- Dosarul nr.
- 3ra-1320/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 octombrie 2014
- Părțile
- SRL Cons-Parcaj mun. Chişinău vs Consiliul municipal Chişinău, Primăria municipiului Chişinău, Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare
- Pe scurt
- Obligarea înregistrării dreptului de proprietate
3ra-1320/14 — Contestarea actului administrativ
Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău Dosarul nr. 3ra-1320/14 Judecător: M. Avornic Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: S. Caitaz, A. Nogai, M. Guzun DECIZIE 15 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Valentina Clevadî, Vladimir Timofti, Iuliana Oprea, Ion Druţă examinînd recursul declarat de Consiliul municipal Chişinău şi Primăria municipiului Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Cons- Parcaj” mun.
Chişinău împotriva Consiliului municipal Chişinău, Primăriei municipiului Chişinău, Direcția Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare privind contestarea actului administrativ şi obligarea înregistrării dreptului de proprietate, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 mai 2014, prin care a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 18 noiembrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă : La 15 august 2011, SRL „Cons-Parcaj” mun. Chişinău s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chişinău, solicitînd obligarea Primăriei mun. Chişinău de a înregistra în Registrul reţelelor edilitare dreptul de proprietate al SRL „Cons-Parcaj” asupra conductei de apă cu diametrul de 110 mm, amplasată din punctul de racordare cu apeductul orăşenesc cu diametrul de 300 mm de pe str. Ismail de-a lungul str. Cărbunarilor pînă la imobilul din str. Ismail 112/1 mun.
Chişinău. In motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că este gestionarul imobilului situat pe str. Ismail 112/1 mun. Chişinău. În toamna anului 2007 SRL „Cons- Parcaj” a efectuat reparaţia capitală a conductei de apă cu diametrul de 110 mm, amplasată din str. Ismail, de la punctul de racordare cu conducta municipală cu diametrul de 300 mm, de-a lungul străzii Cărbunarilor pînă la imobilul din str. Ismail 112/1 mun. Chişinău, prin intermediul căreia era asigurată alimentarea cu apă a SRL „Cons-Parcaj”, precum şi a altor agenţi economici din vecinătate. Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 30 iulie 2010 a fost recunoscut dreptul de proprietate al SRL „Cons-Parcaj” asupra apeductului menţionat, dispunîndu-se totodată înregistrarea respectivei conducte în Registrul reţelelor edilitare ţinut de autoritatea publică competentă.
Menţionează reclamantul, în scopul atribuirii respectivului fapt a confirmării juridice, precum şi în vederea evitării pe viitor a imixtiunii persoanelor terţe în folosirea nestingherită a dreptului de proprietate al SRL „Cons-Parcaj” aupra conductei de apă, există necesitatea de a înregistra dreptul de proprietate asupra conductei în Registrul reţelelor edilitare. În conformitate cu pct. 14 al Regulamentului privind întocmirea şi ţinerea cadastrului funcţional urban, adoptat prin Hotărîrea Guvenului R. Moldova nr. 1300 din 27 noiembrie 2001, „responsabili pentru crearea cadastrului funcţional urban sunt... la nivel regional şi local - autorităţile publice locale (organele locale de arhitectură şi urbanism).
La 23 iunie 2011 SRL „Cons-Parcaj’ s-a adresat către pîrît cu cerere prealabilă, prin care a solicitat întreprinderea măsurilor necesare în vederea efectuării înregistrării în Registrul reţelelor edilitare a conductei de apă cu caracteristicile menţionate, prezentînd totodată temeiurile de fapt şi de drept în acest sens. Prin răspunsul nr. 21/4501 din 28 iulie 2011 cererea a fost respinsă, pe motiv că în arhiva reţelelor edilitare lipseşte oricare informaţie privind existenţa documentaţiei de proiect şi ridicării topografice de executare a proiectului, informaţia referitoare la beneficiarul lucrărilor de construcţie şi volumul lucrărilor îndeplinite cu datele tehnice necesare. La 13 aprilie 2012, SRL „Cons-Parcaj a depus o cerere de concretizare a pretenţiilor în acţiune, solicitînd atragerea în proces în calitate de copîrît a Consiliului mun.
