- Dosarul nr.
- 2ra-2767/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 octombrie 2014
- Părțile
- Vasiliu Efimia împotriva lui Mereacre Simion, Primăria s. Costeşti, r. Ialoveni şi Consiliul local Costeşti .
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2767/14 — Declararea nulităţii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, obligarea de a perfecta actele necesare eliberării titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, atribuirea în natură a terenului şi a construcţiei
Dosar nr. 2ra-2767/14 Instanţa de fond: Judecătoria Ialoveni Judecător: N. Toma Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, Judecători: S. Caitaz A. Nogai A. Doga Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 15 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecător Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru şi Maria Ghervas examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Vasiliu Efimia şi Mereacre Simion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Vasiliu Efimia împotriva lui Mereacre Simion, Primăria s. Costeşti, r. Ialoveni şi Consiliul local Costeşti cu privire la declararea nulităţii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, obligarea de a perfecta actele necesare eliberării titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, atribuirea în natură a terenului şi a construcţiei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014 prin care apelurile depuse de către Vasiliu Efimia şi Mereacre Simion au fost respinse, hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din data de 06 noiembrie 2013 a fost menţinută, ACONSTATAT : La 10 septembrie 2009, reclamanta Vasiliu Efimia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Mereacre Simion Anastase, Primăria s.Costeşti r. Ialoveni şi Consiliul local Costeşti, cu privire la anularea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren din 19.03.2002, numărul cadastral 5515208.211 situat în r. Ialoveni s. Costeşti str. M. Eminescu 27,
atribuirea în natură a casei nr. 27 situată pe 1 str. M. Eminescu din s. Costeşti r. Ialoveni, precum şi a sectorului de teren ce se află sub aceasta, iar coproprietarului obiectului litigios, să-i fie atribuită o sumă de ½ (o doime) cotă parte din valoarea bunului imobil în mărime de 8.365 lei, care în conformitate cu certificatul nr. 5501/09/4937 din 18.03.2009 a fost eliberată de către Î.S. „Cadastru", filiala Ialoveni, atribuirea în proprietatea reclamantei în întregime a lotului de teren ce se află sub construcţia litigioasă, obligarea Primăriei şi Consiliului local al s. Costeşti a r. Ialoveni, în termenul prevăzut de legislaţie, precum şi în conformitate cu pct. 13, 18 al Hotărârii de Guvern al R.M.
nr. 984 din 21.09.98, de a perfecta actele necesare pentru eliberarea unui alt Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren asupra bunului imobil sub formă de sector de teren cu numărul cadastral 5515208.211, obligarea Primăriei şi Consiliului local al s. Costeşti r. Ialoveni în termenul prevăzut de legislaţie precum şi în conformitate cu pct. 13, 18 al Hotărârii de Guvern al R.M. nr. 984 din 21.09.98, de a perfecta actele necesare transmiterii în proprietate în întregime a construcţiei susmenţionate, precum şi a terenului de sub această construcţie.
In motivarea acţiunii sale, reclamanta a invocat, că obiectul litigiului îl constituie: bunul imobil sub formă de teren, destinat pentru construcţii cu numărul cadastral 5515208.256, cu adresa r. Ialoveni s. Costeşti str. M. Eminescu 27/a, cu suprafaţa totală de 0,0132 ha, bunul imobil sub formă de construcţie şi anume casă de locuit individuală (ce este alcătuită din casă de locuit, terasă şi pridvor), cu numărul cadastral 5515208.256.01 şi suprafaţa totală de 111,9 m.p., sectorul de teren destinat pentru construcţie cu numărul cadastral 5515208.211, situat în r. Ialoveni s. Costeşti str. M. Eminescu 27 cu suprafaţa totală de 0,1059 ha. Iniţial bunul imobil sub formă de construcţie casa de locuit individuală cu numărul cadastral 5515208.256.01 cu suprafaţa totală de 111,9 m.p.
era alcătuit dintr-o singură odaie locativă, care a fost dobândită în proprietate a câte ½ cotă parte de către cet. Levinte Tudor Gheorghe în baza certificatului de moştenitor legal cu număr de înregistrare 2124 din 22.05.1995, precum şi de cet. Levinte Andrei Gheorghe, în baza certificatului de moştenitor legal cu număr de înregistrare 4011 din 09.05.1995. Menţionează reclamanta că circumstanţele nominalizate sunt probate prin: certificatele de moştenitori legali anterior expuse, ambele fiind eliberate de către notarul privat Galina I. Diaconu şi adeverinţele de înregistrare în drept de proprietate eliberate de către biroul interraional de inventariere tehnică (B.T.I.) Hânceşti. Ambele adeverinţe au fost însemnate în cartea de registru 1 (unu) cu nr. 172 la data de 02.06.1995, iar a doua adeverinţă a fost însemnată la data de 30.10.1995.
