a lucrărilor de reparaţie şi de schimb a pieselor, care s-a obligat să le execute”, recurentul declară 3 că acestea sunt eronate deoarece nici în conţinutul, nici prin natura înscrisului dat nu poate fi determinat faptul asumării unii obligaţii de către recurent, iar acest înscris poartă doar un caracter informativ şi nu poate fi considerat ca ceva mai mult.

La fel consideră greşită şi concluzia instanţei de apel precum că înscrisul anexat la dosar şi semnat de ambele părţi (f. d. 25), în care au fost indicate care lucrări de reparaţie necesită şi se obligă să le efectueze Vasile Nichita, care detalii necesită procurate de intimat pentru efectuarea acestor lucrări, înglobează clauzele unui contract (prestări servicii), deoarece concluzia dată nu corespunde realităţii înscrisul dat fiind semnat doar de către recurent, iar din conţinutul acestuia nu rezultă asumarea cărorva obligaţii. Relatează că ca urmare a emiterii hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, au fost admise încălcări esenţiale a drepturilor recurentului şi anume dreptul la un proces echitabil consacrat în Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Insistă că cu decizia instanţei de apel din 02 aprilie 2014 a făcut cunoştinţă la 23 iunie 2014. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că decizia instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentului la 05 iunie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire nr. 1320 (f. d. 177). Alte date care ar atesta momentul recepţionării deciziei recurate, la materialele pricinii lipsesc. Prin urmare, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 21 august 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Vasile Nichita reprezentat de avocatul Artur Ţapeş nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. 4 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Vasile Nichita reprezentat de avocatul Artur Ţapeş, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Vasile Nichita reprezentat de avocatul Artur Ţapeş ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Vasile Nichita reprezentat de avocatul Artur Ţapeş se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 5