Chişinău şi în special a Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului şi obligarea pîrîţilor de a întregistra în Registrul reţelelor edilitare dreptul de proprietate al SRL „Cons-Parcaj” asupra conductei de apă cu diametrul de 110 mm, amplasată din punctul de racordare cu apeductul orăşenesc cu diametrul de 300 mm de pe str. Ismail de-a lungul str. Cărbunarilor pînă la imobilul din str. Ismail 112/1 mun. Chişinău (f.d. 33-35). Prin hotărîiea Curţii de Apel Chişinău din 26 aprilie 2012 acţiunea înaintată de SRL „Cons-Parcaj” mun. Chişinău a fost respinsă ca nefondată (f.d. 41-45). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 01 noiembrie 2012 a fost admis recursul declarat de SRL „Cons-Parcaj”, casată hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 26 aprilie 2012 cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată (f.d.
60-63). Plin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 martie 2013 pricina civilă la cererea SRL „Cons-Parcaj” mun. Chişinău către Primăria mun. Chişinău, Consiliul mun. Chişinău şi Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare privind contestarea actului administrativ a fost transmisă pentru judecare conform competenţei la Judecătoria Centru mun. Chişinău (f.d. 66-67). Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 noiembrie 2013 acţiunea înaintată de SRL „Cons-Parcaj a fost admisă. Instanţa a obligat Consiliul şi Primăria mun. Chişinău să înregistreze în Registrul reţelelor edilitare dreptul de proprietate al SRL „Cons-Parcaj” asupra conductei de apă cu diametrul de 110 mm, amplasate din punctul de racordare cu apeductul orăşenesc cu diametrul de 300 mm de pe str. Ismail de-a lungul str. Cărbunarilor pînă la imobilul din str. Ismail 112/1 mun.
Chişinău (f.d. 107-110). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014 a fost respins apelul declarat de Consiliul şi Primăria mun. Chişinău, a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 noiembrie 2013 (f.d. 136-142). Nefiind de acord cu decizia menționată, la 18 august 2014, reprezentantul Consiliului municipal Chişinău şi Primăriei municipiului Chişinău - Creţu Maria (în baza procurii) a declarat recurs, solicitînd casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014 şi a hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 noiembrie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a indicat că cu decizia în cauză nu este de acord, o consideră neîntemeiată şi pasibilă casării, deoarece contravine normelor dreptului material şi procesual, concluziile instanţei fiind în contradicție cu circumstanţele pricinii.
Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 01.08.2014 (f.d. 145), recursul se consideră declarat în termen. La 03 octombrie 2014, reprezentantul SRL „Cons-Parcaj” avocatul Balaban Mihail (mandat nr. 0060612) a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd declararea acestuia inadmisibil. În conformitate cu art. 440 alin. (2) CPC, prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 09 octombrie 2014, recursul a fost declarat admisibil. În conformitate cu art. 444 CPC prezentul recurs se examinează fără prezenţa părţilor.
Examinând cererea de recurs în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este întemeiat urmând a fi admis, cu casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014 şi a hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 noiembrie 2013, cu pronunțarea a unei noi hotărâri de respingere a acţiunii, din considerentele ce urmează: În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Conform art. 25 al.
(1) lit. a) al Legii contenciosului administrativ, judecând acțiunea, instanţa de contencios administrativ adoptă hotărâre de respingere a acţiunii ca fiind nefondată. Colegiul reține că conform materialelor dosarului, prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 30.07.2010 a fost recunoscut dreptul de proprietate a SC „Cons-Parcaj” SRL asupra conductei de apă auxiliare cu d-110 mm, amplasată din punctul de racordare a apeductului orășenesc cu diametru 300 mm de pe str. Ismail de a lungul str. Cărbunarilor până la imobilul de pe str. Ismail, 112/1, mun. Chişinău (f.d. 10-12). La 23.06.2011 reclamantul SC „Cons-Parcaj” SRL s-a adresat Primăriei mun.
Chişinău cu cerere, prin care a solicitat înregistrarea în registrul rețelelor edilitare, dreptul de proprietate asupra conductei de apă auxiliare cu diametru 110 mm, amplasată din punctul de racordare a apeductului orășenesc cu diametru 300 mm de pe str. Ismail de a lungul str. Cărbunarilor până la imobilul de pe str. Ismail, 112/1, mun. Chişinău (f. 5-6).
Prin răspunsul nr. 21/4501 din 26.07.2011 Direcția generală arhitectură urbanism şi relații funciare a Consiliului m. Chişinău a informat reclamantul, că gazoductul menționat este luat la evidență în arhiva rețelelor edilitare construite, ce se confirmă prin înregistrarea ridicării topografice de executare a proiectului gazoductului în registrul rețelelor edilitare (nr. 118R/05 din 15.04.2005 „Gazoductul de p/m pe str. Calea Basarabiei, str. Cărbunarilor”), iar după înregistrarea în arhivă copia ridicării topografice cu ștampilă a fost eliberată solicitantului în modul stabilit, în ceea ce privește apeductul reconstruit, a informat reclamantul că în arhiva rețelelor edilitare lipsește oarecare informație privind existenta documentației de proiect şi ridicării topografice de executare a proiectului îndeplinite în modul stabilit şi anume: informația referitor la beneficiarul lucrărilor de construcție şi volumul lucrărilor îndeplinite cu datele tehnice necesare.
