2ra-1484/16 — anularea ordinului de concediere, recalcularea indemnizatiei si incasarea salariului pentru lipsa fortata de la munca

2ra-1484/16 — anularea ordinului de concediere, recalcularea indemnizatiei si incasarea salariului pentru lipsa fortata de la munca (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

dosarul nr. 2ra-1484/16

prima instanță – Gh. Mîțu

instanța de apel – M. Guzun, Ala Nogai, V. Brașoveanu

ÎNCHEIERE

29 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Svetlana Filincova

judecători Maria Ghervas

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de avocatul

Botnari Veaceslav în interesele companiei internaționale de asigurări ”Asito”

societate pe acțiuni,

în pricina civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Bușuleac

Mihail împotriva companiei internaționale de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni

privind anularea ordinului cu privire la concediere, obligarea pîrîtului să modifice

prin ordin temeiul eliberării din funcție al reclamantului, încasarea a trei salarii

medii lunare în locul restabilirii la locul de muncă, încasarea diferenței de salariu

neachitat, încasarea indemnizației de concediu diminuate, încasarea compensației

de întîrziere, încasarea prejudiciului material pentru lipsa forțată de la serviciu,

încasarea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016 prin care s-a

respins apelul declarat de compania internațională de asigurări ”Asito” societate pe

acțiuni și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 02

noiembrie 2015,

c o n s t a t ă:

La 25 iunie 2014 Bușuleac Mihail a depus cerere de chemare în judecată

împotriva companiei internaționale de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni prin

care a solicitat anularea ordinului nr. 242-c din 31 martie 2014 cu privire la

concediere sa, restabilirea în funcția de Director al Departamentului Administrație

și Serviciii Centralizate, secretar al companiei, încasarea salariului neachitat în

perioada de lucru 01 mai – 2013 – 31 martie 2014, încasarea potrivit prevederilor

art. 330 din Codul muncii, a compensației de întîrziere în cuantum de 0,1% pentru

fiecare zi de întîrziere pînă în ziua adoptării hotărîrii de restabilire în funcție, din

salariul neachitat în perioada de lucru 01 mai 2013 – 31 martie 2014, încasarea

prejudiciului material pentru lipsa forțată de la serviciu pentru perioada 01 aprilie

2014 – pînă în ziua adoptării hotărîrii de restabilire în funcție, recalcularea

indemnizației de concediu pentru concediul neutilizat în perioada activității sale,

reieșind din rezultatele recalculării salariului mediu, încasarea prejudiciului moral

în cuantum de 5 salarii medii ale reclamantului, încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată a menționat că prin ordinul nr.

20-c din 19 ianuarie 2000 a fost angajat în funcția de consilier al președintelui

Consiliului de Administrație al companiei internaționale de asigurări ”QBE

ASITO” societate pe acțiuni. Ultima funcție în cadrul companiei internaționale de

asigurări ”Asito” (succesoare în drepturi în drepturi și obligațiuni al companiei

internaționale de asigurări ”QBE ASITO” societate pe acțiuni), a fost de secretar al

Companiei, Director al Departamentului administrație și servicii centralizate.

Prin ordinul nr. 242-c din 31 martie 2014 a fost concediat în temeiul art. 86

alin. (1) lit. o) din Codul muncii – semnarea de către conducătorul subdiviziunii a

unui act juridic nefondat, care a cauzat prejudicii materiale companiei. Consideră

concedierea din funcție ilegală, ordinul de concediere urmînd a fi anulat, iar

reclamanul repus în funcție din următoarele considerente.

După cum rezultă din ordinul menționat, i s-a împutat faptul precum că,

Bușuleac Mihail fiind o persoană responsabilă de asigurarea utilizării raționale și

eficiente a bazei tehnico-materiale, a admis construcția unui gard cu o lungime de

39,25 metri pe un teren care nu aparține companiei, cheltuind irațional suma de

197 380 lei.

Potrivit art. 1 din Codul muncii, unitatea este o întreprindere, instituție,

organizație cu statut de persoană juridică. Departamentul Administrației și Servicii

Centralizate nu deține statutul de persoană juridică. În același timp, potrivit art. 5

din Codul fiscal, subdiviziunea este o unitate structurală a întreprinderii, instituției,

organizației (filială, reprezentanță, surcusală, secție, magazin, depozit etc.), situată

în afara locului ei de reședință de bază, care exercită unele din atribuțiile acesteia.

