Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3rh-121/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 octombrie 2014
Părțile
Morosanu Victor vs Consiliul r-nul Drochia
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

3rh-121/14 — Anularea actului administrativ, restabilirea în funcţie şi încasarea prejudiciului material

prima instanţă: N. Podlisnic dosarul nr. 3rh-121/14 instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, A. Albu instanţa de recurs: S. Novac, A. Cobăneanu, O. Sternioală ÎNCHEIERE 22 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Ion Corolevschi Ion Guzun, Nadejda Toma examinînd cererea de revizuire formulată de către Moroşanu Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Moroşanu Victor împotriva Consiliului raional Drochia cu privire la anularea actului administrativ, restabilirea în funcţie şi încasarea prejudiciului material, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 30 iulie 2014, prin care recursul declarat de către Moroşanu Victor a fost considerat inadmisibil, c o n s t a t ă: La 02 decembrie 2011 reclamantul Moroşanu Victor a depus cerere de chemare în judecată împotriva pîrîtului Consiliului raţional Drochia, solicitând anularea deciziei Consiliului nr.12/20.2 din 04.10.11, anularea dispoziţiei preşedintelui raionului Drochia nr.02/3-2-195 din 31.10.11, repunerea în funcţie, încasarea salariului, a prejudiciului material şi moral, a plăţii suplimentare pentru reţinerea nejustificată a salariului din vina angajatorului şi a compensării pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului.

În motivarea acţiunii, a invocat că potrivit deciziei Consiliului raional Drochia nr.8/3.2.2 din 01.08.07 a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al raionului Drochia, iar prin decizia nr.16/2.2 din 10.12.07 a fost desemnat prin concurs la funcţia publică de şef al Direcţiei Dezvoltare a teritoriului a consiliului respectiv pe un termen nedeterminat. Prin aceiaşi decizie i s-a conferit gradul de calificare „Consilier de stat de gradul I rangul II”. La 28.11.10, odată cu împlinirea a 62 de ani, a obţinut dreptul la pensie pentru limită de vîrstă.

În termen de 5 zile lucrătoare după data indicată, angajatorul nu a emis actul administrativ privind încetarea raporturilor de serviciu, însă la 04.10.11, prin decizia nr.12/20.2 pîrîtul a decis încetarea raporturilor de serviciu în legătură cu împlinirea de către funcţionarul public a vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă în conformitate cu prevederile art.62 1 alin.(l) lit.d) al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. Decizia data i-a fost înmînată la 02.11.11 la solicitare. Pînă la această data a continuat să lucreze. La finele zilei de muncă pe 02.11.11 nu i-a fost înmânat carnetul de muncă, iar salariul cuvenit, compensaţia concediilor nefolosite, ajutorul material nu i-au fost achitate.

Conform deciziei Consiliului raional nr. 12/5 „Privind aprobarea organigramei şi a statelor de personal” , Direcţia dezvoltarea teritoriului a fost lichidată. Astfel, că restabilirea sa în funcţia deţinută anterior este imposibil de realizat, de aceea este de acord să se încaseze de la pîrît în beneficiul său a compensaţiei suplimentare în mărimea a 5 salarii medii cu modificarea datei încetării raporturilor de muncă. Reclamantul consideră ilegală şi neîntemeiată dispoziţia Preşedintelui raionului Drochia nr.02/3-2 195 din 31.10.11, deoarece preşedintele raionului nu este angajatorul său, ci Consiliul raional.

La 28.01.13, Moroşanu Victor a înaintat împotriva Consiliului raional Drochia şi a Preşedintelui raional Drochia o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând anularea deciziei Consiliului raional nr. 12/ 20.2 din 04.10.2011, restabilirea în funcţia deţinută anterior şi încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la lucru, anularea dispoziţiei Preşedintelui raionului Drochia nr.02/3-2 195 din 31.10.11. În motivarea cererii, a invocat că, fiind membru al sindicatelor nu a fost informat despre iniţierea procesului de elaborare a deciziei contestate cu cel puţin 15 zile lucrătoare pînă la examinarea deciziei.

Susţine reclamantul că nu a cunoscut despre faptul că Consiliul raional Drochia va examina chestiunea privind încetarea raporturilor de serviciu, despre care a aflat în cadrul şedinţei Consiliului din 04.10.2011, cînd raportorul a citit proiectul deciziei de la tribuna centrală, astfel reclamantul nu putea influenţa asupra conţinutului deciziei.

La 01.03.13, reclamantul Moroşanu Victor a înaintat o cerere suplimentară de precizare a valorii acţiunii, solicitând încasarea suplimentară din contul Consiliului raional Drochia în beneficiul său a salariului neachitat în mărime de 55621,04 lei pentru perioada absenţei forţate de la lucru de la 12.10.11-01.03.13 în legătură cu eliberarea ilegală din serviciu, a plăţii suplimentare (penalitate) în mărime de 622 486,85 lei pentru reţinerea nejustificată a salariului din vina angajatorului, a compensării pierderilor în mărime de 1846,27 lei de la neachitarea la timp a salariului în legătură cu eliberarea ilegală din serviciu, valoarea acţiunii fiind de 679 954,16 lei.

