Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2889/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 octombrie 2014
Părțile
Donciu Stefan vs SA Reclamservice
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2889/14 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, repararea prejudiciului moral

prima instanţă: S.Bleşceaga nr.2ra-2889/14 instanţa de apel:N.Vascan, E.Clim, I.Cotruţă ÎNCHEIERE 15 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea pe Acţiuni „Reclamservice”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Donciu Ştefan împotriva Societăţii pe Acţiuni „Reclamservice” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Reclamservice” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 23 decembrie 2013 c o n s t a t ă La 13 decembrie 2012 Donciu Ştefan a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Reclamservice” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii a invocat că, prin ordinul din 14 septembrie 2012 a fost concediat din funcţia de director artistic, conform dispoziţiilor art.86 alin.(1), lit.g) Codul muncii, în legătură cu încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligaţiilor de muncă. Susţine reclamantul că, din luna august 1986, activează în cadrul întreprinderii „Bîtreclama”, care era parte integrantă a Ministerului Deservirii Sociale a RSSM. În anul 1992 „Bîtreclama” a devenit S.A. „Reclamservice” prin Decizia Adunării Generale a colectivului de muncă de atunci. Ulterior, în anul 2002 a fost eliberat din funcţie din iniţiativă proprie, iar în luna august 2004 a fost angajat în calitate de director artistic în cadrul firmei „Rexer” SRL, care era o subdiviziune a SA „Reclamservice”, avînd salariul mediu lunar de 3000 lei, însă, nu îi era impozitat salariul în mod integral, ci, doar, suma de 1300 lei, iar 1700 lei, erau plătiţi neimpozitaţi.

Totodată, menţionează că în luna iunie 2008, în cadrul unei discuţii controversate cu directorul SA „Reclamservice” - Cojocaru Andrei Gheorghe, a solicitat să i se impoziteze tot salariul în suma de 3000 lei, la care acesta a avut o reacţie deosebit de ostilă.

La finele anului 2008 la insistenţa consecventă a lui Cojocaru Andrei, a depus o cerere de eliberare benevolă din cadrul SRL„Rexer” şi alta de angajare la lucru în cadrul SA „Reclamservice”, în calitate de director artistic din 02 ianuarie 2009 în baza contractului de muncă, cu nr. 27, unde a lucrat pînă la data concedierii - 14 septembrie 2012, deşi, dilema în cauză comportă un caracter continuu, având motive reale, deoarece, în calitatea sa de director artistic avea anumite cerinţe de ordin cotidian, pentru angajaţii, care lucrau cu imagini, ca să fie dotaţi cu monitoare de calculator, cu frecvenţa de 100 Hz şi nu de 75 Hz, cu programe licenţiate Corel Draw şi Photo Shop şi nu piratate, nefiind create condiţii decente pentru un lucru eficient şi corespunzător, conform normelor stabilite de Regulamentul intern, care niciodată nu era afişat din iniţiativa administraţiei SA „Reclamservice”, astfel, încît se profilează cu certitudine intenţiile ostile faţă de el.

Consideră reclamantul, că eliberarea lui din funcţie este incorectă, cu repercusiuni şi consecinţe psihice şi morale considerabile, aşa încît i-a fost afectată grav starea sănătăţii, culminînd cu internarea ulterioară în Spitalul Republican de Psihiatrie din or. Codru, mun. Chişinău, cu diagnosticul: „Sindrom Anxio- Depresiv”, unde a primit tratament şi recuperare timp de 21 de zile, adică de la 05 noiembrie 2012, inclusiv pînă la data de 26 noiembrie 2012. în alt context, reclamantul ţine să menţioneze faptul că, la data de 02 ianuarie 2009 contractul individual de muncă, cu nr. 27, între el şi SA „Reclamservice” a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată şi prevederile prezentului contract nu au fost încălcate de către el.

Mai afirmă reclamantul că la emiterea ordinului cu privire la concedierea din funcţie au stat două acte administrative ilegale, şi anume: procesul - verbal din data de 09 august 2012 cu privire la constatarea faptului întîrzierii nemotivate la serviciu după pauza de masă cu 30 min, fapt, confirmat de către trei persoane: Vioară Ion, Leliuh Vasile şi Podvisevschi Sabina, cât şi procesul-verbal, din data de 10 septembrie 2012 cu privire la constatarea faptului întîrzierii nemotivate şi pierderea imaginii firmei, aşa precum s-a reţinut după masă cu cinci minute, prin care fapt a adus daune reputaţiei firmei, fapt, confirmat de către cinci persoane: Vioară Ion, Leliuh Vasile, Cociu Gheorghe, Puşcaş Maxim şi Podvisevschi Sabina.

