Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-875/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
1 octombrie 2014
Părțile
SC Metchimgrup SRL împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău
Pe scurt
Trecerea în cont a T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate

3ra-875/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-875/14 prima instanţă: N. Arabadji instanţa de apel: M. Anton, A. Panov, T. Pelin DECIZIE 01 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Svetlana Novac, Ion Corolevschi, Oleg Sternioală şi Tatiana Vieru examinând recursul declarat de Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la anularea deciziei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău, cu casarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 13 noiembrie 2013, fiind pronunţată o nouă hotărîre, c o n s t a t ă: La 15 mai 2013, Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la anularea deciziei. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 15 august 2012 a încheiat un contract de antrepriză cu Societatea cu Răspundere Limitată „Construct Confort”, potrivit căruia, ultimul, în calitate de antreprenor, s-a obligat să efectueze lucrări de construcție a oficiilor dintr-un imobil, iar Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată – să achite și să primească lucrările conform actului de predare-primire.

Achitarea cu antreprenorul s-a efectuat prin virament bancar prin ordinile de plată nr. 459 din 20 august 2012 în sumă de 91380 lei și nr. 479 din 29 august 2012 în sumă de 91240 lei, iar în total suma de 182800 lei, dintre care TVA în mărime de 30466,76 lei. Menționează reclamantul că lucrările ce urmau a fi efectuate de antreprenor în baza contractului, sunt existente și au fost prezentate spre vizionare inspectorilor. La 23 ianuarie 2013, în baza deciziei privind inițierea controlului nr. 11249 din 21 ianuarie 2013, a fost efectuat controlul fiscal parțial în privința Societății Comerciale „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată. 1 Controlul a vizat corectitudinea atribuirii în cont a sumelor TVA aferente procurărilor înregistrate în luna august 2012 de la Societatea cu Răspundere Limitată „Construct Confort”.

În urma acestei verificări a fost întocmit actul de control fiscal al Inspectoratului Fiscal de Stat nr. 3-507533, iar în consecință s-a emis decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 532/1/4 din 18 februarie 2013, potrivit căreia reclamantul a fost sancționat pentru trecerea în cont a TVA în sumă de 30467 lei. Pîrîtul a considerat că Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată nu a avut dreptul să treacă în cont TVA-ul specificat pe motiv că partea, Societatea cu Răspundere Limitată „Construct Confort”, cu care a încheiat contractul de prestări servicii, nu și-a executat obligațiile ce-i reveneau. La 06 martie 2013, reclamantul a contestat decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chişinău nr. 532/1/4 din 18 februarie 2013. Prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 359 din 30 aprilie 2013, a fost respinsă contestația depusă de Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată. Consideră, reclamantul, că a întrunit toate condițiile pentru a trece în cont TVA-ul calculat în urma serviciilor procurate de la Societatea cu Răspundere Limitată „Construct Confort”. În aceaste condiții, Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată a avut dreptul de a trece în cont TVA-ul în sumă de 30466,76 lei. Solicită, reclamantul, admiterea cererii de chemare în judecată, anularea deciziei nr. 532/1/4 din 18 februarie 2013 emisă de Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chișinău și încasarea din contul pîrîtului în beneficiul său a cheltuielilor de judecată în mărime de 5000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chişinău din 13 noiembrie 2013, cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată a fost admisă parţial. A fost anulată decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr. 532/1/4 din 18 februarie 2013 asupra cazului de încălcare a legislației comisă de Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată. A fost dispusă încasarea din contul pîrîtului în beneficiul Societății Comerciale „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, a fost admisă cererea de apel declarată de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, cu casarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chişinău din 13 noiembrie 2013 și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia acțiunea depusă de Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău a fost respinsă ca neîntemeiată. La 30 mai 2014, Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, 2 solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărârii primei instanţe.

În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La 04 aprilie 2014, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia motivată a deciziei din 20 martie 2014 (f.d. 86). Din conținutul cererii de recurs rezultă că recurentul a făcut cunoștință cu decizia motivată la 10 aprilie 2014. Astfel, recursul declarat la 30 mai 2014 se consideră depus în termen. Recurentul, Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată, în motivarea recursului a indicat că instanţa de apel la adoptarea deciziei contestate a încălcat normele de drept material și procedural, nu a constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii.

La 16 iunie 2014, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatului, cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 30 iunie 2014, partea a depus referinţă la cererea de recurs, prin care a solicitat recunoașterea recursului ca fiind inadmisibil. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. 1) lit. f) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe.

