3ra-1346/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-1346/14 prima instanţă: Al. Gafton instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, S. Arnăut ÎNCHEIERE 16 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Afacerilor Interne, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Şoltoian Anastasia împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, prin care apelul declarat de Şoltoian Anastasia a fost admis, casată hotărîrea judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 27 noiembrie 2013 şi pronunţată o nouă hotărîre, c o n s t a t ă: La 21 februarie 2013, Şoltoian Anastasia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ. Cere Şoltoian Anastasia, includerea perioadei de activitate în MAI, anii 1979- 1990, în calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei şi plata % vechimii în muncă şi calcularea pensiei cu indexarea salariului suma actualizată cu rata de inflaţie. De asemenea, solicită obligarea pîrîtului de a lua în calcul timpul lucrat în MAI, mai 1979 - mai 1990, la calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei şi plata % vechimii în muncă. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 27 noiembrie 2013, cererea de chemare în judecată înaintată de Şoltoian Anastasia către Ministerul Afacerilor Interne al R. Moldova privind refuzul calculării timpului lucrat în MAI, în perioada mai 1979-mai 1990, la calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei şi plata procentului vechimii în muncă s-a respins ca tardivă. S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Şoltoian Anastasia către Ministerul Afacerilor Interne al R. Moldova privind obligarea la calcularea pensiei cu indexarea salariului la momentul depunerii cererii (f.d. 41). La 24 decembrie 2013, Şoltoian Anastasia a declarat apel, solicitând casarea integrală al hotărârii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 27.11.2013, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să se admită cererea de chemare în judecată înaintată de către Şoltoian Anastasia către Ministerul Afacerilor Interne RM privind refuzul calculării timpului lucrat în MAI, în perioada de activitate mai 1979- mai 1990, la calcularea vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei şi plata procentului vechimii în muncă, precum şi obligarea MAI al RM la calcularea pensiei cu indexarea salariului la momentul depunerii cererii (f.d. 45). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, apelul declarat de Şoltoian Anastasia a fost admis. S-a casat integral hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din noiembrie 2013, în pricina la cererea de chemare în judecată a Anastasiei Şoltoian către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova privind calcularea vechimii în muncă şi calcularea pensiei şi s-a adoptat o nouă hotărâre prin care: S-a admis cererea Anastasiei Şoltoian.

S-a inclus în perioada de activitate a Anastasiei Şoltoian în MAI timpul activităţii în perioada mai 1979 - martie 1990 în Biroul de adrese MAI şi Secţia de paşapoarte al OAI MAI care urmează a fi luat în vedere la stabilirea pensiei. La 25 august 2014, Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată. În special, indică recurentul că instanţa a aplicat şi interpretat eronat normele de drept material.

Specifică recurentul că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi anume, prevederile art. 17 alin.(l) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, prevederile art. 4 alin.(l) din Legea cu privire la petiţionare nr. 190-XIII din 19.07.1994; precum şi a interpretat în mod eronat legea şi anume, Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23.06.1993. Astfel, indică recurentul că potrivit art. 17 alin.(l) lit. a) din Legea contenciosului administrativ, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel, de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia.

Concomitent, notează recurentul că norma cuprinsă în alin. (4) al aceluiaşi articol stipulează că termenul de 30 de zile specificat la alin.(l) este termen de prescripţie. Prin urmare, menţionează că acţiunea înaintată în instanţa de judecată a fost depusă cu omiterea termenului de prescripţie de 30 zile. Potrivit art. 4 alin.(l) din Legea cu privire la petiţionare, prin petiţie, în sensul prezentei legi, se înţelege orice cerere, reclamaţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri. Iar, art. 5 alin. (1) stipulează că, petiţia se depune în scris sau în formă electronică în limba de stat sau într-o altă limbă în conformitate cu Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

În acest context, susţine recurentul că instanţa de apel nu a considerat cererea din 19.11.2010 drept cerere prealabilă or, obiect al cererii prealabile este contestarea unor acţiuni, inacţiuni sau acte ale organelor emitente. Atribuirea unei cereri ca fiind petiţie sau cerere prealabilă depinde nu de persoana sau organul cui îi este adresată, ci reiese din obiectul pretenţiile.

Complementar, indică reclamantul că la calcularea vechimii în serviciu a intimatei Şoltoian Anastasia (vechime ce dă dreptul la pensie în condiţiile art. 18 alin. (1) lit. a) al Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23.06.1993 ) nu-i poate fi inclusă perioada la care ultima se referă (24.05.1979-20.03.1990) ca activitate nemijlocită în funcţiile corpului de comandă sau trupele organelor afacerilor interne (art.13 lit. a) Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23.06.1993 - colaborator atestat), întrucît intimata a activat în calitate de salariat civil şi nu în calitate de subofiţer/ofiţer, în perioada de referinţă, neîntrunind condiţiile prevederilor menţionate.

La 29 septembrie 2014, Şoltoian Anastasia a depus referinţă la recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne, solicitînd respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei instanţei de apel. Examinînd cererea de recurs declarată de Ministerul Afacerilor Interne, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă