Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-1175/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 aprilie 2014
Părțile
Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plamadeala, Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice vs Calancea Tatiana, Vizir Vasile, Lozovan Andrei, Timus Oleg si altii
Pe scurt
Citaţia şi înştiinţarea judiciară

2ra-1175/14 — Evacuarea fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasarea restanţelor la plata chiriei şi serviciilor comunale

prima instanţă: G.Bivol dosarul nr. 2ra-1175/14 instanţa de apel: A.Panov, T.Pelin, I.Cotruţă DECIZIE 30 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Liliana Catan Iuliana Oprea, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice împotriva Tamarei Calancea, Vizir Vasile, Lozovan Andrei, Savici Denis, Danilesco Stanislav, Manole Natalia, Goldur Vadim, Bunghez Gheorghe, Rotaru Victor, Bocşa Igor, Timuş Oleg, Ignat Victoria, Melnic Olga, Ţarină Victoria, Calistru Magdalena, Bîrcă Angela, Lazari Vasile, Vasiliu Ion, Scutari Silvia, Cerneavschi Oleg, Zamfir Ion, Catan Igor, Ţopa Eugenia, Svinoburco Svetlana, Sorocean Iurie, Ermurachi Svetlana, Rusnac Tatiana, Antoneac Galina, Omilianovici Tatiana, Lefter Nina, Arhip Victor, Hîncu Victor, Zamfir Sergiu privind evacuarea fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasarea restanţelor la plata chiriei şi serviciilor comunale, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013 prin care a fost admis apelul declarat de Timuş Oleg,

s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 13 februarie 2009 în partea încasării de la Timuş Oleg în beneficiul Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” a datoriei în mărime de 10 600 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 312 lei, fiind emisă în această parte o nouă hotărîre de respingere a acţiunii Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” şi Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice împotriva lui Timuş Oleg privind încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă La 13 august 2007, Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Zamfir Ion, Catan Igor, Bunghez 1 Gheorghe, Căpăstru Viorel, Griţenco Virgiliu, Viziri Ala, Popova Silvia, Buzu Alexei, Savciuc Denis, Juvala Igor, Rusnac Tatiana, Zamfir Sergiu, Pîrlici Nelea, Scutaru Silvia, Cerneavschi Oleg, Calistru Magdalena, Melnic Olga, Ignat Victoria, Sorocean Iurie, Căpăstru Viorel, Gheorgheştean Ştefan, Danilesco Stanislav, Goldor Vadim, Gamanji Andrei, Gordilă Vasile, Timuş Oleg, Ermurachi Svetlana, Omilianovici Tatiana, Hîncu Victor, Arhip Victor, Herţa Ana, Bîrcă Angela, Druţă Valentina, Bocşa Igor, Calancea Tamara, Lazari Vasile, Rotari Victor privind evacuarea fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasarea restanţelor la plata chiriei şi serviciilor comunale.

În susţinerea cererii reclamantul a indicat că, potrivit ordinului nr. 201 din 16 iulie 2007 a Ministerului Culturii şi Turismului şi conform actului de primire – predare, căminul nr. 2 din str. Hristo Botev 4/2, mun.Chişinău a trecut la balanţa Academiei de Muzică, Teatru si Arte Plastice. În ultimii ani Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice a cunoscut mai multe etape de reorganizare şi schimb de factori de decizie şi în aceste condiţii de administrare nesatisfacătoare a bunurilor, mai mulţi locatari au ajuns să fie cazaţi în blocul locativ din str. Hristo Botev 4/2, mun. Chişinău. Consideră că pîrîţii locuiesc în imobilul în litigiu în lipsa unui temei legal, deoarece contractele de locaţiune au expirat.

Solicită reclamantul, evacuarea lui Zamfir Ion, Catan Igor, Bunghez Gheorghe, Căpăstru Viorel, Griţenco Virgiliu, Viziri Ala, Popova Silvia, Buzu Alexei, Savciuc Denis, Juvala Igor, Rusnac Tatiana, Zamfir Sergiu, Pîrlici Nelea, Scutaru Silvia, Cerneavschi Oleg, Calistru Magdalena, Melnic Olga, Ignat Victoria, Sorocean Iurie, Căpăstru Viorel, Gheorgheştean Ştefan, Danilesco Stanislav, Goldur Vadim, Gamanji Andrei, Gordilă Vasile, Timuş Oleg, Ermurachi Svetlana, Omilianovici Tatiana, Hîncu Victor, Arhip Victor, Herţa Ana, Bîrcă Angela, Druţă Valentina, Bocşa Igor, Calancea Tamara, Lazari Vasile, Rotari Victor din imobilul amplasat în str. Hristo Botev 4/2, mun. Chişinău.