Din analiza actelor aflate la dosar, s-a constatat că potrivit contractului de antrepriză din 15 august 2012 încheiat între Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată și Societatea cu Răspundere Limitată „Construct Confort”, ultimul, în calitate de antreprenor, s-a obligat să efectueze lucrări de construcție a oficiilor dintr-un imobil, iar Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată – să achite și să primească lucrările conform actului de predare-primire (f.d. 13). Colegiul reține că potrivit actului lucrărilor efectuate nr. 1 din 29 august 2012, Societatea cu Răspundere Limitată „Construct Confort” și-a îndeplinit obligațiile asumate în temeiul contractului anterior enunțat, îndeplinînd lucrări în sumă totală de 182800 lei (f.d.

14). Din probele anexate la materialele dosarului rezultă că Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată a transferat pe contul antreprenorului, suma de 182800 lei, inclusiv TVA-ul în mărime de 30466,67 lei, pentru serviciile antreprenorului, fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 459 din 20 august 2012 (f.d. 26) și ordinul de plată nr.479 din 29 august 2012 (f.d. 27). Tot materialele pricinii denotă că prin actul de control fiscal nr. 3-507533 din 23 ianuarie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat a stabilit că Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată nu a respectat prevederile Codului Fiscal prin atribuirea neîntemeiată în cont a TVA în sumă de 30467 lei pentru perioada fiscală L/09/2012 (f.d.

4-5). 3 În consecință a fost emisă decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 532/1/4 din 18 februarie 2013, potrivit căreia reclamantul a fost sancționat pentru trecerea în cont a TVA în sumă de 30467 lei (f.d. 3). Conform art. 268 alin. (1) Cod Fiscal, contestaţia împotriva deciziei organului fiscal sau acţiunii funcţionarului fiscal poate fi depusă, dacă prezentul cod nu prevede altfel, în decursul a 30 de zile de la data primirii deciziei sau a întreprinderii acţiunii contestate. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate, el poate fi restabilit, la cererea persoanei vizate în decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acţiunea, de organul fiscal abilitat să examineze contestaţia.

Din materialele dosarului s-a constatat că Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată a depus contestație împotriva deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 532/1/4 din 18 februarie 2013 la 06 martie 2013 (f.d. 6-9). Potrivit deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 359 din 30 aprilie 2013, contestația depusă de contribuabil a fost respinsă (f.d. 11-12). Conform art. 269 alin. (2) Cod Fiscal, decizia pe care organul fiscal a emis-o pe marginea contestaţiei poate fi contestată la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat sau atacată în instanţa de judecată competentă. În caz de adresare la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, contestaţia este prezentată organului fiscal emitent a deciziei, care este obligat ca, în termen de 3 zile, să o remită Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, anexînd la ea materialele de control şi deciziile de rigoare.

Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată, considerînd că a fost nedreptățită, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea deciziei nr. 532/1/4 din 18 februarie 2013 emisă de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău. Prima instanță prin hotărîrea din 13 noiembrie 2013 a admis acțiunea reclamantului și a anulat decizia nr. 532/1/4 din 18 februarie 2013 emisă de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău. Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 20 martie 2014, a admis cererea de apel declarată de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, cu casarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chişinău din 13 noiembrie 2013 și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia acțiunea depusă de Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chişinău a fost respinsă ca neîntemeiată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluziile instanţei de apel drept eronate, rezultate din interpretarea şi aplicarea incorectă a normelor de drept material, fapt care impune casarea deciziei contestate, cu menţinerea în vigoare a hotărîrii primei instanţe. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

4 Art. 3 al aceleiaşi Legi prevede că, obiect al unei acţiuni în contenciosul administrativ constituie actul emis de către o autoritate publică, susceptibil de a afecta direct drepturile, libertăţile sau interesele persoanelor fizice sau juridice. Conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 793 din 10 februarie 2000, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la: a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia; b) data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri; c) data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă.

Dat fiind faptul că, contestația depusă de contribuabil a fost respinsă de Inspectoratul Fiscal de Stat la 30 aprilie 2013, iar primul a depus cererea de chemare în judecată la 15 mai 2013, Colegiul constată că Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată a respectat termenele de adresare în instanţa de contencios administrativ. Potrivit art. 101 alin. (1) Cod Fiscal, subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.a) sînt obligaţi să declare, conform art.115, şi să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală, stabilită conform art.114, suma T.V.A., care se determină ca diferenţă dintre sumele T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate de către cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate lor şi sumele T.V.A.

achitate sau ce urmează a fi achitate furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv T.V.A. la valorile materiale importate) folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada fiscală respectivă, ţinîndu-se cont de dreptul de trecere în cont conform art.102. Art. 102 alin. (1) din Codul Fiscal prevede că în cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A., li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.

