2ra-1612/16 — anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă, recuperarea prejudiciului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă, recuperarea prejudiciului
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-1612/16 — anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă, recuperarea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: Gh.V.Bîrnaz dosarul nr.2ra-1612/16
instanța de apel: N.Cernat, L.Bulgac, A.Pahopol
Î N C H E I E R E
20 iulie 2016 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru
Judecătorii Oleg Sternioală, Valentina Clevadî
examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către
Plugaru Marin și compania internațională de asigurări ,,ASITO” societate pe acțiuni, în
pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Plugaru Marin
împotriva companiei internaționale de asigurări ,,ASITO” societate pe acțiuni privind
anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă, recuperarea prejudiciului material și
moral,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016, prin care s-a admis
apelul declarat de către Plugaru Marin, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 24 iulie 2015 și s-a emis o nouă hotărîre, prin care s-a admis în parte
acțiunea,
c o n s t a t ă
La 13 ianuarie 2014, Plugaru Marin a depus cerere de chemare în judecată
împotriva CIA ,,ASITO” SA cu privire la anularea ordinului, restabilirea la locul de
muncă, recuperarea prejudiciului material și moral.
În susținerea cererii reclamantul a indicat că, prin ordinul nr.1192-c din
15 octombrie 2013, a fost concediat din funcția de director a Departamentului finanțe
și evidență contabilă.
Susține că, ordinul de concediere este lipsit de suport legal, deoarece pîrîtul a
dispus concedierea sa, în temeiul art.86 alin.(1) lit. o) Cod muncii, adică semnarea de
către conducătorul unității (filialei, subdiviziunii), de către adjuncții săi, sau de către
contabilul-șef a unui act juridic nefondat, care a cauzat prejudicii materiale unității.
În acest context relevă reclamantul că, în ordinul contestat se face referire la unele
pretinse încălcări, cum ar fi: contractarea de credite fără avizarea CNPF, contractarea
unui împrumut cu încălcarea legislației, determinarea incorectă a valorii obligațiunilor,
prezentarea și includerea datelor eronate în rapoartele privind marjele de solvabilitate,
nepregătirea către 13 august 2013 a unui oarecare plan de acțiuni, pregătirea
1
rapoartelor stabilite de legislație cu includerea informației eronate, însă nu se indică
actul juridic semnat de el, care a cauzat prejudicii materiale Companiei.
Indică că, la emiterea ordinului de concediere nu a fost respectat modul și
termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art.208 și 209 ale Codului
muncii, astfel că, pîrîtul nu i-a solicitat explicație pe toate episoadele puse la baza
ordinului de concediere și nu a ținut cont de termenul de o lună din ziua constatării
pretinselor abateri disciplinare, or, contractarea a două credite bancare de către pîrît de
la BC „Victoriabank” SA și BC „Moldindconbank” SA a avut loc în perioada anilor
2010-2012 pentru contractarea unui împrumut la 31 decembrie 2012, pentru
determinarea incorectă a valorii obligațiunilor la 30 septembrie2012, pentru
nepregătirea unui plan de acțiuni către 16 august 2013. Totodată, remarcă că, la cele
două pretinse încălcări indicate în punctele d) și f) din ordinul de concediere, nu se
indică termenul pretinselor încălcări.
Reclamantul opinează că, dînsul este învinuit în faptul precum că, la 31 decembrie
2012, a încheiat un contract de împrumut din numele CIA ,,Asito” SA, pe care nu a
avut dreptul să-l contracteze, fiind persoană cu funcție de răspundere și cunoscînd
despre acest fapt, în mod conștient a semnat contractul de împrumut, circumstanțe care
nu corespund adevărului, deoarece pîrîtul dispune de Secție juridică, care potrivit fișei
de post, gestionează cadrul legislativ a activității companiei.
Așadar, calificarea profesională și poziția de director financiar nu permite, dar
nici nu necesită gestionarea juridică a Companiei, pe cînd secția juridică în cazul
acestui contract de împrumut urma să atenționeze managementul companiei despre
careva prevederi legislative care restricționează unele acțiuni ale angajatorului. Mai
mult ca atît, din partea administrației pîrîtului, contractul de împrumut a fost semnat de
Managerul General Adjunct - Doboș R., care a semnat asemenea contracte și cu alți
colaboratori ai companiei, însă niciun salariat nu a fost pedepsit pentru asemenea
fapte.
