Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-957/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 noiembrie 2014
Părțile
Blînda Vadim vs MAI şi IGP al MAI
Pe scurt
Procedura de concediere în cazul lichidării unităţii, reducerii numărului sau statelor de personal

3ra-957/14 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi a prejudiciului moral

prima instanţă – V.Orîndaş dosarul nr. 3ra-957/14 instanţa de apel – S.Caitaz, A.Nogai, A.Doga DECIZIE 19 noiembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Elena Covalenco, Dumitru Mardari,Galina Stratulat examinînd recursurile declarate de către Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Blînda Vadim împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 februarie 2014, prin care au fost admise cererile de apel declarate de către Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 07 octombrie 2013 şi emisă în parte o nouă hotărîre c o n s t a t ă La 16 mai 2013 Blînda Vadim a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi a prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin ordinului MAI nr.521 ef din 07 noiembrie 2008 a fost angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în bază de contract, fiind numit şef de post, ofiţer operativ superior de sector al Postului de Poliţie Slobozia-Şirăuţi al CPR Briceni, acordîndui-se primul grad special al corpului de comandă mediu „locotenent de poliţie” şi numărul personal R-042550, cu termen de probă 6 luni. Menţionează că, din anul 2011 şi pînă în luna aprilie 2013 a activat în calitate de inspector superior al Serviciului Poliţiei Judecătoreşti a CPR Briceni, locotenent major de poliţie. Mai susţine că, în luna martie 2013 colaboratorilor CPR Briceni le-a fost adus la cunoştinţă faptul reducerii statelor de personal în legătură cu reformarea Ministerului Afacerilor Interne şi le-au fost propuse alte funcţii.

Reclamantului i-a fost propusă funcţia de inspector al Serviciului supraveghere transport şi circulaţie rutieră a Inspectoratului de Poliţie Briceni, funcţie care a fost acceptată de către el. Astfel, la 01 martie 2013 s-a adresat Şefului Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu un raport prin care, în legătură cu schimbarea intervenită în statele de organizare, a solicitat să fie numit în funcţia de inspector al Serviciului supraveghere transport şi circulaţie rutieră a Inspectoratului de Poliţie Briceni, începînd cu 05 martie 2013. Recepţionarea raportului respectiv de către Inspectoratul General al Poliţiei se confirmă prin ştampila aplicată.

Menţionează că, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.216 ef din 11 aprilie 2014 au fost încetate raporturile de serviciu cu reclamantul şi reziliat contractul de muncă în temeiul art.47 alin.(1) lit.f) al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr.320 din 27 decembrie 2012, în legătură cu lichidarea subdiviziunii poliţiei sau cu reducerea statelor de personal. Afirmă că la moment, funcţia anterior ocupată de el - inspector superior al Serviciului poliţiei judecătoreşti a CPR Briceni, conform statelor de personal, nu a fost lichidată. De asemenea, rămîne a fi vacantă şi funcţia propusă lui pentru transfer, iar un refuz oficial din partea Ministerului Afacerilor Interne sau a Inspectoratului General al Poliţiei privind refuzul în transferarea sa în funcţia propusă de către Inspectoratul General al Poliţiei nu există.

Consideră reclamantul că ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.216 ef din 11 aprilie 2013 şi, respectiv, concedierea sa din funcţia de inspector superior al Serviciului Poliţiei Judecătoreşti a CPR Briceni, sunt ilegale şi abuzive, dispuse cu încălcarea procedurii de concediere prevăzute de art.87, 88 al Codului Muncii, precum şi a temeiului de concediere. Solicită reclamantul anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.216 ef din 11 aprilie 2013 cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului de muncă, restabilirea în funcţia de inspector al Serviciului supraveghere transport şi circulaţie rutieră a Inspectoratului de poliţie Briceni din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă, încasarea prejudiciului moral în mărime de 20 000 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică.

În cadrul examinării pricinii, Vadim Blînda a înaintat cerere de concretizare a cerinţelor, solicitînd anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.216 ef din 11 aprilie 2013 cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului de muncă; restabilirea în funcţia de inspector al Serviciului supraveghere transport şi circulaţie rutieră a Inspectoratului de Poliţie Briceni din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei; încasarea salariului pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă în mărime de 21 821,25 lei; încasarea prejudiciului moral în sumă de 3641,25 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 4500 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 09 octombrie 2013 acţiunea a fost admisă parţial.