Deși Departamentul Administrației și Servicii Centralizate este o unitate structurală

a Companiei, el este situat în incinta companiei și de asemenea nu se încadrează în

noțiunea de subdiviziune percepută de legislator în accepțiunea art. 86 alin. (1) lit.

b) din Codul muncii.

De asemenea, a invocat că nu a semnat nici un act juridic nefondat, așa după

cum prevede art. 86 alin. (1) lit. o) din Codul muncii. După cum rezultă din

raportul de audit al unor aspecte al activității companiei internaționale de asigurări

”Asito” societate pe acțiuni, și din ordinul de concediere, atît contractul de

antrepriză (de construcție a gardului) din 14 septembrie 2012 cît și acordul

adițional la acest contract din 02 noiembrie 2012, precum și devizul-ofertă de

executare a lucrărilor de construcție a gardului, ordinul cu privire la trecerea

cheltuielilor de construcție a gardului la costul clădirii Oficiului Central au fost

semnate de către Menagerul General al companiei, de competența căruia țin aceste

atribuții. Contrasemnarea unora din aceste documente de către Bușuleac Mihail nu

pot servi drept temei de concediere a reclamantului în temeiul articolului

nominalizat mai sus. Decizia de construcție a gardului litigios a fost luată conform

competenței de Managerul General al companiei, care conform statutului este

organul executiv unipersonal al Companiei.

A mai menționat faptul că, construcția gardului litigios la 17 aprilie 2012 a

fost avizată de către Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funcțiare a

Consiliului municipal Chișinău, iar anterior pe acest teren a fost construit o altă

porțiune de gard cu pavarea locului de parcare a autovehiculelor din fața clădirii

Companiei, amplasate pe adresa B. Bodoni, 57/1. Pentru efectuarea lucrărilor de

construcție anterioară a gardului și pavarea unei părți a teritoriului, spre deosebire

de cazul litigios, în viziunea actualului management banii ”s-au cheltuit justificat”

și nimeni nu a fost pedepsit pentru utilizarea lor irațională, utilizînd în acest sens,

standarde duble în problema dată.

A mai menționat că, Compania internațională de asigurări ”Asito” societate

pe acțiuni dispune de o serie de clădiri cu drept de proprietate, inclusiv și clădirea

în care este amplasat personalul aparatului Central al Companiei. Din cele 6 etaje,

celelalte 5 etaje, aproximativ 5000 mp, se transmit în locațiune. Construcția

gardului, pavarea teritoriului pentru parcarea autovehiculelor chiriașilor, instalarea

ghișeului pentru pază și a barei de limitare a accesului carosabil din str. B. Bodoni,

57/1 s-au efectuat în interes comercial, pentru ridicarea atractivității și imaginii

Companiei, crearea bunelor condiții pentru chiriași. Pedepsirea lui Bușuleac Mihail

prin concediere pentru ”utilizare nejustificată a 197 380 lei” pentru construcția

gardului a fost pur și simplu un temei de eliberare a unei persoane incomode pentru

noua conducere a companiei, încununînd cu succes procesul de concediere a

conducerii Companiei, întregii componențe a Consiliului de Administrație de pînă

la 10 mai 2013, precum și a membrilor Consiliului de Supraveghere desemnați din

rîndul salariaților.

Totodată, au invocat și o serie de încălcări ce țin de procedura de concediere.

Potrivit art. 208 din Codul muncii, pînă la aplicarea sancțiunii disciplinare

angajatorul este obligat să ceară salariatului o explicație scrisă privind fapta

comisă. Contrar acestor prevederi legale, nimeni nu a cerut de la Bușuleac Mihail

nici o explicație cu privire la construcția gardul de pe str. B. Bodoni, 57/1, mun.

Chișinău.

În conformitate cu art. 209 Codul muncii, sancțiunea disciplinară se aplică,

ca regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de o lună

din ziua constatării ei. Contrar acestor prevederi legale, Bușuleac Mihail a fost

concediat pentru pretinsele încălcări comise în septembrie – decembrie 2012.

Concedierea s-a efectuat peste un an și 3 luni din momentul construcției gardului,

adică cu încălcarea evidentă a termenilor prevăzuți de legislația muncii.