Pe cale de consecință menționează că, în virtutea funcției pe care o deținea în
cadrul companiei, nu întrunea calitatea de subiect care cade sub incidența art.86 alin.
(l), lit. o) Codul Muncii, iar deținînd funcția de director financiar, nu a încălcat
disciplina muncii, adică nu a comis careva abateri disciplinare, pentru care ar fi putut fi
concediat.
Suplimentar relatează că, activînd în funcția de director al departamentului, nu
cade sub incidența normei legale în baza căruia a fost concediat, din motiv că, potrivit
art. 1 Codul muncii, unitatea este o întreprindere, instituție sau organizație cu statut de
persoană juridică, iar Departamentul finanțe și evidență contabilă nu are statut de
persoană juridică, astfel potrivit art.5, pct.29 Cod fiscal, subdiviziunea este o unitate
structurală a întreprinderii, instituției, organizației (filială, reprezentanță, sucursală,
secție, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reședință de bază, care
exercită unele din atribuțiile acesteia.
2
Deși, Departamentul finanțe și evidență contabilă este o unitate structurală a
companiei și este situat în incinta acesteia, nu se încadrează în noțiunea de
subdiviziune percepută de legislator.
Consideră reclamantul, că a fost concediat ilegal, fapt ce l-a determinat să se
adreseze în instanța de judecată cu prezenta cerere de chemare în judecată.
Solicită, reclamantul, prin cererea de chemare în judecată și cererile de
concretizare și modificare a cerințelor, anularea ordinului nr.1192-c din 15 octombrie
2013 cu privire la concedierea din funcție, încasarea de la CIA ,,ASITO” SA a
salariului neachitat în perioada 01 mai 2013 - 15 octombrie 2013, în mărime de 57
602,64 lei, penalității de întîrziere în cuantum de 0.1 % pentru fiecare zi de întîrziere
pînă la data repunerii în funcție, calculată din salariul neachitat în perioada 01 mai
2013 - 15 octombrie 2013, în sumă de 24 777.80 lei, a sumei de 488 985,06 lei pentru
lipsa forțată de la muncă și în locul restabilirii în funcție a compensației suplimentare
în mărime de 3 salarii medii, în sumă de 109 463,15 lei, precum și compensarea
cheltuielilor de judecată (f.d. 75-79, 109-113, 119-124, Vol.I).
Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 24 iulie 2015 s-a respins
cererea de chemare în judecată înaintată de către Plugaru Marin împotriva CIA
,,ASITO” SA privind anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă, recuperarea
prejudiciului material și moral.
Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, Plugaru Marin a contestat-o cu apel.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2016 s-a admis apelul declarat
de Plugaru Marin, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 24 iulie
2015 și s-a emis o nouă hotărîre de admitere a acțiunii depusă de Plugaru Marin. S-a
anulat ca fiind ilegal ordinul emis de CIA ,,ASITO” la data de 15 octombrie 2013, cu
nr.1192-c, prin care Plugaru Marin a fost concediat din funcția de director al
Departamentului finanțe și evidență contabilă. S-a încasat de la CIA ,,Asito” SA în
beneficiul lui Plugaru Marin salariul mediu pentru perioada absenței forțată de la
serviciu, 16 octombrie 2016 - 01 martie 2016, în sumă de 398 044, 24 lei, cu titlul de
compensație în mărime a trei salarii medii în locul restabilirii în funcție suma de 41
665,68 lei, cu titlu de prejudiciu moral suma de 13 888,56 lei, iar în total suma de 453
598,48 lei, sumă din care CIA ,,ASITO” SA urmează să calculeze și să rețină toate
plățile prevăzute de lege, luînd în calcul sumele care au fost achitate lui Plugaru Marin
la momentul concedierii, în rest pretențiile reclamantului s-au respins.
La 29 aprilie 2016, în termenul prevăzut de lege, Plugaru Marin a declarat recurs,
solicitînd admiterea acestuia, casarea parțială a deciziei instanței de apel, în partea
respingerii acțiunii și emiterea în această parte a unei noi hotărîri de admitere a acțiunii
întegral.