S-a mai explicat reclamantului prin răspunsul enunțat, că potrivit prevederilor p. 3.5 al Regulamentului privind întocmirea şi ținerea cadastrului funcțional urban, aprobat prin hotărârea Guvernului R.M. nr. 1300 din 27.11.2001, cadastrul rețelelor edilitare se compune din elemente cu aspect tehnic, iar conform art. 4 alin. (6) al Legii cadastrului bunurilor imobile, rețelele tehnico-edilitare din intravilanul localității nu cad sub incidența legii indicate şi ca urmare, nu se referă la obiectele supuse înregistrării în registrul bunurilor imobile. Totodată, s-a recomandat adresarea la Agenția de stat relații funciare şi cadastru a RM pentru clarificarea situației privind modul de înregistrare a dreptului de proprietate asupra rețelelor subterane (f.d.
9). În acest context Colegiul reține că conform pct. 1.4 al Regulamentului privind întocmirea şi ținerea cadastrului funcțional urban, aprobat prin hotărârea Guvernului nr.1300 din 27.11.2001, responsabili pentru crearea cadastrului funcțional urban sânt: la nivel național - autoritatea publică centrală în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, la nivel regional şi local - autoritățile publice locale (organele locale de arhitectură şi urbanism), iar utilizatorii datelor lui sânt persoanele fizice şi juridice din localitățile respective, precum şi alte persoane din afara lor sau de peste hotarele țării, abilitate cu drepturi, conform legislației în vigoare. Potrivit pct. 1.2, 2.2, 3.1, 3.3, 3.4 al Regulamentului menționat, cadastrul funcțional urban este un cadastru de specialitate şi reprezintă baza informațională a sistemului de reglementări, menit să asigure funcționarea şi dezvoltarea localităților.
Obiectivul cadastrului funcțional urban este crearea bazei informaționale de date privind funcționarea şi dezvoltarea localităților. Această bază se va constitui din datele tehnice şi economice de evidență a tuturor obiectelor imobiliare, fondurilor edilitar şi funciar din intravilanul localităților. Cadastrul funcțional urban, fiind unul din cadastrele de specialitate, se constituie din blocurile de informații departamentală, care corespunde specificului lucrărilor, şi cea preluată din alte sisteme informaționale. Cele mai importante componente ale cadastrului funcțional urban sânt cadastrul rețelelor edilitare şi informația din documentația de urbanism şi amenajarea teritoriului.
Obiecte ale cadastrului rețelelor edilitare sânt rețelele subterane şi supraterane de alimentare cu apă potabilă şi industrială, de canalizare, termoficare, gaze naturale, electrice, telefonice etc., precum şi căile de rulare a mijloacelor de transport electric, construcțiile supraterane de identificare a instalațiilor electrice, stațiile de pompare şi de punere sub presiune şi alte construcții şi instalații, care fac parte din dotarea edilitară de interes public sau comun, precum şi rețelele obiectului imobil sau alăturate acestuia. Obiectele sau fragmentele rețelelor edilitare amplasate în extravilanul localităților se consideră componente ale structurii localității şi se includ în cadastrul funcțional urban.
Informația specifică pentru cadastrul funcțional urban rezultă din lucrările executate pe teren, constituite din culegerea datelor ce conțin: caracteristicile funcționale ale clădirilor; dotările edilitare existente la nivel de parcelă; dotările edilitare şi tipurile lor, existente în interiorul corpului de clădire; informații de detaliu cu caracteristicile constructive ale clădirilor.
