3ra-1095/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – V. Stratan dosarul nr. 3ra-1095/14 instanţa de apel – D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican DECIZIE 15 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Maria Ghevas Ala Cobăneanu examinând recursurile declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Vega-D” şi Elena Suruceanu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Vega-D” împotriva Preturii sectorului Botanica, mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 mai 2014, prin care au fost respinse apelurile declarate de Societatea cu Răspundere Limitată „Vega-D” şi Elena Suruceanu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 19 noiembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind tardivă şi respinsă cerere Elenei Suruceanu cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată constată: La 18 februarie 2013 SRL „Vega-D” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Preturii sectorului Botanica mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că SRL „Vega-D” este succesorul în drepturi a Întreprinderii Comerciale de Arendă „Magazinul „Cetatea Albă” nr. 56” din str. Cetatea Albă, 99, mun. Chişinău. Menţionează că în momentul privatizării în componenţa bunurilor privatizate a magazinului din str. Cetatea Albă, 99 , mun. Chişinău au fost incluse două obiecte imobile: Litera A - clădirea magazinului şi Litera B (Б) - clădirea depozitului, fapt confirmat prin scrisoarea Agenţiei Proprietăţii Publice nr. 04-05-985 din 19 august 2011 adresată SRL „Vega-D”.

La fel, rezultă şi din copiile documentelor eliberate de Biroul de inventariere tehnică din Chişinău pentru privatizarea, de asemenea primite de la Agenţia Proprietăţii Publice a Ministerului Economiei al RM. Invocă că Pretura sectorului Botanica mun. Chişinău, cu încălcarea dreptului de proprietate a societăţii şi legislaţiei în vigoare, a permis Elenei Suruceanu să prefacă construcţia societăţii - Litera B şi a legiferat bunul imobil pe numele Elenei Suruceanu. Afirmă că nelegitimitatea acţiunilor Preturii sectorului Botanica, Consiliului şi Primăriei mun. Chişinău şi a Elenei Suruceanu se demonstrează şi prin recursul 1 Procurorului sect. Botanica mun. Chişinău, Simion Hadîrcă nr. 23-15200 din 17 decembrie 2007. Susţine că s-a adresat Preturii sect.

Botanica mun. Chişinău cu solicitarea de a elibera informaţia privitor la rezultatul examinării recursului Procurorului sect. Botanica mun. Chişinău nr. 23-15200 din 17 decembrie 2007, înaintat Pretorului sect. Botanica mun. Chişinău privind recunoaşterea nulităţii deciziei Preturii sect. Botanica nr. 7/2-11 din 11 mai 1999 „Cu privire la legitimarea din str. Aşhabad, 100”, cu anexarea la răspuns a copiilor hotărârii adoptate şi deciziei Preturii sect. Botanica nr. 7/2-11 din 11 mai 1999, precum şi a copiilor documentelor care a constituit drept temei pentru adoptarea şi perfectarea actului dat. Menţionează că luând în consideraţie că Pretura sect. Botanica mun. Chişinău nu a eliberat copiile actelor solicitate, la 03 noiembrie 2011, s-a adresat în instanţa de contencios administrativ cu cererea de chemare în judecată privind recunoaşterea refuzului ca nelegitim şi obligarea Preturii sect.

Botanica mun. Chişinău de a elibera SRL „Vega-D” copia deciziei Preturii sect. Botanica nr. 1/2-11 din 11 mai 1999 „Cu privire la legitimarea din str. Aşhabad, 100” şi copiile documentelor care a servit drept temei pentru adoptarea şi perfectarea actului indicat. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău nr. 3-2418/12 din 08 noiembrie 2012, Pretura sect. Botanica mun. Chişinău a fost obligată să elibereze SRL „Vega-D” copiile documentelor solicitate. Afirmă că făcând cunoştinţă cu documentele primite, la 04 ianuarie 2013, s-a adresat Preturii sect. Botanica mun. Chişinău cu cererea prealabilă privind anularea ca nelegitimă a deciziei Preturii sect. Botanica nr. 7/2-11 din 11 mai 1999 „Cu privire la legitimarea din str. Aşhabad, 100”.