A fost anulat ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.216 ef din 11 aprilie 2013 cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu şi rezilierea contractului de muncă. A fost restabilit Vadim Blînda în funcţia de inspector superior al serviciului poliţiei judecătoreşti în cadrul Inspectoratului de poliţie Briceni. A fost încasat în mod solidar de la Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei în beneficiul lui Vadim Blînda salariul pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă în mărime de 21 821,25 lei, a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 4500 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 3641,25 lei. În rest pretenţiile au fost respinse.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014 au fost admise cererile de apel declarate de către Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 07 octombrie 2013 în partea atragerii Inspectoratului General al Poliţiei la răspundere subsidiară pentru prejudiciul material şi moral cauzat lui Vadim Blînda ca urmare a concedierii ilegale şi încasarea cheltuielilor de asistenţă judiciară şi emisă în această parte o nouă hotărîre prin care s-a dispus încasarea în beneficiul lui Vadim Blînda de la Ministerul Afacerilor Interne a salariului pentru perioada absenţei forţate de la muncă în mărime de 21 821,25 lei, prejudiciului moral în sumă de 3 641,25 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică suportate în prima instanţă în sumă de 2000 lei.În rest a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 07 octombrie 2013. S-a încasat de la Ministerul Afacerilor Interne în beneficiul lui Vadim Blînda cheltuieli de asistenţă juridică suportate în instanţa de apel în mărime de 1000 lei.

La 11 iunie 2014 Ministerul Afacerilor Interne a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat că, prima instanţă şi instanţa de apel la emiterea hotărîrilor au încălcat şi aplicat eronat normele de drept material, nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii.

Consideră că instanţa eronat a interpretat prevederile art.184 alin.(2) al Codului muncii solicitînd probarea de către angajator printr-un act intern (dispoziţie, ordin) precum că salariatului i-a fost acordată o zi liberă pe săptămînă, pentru căutarea unui alt loc de muncă, deoarece deşi art.184 alin.(2) al Codului muncii acordă dreptul salariatului la o zi liberă pe săptămînă, pentru căutarea unui alt loc de muncă, nu prevede şi obligaţia angajatorului de a-i acorda acest drept în baza unui act intern emis, or, acordarea unei zile libere pe săptămînă s-a dispus printr-un ordin comun care a fost adus la cunoştinţă fiecărui salariat.

Totodată menţionează că se remarcă şi incorectitudinea constatării de către instanţele ierarhic inferioare precum că angajatorul contrar prevederilor art.88 alin.(1) lit.c) Codul muncii nu a propus lui Vadim Blînda un alt loc de muncă ( funcţie) în cadrul unităţii respective, odată cu preavizarea acestuia despre reducerea funcţiei deţinute, deoarece speţei nu se aplică prevederile enunţate. Or, s-a constatat că Vadim Blînda a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne într-o funcţie din cadrul subdiviziunii acesteia, astfel nefiind angajat al Inspectoratului General al poliţiei.

Mai susţine că instanţele la examinarea pricinii şi-au depăşit limitele, deoarece analizînd cererea de chemare în judecată şi cerea de concretizare, Vadim Blînda nu a solicitat restabilirea în funcţia de inspector superior al serviciului poliţiei judecătoreşti în cadrul IP Briceni, dar în funcţia de inspector al Serviciului transport şi circulaţie rutieră a IP Briceni din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei. Referitor la capătul de cerere prin care Vadim Blînda a solicitat încasarea din contul pîrîtului a prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, afirmă că conform art.118 alin.(1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

La 04 iulie 2014 Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea lui Vadim Blînda să fie respinsă integral. În motivarea recursului a invocat că la emiterea hotărîrilor judecătoreşti de către instanţele inferioare au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept material. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanţei de apel din 12 februarie 2014 a fost expediată în adresa părţilor la 30 aprilie 2014 (f.d.

118), însă lipseşte dovada recepţionării acesteia. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile la 11 iunie 2014 şi respectiv 04 iulie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile întemeiate şi care urmează a fi admise cu casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.

În şedinţa de judecată s-a stabilit că, înaintatînd acţiunea în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, Vadim Blînda a solicitat anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.216 ef din 11 aprilie 2013 cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului de muncă, restabilirea în funcţia de inspector al Serviciului supraveghere transport şi circulaţie rutieră a Inspectoratului de Poliţie Briceni din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă în sumă de 21 821,25 lei, a prejudiciului moral în mărime de 3 641,25 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 4500 lei.

Fiind investită cu acţiunea în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, dispunînd anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.216 ef din 11 aprilie 2013 cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului de muncă, restabilirea lui Vadim Blînda în funcţia de inspector al Serviciului poliţiei judecătoreşti a Inspectoratului de Poliţie Briceni din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, încasarea în mod solidar de la Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei a salariului pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă în sumă de 21 821,25 lei, a prejudiciului moral în mărime de 3641,25 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 4500 lei.