Conform art. 87 din Codul muncii, concedierea salariaților membrii ai

sindicatelor, în cazurile stipulate de art. 86 alin. (1) lit. c), d), e), g) și h) pot avea

loc doar cu acordul preliminar scris al organului sindical din unitate. În celelalte

cazuri, inclusiv în cazul concedierii lui Bușuleac Mihail, în temeiul art. 86 alin. (1)

lit. o) din Codul muncii, concedierea se admite doar după concedierea prealabilă a

organului sindical din unitate. Deși Bușuleac Mihail era membru de sindicat, la

concediere nu a fost consultat organul sindical al unității, prin ce grav a încălcat

preederile art. 87 din Codul muncii.

Subsecvent, a fost invocată încălcarea flagrant a prevederile art. 86 alin. (2)

din Codul muncii, care interzice concedierea salariatului pe perioada aflării

acestuia în concediul medical. Deși, la momentul concedierii Bușuleac Mihail se

afla în concediu medical, pîrîtul nu a ținut cont de acest fapt și a semnat ordinul de

concediere.

În calitate de Director al Departamentului Administrație și Servicii

Centralizate și Secretar al Companiei prin acțiunile sale nu a încălcat disciplina

muncii, care ar putea servi drept temei pentru concediere.

Conform art. 90 din Codul muncii în cazul restabilirii la locul de muncă a

salariatului eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat să repare

prejudiciul cauzat acestuia. Repararea de către angajator a prejudiciului cauzat

salariatului constă în plata obligatorie a unei despăgubiri pentru întreaga perioadă

de absență forțată de la muncă într-o mărime nu mai mică decît salariul mediu al

salariatului pentru această perioadă, precum și în compensarea prejudiciului moral

cauzat. Mărimea reparării prejudiciului moral se determină de către instanța de

judecată și nu poate fi mai mică decît un salariu mediu lunal al salariatului.

La stabilirea cuantumului prejudiciului moral este necesar de ținut cont de

acțiunile concrete ale angajatorului legate de concedierea nelegitimă, de faptul că

angajatorul îl impunea pe Bușuleac Mihail să scrie cerere de eliberarea din propria

inițiativă, căutînd diferite motive, iar ulterior le-a inventat, aceste acțiuni au fost

întreprinse împotriva reclamantului ca persoană cu funcție de răspundere. Pînă la

concediere a fost transferat într-un alt birou împreună cu alte 4 persoane, i-au fost

limitate atribuțiile de serviciu. Atitudinea reprezentanților pîrîtului a fost una

denigratoare și de umilință.

La 28 noiembrie 2008 Consiliul de Administrație a adoptat hotărîrea nr. 87

cu privire la remunerarea specialiștilor Aparatului executiv al Companiei prin care

a implementat noi condiții de retribuire a muncii salariaților Companiei. Potrivit

pct. 1.1. din Regulamentul cu privire la remunerarea specialiștilor aparatul executiv

al companiei, aprobat prin hotărîrea sus-menționată, salariul specialiștilor se

calculează conform comisionului individual față de volumul încasărilor efective

din prime, ajustat în dependență de executarea prognozei rezultatului subscrierii pe

companie, în luna gestionară. Hotărîrea menționată a și servit drept temei de

semnare de către Bușuleac Mihail și compania internațională de asigurări ”Asito”

societate pe acțiuni un acord adițional la contractul individual de muncă. Începînd

cu data implimentării acestor condiții de retribuire a muncii și pînă în luna aprilie

2013, salariul specialiștilor companiei a fost calculat corect. Dar odată cu

schimbarea managementului, din mai 2013 și pînă la concedierea lui Bușuleac

Mihail, salariul a fost calculat în mod arbitrar, la discreția conducerii companiei,

ignorîndu-se legislația muncii în domeniul salarizării, contractul colectiv și cel

individual de muncă. În această perioadă de timp pîrîtul a atestat o datorie la

salariu, care urmează a fi încasată prin hotărîrea de judecată. Conducerea

companiei a încălcat grav legislația muncii în domeniul salarizării – Codul muncii

și contractul individual de muncă, dat fiind faptul, că angajatorul nu a achitat

deplin pînă în prezent mărimea salariului ce i se cuvenea conform contractului

individual de muncă.