În cadrul examinării pricinii Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice au depus cerere de modificare a pretenţiilor, solicitînd evacuarea fără acordarea altui spaţiu locativ a lui Belivac Dinu, Calancea Tatiana, Vizir Vasile, Lozovan Andrei, Savici Denis, Popova Silvia, Danilesco Stanislav, Manole Natalia, Pleşca Iurie, Goldur Vadim, Chisenco Parascovia, Bunghez Gheoghe, Druţă Valentina, Gordilă Vasile, Malai Leonid, Malai Irina, Gamanji Andrei, Buzu Alexei, Rotaru Victor, Rotaru Veaceslav, Bocşa Igor, Timus Oleg, Ignat Victoria, Melnic Olga, Ţărnă Veronica, Calistru Magdalena, Bîrcă Angela, Lazari Vasile, Castraveţ Ion, Pîrlici Nelea, Vasiliu Ion, Scutaru Silvia, Cerneavschi Oleg, Zamfir Ion, Catan Igor, Ţopa Eugenia, Svinoburco Svetlana, Sorocean Iurie, Ermurachi Svetlana, Rusnac Tatiana, Antoneac Galina, Omilianovici Tatiana, Gamarţa Svetlana, Lefter Nina, Arhip Victor, Hîncu Victor, Zamfir Sergiu 2 din imobilul amplasat în str. Hristo Botev 4/2, mun.

Chişinău; încasarea restanţelor la plata chiriei şi serviciilor comunale şi încasarea de la aceştia a restanţelor la plata chiriei şi serviciilor comunale şi anume de la Belivac Dinu - 2400 lei, Calancea Tamara - 1200 lei, Vizir Vasile - 6760 lei, Lozovan Andrei - 100 lei, Savici Denis - 1700 lei, Popova Silvia - 10 626 lei, Danilesco Stanislav - 10 300 lei, Manole Natalia - 6700 lei, Goldur Vadim - 7800 lei, Chisenco Parascovia - 7200 lei, Bunghez Gheoghe - 6200 lei, Druţă Valentina - 2400 lei, Gordilă Vasile - 3100 lei, Malai Leonid şi Malai Irina - 1100 lei, Gamanji Andrei - 8500 lei, Buzu Alexei - 16800 lei, Rotaru Victor - 10800 lei, Bocşa Igor - 26400 lei, Timus Oleg - 10600 lei, Ignat Victoria -17 100 lei, Melnic Olga - 5600 lei, Ţarnă Veronica - 4000 lei, Calistru Magdalena - 10 350 lei, Bîrcă Angela - 3600 lei, Lazari Vasile - 3900 lei, Castraveţ Ion - 8340 lei, Pîrlici Nelea – 1300 lei, Vasiliu Ion - 10800 lei, Scutaru Silvia - 16050 lei, Cerneavschi Oleg - 25800 lei, Zamfir Ion - 12900 lei, Catan Igor - 18200 lei, Ţopa Eugenia – 5158 lei, Svinoburco Svetlana - 7200 lei, Sorocean Iurie - 11600 lei, Ermurachi Svetlana - 4200 lei, Rusnac Tatiana - 10 000 lei, Antoneac Galina - 2400 lei, Omilianovici Tatiana - 6400 lei, Gamarţa Svetlana - 1300 lei, Lefter Nina - 7400 lei, Arhip Victor - 13050 lei, Hîncu Victor - 15000 lei, Zamfir Sergiu - 11550 lei (f.d.307-308 Vol.I).

Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 februarie 2009 au fost separate într-un proces aparte pretenţiile împotriva Nelei Pîrlici, Silviei Popova, Pleşca Iurie, Parascoviei Chisenco, Svetlanei Gamarţa, Castraveţ Ion, Belivac Dinu şi Malai Leonid. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 13 februarie 2009 acţiunea a fost admisă, încasîndu-se în beneficiul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice de la Calancea Tamara - 1200 lei, Vizir Vasile - 6760 lei, Lozovan Andrei - 100 lei, Savici Denis - 1700 lei, Danilesco Stanislav - 10 300 lei, Manole Natalia - 6700 lei, Pleşca Iurie - 5500 lei, Goldur Vadim - 7800 lei, Bunghez Gheoghe - 6200 lei, Druţă Valentina - 2400 lei, Gordilă Vasile - 3100 lei, Gamanji Andrei - 8500 lei, Buzu Alexei - 16800 lei, Rotaru Victor - 10800 lei, Bocşa Igor - 26400 lei, Timus Oleg - 10600 lei, Ignat Victoria -17 100 lei, Melnic Olga - 5600 lei, Ţărnă Veronica - 4000 lei, Calistru Magdalena - 10 350 lei, Bîrcă Angela - 3600 lei, Lazari Vasile - 3900 lei, Vasiliu Ion - 10800 lei, Scutaru Silvia - 16050 lei, Cerneavschi Oleg - 25800 lei, Zamfir Ion - 12900 lei, Catan Igor - 18200 lei, Ţopa Eugenia – 5158 lei, Svinoburco Svetlana - 7200 lei, Sorocean Iurie - 11600 lei, Ermurachi Svetlana - 4200 lei, Rusnac Tatiana - 10 000 lei, Antoneac Galina - 2400 lei, Omilianovici Tatiana - 6400 lei, Lefter Nina - 7400 lei, Arhip Victor - 13050 lei, Hîncu Victor - 15000 lei, Zamfir Sergiu - 11550 lei, cu evacuarea acestora, împreună cu membrii familiei din imobilul amplasat în str. Hristo Botev 4/2, mun.

Chişinău, fără acordarea altui spaţiu locativ.

S-a încasat în beneficiul statului taxa de stat de la Calancea Tamara - 36 lei, Vizir Vasile – 202,6 lei, Lozovan Andrei - 3 lei, Savici Denis - 51 3 lei, Danilesco Stanislav – 309 lei, Manole Natalia - 201 lei, Goldur Vadim - 234 lei, Bunghez Gheoghe - 186 lei, Druţă Valentina - 72 lei, Gordilă Vasile - 93 lei, Gamanji Andrei - 255 lei, Buzu Alexei - 504 lei, Rotaru Victor - 324 lei, Bocşa Igor - 792 lei, Timus Oleg - 312 lei, Ignat Victoria - 513 lei, Melnic Olga - 168 lei, Ţărnă Veronica - 120 lei, Calistru Magdalena – 310,5 lei, Bîrcă Angela - 108 lei, Lazari Vasile - 117 lei, Vasiliu Ion - 324 lei, Scutaru Silvia – 481,5 lei, Cerneavschi Oleg - 774 lei, Zamfir Ion - 387 lei, Catan Igor - 546 lei, Ţopa Eugenia – 155 lei, Svinoburco Svetlana - 216 lei, Sorocean Iurie - 348 lei, Ermurachi Svetlana - 13 lei, Rusnac Tatiana - 300 lei, Antoneac Galina - 72 lei, Omilianovici Tatiana - 192 lei, Lefter Nina - 222 lei, Arhip Victor – 391,5 lei, Hîncu Victor - 450 lei, Zamfir Sergiu – 346,5 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013 s-a repus Timuş Oleg în termenul de declarare a apelului, a fost admis apelul declarat de Timuş Oleg, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 13 februarie 2009 în partea încasării de la Timuş Oleg în beneficiul Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” a datoriei în mărime de 10 600 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 312 lei, fiind emisă în această parte o nouă hotărîre de respingere a acţiunii Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” şi Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice împotriva lui Timuş Oleg privind încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată. În rest, hotărîrea primei instanţe a fost menţinută.

La 07 februarie 2014 Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În susţinerea recursului s-a indicat că, la examinarea pricinii instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, dar a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. În acest sens susţine că, intimatul a dispus de viză de reşedinţă în căminul din str.Hristo Botev, 4/1, mun.Chişinău în perioada de la 17 martie 2006 pînă la 22 iunie 2013 respectiv urmează să suporte plata datoriilor pentru serviciile comunale folosite în odaia respectivă. La fel a indicat că neîntemeiat a fost repus intimatul în termenul de declarare a apelului, deoarece trebuia să cunoască despre adoptarea hotărîrii primei instanţe în rezultatul aplicării măsurilor de asigurare în cadrul procedurii de executare.

