Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2548/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 octombrie 2014
Părțile
Tacu Ghenadie vs ÎS Staţiunea de Impresariat MoldArt Production, Ministerul culturii, Şambriş Veaceaslav, Primarul general al mun.Chişinău şi Consiliul municipal Chişinău
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2548/14 — Anularea actelor juridice

Dosarul nr. 2ra-2548/14 Prima instanţă, Judecătoria s.Rîşcani Judecător – O.Melniciuc Instanţa de apel – Curtea de Apel Chişinău Judecători – M.Ciugureanu, B. Bîrca şi S. Arnăut ÎNCHEIERE 22 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător – Ala Cobăneanu Judecătorii – Dumitru Mardari, Vera Macinskaia examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Tacu Ghenadie şi avocatul Cebanaş Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Tacu Ghenadie împotriva ÎS Agenţia de Impresariat "MoldArt-Production", Ministerul Culturii, Şambriş Veaceslav, Primarul general al mun.

Chişinău şi Consiliul municipal Chişinău privind anularea actelor juridice, asigurarea cu spaţiul locativ şi evacuarea din încăperea de locuit, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Tacu Ghenadie şi menţinută hotărârea Judecătoriei s.Rîşcani mun.Chişinău din 16 mai 2013, prin care acţiunea înaintată de către Tacu Ghenadie, a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă La data de 10.12.2010, reclamantul Tacu Ghenadie s-a adresat cu cererea de chemare în judecată împotriva ÎS Agenţia de Impresariat "MoldArt-Production", Ministerul Culturii, Şambriş Veaceslav, Primarul general al mun. Chişinău şi Consiliul municipal Chişinău privind anularea actelor juridice, asigurarea cu spaţiul locativ şi evacuarea din încăperea de locuit.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, la 01.08.2007 a fost angajat la ÎS Agenţia de Impresariat "MoldArt-Production". Deoarece la balanţa întreprinderii se afla blocul locativ din mun. Chişinău str. Florica Niţă, 7, la 25.08.2008, a depus cerere privind îmbunătăţirea condiţiilor de trai. Indică că, la data de 08.07.2009 i s-a eliberat ordin de repartiţie pentru apartamentul nr. 403, actualmente nr. 54, cu 1 odaie din mun. Chişinău, str. Florica Niţă 7. Ulterior a fost concediat din funcţie în legătură cu reducerea statelor de personal şi în apartamentul respectiv a fost acordat ordin de repartiţie lui Şambriş Veaceslav.

Consideră ilegală evacuarea sa din spaţiul locativ acordat de întreprindere, deoarece conform art. 110 alin. 8 al Codului cu privire la locuinţe, fară a li se acorda o altă încăpere de locuit nu pot fi evacuaţi din locuinţele de serviciu persoanele 1 concediate în legătură cu lichidarea întreprinderii, instituţiei, organizaţiei ori în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de lucrători. Consideră că, prin aceste acţiuni s-a urmărit scopul de a privatiza acest apartament de către persoanele care locuiesc actualmente în el. Menţionează reclamantul că la momentul actual este impus de situaţie să închirieze un alt spaţiu locativ, motiv pentru care suportă cheltuieli suplimentare. Solicită reclamantul obligarea ÎS Agenţia de Impresariat "MoldArt-Production" şi a Ministerului Culturii de a-i acorda spaţiul locativ pierdut, apartamentul nr. 54, fostul nr. 403 de pe str. Florica Niţă 7 mun.

