Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-1138/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 octombrie 2014
Părțile
Rusu Vladislav vs Ministerul Afacerilor Interne
Pe scurt
Concedierea din poliţie

3ra-1138/14 — Anularea ordinului de concediere şi restabilirea în funcţie,

prima instanţă: N.Mazur dosarul nr.3ra-1138/14 instanţa de apel: E.Clim, B.Bîrca, I.Cotruţă DECIZIE 15 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrative lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Druţă, Iuliana Oprea, Vladimir Timofti, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Rusu Vladislav împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de concediere şi restabilirea în funcţie, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014 prin care s-a admis apelul depus de Rusu Vladislav, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 01 aprilie 2013 şi s-a emis o nouă hotărîre de admitere a acţiunii, c o n s t a t ă La 30 noiembrie 2012 Rusu Vladislav s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de concediere şi restabilirea în funcţie. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că începînd cu anul 2005 a activat în organele afacerilor interne. În anul 2008 a absolvit facultatea de drept a Universităţii Libere Internaţionale din Republica Moldova, iar în 2010 a activat în funcţie de inspector al plutonului special al secţiei poliţiei rutiere a Comisariatului General de poliţie din mun.Chişinău. Indică că prin ordinul ministrului afacerilor interne din 13 ianuarie 2012 i-a fost acordat gradul special de căpitan de poliţie.

Menţionează reclamantul că pe parcursul activităţii în organele afacerilor interne nu a avut încălcări disciplinare, a avut numai rezultate pozitive, fiind menţionat prin ordinile conducătorilor, ministrului. 1 Prin ordinul ministrului afacerilor interne nr.554 FF din 02 noiembrie 2012 a fost concediat conform art. 21 alin.(6) din Legea cu privire la poliţie – pentru necorespunderea funcţiei, conform deciziei comisiei de atestare. Consideră ordinul menţionat ilegal, fiind emis cu încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi a prevederilor art.6 şi art.86 din Codul muncii. Solicită reclamantul, anularea ordinului ministrului afacerilor interne nr.554 ef din 02 noiembrie 2012 şi restabilirea în serviciu în organele interne.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 01 aprilie 2013 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013 a fost respins apelul declarat de către Rusu Vladislav şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 01 aprilie 2013. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 20 noiembrie 2013 a fost admis recursul declarat de Rusu Vladislav, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013 şi restituită pricina la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014 s-a admis apelul lui Rusu Vladislav, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 01 aprilie 2013 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a admis integral acţiunea şi s-a anulat ordinul ministrului afacerilor interne nr. 554 ef din 02 noiembrie 2012 ca nelegitim, cu obligarea Ministerului Afacerilor Interne să-l restabilească pe Rusu Vladislav în organele afacerilor interne. La 10 iulie 2014 Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel. În susţinerea recursului s-a invocat că au fost încălcate şi interpretate eronat normele de drept material şi au fost apreciate arbitrar probele. Susţine că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 21 alin. (6) din Legea cu privire la poliţie nr. 416 din 18.12.1990, indicînd greşit că la concedierea intimatului nu au fost indicate motivele specifice prin care s-ar confirma necorespunderea funcţiei deţinute.

Nu este de acord cu concluzia instanţei de apel precum că la concedierea intimatului pentru necorespunderea funcţiei administraţia urma să propună salariatului o altă funcţie permanentă, deoarece din conţinutul prevederilor art. 86 Codul muncii şi art. 21 alin. (6) din Legea cu privire la poliţie nr. 416 din 18.12.1990, nu rezultă obligaţia angajatorului în caz de desfacere a contractului de muncă să se propună un alt loc de muncă. A mai indicat recurentul că a prezentat instanţei de judecată procesul-verbal nr. 3 din 10.10.2013 (decizia comisiei de atestare) semnat de către fiecare membru al 2 comisiei, însă instanţa de apel această probă nu a pus-o la motivarea hotărîrii, precum nu a luat în considerare nici faptul că la intimatul în urma verificării testului la proba scrisă din 10 puncte posibile a acumulat 4,75.

