2ra-2089/14 — Anularea ordinelor de concediere, restabilirea în funcţie, repararea prejudiciului material şi moral

prima instanţă: S. Lazari dosarul nr. 2ra-2089/14 instanţa de apel: M. Anton, A. Panov, E. Fistican ÎNCHEIERE 16 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Societatea pe Acţiuni „Bucuria”, în pricina civilă la cererea de chemare in judecata depusă de Dascaloi Gheorghe împotriva Societatii pe Actiuni "Bucuria" cu privire la anularea ordinelor de sanctionare si concediere, restabilire în funcţie şi repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea pe Actiuni Bucuria si mentinuta hotarirea Judecatoriei Buiucani mun.

Chisinau din 28 noiembrie 2013, c o n s t a t ă La 21 iunie 2013 Dascaloi Gheorghe a depus cerere de chemare în judecata împotriva SA „Bucuria”, solicitând anularea ordinelor de sancţionare şi de concediere din serviciu şi repararea prejudiciului material şi moral. In motivarea acţiunii reclamantul a invocat că a activat în calitate de director al magazinului de firmă al SA"Bucuria", în or. Cahul. A fost sancţionat cu mustrare prin ordinul nr.46 din 06.02.2013 şi cu mustrare aspră prin ordinul nr.90 din 19.03.2013. Prin ordinul nr.228 din 05.07.2013 a fost concediat din serviciu. Consideră ordinele de sancţionare şi de concediere din serviciu ilegale si solicită anularea lor şi restabilirea în funcţia ocupată, compensarea din contul reclamatului a salariului pentru absenţa forţată a serviciu în sumă de 3906 lei lunar şi a prejudiciului moral cauzat prin concediere, estimat la suma de 20.000 lei.

La 02.08.2013 reclamantul Dascaloi Gheorghe prin cerere suplimentară a solicitat anularea şi a ordinului nr.219 din 04.07.2013, prin care s-a dispus lichidarea magazinului de firmă în care el activa. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău din 28.11.2013 acţiunea a fost admisa, dispunându-se declararea nulă a ordinelor nr. 90 din 19.03.2013 privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de mustrare aspră reclamantului şi nr. 228 din 05.07.2013 privind desfacerea contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul, cu restabilirea reclamantului în funcţia de sef al magazinului de firmă SA”Bucuria” nr. 22, or. Cahul.

S-a încasat din contul SA „Bucuria” în beneficiul lui Dascaloi Gheorghe salariul pentru absenţa forţată de la serviciu în sumă de 18547,88 lei, prejudiciul moral cauzat în suma de 18547 lei, cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 5000 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 2621, 70 lei, în total 44716, 58 lei, iar în beneficiul statului taxa le stat în sumă de 1341, 50 lei, în rest acţiunea a fost respinsa. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, SA „Bucuria” a depus apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2014 a fost respins apelul declarat de SA „ Bucuria” şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

La adoptarea soluţiei instanţa de apel a stabilit că prin ordinul SA „Bucuria” nr. 96-c din 05.09.1994 Dascaloi Gheorghe a fost angajat în calitate de şef al magazinului de firmă SA „Bucuria” nr.22 din or.Cahul de la 01 august 1994. Prin ordinul nr.46 din 06.02.2013 reclamantului i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară sub formă de „mustrare", pentru încălcarea obligaţiunilor de serviciu. Prin ordinul nr. 14-C din 05.02.2013 reclamantului Dascaloi Gheorghe i-a fost acordat concediul anual de odihnă de la 18.02.2013 până la 20.03.2013. Prin ordinul nr.90 din 19.03.2013 reclamantului a fost aplicată sancţiunea disciplinară sub de „mustrare aspră”, pentru încălcarea obligaţiunilor de serviciu.

Prin ordinul nr. 219 din 04.07.2013 s-a dispus lichidarea magazinului de firmă SA"Bucuria" nr. 22 . Cahul. Prin ordinul nr. 228 din 05.07.2013 a fost desfăcut contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul Dascaloi Gheorghe, în baza art. 86 lit. g) Codul muncii, pentru încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligaţiunilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare. Colegiul civil al instanţei de apel a considerat legală şi întemeiată concluzia primei instanţe cu privire la ilegalitatea ordinului nr.90 din 19 martie2013 si ordinului nr. 228 din 05 iulie 2013 privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de mustrare aspră fata de Dascaloi Gheorghe.