În conformitate cu art. 330 alin. (2) din Codul muncii în caz de reținere, din

vina angajatorului, a salariului cuvenit salariatului, acestuia i se plătesc

suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere 0,1% la sută din suma neplătită în

termen. Pentru neplata integrală a salariului în perioada 01 mai 2013 – 31 martie

2014 de la pîrît urmează de încasat compensația de întîrziere prevăzută de art. 330

din Codul muncii.

Suplimentar, a invocat că potrivit ultimului contract individual de muncă nr.

1-PS/306 din 17 decembrie 2007, modificat prin acordul suplimentar din 15

decembrie 2008 cu începerea de la 01 ianuarie 2009, cuantumul salariului

constituia un comision în mărime de 0,230% din volumul încasărilor efective pe

luna destionară (f.d. 3-10, Vol. I).

Prin cererea din 23 octombrie 2014 Bușuleac Mihail a solicitat încasarea de

la pîrît a salariului neachitat în perioada 01 mai 2013 – 31 martie 2014 în cuantum

de 210 782, 10 lei, compensația de întîrziere potrivit art. 330 din Codul muncii în

cuantum de 63 554, 75 lei, prejudiciul pentru lisa forțată de la serviciu pentru

perioada 01 aprilie 2014 – 22 octombrie 2014 în cuantum de 247 142, 59 lei,

diferența indemnizației de concediu pentru 17 zile de concediu ordinar și 78 de zile

pentru concediu neutilizat în cuantum de 78 306,44 lei, prejudiciul moral în

cuantum de 179 314, 25 lei, iar în total de încasat de la pîrît 794 688,53 lei (f.d.

127, Vol. I).

La 24 aprilie 2015 Bușuleac Mihail a înaintat cerere de concretizare a

cerințelor prin care a solicitat anularea ordinului nr. 242-c din 31 martie 2014 cu

privire la concediere, restabilirea lui Bușuleac Mihail în funcția de Director al

departamentului Administrație și Servicii Centralizate, Secretar al Companiei

Internaționale de Asigurări ”Asito” societate pe acțiuni, încasarea salariului

neachitat pentru perioada de lucru 01 mai 2013 – 31 martie 2014, în cuantum de

209 631, 56 lei, încasarea potrivit prevederilor art. 330 din Codul muncii a

compensației din salariul neachitat în termen pentru perioada 01 mai 2013 – 31

aprilie 2015 în cuantum de 142 025,90 lei, încasarea prejudiciului material pentru

lipsa forțată de la serviciu pentru perioada de 01 aprilie 2014 – ziua restabilirii în

funcție în cuantum de 441 536,26 lei, recalcularea și încasarea indemnizației de

concediu pentru concediul neutilizat în perioada 24 ianuarie 2011 – 31 martie 2014

precum și pentru zilele de sărbătoare conform art. 11 din Codul muncii pentru

perioada de 01 mai 2013 – 31 martie 2014 în cuantum de 85 650, 68 lei, încasarea

prejudiciului moral în cuantum de 5 salarii medii lunare, calculate corespunzător

constractului individual de muncă în cuantum de 171 475, 10 lei, încasarea

cheltuielilor de judecată legată de plata asistenței juridice în cuantum de 3 800 lei,

în total de încasat de la pîrît suma de 1 051 319,50 lei (f.d. 215-216, Vol. I).

La 09 iunie 2015 Bușuleac Mihail a depus cerere de modificare a acțiunii

prin care a solicitat acceptarea modificării cererii de chemare în judecată în ceea ce

privește refuzul lui Bușuleac Mihail de restabilire la locul de muncă, obligarea

pîrîtului să modifice temeiul eliberării din funcție, substituind concedierea în baza

art. 86 alin. (1) lit. o) Codul muncii cu demisia din propria inițiativă în baza art. 85

Codul muncii modificînd astfel și înscrierea în carnetul de muncă, încasarea în

conformitate cu art. 90 alin. (4) din Codul muncii a 3 salarii medii lunare în locul

restabilire la locul de muncă, în rest și-a menținut cerințele (f.d. 3,4 Vol. II).

