Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1117/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 octombrie 2014
Părțile
SRL Cascadvin vs Primăria oraşului Străşeni
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1117/14 — Prelungirea autorizaţiei de funcţionare

prima instanţă: T.Culava dosarul nr. 3ra-1117/14 instanţa de apel: M.Ciugureanu, B.Bîrca, S.Arnăut ÎNCHEIERE 15 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de SRL „CASCADVIN”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „CASCADVIN”, or. Ialoveni către Primăria or.

Străşeni şi SA „Drumuri - Străşeni” cu privire la obligarea de a anula refuzul ce ţine de prelungirea autorizaţiei de amplasare a panourilor de publicitate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către SRL „CASCADVIN”, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Străşeni din 13 noiembrie 2013, c o n s t a t ă La 17 septembrie 2012 SRL „CASCADVIN” a formulat o cerere de chemare în judecată către Primăria or. Străşeni şi SA „Drumuri - Străşeni” cu privire la obligarea de a anula refuzul ce ţine de prelungirea autorizaţiei de amplasare a panourilor de publicitate. În motivarea acţiunii a indicat că, conform autorizaţiei de construcţie din 04.12.2006, Primăria or.

Străşeni i-a permis efectuarea lucrărilor de amplasare a panourilor de publicitate pe trecerea de pietoni aeriană peste şoseaua Chişinău- Ungheni, din care motiv la data de 24 mai 2012 a înaintat cererea privind prelungirea autorizaţiei. Ulterior prin răspunsul nr.533 din 20.07.2012 pîrîtul a refuzat prelungirea autorizaţiei. Consideră refuzul neîntemeiat şi solicită anularea acestuia cu obligarea Primăriei or.Străşeni de a prelungi autorizaţia respectivă. Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 13 noiembrie 2013 acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 10 decembrie 2013 SRL „CASCADVIN” a declarat apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 mai 2014 fost respins apelul declarat de către SRL „CASCADVIN”, şi menţinută hotărîria Judecătoriei Străşeni din 13 noiembrie 2013. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a ajuns la concluzia că prima instanţă a respectat normele materiale şi procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele în mod obiectiv circumstanţele cauzei şi a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenţei, concludentei, utilităţii şi veridicităţii lor, iar toate în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungînd la concluzia de respingere a acţiunii.

Astfel, instanţa de apel a concluzionat că, potrivit prevederilor din Legea Drumurilor nr.509 din 22.06.1995 modificată prin Legea nr.85 din 07.07.2011 şi cap.V, pct.21 din “Regulamentul privind condiţiile de amplasare a obiectivelor în zona drumului public şi/sau în zonele de protective ale acestuia”, se interzice amplasarea obiectivelor de publicitate exterioară pe poduri, pasaje, etc. Prin ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr.179 din 18.08.2011, întru executarea noilor prevederi ale legii, a fost dispusă identificarea şi demolarea panourilor publicitare amplasate în zonele interzise. Prin urmare, instanţa de apel a invocat că conform autorizaţiei de construcţie s-a permis efectuarea lucrărilor de amplasare a panourilor de publicitate pe trecerea de pietoni aeriană peste şoseaua Chişinău-Ungheni, însă legislaţia în vigoare nu permite amplasarea obiectivelor de publicitate pe poduri.

Astfel, argumentele apelului au fost obiect de examinare în prima instanţă şi respingerea lor a fost reflectată sub toate aspectele în motivarea hotărîrii conestate. La 11 iulie 2014 SRL „CASCADVIN” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu remiterea cauzei la rejudecare în primă instanţă în alt complet de judecată. În motivarea recursului SRL „CASCADVIN” a indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate.

Mai mult ca atît recurentul invocă că, atît instant de fond cît şi instant de apel au încălcat competenţa jurisdicţională stabilită de legislaţia în vigoare a RM. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „CASCADVIN”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către SRL „CASCADVIN”, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „CASCADVIN” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către SRL „CASCADVIN”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.