Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2rac-525/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 octombrie 2014
Părțile
SA Tricon şi SRL Vestito vs SRL Serhan-Com
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2rac-525/14 — Înlăturarea obstacolelor ce ţin de privarea dreptului

Prima instanță: Judecătoria Cahul Dosarul nr. 2rac-525/14 Judecător: N. Veleva Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul Judecători: G. Vavrin, I. Dănăilă, T. Dimitriadi ÎNCHEIERE 22 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecători Dumitru Mardari, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de SRL „Serhan-Com”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Tricon” şi SRL „Vestito” împotriva SRL „Serhan-Com” cu privire la înlăturarea obstacolelor ce ţin de privarea dreptului de posesie/folosinţă, încasarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 19 iunie 2014, prin care a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Cahul din 27 decembrie 2013 şi hotărîrea suplimentară din 26 februarie 2014, c o n s t a t ă : La 28 decembrie 2007, SA „Tricon” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Serhan-Com”, solicitând obligarea pârâtului să elibereze terenul cu suprafaţa de 25 m2, situat în or.

Cahul, str. Mateevici 35, ce aparţine cu drept de proprietate reclamantului, fară ca acesta să creeze obstacole ce ţin de privarea de dreptul de posesiune în folosirea terenului; încasarea din contul pârâtului a sumei de 7 336, 75 lei cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat în rezultatul folosirii nelegitime a 25m2 din terenul situat în or. Cahul, str. Mateevici 35. În motivarea acţiunii a indicat că, prin dispoziţia nr. 543 din 19.09.2000 a Primăriei mun. Cahul s-a vândut SA „Tricon” sectorul de teren aferent cu suprafaţa de 0,494 ha situat în or. Cahul, str. A. Mateevici 35, iar la data de 1 19.10.2000 SA „Tricon” a încheiat cu Primăria mun. Cahul contractul de vânzare - cumpărare a terenului indicat.

Dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost înregistrat la 24.10.2000 la Organul cadastral teritorial Cahul, în modul stabilit de legislaţie. Indică, că cînd a efectuat măsurările terenului aferent ce-i aparţine cu drept de proprietate, a depistat că în realitate terenul situat în or. Cahul, str. A. Mateevici 35, este cu 25 m2 mai mic decât a fost procurat conform contractului de vânzare - cumpărare din 19.10.2000. Menţionează că, din luna iunie 2003 acest teren cu suprafaţa de 25m2 este folosit în mod abuziv de către SRL „Serhan - Com”. Mai mult ca atât, SRL „Serhan-Com” pe acest teren a amplasat 3 camioane deteriorate. Din iunie 2003 şi până în prezent, pe parcursul a 4 ani şi 4 luni, SRL „Serhan - Com” ilegal dispune şi foloseşte de 25m2 din suprafaţa ce aparţine cu drept de proprietate SA „Tricon”.

Consideră reclamantul că, prin acţiunile sale SRL „Serhan - Com” a cauzat SA „Tricon” un prejudiciu material echivalent cu taxa de arendă. Astfel, SRL „Serhan - Com” urmează să elibereze terenul ce aparţine SA „Tricon” şi să achite taxa de arendă a suprafeţei de 25m2. Astfel, cuantumul arendei anuale pentru folosirea lm2 de teren până la 01 ianuarie 2007 a constituit 60,22 lei. Aşa dar taxa de arendă pentru perioada iunie 2003 - decembrie 2006 constituie 5 274,25 lei (25m2 x 60,22 lei x 3 ani 7 luni = 5 274,25 lei). Cuantumul arendei anulate pentru folosirea unui m2 de teren începând cu 01.01.2007 constituie 90,00 lei, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 01 noiembrie 2007: (25m2 x 90,00 lei/lună x 11 luni = 2 062,5 lei).

Astfel suma totală pe care SRL „Serhan-Com” urmează să o achite SA „Tricon” în calitate de plată pentru folosirea a 25m2 din terenul ce îi aparţine cu drept de proprietate constituie 7 336,75 lei. Mai indică că, la 08 noiembrie 2007 SA Tricon a adresat SRL „Serhan - Com” o reclamaţie, prin care a solicitat eliberarea terenului menţionat şi transferarea la contul lor de decontări a sumei indicate. Reclamaţia respectivă a fost lăsată de către pârât fară examinare şi răspuns. Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22 iulie 2008 a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Cahul. La 02 mai 2013, reclamantul SA „Tricon” a depus cerere de concretizare a cerinţelor, solicitând înlăturarea încălcărilor dreptului de posesie/folosinţă a terenului cu suprafaţa de 23,7m2, situat în or.

Cahul, str. A. Mateevici 35, ce aparţine cu drept de proprietate reclamantului; obligarea pârâtului să elibereze terenul cu suprafaţa de 23,7m2, situat în or. Cahul, str. A.. Mateevici 35, ce aparţine reclamantului; să demoleze gardul de foi de ardezie instalat; să ridice autovehiculele parcate pe acest teren şi de a nu crea în continuare piedici, în folosirea acestui teren; încasarea din contul SRL „Serhan-Com” despăgubirile 2 pentru prejudiciul cauzat în rezultatul privării dreptului de posesie/folosinţă asupra terenului cu suprafaţa de 23,7m2, situat în or. Cahul, str. A. Vlateevici 35, în sumă de 3697,2 euro, conform cursului oficial stabilit de Banca Sfaţională a Moldovei, la data pronunţării hotărârii.

In motivarea cererii de concretizare a pretenţiilor reclamantul a indicat, că din luna iunie 2003 SRL „Serhan - Com” foloseşte abuziv terenului cu suprafaţa de 23,7 m2 care aparţine cu drept de proprietate SA „Tricon”. Pe terenul respectiv de către SRL „Serhan-Com” a amplasat câteva autocamioane deteriorate, astfel împiedicând SA „Tricon” la exercitarea dreptului de posesie/folosinţă asupra acestui teren. Menţionează că, folosirea terenului respectiv de către SRL „Serhan-Com” este confirmată prin Raportul de expertiză a ÎS „Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului” nr. 01-6-10-582 din 26.06.2009. Potrivit pct. 6 al raportului indicat, în rezultatul lucrărilor de expertiză s-a constatat că suprafaţa totală, surplus, inclusă în hotarele bunurilor imobile cu nr. cadastral 1701114147 (SRL „Serhan-Com”) şi nr. cadastral 1701114146 (Bădănău N.P.) constituie 83 m2, care la moment nu este folosită de către SA „Tricon”.

Indică că, la data de 26.09.2011 a fost încheiat actul de constatare pe teren, la modificarea planului cadastral. În rezultatul măsurărilor executate s-a constatat că suprafaţa surplus inclusă în hotarele bunului imobil cu nr. cadastral 1701114147, proprietarul căruia este SRL „Serhan-Com”, constituie 23,7 m2, care în mod ilegal este folosit de ultimul. Consideră că, SRL „Serhan-Com” prin acţiunile sale a cauzat proprietarului SA „Tricon” un prejudiciu material în sumă de 3 697,2 lei, echivalentul taxei de arendă pentru perioada iunie 2003 - 01.05.2013.

La 02 mai 2013, SRL „Vestito” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Serhan-Com”, intervenient accesoriu IS „Cadastru” Oficiul Cadastral Teritorial Cahul, solicitând admiterea intervenirii în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Tricon” împotriva SRL „Serhan-Com” privind înlăturarea încălcărilor ce ţin de privarea dreptului de posesie/folosinţă şi încasarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, în calitate de intervenient principal; înlăturarea încălcărilor dreptului de posesie/folosinţă a terenului cu suprafaţa de 38,2m2, situat în or.

Cahul, str. A. Mateevici 35, ce aparţine cu drept de proprietate reclamantului; obligarea pârâtului să elibereze terenul cu suprafaţa de 38,2m2, să demoleze gardul de foi de ardezie instalat, să ridice autovehiculele parcate pe acest teren şi de a nu crea în continuare piedici, în folosirea acestui teren; încasarea din contul pârâtului despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în rezultatul al privării dreptului de folosinţă/posesie asupra terenului cu suprafaţa de 38,2m în sumă de 5 959 euro, conform cursului oficial stabilit de Banca Naţională a Moldovei, la data executării hotărârii. 3 În motivarea acţiunii a indicat că, la 27 februarie 2002 SRL „Vestito” a devenit proprietar a lotului de teren cu nr. cadastral 1701114.458 cu suprafaţa de 0,2893 ha, situat în or.

Cahul, str. A. Mateevici 35. Începând cu luna iunie 2003 o parte din acest teren, în mod abuziv este folosită de către SRL „Serhan-Com”. La nenumăratele adresări de a elibera terenul ocupat, acestea au fost lăsate fără răspuns, iar toate tentativele de a soluţiona acest conflict pe cale amiabilă au eşuat. Mai indică că, la efectuarea raportului de expertiză şi actului de constatare pe teren la modificările planului cadastral, a participat şi SRL „Vestito”, în calitate de proprietar al terenului adiacent. Menţionează că, în cadrul măsurărilor s-a constatat că, SRL ”Serhan- Com” a ocupat abuziv suprafaţa de 38,2m2 din terenul cu nr. cadastral 1701114.458 ce aparţine cu drept de proprietate SRL „Vestito”.

Consideră că, pe parcursul a 10 ani SRL „Serhan-Com” foloseşte ilegal 38,2 m2 din terenul ce aparţine cu drept de proprietate SRL „Vestito”. Faptul respeciv fiind confirmat prin actul de constatare pe teren la modificarea planului cadastral din 26 septembrie 2011 şi raportul de expertiză a ÎS ’’Institutul de Proiectare pentru Organizarea Teritoriului ” nr. 01-6-10-582 din 26.06.2009. La întocmirea actului, cu prezenţa reprezentanţilor proprietarilor terenurilor adiacente a fost confirmat că, SRL „Serhan-Com” în mod abuziv foloseşte o suprafaţă de 38,2m2 din terenul ce-i aparţine cu drept de proprietate a SRL „Vestito”. Consideră că, SRL „Serhan-Com” prin acţiunile sale i-a cauzat un prejudiciu material în sumă de 5 959 euro, echivalentul taxei de arendă pentiu perioada iunie 2003 -01.05.2013.

Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 13 iunie 2013 pricina civilă la acţiunea formulată de SRL „Vestito” împotiiva lui SRL „Serhan-Com” cu privire la înlăturarea încălcărilor ce ţin de privarea de posesie/folosinţă şi încasarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat şi acţiunea formulată de SA „Tricon” împotriva SRL „Serhan-Com” cu privire la înlăturarea încălcărilor ce ţin de privarea dreptului de posesie/folosinţă şi încasarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, au fost conexate într-un singur proces (f.d. 235 vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 27 decembrie 2013: -S-a admis parţial acţiunea formulată de SA „Tricon” şi SRL „Vestito”; -S-a obligat SRL „Serhan-Com” să înlăture încălcările dreptului de posesie/folosinţă a SA „Tricon” a terenului cu suprafaţa de 23,7 m2, situat în or.

Cahul, str. A. Mateevici 53; -S-a obligat SRL „Serhan-Com” să elibereze terenul cu suprafaţa de 23,7 m2, situat în or. Cahul, str. A. Mateevici 35, prin demolarea gardului de foi de 4 ardezie instalat cu ridicarea autovehiculelor parcate pe terenul dat şi a nu crea în viitor piedici la folosirea terenului; -S-a încasat de la SRL „Serhan-Com” în beneficiul SA „Tricon” prejudiciul cauzat în rezultatul privării dreptului de folosinţă/posesie, asupra terenului cu suprafaţa de 23,7 m2, situat în or. Cahul, str. A. Mateevici 35, în sumă de 853 euro, conform cursului oficial stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data executării hotărârii. -S-a obligat SRL „Serhan-Com” să înlăture încălcările dreptului de posesie/folosinţă a SRL „Vestito” a terenului cu suprafaţa de 38,2 m2, situat în or.

Cahul, str. A. Mateevici, 35; -S-a obligat SRL ”Serhan-Com” să elibereze terenul cu suprafaţa de 38,2 m2, situat în or. Cahul, str. A. Mateevici 35, prin demolarea gardului de foi de ardezie instalat cu ridicarea autovehiculelor parcate pe terenul dat şi a nu crea în viitor piedici la folosirea terenului; -S-a încasat de la SRL ”Serhan-Com” în beneficiul SRL „Vestito” prejudiciul cauzat în rezultatul privării dreptului de folosinţă/posesie asupra terenului cu suprafaţa de 38,2 m2, situat în or. Cahul, str. A. Mateevici,35, în sumă de 1 375 euro, conform cursului oficial stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data executării hotărârii.

Prin hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Cahul din 26 februarie 2014: -S-a încasat de la SRL „Serhan-Com” în beneficiul SA „Tricon” cheltuielile de judecată legate de plata taxei de stat în sumă de 997,65 lei; -S-a încasat de la ”Serhan-Com” în beneficiul SRL „Vestito” cheltuielile de judecată legate de plata taxei de stat în sumă de 1 277,65 lei; -S-a menţionat, dacă SRL „Serhan-Com” nu va executa hotărîrea în termen de 90 zile de la data cînd aceasta va deveni definitivă, se va percepe de la SRL „Serhan-Com” în folosul SA „Tricon” şi SRL „Vestito” şi dobînda de întîrziere, determinată conform art. 619 CC.

Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 19 iunie 2014 s-a respins apelul declarat de SRL „Serhan-Com” şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Cahul din 27 decembrie 2013 şi cea suplimentară din 26 februarie 2014. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 11 august 2014, în termenul prevăzut de lege, SRL „Serhan-Com” a declarat recurs, completînd-ul la 12 august 2014, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel și a hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii ca fiind neîntemeiată şi tardivă. În motivarea recursului recurentul a indicat că instanţa de apel în mod arbitrar a aplicat prevederile legale ce ţin de noţiunea „acţiune negatorie” fără a avea temei juridic în acest sens, astfel, prin aplicarea eronată a normelor indicate, instanţa nu a aplicat normele privind termenii de prescripţie.

Instanţa 5 de fond a examinat cauza în lipsa persoanelor implicate, fără a le aduce la cunoştinţă existenţa acestei pricini. La 21 octombrie 2014, SA „Tricon” a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd recunoaşterea acestuia ca inadmisibil. Tot la 21 octombrie 2014, SRL „Vestito” a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia. Examinînd cererea de recurs în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Serhan- Com” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor contestate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura 6 admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Serhan-Com” ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de SRL „Serhan-Com” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Dumitru Mardari Ion Druţă 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.