- Dosarul nr.
- 2r-815/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 octombrie 2014
- Părțile
- Culeva Ion vs Primăria satului Slobozia Mare, r.Cahul, Oficiul Cadastral Teritorial Cahul şi Culeva Elena, intervenineţi accesorii notarul Cristeva Elena, Di Martina Culeva Rita, Culeva Olesea şi Culeva Cristi
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului, restituirea cererii de apel
2r-815/14 — Recunoaşterea parţial nulă a certificatului de moştenitor legal
dosar nr.2r-815/14 Prima instanţă. Judecătoria Cahul Judecător-M.Buşuleac Instanţa de apel - Curtea de Apel Cahul Judecători – Galina Vavrin, Ion Dănăilă, Tatiana Dimitriadi Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DE CIZIE 22 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari, Vera Macinskaia examinînd, fară participarea părţilor, recursul declarat de către Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ivan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Culeva Ion împotriva Primăriei satului Slobozia Mare, r.Cahul, Oficiul Cadastral Teritorial Cahul şi Culeva Elena, intervenienţi accesorii notarul Cristeva Elena, Di Martino ( Culeva) Rita, Culeva Olesea şi Culeva Cristi privind recunoaşterea parţial nulă a certificatului de moştenitor legal şi anularea înregistrărilor din registru bunurilor imobile, împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 08 iulie 2014, prin care cererea de apel depusă de către Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ivan, a fost restituită ca depusă cu omiterea termenului legal, c o n s t a t ă La 06 decembrie 2011, Culeva Ion s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Slobozia, raionul Cahul, Oficiul Cadastral Teritorial Cahul şi Culeva Elena, intervenient accesoriu notarul Cristeva Elena privind recunoaşterea parţial nulă a certificatului de moştenitor legal şi anularea înregistrărilor din registrul bunurilor imobile.
În motivarea acţiunii, reclamantul Culeva Ion a indicat că, cu soţia, fiind coproprietarii casei situate pe str.Petru Rareş, 17, satul Slobozia Mare, raionul Chaul construită în anii 1970, prin acţiuni ilegale au fost lipsiţi totalmente de proprietate privată.
Cere, reclamantul Culeva Ion recunoaşterea nulităţii adeverinţei cu drept de posesor asupra construcţiei nr.498 din 05 iunie 1998 şi a certificatului nr.1289 din 03 aprilie 1998, eliberat de Primăria satului Slobozia Mare, raionul Cahul şi a certificatului de moştenitor legal în urma dosarului succesoral nr.11-7/590, la 22 decembrie 1998, la Biroul notarial Vulcăneşti, înregistrat în registru sub nr.765, 1 eliberat pe numele lui Culeva Elena şi a copiilor Rita, Olesea şi Cristian, obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Cahul privind anularea înregistrării sub nr.46699/04 din 07.09.2004, nr.cdastral 3422111092, a dreptului de proprietate cu cota parte a casei de locuit lit. A, anexei locative lit.A, prispa, terenul, şopronul, beciul, precum şi casa locativă lit. B cu anexele: terasă, beci, poartă, gard, bazin şi auxiliare, terenul aferent situat în satul Slobozia Mare, raionul Cahul.
Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 25 martie 2014, acţiunea a fost admisă parţial. S-a recunoscut parţial nul certificatul de moştenitor legal eliberat de notarul Cristeva Elena în cadrul dosarului succesoral nr.1147/590 din 22 decembrie 1998 , înregistrat cu nr.765, pe numele lui Culeva Elena şi copiilor Di Martino ( Culeva ) Rita, Culeva Olesea şi Culeva Cristi în partea bunului imobil nr.cadastral 9422111092, casa de locuit lit. A, prispa, terasa, şopronul, beciul şi a terenului aferent casei situate în satul Slobozia Mare, raionul Cahul.
Cererea privind obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Cahul de a anula înregistrarea cu nr.46699/04 din 07.09.20004 cu nr.cadastral 9422111092, dreptul de proprietate cu cota-parte 1 a casei de locuit lit.A, prispa, terasa, şopronul, beciul şi a terenului aferent casei situate în satul Slobozia Mare, raionul Cahul, a fost respinsă, s-a încasat de la Culeva Elena în beneficiul lui Culeva Ion a cheltuelile de judecată în mărime de 100 lei cu titlu de taxă de stat. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la 06 mai 2014, Culeva Elena, prin intermediul avocatului - Arnaut Ivan a declarat apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărâri, prin care acţiunea înaintată de Culeva Ion să fie respinsă integral.