La 09 octombrie 2015 Bușuleac Mihail a depus cerere suplimentară prin care

a solicitat anularea ordinului nr. 242-c din 31 martie 2014 cu privire la concediere,

obligarea pîrîtului să modifice prin ordin temeiul eliberării din funcție, substituind

concedierea în baza art. 86 alin. (1) lit. o) Codul muncii – semnarea de către

conducătorul subdiviziunii a uni act juridic nefondat, care a cauzat prejudicii

materiale companiei cu demisia – art. 85 Codul muncii, modificînd astfel și

înscrierea respectivă în carnetul de muncă, încasarea în conformitate cu art. 90 alin.

(4) din Codul muncii a 3 salarii medii lunare în locul la restabilirea la locul de

muncă în cuantum de 103 485, 06 lei, încasarea diferenței de salariu neachitat

pentru perioada de lucru 01 mai 2013 – 31 martie 2014 în cuantum de 209 631,56

lei, încasarea indemnizației de concediu pentru perioada 24 ianuarie 2011-31

martie 2014 precum și pentru zilele de sărbătoare conform art. 111 din Codul

muncii pentru perioada 01 mai 2013 – 31 martie 2014 în cuantum de 85 650,68 lei,

încasarea potrivit prevederilor art. 330 din Codul muncii, a compensației de

întîrziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere din salariul neachitat în

termen pentru perioada 01 mai 2013 – 27 octombrie 2014 în cuantum de 196 597,

21 lei, încasarea prejudiciului material pentru lipsa forțată de la serviciu pentru

perioada 01 aprilie 2014 – 05 octombrie 2015 în cuantum de 650 954, 40 lei,

încasarea prejudiciului moral în cuantum de 5 salarii medii lunare, calculate

corespunzător contractului individual de muncă în cuantum de 172 475, 10 lei,

încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 3800 lei pentru plata asistenței

juridice și 306 lei achitați pentru certificatul Agenției Relații Funciare și Cadastru

și 11,70 lei cheltuieli poștale, în total 4117,7 lei (f.d.36-44, Vol. II).

În motivarea cererii suplimentare de chemare în judecată au fost invocate

motivele similare stipulate în cerere de chemare în judecată inițială.

La 02 noiembrie 2015 Bușuleac Mihail a mai depus o cerere de concretizare

a acțiunii prin care a solicitat anularea ordinului nr. 242-c din 31 martie 2014 cu

privire la concediere, obligarea pîrîtului să modifice prin ordin temeiul eliberării

din funcție, substituind concedierea în baza art. 86 alin. (1) lit. o) Codul muncii –

semnarea de către conducătorul sundiviziunii a unui act juridic nefondat, care a

cauzat prejudicii materiale companiei cu demisia – art. 85 Codul muncii,

modificînd astfel și înscrierea respectivă în carnetul de muncă, încasarea în

conformitate cu art. 90 alin. (4) din Codul muncii a 3 salarii medii lunare în locul

la restabilirea la locul de muncă în cuantum de 103 485, 06 lei, încasarea diferenței

de salariu neachitat pentru perioada de lucru 01 mai 2013 – 31 martie 2014 în

cuantum de 209 631,56 lei, încasarea indemnizației de concediu pentru perioada 24

ianuarie 2011-31 martie 2014 precum și pentru zilele de sărbătoare conform art.

111 din Codul muncii pentru perioada 01 mai 2013 – 31 martie 2014 în cuantum

de 85 650,68 lei, încasarea potrivit prevederilor art. 330 din Codul muncii, a

compensației de întîrziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere din

salariul neachitat în termen pentru perioada 01 mai 2013 – 02 noiembrie 2015 în

cuantum de 198 373, 42 lei, încasarea prejudiciului material pentru lipsa forțată de

la serviciu pentru perioada 01 aprilie 2014 – 02 noiembrie 2015 în cuantum de

657 705, 04 lei, încasarea prejudiciului moral în cuantum de 5 salarii medii lunare,

calculate corespunzător contractului individual de muncă în cuantum de 172 475,

10 lei, încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 3800 lei pentru plata asistenței

juridice și 306 lei achitați pentru certificatul Agenției Relații Funciare și Cadastru

și 11,70 lei cheltuieli poștale, în total 4117,7 lei (f.d. 60-62, Vol. II).

Prin hotărîrea din 02 noiembrie 2015 Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău a

admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de reclamantul Bușuleac

Mihail împotriva companiei internaționale de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni,

a anulat ordinul companiei internaționale străine de asigurări ”Asito” societate pe

acțiuni nr. 242-c din 31 martie 2014 cu privire la concediere d-lui Mihail Bușuleac,

a obligat compania internațională străină de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni

să modifice prin ordin temeiul eliberării din funcție al reclamantului Bușuleac

Mihail, substituind concedierea în baza art. 86 alin. (1) lit. o) din Codul muncii –

semnarea de către conducătorul subdiviziunii a unui act juridic nefondat, care a

cauzat prejudicii materiale companiei, cu demisia – art. 85 Codul muncii cu

obligarea modificării înscrierii corespunzătoare în carnetul de muncă al

reclamantului, a încasat de la compania internațională de asigurări ”Asito”

societate pe acțiuni în beneficiul lui Bușuleac Mihail a trei salarii medii lunare în

locul restabilirii la locul de muncă în sumă de 103 485,06 lei, diferența de salariu

neachitată pentru perioada de lucru 01 mai 2013 – 31 martie 2014 în sumă de

209 631, 56 lei, indemnizația de concediu diminuată pentru perioada 24 ianuarie

2011-31 martie 2014, precum și pentru zilele de sărbătoare pentru perioada 01 mai

2013 – 03 martie 2014 în cuantum de 85 650, 68 lei, compensația de întîrziere în

cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere din salariu neeachitat în termen

pentru perioada 01 mai 2013 – 02 noiembrie 2015 în cuantum de 198 373, 42 lei,

prejudiciul material pentru lipsa forțată de la serviciu pentru perioada 01 aprilie

2013 – 02 noiembrie 2015 în cuantum de 657 705,04 lei, prejudiciul moral în

cuantum de un salariu mediu lunar al reclamantului în sumă de 34 495,02 lei și

cheltuieli judiciare sub forma cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3 800

lei, 306 lei, achitați pentru certificatul din Registrul bunurilor imobile și 11, 70 lei

cu titlul de cheltuieli poștale, în total 1 293 458, 48 lei (f.d. 81, Vol. II).

Nefiind de acord cu hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 02

noiembrie 2015, compania internațională de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni

la 02 noiembrie 2015 a depus cerere de apel prin care a solicitat casarea hotărîrii

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 02 noiembrie 2015 ca fiind neîntemeiată

cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie dispusă respingerea integrală a cererii

de chemare în judecată depusă de Bușuleac Mihail către compania internațională

de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni (f.d. 93, Vol. II).

Prin decizia din 15 martie 2016 Curtea de Apel Chișinău a respins apelul

declarat de compania internațională de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni și a

menținut hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 02 noiembrie 2015 în

pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bușuleac Mihail către

compania internațională de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni privind anularea

ordinului cu privire la concediere, obligarea pîrîtului să modifice prin ordin

temneiul eliberării din funcție a reclamantului, încasarea a trei salarii medii lunare

în locul restabilirii la locul de muncă, încasarea diferenței de salariul neachitat,

încasarea îndemnizației de concediu diminuate, încasarea compensației de

întîrziere, încasarea prejudiciului material pentru lipsa forțată de la serviciu,

încasarea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor judiciare (f.d./ 163, Vol. II).

Nefiind deacord cu decizia Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2016, la 03

mai 2016, avocatul Botnari Veaceslav în interesele companiei internaționale de

asigurări ”Asito” societate pe acțiuni a depus recurs asupra deciziei Curții de Apel

Chișinău din 15 martie 2016 prin care a solicitat casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 15 martie 2016 și a hotărîrii Judecătoriei Rîșcani din 02 noiembrie

2015 cu pronunțarea unei încheieri de scoatere de pe rol a cererii de chemare în

judecată, sau în cazul în care Colegiul va considera că nu sunt temeiuri de a fi

emisă o astfel de solicitare, emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă

acțiunea ca fiind tardivă și neîntemeiată, cu dispunerea încasării din contul

intimatului a cheltuielilor de judecată suportate de către recurent.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că atît instanța de apel cît

și instanța de fond a aplicat eronat normele materiale și procesuale.

În acest sens, au relevat că Bușuleac Mihail a fost concediat în temeiul art.