La 05 februarie 2013 Pretura sect. Botanica mun. Chişinău a trimis în adresa SRL „Vega-D” refuzul nr. 01-24/03 din 05 februarie 2013 de a anula actul administrativ, fapt ce a generat adresarea în instanţa de judecată. Solicită anularea deciziei Preturii sect. Botanica mun. Chişinău nr. 7/2-11 din 11 mai 1999 „Cu privire la legitimarea din str. Aşhabad, 100”. La 19 noiembrie 2013 Elena Suruceanu, reprezentată de avocatul Rodica Bevziuc a depus cerere prin care a solicitat încasarea din contul SRL „Vega-D” în beneficiul Elenei Suruceanu a sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică, confirmate prin contractul de asistenţă juridică nr. 1 din 07 noiembrie 2012 şi bonurile de plată, afirmând că fiind atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu a suportat cheltuieli pentru asistenţă juridică.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 19 noiembrie 2013 a fost respinsă acţiunea ca fiind tardivă. La fel a fost respinsă cerinţa reprezentantului intervenientului accesoriu Elena Suruceanu cu privire la încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică acordată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 mai 2014 au fost respinse apelurile declarate de SRL „Vega-D” şi Elena Suruceanu şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 24 iunie 2014 Elena Suruceanu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea parţială a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe în partea încasării cheltuielilor de judecată de la SRL „Vega- D” şi emiterea unei noi hotărâri prin care a admite integral cerinţa ei şi a încasa de la SRL „Vega-D” în beneficiul ei cheltuielile de judecată pentru asistenţă juridică în sumă de 5000 lei, în rest decizia şi hotărârea de menţinut.

Susţine că a făcut cunoştinţă cu decizia recurată la 06 iunie 2014. 2 În motivarea recursului a indicat că decizia instanţei de apel în partea ce ţine de respingerea acţiunii ca fiind tardivă este legală, întemeiată şi pronunţată cu respectarea art. 239-240 CPC, fiind necesară menţinerea deciziei în această parte. Invocă parţial dezacordul cu decizia instanţei de apel, şi anume în partea respingerii apelului declarat de ea privind casarea parţială a hotărârii primei instanţe în partea încasării cheltuielilor de asistenţă juridică, dat fiind faptul că este o concluzie contrară legii, fiind aplicate eronat normele de drept material şi urmează a fi casată parţial, conform următoarelor temeiuri: prima instanţă şi instanţa de apel nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată - art. 432 alin. (2) lit. a) CPC şi prima instanţă şi instanţa de apel au interpretat în mod eronat legea - art. 432 alin. (2) lit. c) CPC.

În susţinerea recursului afirmă că ea a fost atrasă în litigiul în cauză, în calitate de intervenient accesoriu la cererea intimatului. Fiind la o vârstă foarte înaintată, de 83 ani, nu este în starea fizică adecvată pentru a participa într-o şedinţă de judecată, cu atât mai mult că din cauza acţiunilor reprezentantului intimatului, Vladimir Ciobanu, care este directorul SRL „Vega-D”, începând cu anul 2005 iniţiază diferite litigii civile împotriva ei, purtându-o prin diferite instanţe de judecată, defăimându-o, înjosindu-o, cu scopul de a o deposeda de proprietate, motiv pentru care i s-a înrăutăţit foarte mult sănătatea. Afirmă că fiind în imposibilitate de a participa personal la examinarea acestui dosar, a încheiat un contract de asistenţă juridică cu avocatul Rodica Bevziuc, care a şi reprezentat-o la examinarea acestei cauze civile în prima instanţă şi în instanţa de apel.

Consideră că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel la adoptarea soluţiilor de respingere a cerinţei dânsei privind încasarea cheltuielilor de judecată suportate de către aceasta pentru asistenţa juridică, a interpretat eronat prevederile art. 67-68, 90, 94, 96 CPC. Menţionează că odată ce normele sus indicate acordă intervenientului drepturi şi obligaţii egale părţii căreia i se alătură, ea are dreptul legal de a solicita instanţei încasarea cheltuielilor de judecată integral, de la partea care a pierdut procesul, în speţă SRL „Vega-D”, fapt ce denotă că instanţele de judecată la adoptarea soluţiei de respingere a cerinţei ei, urma să aplice anume prevederile art. art. 67 alin. (3), 68, 55, 56, 60, 90, 94, 96 CPC.

Consideră că soluţia primei instanţe şi instanţei de apel, denotă că s-a interpretat în mod eronat legea, şi anume prevederile art. 56, 68, 90, 94, 96 CPC. Indică că în conformitate cu art. 94 CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere părţii care a avut câştig de cauză cheltuielile de judecată. Iar în conformitate cu art. 96 CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut câştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, dacă această a fost reprezentată în judecată de un avocat.