Prin încheierea Curţii de Apel Chul din 08 iulie 2014, cererea de apel depusă de către Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ion a fost restituită, ca depusă în afara termenului legal. La 22 iulie 2014, Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ivan a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare. În motivarea recursului, recurenta Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ivan a invocat că instanţa de apel restituind cererea de apel i-a încălcat dreptul garantat de art. 6 CEDO. Astfel, consideră că nu a omis termenul de depunere a apelului, deoarece dipozitivul hotărârii l-a primit la 04 aprilie 2014 şi respectiv consideră că a respectat termenul de 30 de zile pentru depunerea apelului, din momentul primirii dispozitivului.
Conform art.425 CPC al RM, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la data pronunţării. Colegiul civil, comercial şi de constencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ivan în termen, avînd în vedere că copia încheierii Curţii de Apel Cahul din 08 iulie 2014, a fost expediată părţilor la 21 iulie 2014 (f.d. 174). În conformitate cu art.426 alin.(3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului 2 şi a materialelor amexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Examinarea recursului a fost stabilită pentru 22 octombrie 2014. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că, la 25 martie 2014 a fost pronunţat dispozitivul hotărârii Judecătoriei Cahul ( f.d.128). Cu toate acestea, Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ivan a depus cererea de apel abia la 06 mai 2014 ( f.d.147), în afara termenului legal de 30 zile, care a expirat la 24 aprilie 2014, care a fost zi lucrătoare. Conform art.362 alin.(1), termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Prin prisma normei de drept enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, art.362 alin.(1) lit.b) CPC statuează imperativ că termenul de declarare a apelului curge de la data pronunţării dispozitivului hotărârii.
Conform art.369 alin.(1) lit.b) Cod de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea de apel dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa a refuzat să efectueze repunerea în termen. Prin prisma normei de drept citate, Colegiul consideră că instanţa de apel corect a dispus restituirea cererii de apel, ca depusă tardiv.
Referitor la argumentele invocate de Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ivan, precum că dispozitivul hotărârii a fost primit prin poştă la 04 aprilie 2014 şi prin urmare ultima zi de declarare a apelului a fost 04 mai 2014, Colegiul consideră că nu poate fi reţinut deoarece, reprezentantul Arnaut Ivan a cunoscut despre şedinţa din 25 martie 2014, a fost prezent la şedinţele anterioare, incluisv şi la data de 19 martie 2014. Mai mult decît atît primind dispozitivul hotărârii la 04.04.2014, urma să întreprindă măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO ( Van Harn versus Germany nr.7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini cerinţele legale, fapt însă ignorant de aceasta, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului.
Conform art. 61 alin.(1), părţile sunt obligate să se folosească cu bună- credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea în eroare. În astfel de circumstanţe, nu s-au stabilit incălcări a normelor procesuale la emiterea incheierii, prin urmare, nefiind lezat nici dreptul recurentei la un proces echitabil, garantat de art. 6§1 al CEDO. Faţă de cele ce preced şi avînd în vedere că toate criticele formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi contencios administrativ al 3 Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ivan, urmează a fi respins cu menţinerea în vigoare a încheierii instanţei de apel.
În conformitate cu art.427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Culeva Elena, prin intermediul avocatului Arnaut Ivan. Se menţine încheierea Curţii de Apel Cahul din 08 iulie 2014, adoptată în pricina civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Culeva Ion împotriva Primăriei satului Slobozia Mare, r.Cahul, Oficiul Cadastral Teritorial Cahul şi Culeva Elena, intervenienţi accesorii notarul Cristeva Elena, Di Martino ( Culeva) Rita, Culeva Olesea şi Culeva Cristi privind recunoaşterea parţial nulă a certificatului de moştenitor legal şi anularea înregistrărilor din registru bunurilor imobile.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Vera Macinskaia 4