Cadastrul rețelelor edilitare este constituit: din elemente cu aspect tehnic, preluate din Cadastrul Național, referitoare la: evidența şi inventarierea, pe tipuri, a rețelelor edilitare; determinarea poziției în plan şi a modului de pozare a traseelor rețelelor principale şi de distribuire a acestora; determinarea poziției în plan a construcțiilor tehnice şi amenajărilor edilitare; determinarea cotelor elementelor/punctelor semnificative ale rețelelor edilitare (capacele căminelor de vizitare, radierele căminelor etc.); din elemente aparținând aspectului calitativ, precum şi din elemente tehnice, care nu au fost introduse în Cadastrul Naţional şi se referă la: fișele conținând diferite informații (fișele de artere, unicat, standard etc.); informațiile privind natura materialului conductelor, precum şi diametrele lor; informațiile privind starea rețelelor; informațiile privind debitele, capacitățile etc. În contextul normelor de drept material citate, Colegiul reține că cadastrul rețelelor edilitare este constituit din elemente cu aspect tehnic referitoare la evidența şi inventarierea, pe tipuri, a rețelelor edilitare; determinarea poziției în plan şi a modului de pozare a traseelor rețelelor principale şi de distribuire a acestora; determinarea poziției în plan a construcțiilor tehnice şi amenajărilor edilitare;
determinarea cotelor elementelor/punctelor semnificative ale rețelelor edilitare; din elemente aparținând aspectului calitativ, precum şi din elemente tehnice, care se referă la fișele conținând diferite informații; informațiile privind natura materialului conductelor, precum şi diametrele lor, starea rețelelor, debitele şi capacitățile, însă, nu conține înscrieri despre drepturile asupra lor şi anume a dreptului de proprietate şi a altor drepturi patrimoniale asupra acestora, precum şi a titularului de drepturi. Astfel Colegiul reține că reclamantul prin cererea adresată pârâtului a solicitat înregistrarea în registrul rețelelor edilitare a dreptului de proprietate asupra conductei de apă menționată, recunoscut în baza hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripție din 30.07.2010.
În asemenea circumstanțe de fapt şi de drept, Colegiul menționează că lipsește temei legal pentru obligarea Consiliul municipal Chişinău şi Primăria municipiului Chişinău să înregistreze în registrul rețelelor edilitare dreptul de proprietate a reclamantului asupra conductei de apă cu d-110 mm, amplasată din punctul de racordare cu apeductul orășenesc cu d-300 mm de pe str. Ismail, de a lungul str. Cărbunarilor până la imobilul de pe str. Ismail, 112/1, m. Chişinău. Conform art. 290 Cod civil, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor drepturi, apariția, modificarea şi încetarea lor sunt supuse înregistrării de stat.
Astfel, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor drepturi, apariția, modificarea şi încetarea lor sunt supuse înregistrării de stat în conformitate cu prevederile Legii nr. 1543 din 25.02.2008 cadastrului bunurilor imobile, iar conform art. 4 alin. (6) al Legii nr. 1543 din 25.02.2008, rețelele tehnico-edilitare din intravilanul localității nu cad sub incidența legii menționate. Astfel Colegiul reține că atât prima instanță cât și instanța de apel, eronat au constatat că nu poate fi refuzată de către Consiliul municipal Chişinău şi Primăria municipiului Chişinău înregistrarea dreptului de proprietate recunoscut prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Judecătoriei Economice de Circumscripție din 30.07.2010, având în vedere faptul că potrivit prevederilor p. 3.5 al Regulamentului privind întocmirea şi ținerea cadastrului funcțional urban, aprobat prin hotărârea Guvernului R.M.
nr. 1300 din 27.11.2001, cadastrul rețelelor edilitare se compune din elemente cu aspect tehnic, iar conform art. 4 alin. (6) al Legii cadastrului bunurilor imobile, rețelele tehnico-edilitare din intravilanul localității nu cad sub incidența legii indicate şi ca urmare, nu se referă la obiectele supuse înregistrării în registrul bunurilor imobile, astfel Consiliul municipal Chişinău şi Primăria municipiului Chişinău nefiind competente de înregistrarea respectivului drept de proprietate. Având în vedere cele expuse mai sus, Colegiul decide de a casa integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014 şi hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 noiembrie 2013, cu pronunțarea a unei hotărâri noi de respingere a acţiunii.
În conformitate cu art. 445 alin (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se admite recursul declarat de Consiliul municipal Chişinău şi Primăria municipiului Chişinău. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2014 şi hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 noiembrie 2013, adoptate în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Cons-Parcaj” mun. Chişinău împotriva Consiliului municipal Chişinău, Primăriei municipiului Chişinău, Direcția Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare privind contestarea actului administrativ şi obligarea înregistrării dreptului de proprietate, și se pronunță o nouă hotărîre după cum urmează: Acţiunea înaintată de SRL „Cons-Parcaj” mun.
Chişinău împotriva Consiliului municipal Chişinău, Primăriei municipiului Chişinău, Direcția Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare privind contestarea actului administrativ şi obligarea înregistrării dreptului de proprietate, se respinge ca nefondată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vladimir Timofti Iuliana Oprea Ion Druţă