În susținerea recursului s-au reiterat argumentele invocate în acțiune și cererea de
apel.
3
Suplimentar a indicat că, instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 330
alin. (2) Codul muncii și nejustificat a respins capătul din cerere privind încasarea
salariului neachitat în perioada 01 mai 2013-15 octombrie 2013 în mărime de
57 601.65 lei și a penalității de întîrziere.
Totodată, s-a indicat că, în lipsa unui acord de modificare a contractului
individual de muncă al angajatorului cu salariatul, hotărîrea nr. 29 din 17 iunie 2013 al
Consiliului de administrație al CIA ,,ASITO” SA, prin care s-au operat modificări în
Regulamentul cu privire la remunerarea specialiștilor aparatului executiv al companiei,
este caducă, eficacitatea sa juridică fiind condiționată de necesitatea încheierii unor
convenții de aplicare, adică a unor acorduri de modificare a contractelor individuale de
muncă cu toți salariații în privința căror s-a adoptat Regulamentul menționat.
În sprijinul poziției exprimate, recurentul a menționat că, urma să primească
salariul lunar în cuantumul reglementat prin contractul individual d emuncă nr. 1-
PS/306 din 17 decembrie 2007 și acordul adțional la acest contract din 15 decembrie
2008.
De asemenea, pledînd pentru admiterea recursului declarat, Plugaru Marin
evidențiază că, calculul despăgubirii materiale și morale în baza salariului mediu lunar
a fost calculat eronat, salariul fiind micșorat neîntemeiat.
Ulterior, la 04 mai 2016, în termenul prevăzut de lege, CIA ,,ASITO” SA a
declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu
menținerea hotărîrii primei instanțe.
În motivarea recursului s-a invocat că, decizia instanței de apel nu a elucidat pe
deplin circumstanțele cauzei, iar în final, decizia a fost adoptată cu aplicarea eronată a
normelor de drept material și procedural.
Relatează că, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, în funcție de director al
subdiviziunii, Plugaru Marin a comis încălcările enumerate în ordinul de concediere
contestat și explicate pe parcursul examinări cauzei, cu anexarea actelor confirmative
în acest sens, care au fost apreciate de Consiliul de administrare drept abateri grave a
legislației, iar prin urmare, au dus la prejudicierea companiei.
În acest context reține că, în anul 2010 intimatul a contractat credite cu încălcarea
legislației cu privire la asigurări, fără avizul scris al Comisie Naționale a Pieții
Financiare, fapt ce a generat sancționarea companiei de către Comisie cu amendă în
mărime de 11 600 lei și respectiv 75 000 lei, transferați la bugetul de stat, iar una din
persoanele responsabile fiind Plugaru Marin, directorul Departamentului finanțe și
evidență contabilă, or, prin prisma contractului individual de muncă, fișa-postului și
reglementările interne, Plugaru Marin urma să-și exercite obligațiile funcției sale în
modul corespunzător.
4
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
ajunge la concluzia că recursurile declarate de către Plugaru Marin și CIA ,,ASITO”
SA urmează a fi declarate inadmisibile, din următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la
proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau
aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept
material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească:
nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie
aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau
analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept
procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată
de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată
în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora
ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de
desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care
nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;
hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvîrșirea altor încălcări decît cele
indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura
în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul
în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța
judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă
în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),
(3) și (4).
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate către Plugaru Marin și CIA
,,ASITO” SA sunt declarative și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432
alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de
apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existența unuia
din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că
cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).
Instanța de recurs reține că argumentele invocate de către Plugaru Marin și CIA
,,ASITO” SA în cererile de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă
5
determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus
controlului judiciar.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra
problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar
nu și temeinicia în fapt.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa
constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a
unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,
respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca
fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană
a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, reieșind din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
considera recursurile declarate către Plugaru Marin și CIA ,,ASITO” SA, ca
inadmisibile.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,
d i s p u n e :
Recursurile declarate de către Plugaru Marin și compania internațională de
asigurări ,,ASITO” societate pe acțiuni, se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Președintele completului,
judecător Tatiana Vieru
Judecătorii Oleg Sternioală
Valentina Clevadî
6