Judecînd apelurile declarate de către Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţei, instanţa de apel a considerat de a-le admite, a casa hotărîrirea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 07 octombrie 2013 în partea atragerii Inspectoratului General al Poliţiei la răspundere subsidiară şi emiterii în aceasta parte a unei noi hotărîri prin care s-a dispus încasarea în beneficiul lui Blînda Vadim a salariului pentru perioada absenţei forţate de la muncă în sumă de 21 821,25 lei, a prejudiciului moral în mărime de 3 641,25 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică suportate în prima instanţă în mărime de 2000 lei doar de la Ministerul Afacerilor Interne. În rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută.

Instanţa de recurs constată, însă că concluziile instanţelor de judecată şi soluţia dată în sensul admiterii parţiale a acţiunii sunt incorecte, fapt ce rezultă din aprecierea eronată a materialului probator propus de părţi în raport cu prevederile legale aplicabile raportului juridic în litigiu. În susţinerea opiniei date, instanţa de recurs reţine că prin Hotărîrea Guvernului nr. 778 din 27 noiembrie 2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne al RM, structurii şi efectivului limită ale aparatului central al acestuia s-au stabilit autorităţile administrative şi instituţiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, dintre care şi Inspectoratul General al Poliţiei, cu statut de departament pe lîngă Ministerul Afacerilor Interne.

Prin hotărîrea Guvernului nr. 986 din 24 decembrie 2012, cu privire la structura şi efectivul limită ale Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne s-au stabilit subdiviziunile subordonate Inspectoratului General al poliţiei, prin care se regăsesc şi inspectoratele de poliţie. Prin hotărîrea Guvernului nr. 990 din 26 decembrie 2012 cu privire la modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului, a fost modificată Hotărîrea Guvernului nr. 735 din 16 iunie 2003, cu privire la structura şi efectivul-limită ale serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor, departamentelor şi altor autorităţi administrative centrale, prin care, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, pe lîngă alte instituţii stipulate în pct. 5, s-a inclus şi Inspectoratul General de Poliţie.

Ca urmare a reformei instituţionale şi organizatorice a Ministerului Afacerilor Interne şi emiterii hotărîrilor de Guvern menţionate, statele de personal al Ministerului Afacerilor Interne au fost reorganizate prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.70 din 28 februarie 2013 şi ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.71 din 28 februarie 2013, conform cărora funcţia de inspector superior al Serviciului poliţiei judecătoreşti al CP Briceni a fost redusă. La 04 ianuarie 2013 a fost emis ordinul nr. 5 cu privire la preavizarea efectivului Ministerului Afacerilor Interne, prin care s-a dispus de a aduce la cunoştinţă angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne, despre faptul că în termen de 2 luni funcţiile acestora urmează a fi reduse (f.d.

27). Astfel, pentru executarea ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.5 din 04 ianuarie 2013, la 08 ianuarie 2013 Vadim Blînda, care activa în funcţia de inspector al Serviciului poliţiei judecătoreşti a Comisariatului de Poliţie Briceni, a fost preavizat conform prevederilor art. 88 Codul muncii despre faptul că în termen de 2 luni funcţia pe care o exercită urmează a fi redusă. Din procesul-verbal cu privire la propunerea unor funcţii în legătură cu reducerea statului de personal din 08 aprilie 2013 rezultă că lui Vadim Blînda i-a fost propusă funcţia de inspector superior al Serviciului poliţiei judecătoreşti Briceni al Inspectoratului General al Poliţiei, pe care însă a refuzat-o (f.d.

36). Iar, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 216 ef. din 11 aprilie 2013 cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă, Blînda Vadim a fost concediat conform art. 47 alin. (1) lit. f) Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, în legătură cu lichidarea subdiviziunii poliţiei sau reducerea statelor de personal, care a fost adus la cunoştinţă acestuia la 29 aprilie 2013 (f.d. 17). Prin urmare, instanţa de recurs constată că la concedierea a lui Vadim Blînda, de către Ministerul Afacerilor Interne au fost respectate cerinţele legale impuse prin prevederile art. 88 Codul muncii, care reglementează procedura de concediere în cazul reducerii numărului sau a statelor de personal, fapt ce indică la legalitatea actului administrativ contestat şi netemeinicia acţiunii în acest sens.

