2ra-2894/14 — Încasarea în mod solidar a datoriei pentru serviciile locativ-comunale prestate

dosarul nr.2ra-2894/14 prima instanţă: Gh. Pavliuc instanţa de apel: P. Victor, A. Minciuna , I. Cimpoi ÎNCHEIERE 16 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Pretuleac Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de APLP 53/135 m Chişinău împotriva lui Pretuleac Ion, Pretuleac Larisa şi Pretuleac Denis privind încasarea în mod solidar a sumei de 40 631.66 lei datoria pentru serviciile locativ- comunale prestate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2014, prin care apelul declarat de Pretuleac Ion, a fost respins şi menţinută hotărârea judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 27 iunie 2013, prin care acţiunea înaintată de APLP 53/135, a fost admisă parţial, c o n s t a t ă: La 21 martie 2013 APLP 5 nr. 3/135 COOP s-a adresat cu acţiune împotriva lui Pretuleac Ion, Pretuleac Larisa şi Pretuleac Denis, intervenient accesoriu S.A. “Termocom” în procedura planului, cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile comunale prestate. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, conform Hotărârii Guvernului RM nr. 191 din 19 februarie 2002, despre aprobarea regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/recontectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă , precum şi potrivit prevederilor art. 58, 59 şi 60 al Codului cu privire la locuinţe, locatarii sunt obligaţi să achite lunar plata pentru serviciile locativ-comunale, inclusiv consumul de energie termică.

Menţionează că contrar aceste obligaţii Pretuleac Ion, Pretuleac Larisa şi Pretuleac Denis nu achită serviciile prestate de către S.A.”Termocom”, astfel la 01 octombrie 2012 au acumulat o datorie în mărime de 40 631 lei 66 bani. Solicită reclamantul încasarea în mod solidar a 40 631.66 cu titlul de datorie pentru energia termică livrată în perioada noiembrie 2006-septembrie 2012 inclusiv, la locul de consum, apartamentul nr. 91, str. Liviu Deleanu, 5 „D”, m. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani m. Chişinău din 27 iunie 2013, acţiunea a fost admisă parţial. S-a încasat de la Pretuleac Ion pentru APLP 53/135 datoria de 39 325.66 lei pentru serviciile energie termică livrată şi taxa de stat 1 179.76 lei, în rest pretenţiile au fot respinse ca neîntemeiate.

La 25 iulie 2013, cu respectarea termenului legal de atac prevăzut la art. 362 CPC, Pretuleac Ion a depus apel, solicitînd casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de încasare de la Pretuleac Ion şi de la Pretuleac Larisa a datoriei pentru energia termică livrată în perioada din interiorul termenului de prescripţie 20 martie 2010 – 20 martie 2013 în mărimea de 20 750, 30 lei, câte 10 375,15 lei de la fiecare, în rest a solicitat respingerea acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2014, apelul declarat de Pretuleac Ion a fost respins ca neîntemeiat şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 22 iulie 2014, Pretuleac Ion a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului şi casarea parţială a deciziei instanţei de apel cu pronunţarea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat recurentul că consideră decizia instanţei de apel neîntemeiată şi ilegală şi care urmează a fi casată. În special, indică recurentul că, potrivit art.267 CC RM, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată dreptul încălcat este de 3 ani, iar potrivit alin.(1) art.272 CC RM, termenul de prescripţie extinctiva începe sa curgă de la data naşterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data când persoana a aflat sau trebuia sa afle despre încălcarea dreptului, astfel precizează recurentul că, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, ignorând aceste prevederi eronat au încasat din contul său datoria pentru perioada de 6 ani, iar cererea de chemare în judecată urmează să fie respinsă parţial ca fiind tardivă şi să încaseze doar datoria pentru perioada 20.03.2010- 20.03.2012, ce constituie suma de 20750,30 lei.

Examinând cererea de recurs declarată de Pretuleac Ion, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîri instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Pretuleac Ion ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Pretuleac Ion se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă