- Dosarul nr.
- 2rac-466/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 octombrie 2014
- Părțile
- SA Intermediar vs Î.I. Cucoş Maria Comerţ
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-466/14 — Anularea contractului de vînzare-cumpărare
prima instanţă: A. Vrînceanu dosarul nr. 2rac-466/14 instanţa de apel: S. Procopciuc, E. Grumeza, V. Harmaniuc ÎNCHEIERE 22 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Maria Ghervas, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Societatea pe Acţiuni „Intermediar”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acţiuni „Intermediar” către Întreprinderea Individuală „Cucoş Maria Comerţ”, Iurceac Marina, Primăria mun.
Bălţi şi Consiliul Municipal Bălţi, privind declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare şi readucerea părţilor la poziţia iniţială, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 10 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de SA „Intermediar” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 23 aprilie 2013 şi împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 08 aprilie 2014, prin care a fost respins demersul Societăţii pe Acţiuni „Intermediar” cu privire la prezentarea probelor suplimentare în instanţa de apel, c o n s t a t ă La data de 03 septembrie 2008 SA „Intermediar” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎI „Cucoş Maria Comerţ”, Iurceac Marina, Primăria mun. Bălţi, Consiliul Municipal Bălţi, privind declararea nulităţii contractelor de vînzare- cumpărare nr.2315 din 29.06.2006, contractului de vînzare-cumpărare nr.5873 din 20.04.2010, contractului de vînzare-cumpărare nr.6432 din 28.04.2010 şi readucerea părţilor la poziţia iniţială.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la încheierea contractului de vînzare-cumpărare nr.2315 din 29.06.2006 între SA „Intermedir” şi SRL „Cucoş Maria Comerţ” a imobilului de pe str.Victoriei 51 mun. Bălţi, directorul SA „Intermediar” nu a efectuat evaluarea preţului de piaţă a acestui imobil, punînd în baza actului juridic preţul obiectului stabilit de către vînzător şi cumpărător, astfel încâlcind prevederile art.76 al Legii cu privire la Societăţile pe acţiuni, deoarece directorul societăţii nu avea împuterniciri de evaluare unipersonală şi înstrăinare a imobilului, preţul de piaţă a imobilului şi încheierea contractului de vînzare- cumpărare urma să fie efectuată conform deciziei Consiliului Societăţii în baza statutului, din care motive consideră că actul juridic este lovit de nulitate.
Menţionează că contractul de vînzare-cumpărare nr.5873 din 20.04.2010, încheiat între Primăria mun. Bălţi şi ÎI „Cucoş Maria Comerţ” a terenului aferent imobilului litigios şi contractul de vînzare- cumpărare nr.6432 din 28.04.2010, încheiat între ÎI „Cucoş Maria Comerţ” şi Iurceac Marina a bunului litigios sus- indicat, urmează a fi recunoscute nule din considerentele că declararea nulă a actului juridic iniţial duce la declararea nulităţii şi a actului juridic ulterior din motivul legăturii reciproce. Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 23 aprilie 2013 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind e acord cu hotărîrea primei instanţe, SA „Intermediar” a depus apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă.
Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 08 aprilie 2014 a fost respins demersul SA „Intermediar” cu privire la prezentarea probelor suplimentare în instanţa de apel. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 10 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de SA „Intermediar” şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La emiterea deciziei instanţa de apel a stabilit că directorul general SA „Intermediar”, acţionînd în numele societăţii, la 29.06. 2006 a încheiat cu ÎI „Cucoş Maria Comerţ” contractul de vînzare-cumpărare, autentificat notarial, în baza căruia, ultimului i-a fost înstrăinat bunul imobil - depozit cu nr. cadastral 030021154706, cu suprafaţa de 459,6 m.p, amplasat în str.Victoriei 51, mun.
Bălţi, la preţul de 69 800,00 lei (f.d.6 vol.l). Prin contractul de vînzare cumpărare nr.5873 din 20.04.2010 ( f.d. 230-232) încheiat între Primăria mun. Bălţi şi ÎI „Cucoş Maria Comerţ”, terenul aferent bunului litigios a fost înstrăinat ultimei, iar prin contractul de vînzare-cumpărare nr.6432 din 28.04.2010 (f.d.109-112 vol.2), încheiat între ÎI „Cucoş Maria Comerţ” şi Iurceac Marina, bunul litigios a fost înstrăinat acesteia din urmă.
Instanţa de apel a stabilit că prima instanţă legal şi întemeiat a ajuns la concluzia că bunul a fost înstrăinat conform prevederilor deciziei Consiliului SA „Intermedir”, respingînd acţiunea, or, directorul SA „Intermediar” a avut dreptul de a înstrăina bunul imobil şi de a semna contractul de vînzare-cumpărare în baza Legii privind societăţile pe acţiuni şi statutului SA „Intermediar”, acesta acţionînd în numele societăţii şi dispunînd de împuterniciri potrivit procesului-verbal din 20 martie 2006 al şedinţei Consiliului SA „Intermediar” (f.d.7 vol.l). În baza acestui proces verbal s-a hotărît să fie realizat ungheraşul roşu sub numărul doi la un preţ nu mai mic de cel de bilanţ şi cel de piaţă, împuterniciri acordate, atît prin lege cît şi prin prevederile statutare, înstrăinînd bunul imobil litigios la preţul de 69 800,00 lei, 2 sumă care a fost achitată integral de către cumpărător.
Consiliul SA „Intermediar” nu a avut careva obiecţii la înstrăinarea bunului dat, iar hotărîrea Consiliului fiind în vigoare pînă la moment. Instanţa de apel menţionează că Consiliul SA „Intermediar” prin hotărîrea dată nu şi-a depăşit atribuţiile, deoarece tranzacţia n-a fost de proporţii, fiindcă valoarea bunului vîndut constituie mai puţin de 25% din valoarea activelor societăţii pînă la adoptarea deciziei de încheiere a acestor tranzacţii. Conform art.76 a Legii cu privire la societăţile pe acţiuni, tranzacţiile societăţii se efectuează pornindu-se de la valoarea de piaţă a bunurilor achiziţionate sau înstrăinate, dacă actele legislative nu prevăd altfel.
Iar, conform art.75 al aceleiaşi legi, valoarea de piaţă a bunurilor, inclusiv a valorilor mobiliare, este preţul la care vînzătorul şi cumpărătorul, deţinînd întreaga informaţie despre preţurile de piaţă la aceste bunuri şi nefiind obligaţi respectiv să le vîndă şi să le cumpere, ar fi de acord să efectueze această tranzacţie. Raportînd normele legale sus citate la speţa dată, instanţa de apel a conchis că bunul imobil în litigiu a fost înstrăinat la valoarea de 69 800 lei (f.d.6 vol.l), la un preţ mai mare decît preţul de piaţă, acest fapt fiind confirmat prin raportul de expertiză judiciară în construcţii cu nr.407 din 23.02.2009 (f.d.49-52), prin care s-a stabilit că valoarea bunului imobil la data semnării contractului din 29.06.2006 constituia 65 198 lei.
Instanţa de apel a respins argumentele apelantului, precum că contractul de vînzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art.76 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni, deoarece după cum rezultă din materiale bunul imobil a fost înstrăinat la valoarea medie de piaţă care era actuală la momentul încheierii contractului, astfel încît nu era necesară o careva expertiză în acest sens. La 15 iulie 2014 SA „Intermediar” a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admitere acţiunii.
În motivarea recursului, recurentul a invocat faptul că instanţele de judecată eronat nu au aplicat prevederile art. 216 alin. (1) Cod civil, conform căruia actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod, precum şi prevederile art. 220 alin. (1) Cod civil, care stabileşte că actul juridic sau cauza care contravin normelor imperative sunt nule dacă legea nu prevede altfel. În acest sens, recurentul menţionează că contractul de vînzare-cumpărare nr. 2315 din 29.06.2006 este lovit de nulitate absolută, deoarece a fost încheiat cu încălcarea normelor prevăzute de Legea cu privire la societăţile pe acţiuni. Invocă că contrar normelor imperative prevăzute de art. 76 din Legea privind societăţile pe acţiuni, tranzacţia a fost încheiată fără a fi stabilită valoarea de piaţă a 3 bunului imobil.
Cu toate acestea, prin tranzacţia care face obiectul prezentului litigiu bunul imobil a fost înstrăinat la un preţ de 4,5 ori mai mic decît preţul de piaţă. La acest capitol, instanţele de judecată nu au dat apreciere, conform art. 130 alin. (1) CPC, tuturor probelor anexate la materialele dosarului care demonstrează că bunul imobil a fost înstrăinat la un preţ mult mai mic decît cel de piaţă. Invocînd prevederile art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea cu privire la activitatea de evaluare, recurentul menţionează că părţile contractului de vînzare-cumpărare nr. 2315 din 29.06.2006 nu pot fi apreciate drept competente să stabilească valoarea de piaţă a bunului imobil, deoarece evaluarea urma a fi efectuată de către un evaluator independent care dispune de cunoştinţe în domeniu.