86 alin. (1) lit. o) din Codul muncii - semnarea de către conducătorul subdiviziunii

a unui act juridic nefondat, care a cauzat prejudicii materiale companiei. Vinovăția

intimatului se probează prin totalitatea actelor semnate de Bușuleac Mihail în

virtutea deținerii funcției, încercarea de a se eschiva de la responsabilitatea privind

dispunerea și autorizarea construcției unui gard neautorizat pe teren străin, prin

inducerea în eroare privind semnătura aplicată.

Cu referire la termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare, au reiterat că

constatarea abaterii disciplinare a avut loc în urma a doua controale – extern și

intern. În acest sens, art. 209 alin. (2) Codul muncii, prevede că, sancțiunea

disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii

disciplinare, iar în urma controlului economico-financiar – după expirarea a 2 ani

de la data comiterii. Respectiv, termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare nu a

fost încălcat.

Cît privește achitarea prejudiciului material pentru lipsa forțată de la serviciu

au reiterat, că această constatare a instanței de judecată este eronată, întrucît Mihail

Bușuleac a solicitat modificarea temeiului de desfacere a contractului individiual

de muncă din concediere în baza art. 86 alin. (1) li o) din Codul muncii în demisie,

însă nu a specificat cu ce dată urmează să fie demis, respectiv data desfacerii

contractului individual de muncă fiind 31 martie 2014. În acest caz, nu poate fi

încasat prejudiciu material pentru lipsa forțată de la muncă.

Cît privește încasarea diferenței de salariu neachitată, compensația de

întîrziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere au invocat că a fost

încălcat termenul de prescripție și nu a fost respectată procedura prealabilă. De

asemenea, au conchis că baza de calcul a salariului a fost modificată prin Hotărîrea

Consiliului de Administrație nr. 29 din 17 iunie 2013, care a fost adusă la

cunoștința salariaților, inclusiv și intimatului sub semnătură, acceptînd astfel

modificarea salariului, fără a înainta careva obiecții în acest sens și fără a contesta

hotărîrea dată. Respectiv, orice recalculare precum calculul efectuat de către

intimat și admis de instanța de judecată, ignorînd existența legală și necontestată a

Hotărîrii Consiliului de Administrație nr. 29 din 17 iunie 2013, nu demonstrează

decît admiterea unor pretenții aleatorii, fără suport legal.

La 07 iunie 2016 Bușuleac Mihail a depus referință la cererea de recurs prin

care a solicitat declararea recursului depus de compania internațională de asigurări

”Asito” societate pe acțiuni ca inadmisibil. În motivarea referinței a declarat că atît

hotărîrea instanței de fond cît și decizia instanței de apel sunt legale, emise în

conformitate cu legislația în vigoare. De asemenea, a reiterat că temeiurile

recursului declarat de avocatul Botnari Veaceslav în interesele companiei

internaționale de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni nu se încadrează în

temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs

menționează că Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 15 martie

expediată părților la 28 martie 2016, însă la materialele cauzei nu este dovada

recepționării acesteia de către părți. Cererea de recurs a fost depusă la 03 mai 2016,

respectiv, recursul se consideră depus în termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Analizând modul în care recurentul și-a exercitat dreptul la recurs, fără a se

expune cu referire la legalitatea deciziei instanței de apel atacate, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) Codul de procedură civilă.

Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenței temeiurilor de

declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele

stabilite de norma precitată, instanțele de judecată aplicând corect normele de drept

material și de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației, în

viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează

în prevederile art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și nu constituie

temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se numai legalitatea

deciziei dar nu și temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează și jurisprudența CEDO, conform cărei

recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod

direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speță sunt similare celor

invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanțele ierarhic inferioare de

judecată s-au pronunțat în modul corespunzător.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432

alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel

a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu

rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către

instanțele judecătorești inferioare a normelor de drept material, colegiul

menționează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea

eronată a normelor de drept material și din care circumstanțe aceasta rezultă.

Colegiul reține că aceste argumentul al recurentului poartă un caracter declarativ,

nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce

urmează a fi supus controlului judiciar.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de avocatul Botnari

Veaceslav în interesele companiei internaționale de asigurări ”Asito” societate pe

acțiuni nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de avocatul Botnari Veaceslav în interesele companiei

internaționale de asigurări ”Asito” societate pe acțiuni se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, Svetlana Filincova

judecători Maria Ghervas

Dumitru Mardari