2ra-2092/14 — Încasarea datoriei pentru serviciile prestate

dosarul nr.2ra-2092/14 prima instanţă: A. Miron instanţa de apel: M. Moraru, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 10 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Cooperativa de Construcţie a Locuinţelor nr. 20, mun. Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Cooperativa de Construcţie a Locuinţelor nr. 20, mun. Chişinău împotriva lui Voloc Simion, cu participarea intervenientului accesoriu societatea pe acţiuni „Termocom”, în procedura planului, cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile prestate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Voloc Simion şi casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 10 octombrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă integral, c o n s t a t ă: La 16 noiembrie 2011, Cooperativa de Construcţie a Locuinţelor nr. 20, mun. Chişinău s-a adresat în instanţa de judecată cu o cerere împotriva lui Voloc Simion, cu participarea intervenientului accesoriu societatea pe acţiuni „Termocom”, în procedura planului, cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile prestate. În motivarea acţiunii a invocat reclamantul că în temeiul Hotărîrii Guvernului nr.191 din 19.02.2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile decontării acestora şi în temeiul art. 58, 59, 60 a Codului de locuinţe, locatarii sunt obligaţi să achite lunar plata pentru serviciile locativ - comunale.

Astfel, menţionează reclamantul că prin neachitare a bonurilor de plată pentru serviciile prestate, pînă la data de 01.08.2011, s-a acumulat o datorie pentru serviciile prestate de SA „Termocom” în procedura planului, în sumă de 9000 lei, ce se confirmă şi prin informaţia despre calcularea şi achitarea serviciilor locativ-comunale respective. Susţine reclamantul că toate încercările de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară nu au dat rezultate, deoarece pîrîtul a neglijat în mod conştiincios faptul achitării benevole, solicitat în reclamaţiile înaintate. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 10 octombrie 2013, acţiunea a fost admisă integral. Nefiind de acord cu hotărîrea, Voloc Simion, a înaintat cerere de apel împotriva acesteia, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă, ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2014, apelul declarat de Voloc Simion, a fost admis, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 10 octombrie 2013 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care cererea de chemare în judecată depusă de către CCL-20 către Voloc Simion, cu participarea intervenientului accesoriu SA „Termocom” privind încasarea datoriei pentru energie termică în mărime de 9000 lei, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 13 mai 2014, Cooperativa de Construcţie a Locuinţelor nr. 20, mun. Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîri primei instanţe.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată. În special, invocă recurentul că de către instanţa de apel au fost încălcate normele de drept material. În acest sens, indică recurentul că instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 118 alin. (1) CPC. De asemenea, instanţa de apel greşit a statuat motivul tardivităţii, deoarece în conformitate cu art. 277 alin. l lit. (b) Cod civil, a fost întrerupt cursul prescripţiei extinctive. Mai mult, menţionează recurentul că şi-a luat angajamentul de a achita plata pentru livrarea agentului termic la blocurile gestionate, inclusiv datoriile acumulate de către Voloc Simion. Astfel, conform prevederilor art.1415 CC, persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană are dreptul la o acţiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate.

La 24 iunie 2014, Voloc Simion a depus referinţă la recursul indicat supra, solicitînd respingerea cererii de recurs şi menţinerea deciziei instanţei de apel. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material. Colegiul consideră argumentele invocate în cererea de recurs declarative şi irelevante, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor pronunţate anterior.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Cooperativa de Construcţie a Locuinţelor nr. 20, mun. Chişinău ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Cooperativa de Construcţie a Locuinţelor nr. 20, mun. Chişinău se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.

Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru