- Dosarul nr.
- 2ra-2943/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 octombrie 2014
- Părțile
- Paladi Oleg vs Aramă Igor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2943/14 — Încasarea împrumutului
dosarul nr.2ra-2943/14 prima instanţă: V. Ilaşco instanţa de apel: N. Cemat, A. Gavriliţa, A. Pahopol ÎNCHEIERE 16 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Ion Druţă, Nicolae Clima examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Igor Arama, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Oleg Paladi împotriva lui Igor Arama cu privire la încasarea împrumutului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2014, prin care apelul declarat de Igor Arama a fost respins şi menţinută hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 08 noiembrie 2012, c o n s t a t ă: La 12 aprilie 2012, Oleg Paladi s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Igor Arama cu privire la încasarea împrumutului. În motivarea acţiunii a indicat reclamantul că la 25.03.2011 i-a împrumutat pîrîtului suma de bani în mărime de 109000 lei, iar ultimul s-a obligat să o restituie pînă la data de 01.10.2011, întocmind în acest sens o recipisă, însă pînă în prezent nu a restituit suma împrumutată. Cere Oleg Paladi, încasarea de la Igor Arama în beneficiul său a sumei de 109000 lei, cît şi compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 08 noiembrie 2012, acţiunea a fost admisă. S-a încasat din contul lui Igor Arama în beneficiul lui Oleg Paladi suma de 109000 lei şi dobînda de întîrziere, dacă nu va executa hotărîrea în termen de 90 zile de la data cînd aceasta va deveni definitivă.
S-a încasat de la Arama Igor taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 3270 lei. La 26 noiembrie 2012, cu respectarea termenului prevăzut la art. 362 CPC al RM, în redacţia legii pînă la 01.12.2012, Igor Aramă a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd casarea integrală a acesteia cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a cererii de chemare în judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2014, apelul declarat de Igor Aramă a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 30 iulie 2014, Igor Aramă a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă integral.
În motivarea recursului a invocat recurentul că atît hotărîrea primei instanţe, cît şi decizia instanţei de apel sunt ilegale şi neîntemeiate. În special, indică recurentul că instanţele au aplicat şi interpretat eronat normele de drept material. Menţionează recurentul că instanţa de apel greşit a interpretat şi apreciat probele din dosar. Astfel, potrivit concluziei din raportul de expertiză nr. 836 din 20.05.2013 întocmit de Centrul Naţional de Expertize Judiciare, textul manuscris din recipisa din numele Arama Igor (f. d. 19), nu a fost executată de către I. Arama, dar de altă persoană (f. d. 75-82). Complementar, indică recurentul că contractul de cesiune de creanţe nr. 25/03/13 n-a fost iscălit de către creditor.
Consideră recurentul că afirmaţia instanţei de apel precum că expertiza nu a dat un răspuns cert şi categoric asupra semnăturii aplicată în recipisa este vădit nefondată şi contravine materialelor dosarului (f. 75 - 82). Examinînd cererea de recurs declarată de Arama Igor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.
În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material. Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor instanţelor ierarhic inferioare.
Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.
Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.
Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Arama Igor ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Arama Igor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Mihai Poalelungi Judecătorul Judecătorii Ion Druţă Nicolae Clima