2ra-2650/14 — Repararea prejudiciului moral

prima instanţă: S. Papuha dosarul nr. 2ra-2650/14 instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, S. Arnăut ÎNCHEIERE 15 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Grosu Nicolai, reprezentat de avocatul Bodrug Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Grosu Nicolai împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală, cu privire la repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Grosu Nicolai şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 09 august 2013, c o n s t a t ă La 26 ianuarie 2012 Grosu Nicolai a depus cerere de chemare în judecată către Ministerul Finanţelor al RM, intervenient accesoriu Procuratura Generală, cu privire la repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că la data de 21.01.2009, prin sentinţa Judecătoriei Briceni, a fost condamnat în baza art. art. 85 şi 151 alin. (1) CP al RM la 7 ani privaţiune de libertate în penitenciar de tip închis. Măsura preventivă aplicată în privinţa sa a fost arestul preventiv. În termenul pedepsei penale, calculat începând cu data pronunţării sentinţei nominalizate 21.01.2009, a fost inclusă durata aflării sale în stare de arest în perioada 10.09.2008-21.01.2009.

Acţiunile sale au fost încadrate în art. 151, alin. (1) CP al RM, cu calificativele vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale periculoasă pentru viaţă. Invocă că legalitatea şi temeinicia sentinţei de condamnare a fost contestată în termen cu apel în ordinea art. art. 401-401 CPP al RM, solicitînd casarea ei cu rejudecarea cauzei şi adoptarea unei sentinţe de achitare, pentru că nu comisese faptele imputate. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 23.09.2009, apelul a fost respins cu menţinerea sentinţa primei instanţe. Decizia instanţei de apel a fost contestată cu recurs ordinar, invocându-se acelaşi dezacord cu verdictul judiciar pentru că nu a săvârşit fapta imputată.

Prin Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 16.10.2010, decizia instanţei de apel a fost casată, cu remiterea cauzei la rejudecare în ordine de apei. Conform indicaţiilor Curţii Supreme de Justiţie, obligatorii, în temeiul art. 436 alin. (2) CPP pentru instanţa ce rejudecă cauza, în sarcina instanţei de apel s-a pus verificarea amplă a tuturor argumentelor formulate în apelul inculpatului, rejudecarea cauzei în limita învinuirii formulate în rechizitoriu, aprecierea obiectivă a probelor administrate de către organul de urmărire penală şi cele cercetate de către instanţa de fond, ţinând cont de încălcările procesuale admise cît la petrecerea acţiunilor de urmărire penală atât şi la întocmirea actelor procesuale, dispunând efectuarea expertizei medico-legale, numită prin încheierea instanţei de apel din 13.05.2009.

Astfel, Curtea de Apel în decizia din 26.01.2011, a casat din alte motive decât cele formulate inclusiv şi din oficiu, sentinţa de condamnare, cu rejudecarea cauzei şi adoptarea unei soluţii noi, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă privind încetarea urmăririi penale în temeiul art. art. 285 alin. (2), 332 alin. (2) şi 391 alin. (2) CPP al RM în privinţa sa pe art. 151alin. (1) CP al RM, pentru că fapta sa constituie contravenţie prevăzută de art. 78 alin. (1) Cod Contravenţional. Remarcă reclamantul că prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 26.01.2011, faptele sale au fost recalificate potrivit Codului Contravenţional. Prin această decizie instanţa a admis faptul inexistenţei infracţiunii, atribuind acţiunilor sale alte aprecieri, prin prisma relaţiilor juridice contravenţionale.

Invocă reclamantul că însăşi pornirea urmăririi penale în privinţa sa i-a ştirbit reputaţia şi demnitatea de om şi în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a Legea cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor ie urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, nr. 1545 din 25.02.1998, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma tragerii ilegale la răspundere penală. Astfel, considerând că estimarea pecuniară e o estimare echitabilă în vederea compensării daunei morale de pe urma incriminării de către organele de urmărire penale şi unele instanţe de judecată a faptelor sale. Totodată susţine că însăşi acuzarea înaintată de procurori a constituit în sine un stres emoţional care nu necesită a fi probat cu unele certificate medicale.

Starea de stres maxim la care a fost supus a fost pe tot parcursul urmăririi penale, apogeul constituind sentinţa Judecătoriei Briceni din 21.01.2009, prin care dînsul a 2 fost recunoscut vinovat de infracţiunea prevăzută la art. 151 alin. (1) C RM. Concomitent acest stres a fost prelungit şi amplificat de Decizia Curţii de Apel din 23.09.2009, care a respins ca nefondat apelul reclamantului şi a menţinut sentinţa, în privinţa acestor doua hotărâri, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul ordinar înaintat, a casat Decizia Curţii de Apel Bălţi din 23.09.2009 şi a dispus rejudecarea cauzei în aceeaşi instanţă de apel, de către un alt complet, în acest fel fapta a fost recalificată pe art. 78 alin. (1) CC al RM, înlăturându-se caracterul penal al faptei imputate.