Conform art. 209 Codul muncii, sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de o lună din ziua constatării ei, fără a lua în calcul timpul aflării salariatului în concediul anulat de odihnă, concediu de studii sau în concediu medical. Din materialele dosarului s-a stabilit, că Dascaloi Gheorghe în perioada 18 februarie 2013 pînă la 20 martie 2013 s-a aflat în concediu de odihnă anual, iar 2 ordinul de sancţionare nr.90 a fost emis la data de 19 martie 2013, adică în timpul ce salariatul se afla în concediu. Astfel, instanţa de apel a considerat neîntemeiate argumentele SA „Bucuria” privind legalitatea ordinului nr.90 din 19 martie 2013. La fel, instanţa de apel a reţinut ca fiind neîntemeiate argumentele SA „Bucuria” referitor la legalitatea ordinului nr. 228 din 05 iulie 2013 cu privire la aplicarea sancţiunii – concediere.

Or, aplicarea prevederilor art. 86 alin. (1) p. g) Codul muncii este condiţionată prin încălcarea repetată a obligaţiunilor de muncă şi aplicarea repetată a sancţiunilor disciplinare, pe parcursul unui an. Instanţa de apel a menţionat că deoarece ordinul nr.90 din 19 martie 2013 de sancţionare a reclamantului a fost emis cu încălcarea prevederilor Codului Muncii, circumstanţă care din start generează nulitatea lui, respectiv dispar temeiurile de concediere a reclamantului conform art. 86 alin. (1) p. (g) Codul muncii, deoarece el nu a fost repetat sancţionat pe parcursul unui an pentru încălcarea obligaţiunilor de muncă. Materialele pricinii atestă că prin ordinul nr. 46 din 06.02.2013 reclamantul Dascaloi Gheorghe a fost sancţionat cu „mustrare” în urma neajunsurilor depistate în cadrul controlului efectuat în magazinul nr.22 de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor.

Prin ordinul nr. 90 din 19.03.2013 a fost sancţionat cu „mustrare aspră”, în temeiul actului de constatare din 15.02.2013. Prin ordinul nr.228 din 05.07.2013 contractul individual de muncă a fost desfăcut reieşind din faptul, că reclamantul a fost sancţionat disciplinar la 06.02.2013 şi 19.03.2013. Astfel, reclamantul a fost concediat din serviciu în urma abaterilor disciplinare pentru care el a fost deja sancţionat anterior, circumstanţă care contravine prevederilor art. 206 al. 4 Codul muncii, care stabileşte expres că pentru aceeaşi abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune. Pentru considerentele enunţate şi având în vedere faptul că actele pricinii justifică ilegalitatea ordinelor nr. 90 din 19 martie 2013 şi nr. 228 din 05.07.2013, instanţa de apel a stabilit legală şi întemeiată soluţia primei instanţe şi referitor la încasarea în beneficiul reclamantului a sumei de 18 547 întru reparaţia prejudiciului moral.

Instanţa de apel nu s-a expus referitor la pretenţia cu privire la încasarea în beneficiul lui Dascaloi Gheorghe a salariului pentru absenţa forţată de şa lucru, deoarece apelantul SA „Bucuria” nu a contestat hotărîrea în această parte. SA „Bucuria” a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii. 3 În motivarea recursului s-a invocat că Dascaloi Gheorghe s-a aflat în concediu anual de odihnă din data de 18 februarie pînă la 20 martie 2013, din care cauză ordinul cu privire la sancţionarea disciplinară pe faptul abaterilor depistate la 15 februarie 2013 a fost emis la data de 19 martie 2013 cu respectarea normelor codului muncii, fiind incluse toate temeiurile sancţiunii.

Astfel, susţine recurentul că ordinul nr. 90 din 19 martie 2013 a fost emis legal, cu respectarea legislaţiei în vigoare. La fel, menţionează că ţinînd cont de faptul că ordinul nr. 90 din 19 martie 2013 a fost emis cu respectarea de către angajator a normelor prevederilor art. 209 Codul muncii, respectiv, dispare temeiul şi motivul pentru respingerea apelului şi recunoaşterea ca neîntemeiate a sancţiunilor aplicate de către SA „Bucuria” în temeiul art. 86 alin. (1) lit. g). Mai mult ca atît, recurentul consideră că ultima încălcare a obligaţiunilor intimatului a fost dificilă, din care cauză a şi fost atras la răspundere prin concediere. Referitor la încasarea prejudiciului moral, recurentul o consideră, la fel, ilegală, deoarece intimatul nu a dovedit suma pagubelor la care pretinde.

Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Bucuria” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursuri, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat 4 o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Bucuria” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Bucuria” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Iurie Bejenaru 5