La 02.05.13 Moroşanu Victor a depus o cerere de precizare a valorii acţiunii, solicitînd încasarea din contul Consiliului raional Drochia în beneficiul său a salariului neachitat în mărime de 65907,27 lei pentru perioada absenţei forţate de la lucru de la 12.10.11-02.05.13 în legătură cu eliberarea ilegală din serviciu, a plăţii suplimentare (penalitate) în mărime de 657 119,38 lei pentru reţinerea nejustificată a salariului din vina angajatorului, a compensării pierderilor în mărime de 2149,19 lei de la neachitarea la timp a salariului în legătură cu eliberarea ilegală din serviciu, valoarea acţiunii fiind de 722 859,24 lei. 2 Prin hotărârea Judecătoriei Drochia din 15 octombrie 2013 s-a respins acţiunea înaintată de Moroşanu Victor împotriva Consiliul raional Drochia privind anularea actului administrativ, restabilirea în funcţie şi încasarea prejudiciului material, ca neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 18 februarie 2014 s-a respins apelul declarat de Moroşanu Victor şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Drochia din 15 octombrie 2013. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 30 iulie 2014, recursul declarat de către Moroşanu Victor a fost considerat inadmisibil. La data de 06 august 2014, Moroşanu Victor a depus o cerere de revizuire, prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea integrală a încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 30 iulie 2014 şi a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 18 februarie 2014, cu trimiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel.

În motivarea cererii, revizuentul a indicat drept temei pentru revizuirea formulată art. 449 lit. b) CPC, adică, au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. În acest context a menţionat că, a apărut un înscris nou descoperit după emiterea hotărîrilor.

Şi anume: răspunsul nr. 01-15-724 din 22 iulie 2014, eliberat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, care atestă faptul că Consiliul raional Drochia în calitate de angator, în procesul iniţierii, elaborării şi adoptării deciziei privind eliberarea revizuentului Moroşanu Victor din funcţia de şef al Direcţiei dezvoltare a teritoriului, era obligat să expedieze anunţul prin intermediul poştei electronice părţilor interesate (Moroşanu Victor şi Consiliul Asociaţiei teritoriale raionale Drochia a Federaţiei SindASP) cu cel puţin 15 zile lucrătoare pînă la examinarea deciziei. De asemenea Consiliul raional Drochia era obligat să consulte şi să solicite opinia Consiliului Asociaţiei teritoriale raionale Drochia Federaţiei SindASP, al cărui membru la moment era Moroşanu Victor.

Revizuentul a susţinut că respectivul înscris nu a fost în posesia ultimului, neavînd posibilitatea să-l poată administra ca mijloc de probă în faţa instanţei de fond sau de apel. Consideră revizuentul Moroşanu Victor că prezenţa acestui înscris sub formă de opinie, concluzie la materialele dosarului urma să contribuie la soluţionarea justă şi obiectivă a acţiunii, prin admiterea acesteia. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 451, alin (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă.

Din dispoziţiile legale sus-arătate urmează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărîri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres 3 determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care după emiterea hotărîrii, au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

În interpretarea corectă a prevederilor enunţate, este de înţeles că circumstanţele sau faptele menţionate, trebuiau să existe obiectiv pînă la pronunţarea hotărîrii, iar revizuentul nu putea şti despre aceste circumstanţe anterior pronunţării hotărîrii, revizuirea căreia se cere. Avînd ca temei de revizuire a hotărîrii judecătoreşti prevederile normelor menţionate, revizuentul Moroşanu Victor a anexat la cererea de revizuire răspunsul nr. 01-15-724 din 22 iulie 2014, eliberat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, conţinutul căreia se rezumă la obligaţia Consiliul raional Drochia să anunţe şi să consulte opinia Consiliului Asociaţiei teritoriale raionale Drochia Federaţiei SindASP, al cărui membru este Moroşanu Victor privind eliberarea sa din funcţia de şef al Direcţiei dezvoltare a teritoriului.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră însă, că, înscrisul prezentat nu poate constitui temei de revizuire în sensul normei enunţate, dat fiind faptul că răspunsul nr. 01-15- 724 din 22 iulie 2014, eliberat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova sus-menţionat a fost emis după examinarea respectivei cauze în fond, iar revizuentul nu a făcut dovada faptului că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale anterior pronunţării hotărîrii, revizuirea căreia se cere, or, ultimul nu era lipsit de posibilitatea de a prezenta acest înscris pe parcursul judecării pricinii. Prin urmare, acest înscris nu poate fi considerat ca circumstanţă sau faptă esenţială a pricinii, care nu a fost şi nu a putut fi cunoscută petiţionarului anterior, dat fiind că acest act nu exista la momentul judecării pricinii.

Este important, la caz, de remarcat că, revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărîrii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că, soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că procedura de revizuire nu trebuie folosită de către instanţele naţionale într-o manieră incompatibilă cu principiul securităţii juridice (cauza „Sfinx-Impex” SA c. Moldovei, nr. 28439/05 din 25 septembrie 2012). Principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat (res judecata).

4 Sub acest aspect, se va menţiona şi faptul că, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reţinute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice (Popov (2) contra Moldovei, contra Moldovei), prin urmare aceasta urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă. În susţinerea opiniei enunţate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărîrea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că, securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărîri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză.

Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci cînd este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Faţă de cele ce preced şi avînd în vedere că, reprezentantul revizuentei nu a prezentat la cererea de revizuire nici un înscris, care ar confirma temeiurile prevăzute la art. 449 lit. b) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către Moroşanu Victor împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 30 iulie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Moroşanu Victor împotriva Consiliului raional Drochia cu privire la anularea actului administrativ, restabilirea în funcţie şi încasarea prejudiciului material. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi Ion Guzun Nadejda Toma 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.