Susţine că în acest sens, prevederile legale sus menţionate, sunt prevăzute şi în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie ,,Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei despre încasarea cheltuielilor de judecată în cauzele civile” nr. 25 din 28 iunie 2004, modificată şi completată prin Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 6 din 24 decembrie 2012, pct. 11 şi pct. 12, astfel cheltuielile pentru asistenţă juridică suportate de intervenientul accesoriu, de asemenea, urmează a fi restituite, la solicitarea acestuia, or, potrivit art. 68 CPC, intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia unor drepturi prevăzute expres.

3 Invocă că instanţa de apel n-a ţinut cont de faptul că SRL „Vega-D” n-a prezentat careva probe directe şi reale ce-ar demonstra că onorariul achitat de către dânsa, nu este real şi rezonabil, că ar fi avut câştig şi succes de cauză fără participarea avocatului, că avocatul nu şi-a îndeplinit obligaţiile onest, că examinarea litigiului în cauză n-a durat circa 2 ani de zile, că documentele contabile prezentate întru confirmarea achitării onorariului nu corespund legislaţiei în vigoare, sau alte probe ce-ar confirma poziţia primei instanţe şi instanţei de apel vis-a-vis de concluzia sa. Consideră că instanţa de apel a interpretat eronat şi a ignorat de asemenea prevederile art. 8 CPC, art. 666-667 Cod civil şi art. 63 Legea cu privire la avocatură.

Întru argumentarea cerinţei face referire la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Amihalachioaie vs Moldova; cauza Iatridis vs Grece; cauza „Oferta Plus” SRL vs Moldova anul 2008: cauza „IPTEH” SA vs Moldova anul 2010; cazul „Baroul Partener – A” vs Moldova anul 2010; cauza „Dacia” SRL vs Moldova anul 2009; cauza Manole şi alţii vs Moldova anul 2010), care explică că cheltuielile de judecată reprezintă o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câştigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluţionat prin hotărâre judecătorească, adică reprezintă pierderea efectiv suferită, sumele efectiv cheltuite în susţinerea procesului respectiv ori pentru apărare.

Practic, partea îndreptăţită la aceste cheltuieli este adversara litigantă a celei care cade în pretenţii, a celei care a fost în culpă procesuală (parte care a pierdut procesul). Ţinând cont de recomandările CEDO în sensul costurilor şi cheltuielilor, remarcă că suma cheltuielilor de judecată în mărime de 5000 lei, este confirmată contabil, este reală, angajată, necesară şi rezonabilă. Din care considerente urmează ca instanţa de recurs să încaseze integral de la intimat cheltuielile legate de asistenţa juridică în sumă de 5000 lei, în acest sens ţinându-se cont şi de practica judiciară naţională (Decizia CSJ din 25 septembrie 2008, dosarul nr. 2rae-191/08; Decizia Curţii de Apel mun. Chişinău din 18 septembrie 2012, dosar nr. 2a-800/12).

Menţionează că în conformitate cu art. 130 alin. (4) CPC, ca rezultat al aprecierii probelor, instanţa judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe şi respingerea altor probe, precum şi argumentarea preferinţei unor probe faţă de altele. Consideră că circumstanţele menţionate mai sus au fost ignorate de către instanţa de apel şi prima instanţă, cu toate că prin Hotărârea CEDO din 09 decembrie 1994 pronunţate în cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, instanţele judecătoreşti naţionale sunt obligate să-şi motiveze deciziile, iar toate întrebările care sunt importante pentru rezultatul procesului necesită un răspuns special şi explicit, faptul neacordării părţii care a invocat o circumstanţă, a posibilităţii de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins se va considera o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie.

Invocă că instanţele de judecată au interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi anume prevederile art. art. 67 alin. (3), 68, 55, 56, 60, 90, 94, 96 CPC, au ignorat să reflecte în decizie şi în hotărâre argumentarea preferinţei unor probe faţă de altele şi nu s-au expus în decizie asupra tuturor probelor invocate de către dânsa în motivarea cerinţei cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată. La 02 iulie 2014 SRL „Vega-D” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu restituirea cauzei în prima instanţă pentru examinare în fond.

4 În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile instanţelor ierarhic inferioare, afirmând că la caz au fost încălcate normele de drept material, deoarece instanţele de judecată au interpretat eronat legea (art. 432 alin. (2) lit. c) CPC). Susţine că făcând trimitere la prevederile art. 17 al Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, instanţele judecătoreşti au interpretat eronat legea. Consideră că a respectat cu stricteţe prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. Menţionează că prevederile art. 17 alin. (1) lit. b) şi lit. c) Legea contenciosului administrativ nu sunt aplicabile pricinei examinate, deoarece au tangenţă la alte obiecte ale acţiunilor în contencios administrativ, precum nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege şi actul administrativ, pentru contestarea căruia legea nu prevede procedura prealabilă.

Consideră că doar din conţinutul deciziei Preturii sect. Botanica mun. Chişinău nr. 7/2-11 din 11 mai 1999 „Cu privire la legitimarea din str. Aşhabad, 100”, fără documentele care au constituit drept temei pentru adoptarea ei, societatea nu a putut să ajungă la concluzia despre vătămarea prin decizia dată a unui drept al său recunoscut de lege. Indică că documentele respective nu au fost anexate la materialele cauzei, deşi prima instanţă şi instanţa de apel fac trimitere la ele. Prin referinţa din 01 august 2014 Elena Suruceanu a solicitat respingerea recursului declarat de SRL „Vega-D” ca fiind vădit neîntemeiat. Prin referinţa din 19 septembrie 2014 Pretura sect. Botanica mun. Chişinău a solicitat respingerea recursului declarat de SRL „Vega-D”.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că atât recurenta Elena Suruceanu cât şi recurenta SRL „Vega-D” s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile, respectiv la 24 iunie 2014 şi 02 iulie 2014, în termen,. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursurile declarate de către SRL „Vega-D” şi Elena Suruceanu, de casat decizia instanţei de apel cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs; Fiind investită cu judecarea prezentului litigiu, prima instanţă a respins acţiunea înaintată de SRL „Vega-D” împotriva Preturii sectorului Botanica, intervenient accesoriu Elena Suruceanu privind anularea actului administrativ, ca fiind depusă tardiv. Totodată, prima instanţă a considerat necesar de a respinge şi cerinţa reprezentantului intervenientului accesoriu Elena Suruceanu cu privire la încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică acordată, ca fiind neîntemeiată.

În susţinerea soluţiei date, prima instanţă făcând referire la prevederile art. 17 din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, a menţionat că SRL „Vega-D” a încălcat termenul legal prevăzut de lege pentru înaintarea cererii de chemare în judecată, deoarece actul administrativ contestat a fost emis la 11 mai 1999 iar reclamantul nu a solicitat repunerea acestuia în termenul de 5 contestare în instanţa de judecată. Totodată, prima instanţă a menţionat că SRL „Vega-D” a fost cunoscut cu toate deciziile preturii sectorului Botanica, mun. Chişinău, Consiliului municipal Chişinău, Primăriei mun. Chişinău, precum şi a ÎS „Cadastru” OCT Chişinău care au stat la baza emiterii deciziei contestate, fapt confirmat prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 aprilie 2006, nr. 3-202/06.

Referitor la cererea reprezentantului intervenientului accesoriu Elena Suruceanu cu privire la încasarea din contul reclamantului în beneficiul dânsei a cheltuielilor pentru asistenţă juridică în mărime de 5000 lei, prima instanţă cu referire la art. 96 alin. (1) CPC, a considerat necesar de a respinge această cerinţă, calificând-o ca fiind una nefondată. Judecând apelurile declarate de către SRL „Vega-D” şi Elena Suruceanu, instanţa de apel le-a respins şi a menţinut hotărârea primei instanţe, menţionând că prima instanţă a elucidat pe deplin circumstanţele speţei deduse judecăţii, a aplicat corect normele de drept material şi procedural şi a adoptat o hotărâre întemeiată.

Instanţa de recurs constată, însă, că soluţia în speţă a fost adoptată de către instanţele de judecată ierarhic inferioare fără a fi elucidate pe deplin circumstanţele cauzei şi fără a fi dată aprecierea cuvenită materialului probator anexat la dosar, în raport cu prevederile legale aplicabile speţei. Astfel, se va reţine că conform art. 14 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Conform art. 16 alin. (1) din Legea menţionată, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, acţiunea poate fi înaintată nemijlocit instanţei de contencios administrativ în cazurile expres prevăzute de lege şi în cazurile în care persoana se consideră vătămată într-un drept al său prin nesoluţionarea în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.