Referitor la termenul declarării recursului Colegiul consideră că acesta a fost declarat în termen, deoarece decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 16 aprilie 2014, iar prin scrisoarea de însoţire a Curţii de Apel Chişinău nr.2115 rezultă că copia deciziei motivate a fost expediată recurentului la 08.05.2014 (f.d.153), însă la materialele dosarului nu există careva date privind recepţionarea acesteia. Astfel, recursul depus la 10.07.2014 se consideră depus în interiorul termenului de două luni prevăzut de art. 434 CPC. Verificînd în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărîrea primei instanţe, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Instanţa de recurs constată, că deşi la soluţionarea pricinii au fost stabilite pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru judecarea cauzei în fond, concluziile instanţei de apel cu privire la netemeinicia hotărîrii primei instanţe sunt incorecte, rezultate din aplicarea greşită şi interpretarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material, precum şi aprecierea incorectă a probelor prezentate, pe cînd prima instanţă, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, avînd în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de a respinge acţiunea.

În conformitate cu art. 5 din Legea nr.416-XII din 18.12.1990 cu privire la poliţie (în vigoare pînă la 05.03.2013), activitatea poliţiei este reglementată de Constituţia Republicii Moldova, de prezenta lege, de alte acte legislative ale Republicii Moldova, de hotărîrile Guvernului, de deciziile autorităţilor administraţiei publice locale şi de actele normative ale Ministerului Afacerilor Interne, care nu contrazic prezenta lege. Conform art. 21 alin. (6) din Legea cu privire la poliţie nr. 416-XII din 18.12.1990, colaboratorul poliţiei poate fi concediat din serviciu din proprie iniţiativă sau din iniţiativa conducerii, pentru necorespundere funcţiei – conform deciziei comisiei de atestare, prin care s-a constatat incapacitatea profesională a colaboratorului poliţiei, ca urmare a calificării insuficiente, a incompetenţei profesionale, a lipsei studiilor respective şi a altor circumstanţe, care fac imposibilă îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

În baza acestor norme, dar fără decizia comisiei 3 de atestare, se concediază, de asemenea, persoanele ce nu au susţinut termenul de încercare stabilit la angajarea în serviciu. Punctul 45 din Regulamentul cu privire la serviciul în organele afacerilor interne, aprobat prin hotărîrea Guvernului nr.334 din 8 iulie 1991 (în vigoare pănă la 03.05.2013) prevede că în scopul perfecţionării activităţii organelor afacerilor interne şi a sporirii eficienţei activităţii lor, a îmbunătăţirii selecţionării, repartizării şi educării cadrelor, a stimulării creşterii nivelului de calificare, a iniţiativei, a activităţii de creaţie şi a responsabilităţii colaboratorilor pentru lucrul încredinţat se efectuează atestarea persoanelor din corpul de comandă şi din efectivul de trupă.

La atestare se apreciază multilateral calităţile profesionale, morale şi personale, nivelul de studii, de cultură fizică şi capacitatea de a lucra cu oamenii, se fac concluzii despre necorespunderea funcţiei exercitate şi se propun recomandări, privind serviciul în continuare. Exercitînd atribuţiile acordate prin Lege, Ministerul Afacerilor Interne prin ordinul nr.280 din 30 iulie 2004 a aprobat Regulamentul privind modul de atestare a colaboratorilor (efectivului) organelor şi subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne. Conform pct.32 al Regulamentului privind modul de atestare a colaboratorilor (efectivului) organelor şi subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru a testa capacităţile colaboratorului şi a-l examina sub toate aspectele, acesta este audiat în şedinţa comisiei.

Conform pct. 33 al Regulamentului menţionat, şedinţa comisiei se consemnează de către secretarul comisiei într-un proces-verbal, semnat de toţi membrii ei. Potrivit procesului-verbal al comisiei de atestare a efectivului serviciului poliţiei rutieră nr. 3 din 03.10.2012, intimatului i-au fost adresate întrebări ce ţin nemijlocit de activitatea de serviciu a acestuia. În urma verificării testului, reieşind din proba scrisă şi proba verbală, comisia de atestare prin procesul-verbal nr. 3 din 03.10.2012 şi decizia comisiei de atestare a votat unanim că Rusu Vladislav funcţiei deţinute nu corespunde.

Prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 554 ef din 02 noiembrie 2012 cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă, în corespundere cu Legea cu privire la poliţie nr. 416 din 18.12.1990, a fost concediat din cadrul organelor afacerilor interne pentru necorespunderea funcţiei deţinute conform deciziei comisiei de atestare, căpitanul de poliţie Rusu Vladislav. Potrivit art. 184 alin. (1) lit. b) Codul muncii, angajatorul este obligat să preavizeze salariatul, prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), sub semnătură, despre intenţia sa de a desface contractul individual de muncă încheiat pe o durată nedeterminată sau determinată, în următoarele termene: cu o lună înainte – în caz de concediere în legătură cu constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei 4 deţinute sau muncii prestate ca urmare a calificării insuficiente confirmate prin hotărîrea comisiei de atestare (art.86 alin.(1) lit.e)).

Instanţa de judecată a constatat că intimatul Rusu Vladislav a fost preavizat la 05.10.2012 despre intenţia de a desface contractual individual de muncă pe motivul necorespunderii funcţiei deţinute, fiind astfel concediat prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 554 EF din 02 noiembrie 2012, de la 04 noiembrie 2012. În opinia Colegiului, prima instanţă corect a concluzionat că ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 554 EF din 01 noiembrie 2012 a fost emis cu respectarea prevederilor legale, competenţei, procedurii şi temeiuri de anulare nu sunt.

Astfel, după cum s-a constatat, potrivit extrasului din procesul-verbal al şedinţei comisiei de atestare şi deciziei comisiei de atestare nr. 3 din 03.10.2012, intimatului i- au fost adresate întrebări ce ţin nemijlocit de activitatea de serviciu a acestuia şi ţinînd cont de toate răspunsurile rezultate, notele de la compartimentul instrucţiuni, tragere şi pregătirea fizică, referinţei de serviciu şi fişei de atestare, comisia a votat unanim că Rusu Vladislav nu corespunde funcţiei deţinute. Argumentele intimatului susţinute de instanţa de apel precum că acţiunile comisiei de atestare au fost petrecute cu grave încălcări ale Regulamentului privind modul de atestare a colaboratorilor (efectivului) organelor şi subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne aprobat prin ordinul MAI nr.280 din 30 iulie 2004, nu pot fi reţinute ca întemeiate, deoarece poartă un caracter declarativ şi sunt lipsite de suport juridic.

Sub acest aspect nu poate fi reţinut nici argumentul instanţei de apel precum că membrii comisiei de atestare nu au semnat procesul-verbal al şedinţei comisiei, fapt rezultat din extrasul procesului-verbal al şedinţei comisiei de atestare nr. 3 din 03 octombrie 2012. În acest context, instanţa de recurs observă că la materialele dosarului a fost anexată decizia comisiei de atestare (proces-verbal nr. 3 din 03.10.2012) şi care este semnată de fiecare membru al comisiei (f.d.24). În speţă, instanţa de apel motivează greşit şi faptul că la concedierea intimatului nu au fost indicate motivele specifice prin care s-ar confirma necorespunderea lui funcţiei deţinute. Or, în conţinutul ordinului de concediere nr. 554 ef din 01 noiembrie 2012 a fost indicat temeiul de drept în baza căruia Rusu Vladislav a fost concediat – necorespunderea funcţiei conform comisiei de atestare.

Reieşind din circumstanţele relevate şi în contextul normelor de drept enunţate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că concluzia primei instanţe privind respingerea acţiunii depuse de Rusu Vladislav, este întemeiată şi legală, nefiind constatate careva temeiuri de anulare a ordinului contestat. 5 În astfel de împrejurări, Colegiul consideră că apelul declarat de Rusu Vladislav greşit a fost admis şi instanţa de apel eronat a casat hotărîrea primei instanţe, care este legală şi întemeiată, fiind emisă în rezultatul aprecierii corecte a tuturor probelor administrate în cauză în coraport cu prevederile legii ce guvernează raportul juridic litigios.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că circumstanţele pricinii au fost constatate de prima instanţă, care a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne, a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 01 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Rusu Vladislav împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de concediere şi restabilirea în funcţie. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Druţă Iuliana Oprea Vladimir Timofti Valentina Clevadî 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.