3ra-1163/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V. Mihaila dosarul nr. 3ra-1163/14 instanţa de apel: S. Caitaz, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 15 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ depusă de Asociaţia Sindicală Teritorială Chişinău a Federaţiei „SINDASP”, Garmandir Mihail către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat privind anularea ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 03 martie 2014, c o n s t a t ă La data de 27 noiembrie 2013 Asociaţia Sindicală Teritorială Chişinău a Federaţiei „SINDASP” şi Garmandir Mihail au depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind anularea ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că reclamantului Garmandir Mihail, angajat al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat în funcţia de Şef al Secţiei contestaţii şi reprezentare în instanţele de judecată din cadrul Direcţiei juridice, prin Ordinul Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 26-S din 28.10.2013, i-a fost aplicată sancţiune disciplinară sub formă de mustrare.

Relevă că abaterea disciplinară invocată de către pîrît în ordinul de aplicare a sancţiunii disciplinare constituie reprezentarea neconformă de către reclamant a intereselor în instanţa de judecată pe cazul SRL „Climcom-Nord”, neîntreprinderea acţiunilor de informare în scris a conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi a IFS r-lui Drochia despre rezultatele şedinţei de judecată şi despre neîntreprinderea măsurilor ulterior şedinţei, inclusiv despre necesitatea colectării materialelor probatorii şi iniţierii unei noi cauze civile împotriva SRL „Climcom Nord”. Reclamantul menţionează că nu este de acord cu ordinul Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 26-S din 28.10.2013, motivînd prin faptul că ordinul indicat este nefondat deoarece abaterea disciplinară nu există, iar acţiunile şi inacţiunile invocate în punctul 2 al ordinului contestat, nu pot fi calificate drept abatere disciplinară din următoarele considerente.

Astfel, indică că retragerea cereri de chemare în judecată, după cum reiese din conţinutul ordinului, a fost efectuată de către Lilia Bazavlutchi şi nu de către el, invocînd că retragerea cererii de chemare în judecată este un drept al participantului la procesul judiciar şi nu constituie abatere disciplinară. A mai indicat că invocarea reprezentării neconforme a intereselor în instanţa de judecată pe cazul SRL „Climcom Nord”, nu poate fi calificată drept abatere disciplinară, deoarece este o noţiune generală şi este pusă în sarcina angajatorului obligaţia de a descrie detaliat în ce constă reprezentarea neconformă pe marginea cauzei civile menţionată.

La fel invocă că neinformarea în scris a conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi a IFS r-lui Drochia despre rezultatele şedinţei de judecată pe dosarul menţionat nu poate fi considerată drept abatere disciplinară, deoarece reclamantul şi-a anunţat şeful în mod verbal despre soluţia instanţei, care nu i-a cerut să-i prezinte notă scrisă, iar careva reglementări interne care ar prevedea obligaţia prezentării notelor scrise în instituţie nu există. Susţine că neîntreprinderea măsurilor ulterior şedinţei de judecată, inclusiv despre necesitatea colectării materialelor probatorii şi iniţierii unei noi cauze civile împotriva SRL „Climcom Nord” nu poate fi calificată drept abatere disciplinară, atît timp cît nu a primit de la şeful său o indicaţie în acest sens.

De asemenea reclamantul consideră că ordinul Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 26-S din 28.10.2013 este ilegal, deoarece a fost emis cu încălcarea legislaţiei în vigoare, şi anume: nu întruneşte exigenţele art. 210 al Codului muncii, deoarece nu conţine menţiunile obligatorii privind momentul comiterii pretinsei abateri disciplinare, precum şi termenul în care acesta poate fi contestat. Susţine că sancţiunea disciplinară a fost aplicată după expirarea unui termen de aproximativ 18 luni de la momentul comiterii pretinsei abateri disciplinare (18.05.2012), pe cînd art. 209 al Codului muncii şi art. 59 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 din 04.07.2008 prevăd că sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea unui termen de 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare.