La caz se constată însă că, cu derogare de la prevederile normei enunţate, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel nu au stabilit respectarea procedurii prealabile de către SRL „Vega-D” la contestarea deciziei Preturii sect. Botanica mun. Chişinău nr. 7/2-11 din 11 mai 1999 „Cu privire la legitimarea din str. Aşhabad, 100”, dar cu referire la prevederile art. 17 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, constată tardivitatea depunerii cererii de chemare în judecată, reţinând că termenul de depunere a cererii de chemare în judecată curge de la data emiterii actului administrativ contestat.

Pe când, conform art. 17 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ termenul de adresare în instanţa de contencios administrativ curge de la: a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia; b) data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri; 6 c) data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă. Astfel, în interpretare corectă a prevederilor legale enunţate este de înţeles că termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ curge, fie de la data comunicării răspunsului la cererea prealabilă, fie de la data expirării termenului de 30 de zile în care autorităţile indicate erau obligate să examineze cererea prealabilă.

Aici instanţa de recurs remarcă că deşi, reprezentantul SRL „Vega-D” face referire la faptul că răspunsul la cererea prealabilă prin care a fost respinsă cererea prealabilă a fost recepţionat la 05 februarie 2013, instanţele de judecată ierarhic inferioare au trecut cu vederea aceste invocări cât şi prevederile art. 17 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, reţinând că actul administrativ contestat a fost adoptat la 11 mai 1999, iar cererea de chemare în judecată a fost înaintată la 13 februarie 2013 fără a fi solicitată repunerea în termen. Ca urmare, este cert că instanţele de judecată nu au verificat aspectele impuse prin lege şi nu au stabilit dacă SRL „Vega-D” a respectat calea prealabilă, data depunerii acestea dacă a fost depusă, precum şi recepţionarea răspunsului la cererea prealabilă, or de aceste împrejurări depinde soluţionarea cererii Preturii sectorului Botanica mun.

Chişinău cu privire la tardivitatea cererii de chemare în judecată. Mai cu seamă se va menţiona că, deşi SRL „Vega-D” susţine că cererea prealabilă a fost depusă la 04 ianuarie 2013, răspunsul fiind recepţionat la 05 februarie 2013, la materialele dosarului lipsesc astfel de date, fapt ce în plus indică la superficialitatea examinării cauzei. Or, verificarea respectării de către SRL „Vega-D” a procedurii prealabile se impune cu atât mai mult cu cât dacă persoana nu a respectat procedura prealabilă, instanţa, în temeiul art. 131 pct. 2) CPC, refuză primirea cererii, iar dacă cererea a fost primită, instanţa va scoate cererea de pe rol (art. 220 pct. 1 CPC). Pe de altă parte, necesitatea verificării existenţei răspunsului la cererea prealabilă se cere şi datorită faptului că acordarea răspunsului în fond la cererea prealabilă, fără a fi invocată direct, de către organul sesizat, tardivitatea cererii prealabile, presupune repunerea acesteia în termen.

Iar nesoluţionarea în termen a cererii prealabile şi neacordarea răspunsului la aceasta nu constituie drept motiv de a considera că petiţionarii nu au fost repuşi în termenul de prescripţie, în caz dacă cererea prealabilă a fost depusă cu omiterea termenului prevăzut de norma menţionată. În această ordine de idei, se constată a fi lipsită de certitudine concluzia primei instanţe cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată în legătură cu tardivitatea.

Totodată, instanţa de recurs constată ca lipsită de suport legal şi concluzia instanţelor de judecată ierarhic inferioare cu privire la respingerea cererii intervenientului accesoriu Elena Suruceanu cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată suportate la judecarea prezentei cauze, or cheltuielile pentru asistenţă juridică suportate de intervenientul accesoriu, de asemenea, urmează a f restituite, la solicitarea acestuia, reieşind din prevederile art. 68 CPC, care direct indică că intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia unor drepturi prevăzute expres.

Ca consecinţă, se constată că examinarea cauzei în fond a avut loc cu încălcarea normelor de drept material, prin urmare Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de 7 a casa integral hotărârea primei instanţe şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel, deoarece eroarea judiciară nu poate fi corectată de instanţa de recurs. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admit recursurile declarate de Societatea cu Răspundere Limitată „Vega-D” şi de Elena Suruceanu.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Cahul din 06 mai 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Vega-D” împotriva Preturii sectorului Botanica mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, cu remiterea pricinii spre judecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Maria Ghevas Ala Cobăneanu 8