În acest context, reclamantul consideră că beneficiază de dreptul la repararea prejudiciul moral în legătură cu faptul că i s-a intentat dosar penal, a fost recunoscut în calitate de învinuit, a fost în stare de arest pe perioada 10.09.2008-03.10.2008 şi de la 29.12.2008-10.11.2010, dosarul fiind ulterior expediat şi examinat de către instanţa de judecată, cu emiterea unei sentinţe de condamnare. Solicită reclamantul încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor a prejudiciului moral în beneficiul său în sumă de 100 000 lei. Pe parcursul examinării cauzei, reclamantul Grosu Nicolai a înaintat instanţei de judecată o cerere de concretizare a cerinţelor acţiunii, conform căreia şi-a majorat cerinţele acţiunii şi a solicitat de a încasa de la Ministerul Finanţelor în beneficiul său paguba morală în sumă de 500 000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei sect. Rîşcani mun. Chişinău din 09 august 2013 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Nefiind e acord cu hotărîrea primei instanţe, Grosu Nicolai a depus apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014 a fost respins apelul declarat de Grosu Nicolai şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La emiterea deciziei instanţa de apel a stabilit că prin sentinţa Judecătoriei Briceni din 21 ianuarie 2009, menţinută prin decizia Curţii de Apel Bălţi, reclamantul Grosu Nicolai a fost condamnat în baza art. art. 85 şi 151 alin. (1) Cod Penal la 7 ani privaţiune de libertate în penitenciar de tip închis. Astfel, acţiunile inculpatului au fost încadrate la art. 151, alin. (1) Cod Penal, cu calificativele vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale periculoasă pentru viaţă.

Prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16.10.2010, decizia instanţei de apel a fost casată, cu remiterea cauzei la rejudecare în ordine de apel. Curtea de Apel în decizia din 26.01.2011, a casat din alte motive decât cele formulate inclusiv şi din oficiu sentinţa de condamnare, cu rejudecarea cauzei şi adoptarea unei soluţii noi, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă privind încetarea urmăririi penale în temeiul art. art. 285 alin. (2), 332 alin. (2) şi 391 alin. 3 (2) CPP în privinţa lui Nicolai Grosu pe art. 151alin. (1) CP al RM pentru că fapta lui constituie contravenţie prevăzută de art. 78 alin. (1) Cod Contravenţional.

Conform art.2 din Legea nr. 1545 din 25 februariie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti , prin acţiuni ilicite se subînţelege acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţii, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau contravenţionale (infracţiuni).

Conform art. 3 aceeaşi lege, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală; b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul comunităţii; c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice; d) supunerii ilegale la arest contravenţional, reţinerii contravenţionale ilegale sau aplicării ilegale a amenzii contravenţionale de către instanţa de judecată; e) efectuării măsurilor speciale de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei; f) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ştampilelor, precum şi în urma blocării conturilor bancare.

Conform art. 6 aceeaşi lege, dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul: a) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare; b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; c) adoptării de către instanţa judecătorească a hotărîrii cu privire la anularea arestului contravenţional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; d) adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art.313 alin.(5) din Codul de procedură penală, în privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind declararea nulităţii actelor sau acţiunilor organului de urmărire penală sau organului care exercită activitate specială de investigaţii.

4 Raportând circumstanţele pricinei în cauză la normele legale, instanţa de apel a menţionat că la caz nu s-a constatat nici unul din temeiurile prevăzute de lege care i- ar acorda reclamantului dreptul la repararea prejudiciului moral solicitat. Conform art. 1 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, prezenta lege constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul şi condiţiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale şi administrative de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti.

În sensul dispoziţiilor enunţate, instanţa de apel a concluzionat că pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de anchetă sunt necesare unele condiţii speciale şi anume că fapta ilicită, în calitate de condiţie generală a răspunderii delictuale, are particularităţi în materia respectivă, nu orice acţiune ilicită a organelor de anchetă şi judecată atrage răspunderea statului. O altă condiţie necesară pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare este actul de reabilitare, care şi atestă admiterea erorii judiciare şi prejudicierea neîntemeiată a persoanei. La 09 iulie 2014 Grosu Nicolae reprezentat de avocatul Bodrug Alexandru a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea lui, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii.

În motivarea recursului recurentul a menţionat că de către instanţe nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele pricinii, circumstanţele considerate ca fiind stabilite nu au fost dovedite, iar normele de drept material au fost aplicate eronat. În susţinerea recursului recurentul a invocat prevederile art. 25 din Constituţia RM, care interzice privaţiunea arbitrară şi ilegală a persoanei. Remarcă că în privinţa sa a fost încetată urmărirea penală şi faptele sale au fost recalificate conform Codului Contravenţional. Conform art. 1 CPP, organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti în cursul procesului sînt obligate să activeze în aşa mod încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată şi ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrîngere.

Menţionează că în cazul dat, instanţa de judecată, cît şi organele de urmărire penală au încălcat prevederile art. 1 CPP prin faptul că au calificat eronat fapta comisă. Invocă că instanţele au interpretat eronat acţiunile organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, constatînd că nu există fapta ilicită. La fel, instanţa a interpretat eronat şi prevederile art. 6 lit. b) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998, menţionînd că cerinţele reclamantului nu se încadrează în prevederile acestui 5 articol, însă prin decizia Curţii de Apel din 26 ianuarie 2011 procesul penal a fost încetat. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.

În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Grosu Nicolai nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în 6 speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Grosu Nicolai,ca inadmisibil . În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Grosu Nicolai se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 7