La fel invocă faptul că, sancţiunea disciplinară s-a aplicat de către angajator fără a avea acordul preliminar scris al Consiliului AST Chişinău a Federaţiei „SINDASP”, deşi reclamantul are calitatea de Preşedinte al organizaţiei sindicale primare a IFPS şi de membru al Consiliului AST Chişinău a Federaţiei „SINDASP”, prin ce s-au încălcat prevederile art. 387 alin. (1) şi (2) al Codului muncii. 2 Astfel, a solicitat anularea ordinului Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 26-S din 28.10.2013 prin care reclamantul M.Garmandir a fost sancţionat disciplinar cu mustrare şi încasarea de la pîrît a tuturor cheltuielilor de judecată suportate. Prin hotărîrea judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 03.03.2014 acţiunea a fost admisă integral (f.d. 85-89). Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a depus cererea de apel împotriva acesteia, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea integrală a hotărîrii primei instanţe şi pronunţarea unei hotărîri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2014 a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 03 martie 2014. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a constatat că, prima instanţă corect a stabilit circumstanţele faptice ale litigiului dat, a apreciat probele conform prevederilor art. 130 CPC şi a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată, cu respectarea normelor de drept material şi procesual.

Astfel, s-a stabilit că, ordinul de aplicare a sancţiunii disciplinare în formă de mustrare din 28.10.2013 în privinţa lui Mihail Garmandir este unul ilegal, din care considerente corect şi just a fost anulat de instanţa de fond. Întru susţinerea poziţiei, instanţa de apel a reţinut prevederile aplicabile nemijlocit speţei, şi anume art. 209 alin.(1) al Codului muncii, potrivit căruia, sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua constatării ei, fără a lua în calcul timpul aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii sau în concediul medical. Aliniatul (2) al normei citate prevede că, sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare, iar în urma reviziei sau a controlului activităţii economico-financiare - după expirarea a 2 ani de la data comiterii.

În termenele indicate nu se include durata desfăşurării procedurii penale. Iar, potrivit art. 210 al.(1) Codul muncii, sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), în care se indică în mod obligatoriu: a) temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii; b) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; c) organul în care sancţiunea poate fi contestată.

La aliniatul (2) al aceluiaşi articol este prevăzut că, ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) de sancţionare, cu excepţia sancţiunii disciplinare sub formă de concediere conform art.206 alin.(1) lit. d) care se aplică cu respectarea art.81 alin.(3), se comunică salariatului, sub semnătură, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii, iar în cazul în care acesta activează într-o subdiviziune interioară a unităţii (filială, reprezentanţă, serviciu 3 desconcentrat etc.) aflate în altă localitate – în termen de cel mult 15 zile lucrătoare şi produce efecte de la data comunicării. Refuzul salariatului de a confirma prin semnătură comunicarea ordinului se fixează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor.

Prin urmare, instanţa de apel a concluzionat că ordinul a fost emis cu încălcarea prevederilor art.210 Codul Muncii, deoarece nu sînt indicate temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii, momentul comiterii abaterii disciplinare şi termenul în care acesta poate fi contestat. Astfel, instanţa de apel a conchis incontestabil faptul că abaterea disciplinară din partea lui M. Garmandir nu există, iar acţiunile şi inacţiunile invocate în punctul 2 al ordinului contestat nu pot fi calificate drept abatere disciplinară. Or, faptul retragerii cererii de chemare în judecată, după cum reiese din conţinutul ordinului, a fost efectuată de către Lilia Bazavlutchi, reprezentant al IFS Drochia şi nu de către Mihail Garmandir.

Mai mult ca atît, acţiunile de procedură civilă, ca de exemplu în speţa dată, retragerea cererii de chemare în judecată este un drept al participantului la procesul judiciar şi nu poate servi ca temei de calificare a unei abateri disciplinare. La fel, instanţa de apel a considerat că instanţa de fond absolut corect şi just a conchis că, invocarea că reclamantul nu a informat în scris conducerea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi a IFS r. Drochia despre rezultatele şedinţei de judecată pe dosarul menţionat nu poate fi considerată drept abatere disciplinară, deoarece s-a constatat că reclamantul a anunţat şeful în mod verbal despre soluţia instanţei, care nu i-a cerut să-i prezinte notă scrisă, iar careva reglementări interne care ar prevedea obligaţia prezentării notelor scrise în această instituţie nu există.

În acelaşi timp, şi ceea ce ţine de neîntreprinderea măsurilor ulterior şedinţei de judecată, de către Mihail Garmandir, inclusiv despre necesitatea colectării materialelor probatorii şi iniţierii unei noi cauze civile împotriva SRL „Climcom Nord” , la fel în mod cert nu poate fi calificată drept abatere disciplinară, deoarece nu s-a demonstrat faptul că intimatul a primit de la şeful său o indicaţie în acest sens. Prin prisma normelor legale citate, intimatului ar fi aplicabilă sancţiunea disciplinară doar în cazul în care ar fi un ordin sau o dispoziţie despre obligarea în mod expres al acestuia despre informarea în mod scris a conducerii, iar Garmandir Mihail nu ar fi respectat acest ordin.

Mai mult ca atît, la emiterea ordinului contestat, au fost comise şi alte încălcări prevăzute de legislaţia muncii. Astfel, din materialele cauzei reiese că, pentru faptele care au avut loc la 18.05.2012, lui M.Garmandir prin ordinul Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 26-S din 28.10.2013, i-a fost aplicată sancţiune disciplinară peste şase luni din ziua comiterii faptelor, ceea ce urma să fie efectuat nu mai tîrziu de 6 luni. În acelaşi timp, ordinul privind aplicarea sancţiunii disciplinare a fost emis contrar prevederilor art.387 al.(l) şi (2) al Codului Muncii, fără acordul preliminar 4 scris al Consiliului AST Chişinău a Federaţiei „SINDASP”, Mihail Garmandir fiind membru al Consiliului şi avînd calitatea de Preşedinte al organizaţiei sindicale primare al IFPS.

Astfel, reieşind din cele stabilite şi elucidate mai sus, instanţa de apel a ajuns cert la concluzia că instanţa de fond absolut corect şi just a dispus anularea ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare în privinţa lui Mihail Garmandir. La 11 iulie 2014 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în termen, a contestat cu recurs decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii, ca fiind nefondată. În motivarea recursului recurentul a indicat următoarele încălcări: - Atît instanţa de fond cît şi instanţa de apel, au interpretat eronat legea.

- Consideră că, conform Anexei nr.7 al ,,Regulamentului cu privire la comisia de disciplină”, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 „Privind punerea în aplicare prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul, funcţionarului public”, nu reglementează despre cazurile în care persoana trasă la răspundere disciplinară urmează să-i fie solicitat acordul organului sindical. Totodată, conform prevederilor art.76, al Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 „Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”, dispoziţiile legii în cauză se completează cu prevederile legislaţiei muncii, cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei speciale reglementează activitatea funcţionarilor publici.

Astefel, reieşind din cele expuse mai sus, consideră că nu era necesar de a solicita acordul preliminar scris al organului sindical ierarhic superior, deoarece, legislaţia nu reglementează acest fapt. - Menţionează despre faptul că prima instanţă a stabilit cu certitudine faptul că conform ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare, abaterea disciplinară a reclamantului M. Garmandir constă în reprezentarea neconformă a intereselor în instanţa de judecată pe cazul SRL „Climcom Nord”, neîntreprinderea acţiunilor de informare în scris a conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Drochia despre rezultatele şedinţei de judecată şi neîntreprinderea măsurilor ulterior şedinţei, inclusiv despre necesitatea colectării materialelor probatorii şi iniţierii unei noi cauze civile împotriva SRL „Climcom Nord”.

Astfel, reieşind din cele expuse consideră că urma a fi informată conducerea nu verbal dar prin Notă- informativă. 5 - Totodată, nu este clară poziţia instanţei de judecată referitor la faptul cum a stabilit, prezumat demonstrat despre faptul că reclamantul la indicaţia verbală a Şefului IFPS nu a prezentat Nota-Informativă (raport) în formă scrisă. La 22 august 2014 Mihail Garmandir a depus prin intermediul cancelariei o referinţă invocînd dezacordul cu recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, solicitînd respingerea acestuia cu menţinerea hotărîrii contestate. La 29 august 2014 avocatul Miahil Lvovschi în interesele Asociaţiei Sindicale Teritoriale Chişinău a Federaţiei „SINDASP” a depus prin intermediul cancelariei o referinţă invocînd dezacordul cu recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, solicitînd respingerea acestuia cu menţinerea hotărîrii contestate.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor 6 de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 7