Chişinău. La data de 18.07.2012, reclamantul Tacu Ghenadie a înaintat cerere de concretizare a pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, solicitînd anularea parţială a ordinului ÎS Agenţiei de Impresariat "MoldArt- Production" nr. 1 84-1 din 16.12.2009 cu privire la anularea unor acte, în partea anulării ordinului de repartiţie emis pe numele său - Tacu Ghenadie pentru apartamentul 403, actualmente apartamentul nr. 54 din blocul locativ din str. Florica Niţă 7 mun. Chişinău; anularea ordinului Ministerului Culturii nr. 57 din 09.03.2010 în partea repartizării apartamentului nr. 54 din mun. Chişinău, str. Florica Niţă 7 lui Şambriş Veaceslav; anularea dispoziţiei nr. 336-d din 11.05.2011, precum şi a ordinului de repartiţie nr. 013837 din 03.06.2011, eliberat de către Primăria mun.

Chişinău lui Şambriş Veaceslav asupra apartamentului nr. 54 din mun. Chişinău, str. Florica Niţă 7; obligarea Ministerului Culturii şi ÎS Agenţiei de Impresariat "MoldArt-Production" de a reda lui Tacu Ghenadie spaţiul locativ pierdut şi să emită un demers către Primăria şi Consiliul mun. Chişinău privind eliberarea bonului de repartiţie asupra apartamentului nr. 54 din str. Florica Niţă, 7 mun. Chişinău, pe numele Tacu Ghenadie; a evacua pe Sambriş Veaceslav cu toţi membrii familiei acestuia din ap. 54 din blocul locativ din str. Florica Niţă 7 mun. Chişinău, fară acordarea altui spaţiu locativ; a încasa toate cheltuielile de judecată din contul pîrîţilor (f.d. 167-171). Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 16.05.2013, cererea de chemare în judecată înaintată de Tacu Ghenadie a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind deacord cu hotărârea primei instanţe, la data de 12.06.2013, cu respectarea termenului legal, Tacu Ghenadie, a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2014, a fost respins apelul declarat de către Tacu Ghenadie şi menţinută hotărârea Judecătoriei s.Rîşcani mun.Chişinău din 16 mai 2013. La 30 iunie 2014, Tacu Ghenadie şi avocatul Cebanaş Alexandru au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii Judecătoriei s.Rîşcani mun.Chişinău din 16 mai 2013 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2014, ca ilegale şi neîntemeiate.

În motivarea recursului, recurenţii - Tacu Ghenadie şi avocatul Cebanaş Alexandru au invocat că instanţele judecătoreşti au încălcat şi aplicat eronat normele de drept material şi anume nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, şi circumstanţele importante pentru soluţionarea priciniii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Tacu Ghenadie şi avocatul Cebanaş Alexandru, în termen, deoarece copia deciziei a fost expediată în adresa părţilor la 15 mai 2014 ( f.d.65). 2 La data de 14 iulie 2014, în adresa intimaţilor – ÎS ,,MoldArt-Production”, Ministerul Culturii, Sambriş Veaceslav, Consiliul mun.Chişinău a fost expediată copia recursului declarat de către Tacu Ghenadie şi avocatul Cebanaş Alexandru şi au fost înştiinţaţi despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

La data de 03 septembrie 2014, reprezentantul Ministerului Culturii - Butnaru Dragoş a depus referinţă la recurs, solicitînd respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor judecătoreşti, pe care le consideră întemeiate şi legale. Pînă la momentul examinări cauzei în recurs nu a fost prezentată referinţa de către intimaţii ÎS ,,MoldArt-Production”, Sambriş Veaceslav, Consiliul mun. Chişinău, din care considerente, Colegiul a decis examinarea recursului în baza probelor existente la materialele cauzei. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. 3 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Tacu Ghenadie şi avocatul Cebanaş Alexandru, este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Argumentele invocate de către recurenţii Tacu Ghenadie şi avocatul Cebanaş Alexandru precum că, instanţele judecătoreşti au aplicat eronat normele de drept material şi circumstanţele importante pentru soluţionarea priciniii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin, Colegiul consideră că nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative. Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag. 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de apel şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Tacu Ghenadie şi avocatul Cebanaş Alexandru, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Tacu Ghenadie şi avocatul Cebanaş Alexandru, se consideră, ca inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Vera Macinskaia 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.