- Dosarul nr.
- 3ra-1283/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 octombrie 2014
- Părțile
- SA Directia Specializata in Restaurari vs IFS
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
3ra-1283/14 — Cu privire la anularea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-1283/14 prima instanţă: S. Papuha instanţa de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican ÎNCHEIERE 22 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Maria Ghervas şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni „Direcţia Specializată în Restaurări” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.
Chişinău, c o n s t a t ă La 12 aprilie 2013, societatea pe acţiuni „Direcţia Specializată în Restaurări” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii înaintate, societatea pe acţiuni „Direcţia Specializată în Restaurări” a menţionat că la 20 august 2012, în vederea executării lucrărilor de construcţii la blocurile locative de pe adresa mun. Chişinău, str. Băcioii Noi 16/2, a încheiat cu societatea comercială „Construct Confort” societate cu răspundere limitată contractul de prestări servicii nr. 57. Potrivit contractului enunţat, societatea comercială „Construct Confort” societate cu răspundere limitată a locaţionat şi a pus la dispoziţie utilaj şi mecanisme necesare pentru efectuarea lucrărilor şi serviciilor de construcţie, contraplată.
Prin urmare pentru perioada august-septembrie 2012, a închiriat de la societatea comercială „Construct Confort” societate cu răspundere limitată utilaje cuantumul de: în sumă de 104 155 lei, inclusiv TVA 17 358 lei, reflectată în factura fiscală seria BV nr. 0855537 din 21 august 2012 şi actul de recepţie nr. 1 din august 2012; în sumă de 96560 lei, inclusiv TVA 14926,67 lei, reflectată prin factura fiscală seria nr. 0855420 din 29 august 2012 şi actul de recepţie din august 2012; în sumă de 88359 lei, inclusiv TVA în sumă de 14732,50 lei, reflectată prin factura fiscală seria BV nr. 1598215 din 25 septembrie 2012 şi actul de recepţie din septembrie 2012; în sumă de 366 815 lei, inclusiv TVA 61135,83 lei, reflectată prin factura fiscală seria BV nr. 1598203 din 26 septembrie 2012 şi actele de recepţie din 04, 05 şi 06 septembrie 2012; în sumă de 189 934 lei, inclusiv TVA în sumă de 31655,67 lei, reflectată prin factura fiscală seria BV nr. 1598204 din 27 septembrie 2012 şi actele de recepţie din 18, 19 şi 24 septembrie 2012. La 23 ianuarie 2013, organul fiscal a iniţiat verificarea tematică a relaţiilor economico-financiare ce au avut loc între societatea pe acţiuni „Direcţia Specializată de Restaurări” şi societatea comercială „Construct Confort” societate cu răspundere limitată, pentru perioada lunilor august-septembrie 2012,
fiind emisă decizia nr. 11279. În urma verificărilor efectuate, de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a fost întocmit actul de control nr. 1-585190 prin care organul fiscal a constatat că, în perioada lunilor august-septembrie 2012, de către societate au fost contractate de la societatea comercială „Construct Confort” societate cu răspundere limitată, servicii de construcţii în sumă totală de 838 859 lei, inclusiv TVA în sumă de 139 810 lei. Susţine că în actele emise de către organul fiscal se indică că, contrar prevederilor art. 102 alin. (1) Cod Fiscal, ar fi atribuit la decontările cu bugetul TVA în sumă de 32 286 lei pentru luna august 2012 şi suma de 107 524 lei pentru luna septembrie 2012, fapt care ar fi dus la majorarea TVA spre trecerea în cont pentru perioada ulterioară în sumă de 139 810 lei, însă, în realitate, o asemenea situaţie nu a avut loc.