Aici, se reţine şi incorectitudinea constatării de către instanţele judecătoreşti precum că angajatorul contrar prevederilor art. 88 alin.(1) lit.c) Codul muncii nu a propus lui Vadim Blînda un alt loc de muncă (funcţie) în cadrul unităţii respective, odată cu preavizarea acestuia despre reducerea funcţiei deţinute, deoarece în speţă nu au relevanţă prevederile normei enunţate, or, la caz s-a constatat cu certitudine că Blînda Vadim a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, într-o funcţie din cadrul subdiviziunii acesteia, astfel, nefiind angajat al Inspectoratului General de Poliţie.

Ba mai mult, în sensul art. 88 alin.(1) lit. c) Codul muncii, este de înţeles că angajatorul o dată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, va propune în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă (funcţie) în cadrul unităţii respective, pe cînd instanţele ierarhic inferioare, stabilind încălcarea prevederilor normei enunţate, au dispus restabilirea lui Vadim Blînda în funcţia de inspector superior al serviciului poliţiei judecătoreşti în cadrul Inspectoratului de Poliţie Briceni al Inspectoratului General de Poliţie, şi anume în cadrul unităţii în care nici nu a activat. La caz, se va remarca şi faptul că potrivit art. 15 alin.(1) al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi Statutului poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, Inspectoratele de poliţie sunt subdiviziuni al Inspectoratului General de Poliţie.

Iar conform pct. 3 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General de Poliţie al MAI, aprobat prin hotărîrea Guvernului nr. 283 din 24 aprilie 2013, coroborat cu pct. 3 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 778 din 27 noiembrie 2009, cît şi art. 7 lit. l), art. 13 alin.(1) lit.g) al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 29 decembrie 2012, Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General de Poliţie sunt două persoane juridice de sinestătătoare, doi angajatori diferiţi a diferitor subdiviziuni, pentru care Legea delimitează strict care sunt subdiviziunile şi competenţele Ministerului şi a Şefului Inspectoratului General de Poliţie la angajare.

Totodată, conform punctul 14, subpunctul 7) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 283 din 24 aprilie 2013, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, numeşte şi eliberează din funcţie personalul Inspectoratului General, şefii şi personalul subdiviziunilor, cu excepţia celor specificate la art.7 lit.d) - e) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului.

Astfel, după cum a fost menţionat, intimatul a fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, iar la 11 aprilie 2013, prin Ordinul nr. 216 ef al Ministerului Afacerilor Interne, a fost concediat din funcţia de inspector superior al Serviciului poliţiei judecătoreşti al Comisariatului de Poliţie Briceni, pe cînd instanţele au obligat Inspectoratul General de Poliţie în restabilirea lui Vadim Blînda în funcţia de inspector superior al serviciului poliţiei judecătoreşti în cadrul Inspectoratului de Poliţie Briceni, deşi între aceştea nu au existat relaţii de muncă, nefiind astfel contestat nici un act administrativ emis de Inspectoratul General al Poliţiei. Or, conform art. 89 alin. (1) Codul muncii, salariatul transferat nelegitim la o altă muncă sau eliberat nelegitim din serviciu poate fi restabilit la locul de muncă prin negocieri directe cu angajatorul, iar în caz de litigiu - prin hotărîre a instanţei de judecată.

Din sensul normei de drept citate rezultă că restabilirea salariatului are loc doar în funcţia deţinută pînă la eliberare şi numai în cadrul instituţiei în care activa. Aşadar, Vadim Blînda a fost eliberat din funcţia de inspector superior al Serviciului poliţiei judecătoreşti al Comisariatului de Poliţie Briceni a Ministerului Afacerilor Interne şi restabilirea acestuia nu poate fi impusă Inspectoratului General al Poliţiei. Respectiv, avînd în vedere că la concedierea lui Vadim Blînda de către Ministerul Afacerilor Interne au fost respectate prevederile art.88 Codul muncii, iar restabilirea acestuia la Inspectoratul General de Poliţie este imposibilă, instanţa de recurs reţine neîntemeiate concluziile instanţelor ierarhic inferioare referitor la dispunerea încasării salariului pentru absenţa forţată de la serviciu în sumă de 21 821,25 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 3641,25 lei.

Totodată urmează a fi respins şi capătul de cerere referitor la încasarea de la Ministerul Afacerilor Interne a cheltuielilor de asistenţă juridică, or conform art.96 alin.(1) CPC, instanţa de judecată obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost stabilite, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursurile, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărîre prin care a respinge acţiunea lui Blînda Vadim împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi a prejudiciului moral.

În conformitate cu art. 444, art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, art.445 alin.(3), Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se admit recursurile declarate de către Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 07 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Blînda Vadim împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi a prejudiciului moral, şi se emite o nouă hotărîre, prin care: Se respinge acţiunea lui Blînda Vadim împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi a prejudiciului moral.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Elena Covalenco Dumitru Mardari Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.