Cu conţinutul prezentelor procese-verbale, a luat act de cunoştinţă la data de 15 octombrie 2010. La solicitarea sa printr-un demers adresat administraţiei SA „Reclamservice” la data de 10 septembrie 2012, pentru a fi familiarizat cu conţinutul încălcărilor de muncă pe care le-a admis, însă, în dimineaţa zilei menţionate, a convenit cu directorul prezentei instituţii - dl. Andrei Cojocaru, pentru eliberarea de la locul de lucru, de la ora 12:00 şi până la 18:00, însă, dumnealui a permis, doar, pînă la 14:00.

De asemenea, menţionează că a fost implicat într-o procedură a unor servicii funerare a cumnatului său - Ţurcan Iurie, care a decedat în mod subit la data de 08 septembrie 2012, fapt confirmat cu certitudine prin certificatul de deces, cu nr. 3500, din data de 08 septembrie 2012 DC-IV 1110644, extrasul din certificatul serviciilor funerare, cu nr. 3454 din data de 08 septembrie 2012, cu suma de achitare - 485 lei, chitanţa cu nr. 025255 pentru prestarea serviciilor funerare din data de 08 septembrie 2012, cu plata de achitare - 1015 lei, cît şi autorizaţia propriu-zisă a arendei locului de veci la cimitirul „Sfîntul Lazăr”, cu nr. 045716 din data de 08 septembrie 2012, fapt care vine în contradicţie cu ordinul din data de 14 septembrie 2012 pe faptul concedierii ilicite din funcţie, fără a fi invocate motivele de-facto, de- jure de către SA „Reclamservice”, bazîndu-se pe aberaţiuni inventate.

Astfel acesta expune faptul că în această zi i-au fost pur şi simplu adresate „sincere condoleanţe în aceste zile de grea cumpănă”, fiind în mod ilegal şi neîntemeiat concediat din funcţia deţinută, fapt, cu care nu este de acord cu decizia adoptată, pe acest caz, fiindu-i afectată grav starea sănătăţii. Prin cererea de concretizare, reprezentantul reclamantului Tatiana Robu a specificat că după concedierea din funcţia de director artistic reclamantul a suferit de depresie, unde a fost internat la data de 05 noiembrie 2012 şi externat la data de 26 noiembrie 2012, pacientul s-a aflat prima internare la SCP. La data de 20 februarie 2013 din cauza durerilor acute a inimii s-a adresat la medicul cardiolog, care i-a prescris un tratament, care a fost continuat şi după data de 02 mai 2013. Toate aceste evenimente neplăcute pentru Donciu Ştefan au fost practic insuportabile, avînd caracter dublu, fiindcă la data de 08 septembrie 2012 a decedat cumnatul său Ţurcan Iurie.

Din cauza neînţelegerii cu directorul SA „Reclamservice”, Andrei Cojocaru nu a putut să-şi petreacă ruda pe ultimul drum, iar pe 14 septembrie 2012 a fost concediat în baza art. 86, alin.(1), lit. g) Codul Muncii, deoarece s-a aflat timp de 3 minute în ograda firmei SA „Reclamaservice”. Solicită restabilirea în funcţia de director artistic a SA „Reclamaservice” şi achitarea sumei de 541071,42 lei cu titlu de prejudiciu material şi moral. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 23 decembrie 2013, acţiunea a fost admisă parţial, fiind anulat ordinul nr.19 din 14 septembrie 2012 prin care Ţtefamn Donciu a fost concediat în baza art.86 alin.(1) lit.g) Codul muncii, a fost restabilit Ştefan Donciu în funcţia de director artistic în cadrul SA „reclamaservice”.

A fost încasat de la SA „Reclamservice” în beneficiul lui Ştefan Donciu plata obligatoriei a salariului pe timpul absenţei forţate de la serviciu de la 14 septembrie 2012 pînă la 23 decembrie 2013 în sumă de 43217,17 lei, prejudiciul moral în mărime de 6000 lei. În rest pretenţiile au fost respinse. A fost încasat de la SA 2Reclamservice” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1396,50 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014 a fost respins apelul declarat de către SA „Reclamservice” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 23 decembrie 2013. La 11 iulie 2014 SA „Reclamservice” a depus recurs împotriva decizie Curţii de Apel Chişinău din 23 decembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu dispunerea scoaterii de pe rol a cererii.

În motivarea recursului a menţionat că instanţa de apel la adoptarea deciziei nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii. Mai afirmă că din materialele cauzei se confirmă faptul neprezentării de către Ştefan Donciu a probelor concrete pe marginea sancţiunilor aplicate la 10 august 2012 şi 14 septembrie 2012, precum şi a documentelor confirmative ce se referă la respectarea condiţiilor de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară. Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SA „Reclamservice” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către SA „Reclamservice” în esenţa lor sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SA „Reclamservice” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Reclamservice” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.