La fel, consideră eronate concluziile instanţei de fond cu referire la faptul că tranzacţia a fost încheiată în baza ofertei SA „Intermediar”, care a fost acceptată de către ÎI”Cucoş Maria Comerţ”, deoarece nu au fost prezentate careva dovezi în acest sens. Menţionează că recenzii au stabilit, că raportul de expertiză nr. 407 din 23 februarie 2009 este efectuat cu încălcarea condiţiilor Legii privind activitate de evaluare nr. 989/2002, deoarece experţii au folosit coeficienţii vechi ai conjuncturii pieţii şi au mărit exagerat uzura fizică (70%) a obiectului imobilului, ceea ce e în necorespundere cu starea fizică reală a obiectului La fel, invocă recurentul că contrar normelor imperative stabilite la art. 82-83 din Legea privind societăţile pe acţiuni, tranzacţia a fost încheiată în lipsa hotărîrii organului competent.
În acest sens, recurentul menţionează că avînd în vedere că probele anexate la materialele dosarului denotă că valoarea de piaţă a bunului imobil înstrăinat depăşea 50 % din mărimea activelor societăţii pe acţiuni, conform art. 83 alin. (2) din Legea privind societăţile pe acţiuni, hotărîrea de înstrăinare urma să fie adoptată de către Adunarea generală a acţionarilor. În susţinerea recursului recurentul mai invocă examinarea apelului în lipsa reprezentantului său, cu încălcarea prevederilor art. 206 alin. (5) CPC. Recurentul menţionează că instanţa de apel a respins cererea depusă de directorul SA „Intermediar” în şedinţa din 10 aprilie 2014 privind amînarea examinării cauzei pentru o altă dată din cauza că reprezentantul său este în imposibilitate de a se prezenta din motive de sănătate.
În acest sens, recurentul a anexat la cererea de recurs certificatul medical. Prin recursul din 15 iulie 2014 SA „Intermediar” îşi exprimă dezacordul şi faţă de încheierea instanţei de apel din 08 aprilie 2014, prin care a fost respins demersul său cu privire la prezentarea probelor suplimentare în instanţa de apel, solicitînd casarea încheierii recurate. Recurentul motivează acest recurs prin faptul 4 neelucidării depline a cerinţelor SA „Intermediar” şi nemotivării respingerii demersului de către instanţa de apel. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.
În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SA „Intermediar”nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.
Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Instanţa de recurs consideră necesar a se expune asupra argumentelor recurentului, precum că apelul a fost examinat în lipsa reprezentantului său, cu încălcarea prevederilor art. 206 alin. (5) CPC.
Instanţa de recurs consideră că instanţa de apel întemeiat a respins demersul SA „Intermediar” privind amînarea şedinţei de judecată din 10 aprilie 2014, deoarece motivul amînării – motiv de boală a reprezentantului, nu a fost probat în modul corespunzător, iar copia certificatului de boală anexat la recurs nu poate fi luat în consideraţie în virtutea prevederilor art. 442 CPC, care limitează dreptul de administrare a noilor dovezi. Or, SA „Intermediar” a avut posibilitate să prezinte acest certificat la momentul solicitării amînării. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
5 Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Referitor la recursul declarat împotriva încheierii instanţei de apel din 08 aprilie 2014, prin care a fost respins demersul SA „Intermediar” cu privire la prezentarea probelor suplimentare în instanţa de apel, instanţa de recurs menţionează că instanţa de apel corect a respins demersul, prin urmare recursul împotriva încheierii respective este neîntemeiat.
Or, conform art. 372 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să prezinte noi probe dacă au fost în imposibilitatea să o facă la examinarea pricinii în primă instanţă. (11) Instanţa de apel nu are dreptul să administreze probele care au putut fi prezentate de participanţii la proces în primă instanţă, cu excepţia situaţiei stabilite la alin.(1). Instanţa de apel corect a constatat că acest demers urma să fie înaintat în primă instanţă. Apelantul nu a probat în instanţa de apel, precum că a fost în imposibilitate de a prezenta noi probe în instanţa de fond.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SA „Intermediar” ca inadmisibil . În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de SA „Intermediar” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Maria Ghervas Iurie Bejenaru 6