Susţine că, despre decizia instanţei de apel au aflat la 06 februarie 2014 în urma recepţionării încheierii executorului judecătoresc Ciuchitu Radu din 31 decembrie 2013, deoarece instanţa de apel a examinat apelul intimatului fără respectarea prevederilor art.370 CPC, iar decizia a fost expediată doar intimatului şi Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. 4 La materialele cauzei lipsesc probe în confirmarea recepţionării deciziei integrale a instanţei de apel de către recurent. Astfel, recursul se consideră depus în termen.

Judecînd recursul declarat de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice împotriva deciziei date în apel, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimatul Timuş Oleg, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina pentru rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) lit.b) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată. Conform art. 370 alin. (2) CPC, instanţa de apel expediază participanţilor la proces copii de pe cererea de apel şi de pe înscrisurile care nu au fost prezentate primei instanţe, citează părţile şi alţi participanţi la proces, propunîndu-le să depună, cu cel puţin 3 zile înainte de judecarea apelului, noi referinţe şi înscrisuri la dosar. Potrivit art. 102 alin. (1) CPC, instanţa înştiinţează prin citaţie participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii privitor la locul, data şi ora şedinţei de judecată sau la locul, data şi ora efectuării unor acte de procedură.

Conform art. 105 alin. (1) CPC, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmînării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmînează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei. Instanţa de recurs constată că, prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 februarie 2009 acţiunea Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” şi Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice a fost admisă, încasîndu-se în beneficiul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice inclusiv şi de la Timus Oleg suma de 10600 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Timus Oleg a contestat-o cu apel.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013 s-a repus Timuş Oleg în termenul de declarare a apelului, a fost admis apelul declarat de Timuş Oleg, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 13 februarie 2009 în partea încasării de la Timuş Oleg în beneficiul Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” a datoriei în mărime de 10 600 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 312 lei, fiind emisă în această parte o nouă hotărîre de respingere a 5 acţiunii Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” şi Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice împotriva lui Timuş Oleg privind încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că la examinarea cauzei în instanţa de apel, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice nu a fost legal înştiinţată despre ora, data şi locul examinării cererii de apel depuse de Timuş Oleg împotriva decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013, nu i-a fost expediată copia cererii de apel şi înscrisurile anexate inclusiv informaţia nr.67 din 15 aprilie 2013, eliberată de Colegiul de Arte, prin care confirmat că la data întocmirii actului de primire-predare din 01 septembrie 2007 potrivit datelor furnizate de intendent Timuş Oleg nu locuia în odaia nr.218 şi nu avea datorii la plata chiriei şi serviciilor comunale, ce a servit temei pentru casarea hotărîrii primei instanţe.

În astfel de circumstanţe, Colegiul consideră că examinarea pricinii în ordine de apel în lipsa recurentului-intimat Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, a privat-o pe aceasta de posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia sa în proces, dreptul de a-şi apăra interesele, fapt ce a dus la neelucidarea pe deplin a circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, încălcarea principiului contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale, prevăzut de art. 26 CPC. Totodată, instanţa de recurs remarcă că conform art.6 § 1 al CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil al cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege.

Prin prisma normei menţionate se garantează şi se asigură realizarea principiului accesului liber la justiţie. Din cele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că, decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013 a fost pronunţată cu încălcarea dreptului recurentului de a participa în mod activ la prezentarea şi argumentarea drepturilor sale şi dovedirea acestora în cursul desfăşurării judecăţii, iar această eroare nu poate fi corectată de instanţa de recurs. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel, restituind pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet.

La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi reexaminînd pricina să emită o decizie legală şi întemeiată, respectînd dreptul părţilor la un proces echitabil. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, 6 d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice împotriva Tamarei Calancea, Vizir Vasile, Lozovan Andrei, Savici Denis, Danilesco Stanislav, Manole Natalia, Goldur Vadim, Bunghez Gheorghe, Rotaru Victor, Bocşa Igor, Timuş Oleg, Ignat Victoria, Melnic Olga, Ţarină Victoria, Calistru Magdalena, Bîrcă Angela, Lazari Vasile, Vasiliu Ion, Scutari Silvia, Cerneavschi Oleg, Zamfir Ion, Catan Igor, Ţopa Eugenia, Svinoburco Svetlana, Sorocean Iurie, Ermurachi Svetlana, Rusnac Tatiana, Antoneac Galina, Omilianovici Tatiana, Lefter Nina, Arhip Victor, Hîncu Victor, Zamfir Sergiu privind evacuarea fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasarea restanţelor la plata chiriei şi serviciilor comunale, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Liliana Catan Iuliana Oprea Valentina Clevadî 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.