Prin urmare, la 05 februarie 2013, a fost depus dezacordul la constatările efectuate în actul de control nr. 1-585190 din 25 ianuarie 2013, iar la 22 februarie 2013, organul fiscal a emis decizia nr. 661/1/5, prin care a fost dispusă micşorarea sumei TVA destinată trecerii în cont pentru perioada ulterioară cu suma de 139 810 lei, fiind aplicată şi o amendă în sumă de 2 000 lei. Consideră societatea pe acţiuni „Direcţia Specializată în Restaurări” că decizia nr. 661/1/5 din 22 februarie 2013 emisă de către Inspectoratul Fiscal de Stat, este una ilegală, iar concluziile expuse de autoritatea fiscală în decizia de sancţionare sunt neîntemeiate şi lipsite de suport legal.
Invocă că concluziile organului fiscal precum că, societatea comercială „Construct Confort” societate cu răspundere limitată, nu deţinea în proprietate tehnică, mecanisme şi personal de specialitate pentru serviciile solicitate prin contractului de servicii, sunt eronate, or, la încheierea unui astfel de contract, beneficiarul nu poate solicita prestatorului său, prezentarea listei statelor de personal angajaţi. Totodată, în opinia societăţii, responsabilitatea pentru întocmirea facturilor fiscale îl deţine persoana care a întocmit, eliberat şi a semnat acestea, adică societatea cu răspundere limitată „Construct Confort” dar nu beneficiarul contractului de prestări servicii.
Mai mult, pentru a se asigura de primirea serviciilor solicitate şi pentru a se asigura de lipsa căror-va vicii referitor la contractul încheiat, societatea a verificat: certificatul de atribuire a codului fiscal; licenţa de activitate seria A MMII nr. 037915 şi certificatul de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA. Solicită societatea pe acţiuni „Direcţia Specializată în Restaurări” anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău nr. 661/1/5 din 22 februarie 2013, cu repunerea societăţii în drepturile sale. La 21 iunie 2013, societatea pe acţiuni „Direcţia Specializată în Restaurări” a înaintat o cerere de concretizare, prin care a solicitat anularea deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău nr. 661/1/5 din 22 februarie 2013 şi nr. 397 din 07 mai 2013, cu repunerea în drepturile sale (f.d.79-82). Suplimentar celor indicate în acţiunea de bază, societatea pe acţiuni „Direcţia Specializată în Restaurări” a indicat că, la 18 martie 2013, în temeiul art. 14 al Legii contenciosului administrativ, a înaintat o cerere prealabilă către organul fiscal prin care a solicitat anularea deciziei emise cu nr. 661/1/5 din 22 februarie 2013, însă, prin decizia Inspectorul Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 397 din 07 mai 2013, au fost respinse solicitările cu menţinerea deciziei contestate. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 august 2013, pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a societăţii pe acţiuni „Direcţia Specializată în Restaurări”, a fost strămutată pentru a fi examinată în fond la Judecătoria Rîşcani mun.
Chişinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 decembrie 2013, a fost admisă acţiunea . Au fost anulate deciziile Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 661/1/5 din 22 februarie 2013 şi nr. 397 din 07 mai 2013, ca fiind ilegale, cu repunerea societăţii pe acţiuni „Direcţia Specializată în Restaurări”, în drepturi (f.d.112, 115-117). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014, a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău şi menţinută hotărîrea primei instanţe, fără modificări (f.d.151-160). La 07 august 2014, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată recursul depus în termen. Recurentul, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău în motivarea recursului a indicat că instanţele ierarhic inferioare au trecut în mod superficial asupra argumentelor invocate în prima instanţă şi în cererea de apel, a materialului probator anexat la dosar iar în concluzie au emis decizii ilegale. Examinînd temeiurile admisibilităţii recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 28 august 2014, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa societăţii pe acţiuni „Direcţia Specializată în restaurări” cererea de recurs depusă de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Prin referinţa depusă de către intimat la 17 septembrie 2014, a solicitat ca recursul declarat să fie considerat inadmisibil.
În conformitate cu art.439 alin.(3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul menţionează că Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.
Chişinău, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului.
Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.
Chişinău se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Maria Ghervas Tatiana Vieru