Se permite trecerea în cont a T.V.A. la serviciile importate, procurate de către subiecţii impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător, numai în cazul achitării T.V.A. la buget pentru serviciile menţionate în conformitate cu art.115. Subiecţilor impunerii, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A., li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A., achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A., aferente cheltuielilor efectuate pînă la momentul înregistrării şi legate de procurarea mijloacelor fixe, cu destinaţie de producţie în agricultură, de construcţia şi reconstrucţia obiectelor cu destinaţie de producţie în agricultură, de crearea şi întreţinerea plantaţiilor tinere, de creşterea tineretului animal şi întreţinerea cirezilor.

În această ordine de idei, în mod greșit instanța de apel a concluzionat temeinicia actului fiscal emis de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 5 532/1/4 din 18 februarie 2013, potrivit căreia reclamantul a fost sancționat pentru trecerea în cont a TVA în sumă de 30467 lei. Or, reieșind din prevederile anterior specificate raportate la circumstanțele pricinii, sunt îndeplinite toate condițiile cerute de legislația fiscală pentru ca Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată, în calitatea sa de contribuabil, să obțină dreptul de trecere în cont a TVA-ului pe serviciile procurate de la Societatea cu Răspundere Limitată „Construct Confort”.

Art. 248 Cod Fiscal prevede că după examinarea cazului de încălcare fiscală, organul fiscal emite o decizie, care trebuie să conţină: a) denumirea organului în al cărui nume se pronunţă decizia; b) funcţia, numele şi prenumele persoanei care a emis decizia; c) data şi locul examinării cazului; d) remarca despre participarea persoanelor care au săvîrşit încălcarea fiscală (reprezentanţilor lor); e) denumirea (numele, prenumele), sediul (domiciliul), codul fiscal al persoanei care a săvîrşit încălcarea fiscală; f) descrierea încălcării fiscale cu indicarea articolelor, alineatelor, punctelor din actele normative care au fost încălcate; g) indicarea articolului, alineatului, punctului din actul normativ care prevede sancţiunea fiscală; h) decizia asupra cazului; i) termenul şi modul de contestare a deciziei; j) alte date referitoare la caz; k) semnătura persoanei care a emis decizia.

Analizînd structura și conținutul deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 532/1/4 din 18 februarie 2013, instanța de recurs, distinct de concluzia instanței de apel, consideră că respectivul act fiscal nu întrunește exigențele prevăzute de articolul enunțat. Mai mult decît atît, scopul procedurii de examinare a cazului de încălcare fiscală constă în: clarificarea promptă, multilaterală, exhaustivă şi obiectivă a circumstanţelor în care s-a produs, soluţionarea lui în strictă conformitate cu legislaţia, asigurarea îndeplinirii deciziei, precum şi stabilirea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea încălcării fiscale, prevenirea încălcărilor, educarea în spiritul respectării legilor şi consolidarea legalităţii.

Nu poate fi reținută concluzia desprinsă din decizia instanței de apel referitor la faptul că contribuabilul, Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată, nici la depunerea cererii de chemare în judecată și nici la examinarea pricinii în fond nu a probat faptul că în realitate tranzacția încheiată cu Societatea cu Răspundere Limitată „Construct Confort” a fost realizată. Această afirmație a instanței de apel este combătută prin înscrisurile prezentate de către reclamant, și anume, ordinele de plată nr. 459 din 20 august 2012 în sumă de 91380 lei și nr. 479 din 29 august 2012 în sumă de 91240 lei, precum și factura fiscala Seria și Numărul BV0855562 din 29 august 2012 (f.d.

15), care confirmă că ambele părți și-au executat obligațiile în temeiul contractului de antrepriză. În același context, este de menţionat şi faptul că potrivit art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, la examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pîrîtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii revine ambelor părţi. În asemenea împrejurări, instanţa de recurs consideră că pîrîtul, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, nejustificat a sancționat contribuabilul pentru încălcările comise de către alt agent economic. 6 Or, distinct de opinia instanței de apel, nu poate fi sancționată Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată pentru presupusele ilegalități comise de Societatea cu Răspundere Limitată „Construct Confort”.

Din considerentele menţionate şi având în vedere că s-a constatat aplicarea incorectă a normelor de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, cu casarea deciziei instanţei de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. Potrivit art. 94 alin. (1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.

Prin prisma normei enunţate, prima instanță i-a acordat reclamantului suma de 1500 lei pentru cheltuielile de asistență juridică, sumă care, în opinia Colegiului este una justificată, având în vederea aportul avocatului, timpul şi munca acestuia la examinarea pricinii în prima instanță. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluziile instanţei de apel neîntemeiate, rezultate din aprecierea incorectă a circumstanţelor pricinii, fapt care impune casarea deciziei din 20 martie 2014 şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f), CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Comercială „Metchimgrup” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la anularea deciziei. Hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chişinău din 13 noiembrie 2013 se menţine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac Ion Corolevschi Oleg Sternioală Tatiana Vieru 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.