2 În pofida solicitărilor lui Levinte Tudor Gheorghe faţă de Primăria s. Costeşti r. Ialoveni, precum şi Consiliul local din s. Costeşti r. Ialoveni de a-i atribui în conformitate cu prevederile pct. 8 al Hotărârii de Guvern al R.M. nr. 984 din 21.09.98 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire, unitatea administrativ teritorială în cauză, a emis o decizie la data de 30.03.1999, prin care i-a transmis lui Levinte Tudor Gheorghe un sector de teren cu lăţimea de 3 (trei) metri, de-a lungul cele ½ cotă-parte din construcţie dobândite în baza certificatului de moştenire nr. 2124 din 22.05.1995. După decesul lui Levinte Tudor Gheorghe din data de 20.02.2000, în posesia şi folosinţa asupra masei succesorale ce o dispunea la acel moment defunctul, a intrat soţia acestuia Levinte Varvara Mihail care avea şi calitate de moştenitor legal de gradul I şi care la 08.01.2008, a decedat.
Bunurile succesorale erau constituite din: ½ cotă-parte din construcţie cu nr. cadastral 5515208.256.01, care au trecut în proprietatea reclamantei Vasiliu Efimia Tudor, în temeiul certificatului de moştenire legală cu nr. 2331 din 06.03.2009, iar data înregistrării la OCT Ialoveni fiind tot la 06.03.2009. A mai indicat că aproximativ în perioada: sfârşitul anului 2000 – ianuarie 2001, în urma înfăptuirii lucrărilor de înregistrare masivă a bunurilor imobile situate în s. Costeşti r. Ialoveni, au fost comise un şir de erori. Una din ele este şi Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, trecut în registrul cadastral al deţinătorilor de teren sub nr. 1659 din 05.01.2001 şi eliberat la data de 19.03.2002.
Titlul dat a fost şi este indicat că suprafaţa totală a lotului sectorului de teren cu numărul cadastral 5515208.211 este de 0,1191 ha, însă de facto acesta se întinde pe un sector de 0,1059 ha. Prin urmare, adăugător la lotul real, administraţia publică locală (APL) a inclus în Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren din 19.03.2002, încă o suprafaţă de 0,0132 ha, care este proprietatea APL şi până în prezent. Suplimentar la toate acestea, construcţia care este unul din obiectele litigiului cu numărul cadastral 5515208.256.01 situate în r. Ialoveni s. Costeşti, str. M. Eminescu, 27/a şi suprafaţa totală de 111,9 m.p., a fost înregistrată pe un alt lot de teren şi anume a celui cu adresa r. Ialoveni s. Costeşti str. M. Eminescu 27, însă care este cu numărul cadastral 5515208.211.
Reclamanta consideră că toate cele menţionate sunt probate prin copia autentică a Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren din 19.03.2002, în care a fost indicat că suprafaţa totală a lotului de teren cu numărul cadastral 5515208.21 1 situat în r. Ialoveni s. Costeşti str. M. Eminescu 27, şi răspunsul ARFC Î.S. „Cadastru" filiala Ialoveni cu nr. 228 din 16.07.2008.
Solicită reclamanta Vasiliu Efimia, declararea nulităţii titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, obligarea de a perfecta actele necesare eliberării 3 titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, atribuirea în natură a terenului şi a construcţiei, Prin hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 06 noiembrie 2013 pretenţiile invocate în acţiune au fost admise parţial şi anume s-a dispus declararea nulă a titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, eliberat la 19.03.2002 pe numele lui Levinte Andrei Gheorghe, care confirmă dreptul de proprietate privată a ultimului asupra terenului cu destinaţie pentru construcţie locativă cu suprafaţa de 0,1191 ha, situat în s. Costeşti, r. Ialoveni cu nr. cadastral 5515208211 cu radierea înregistrărilor în registrul bunurilor imobile.
În rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, apelurile depuse de către Vasiliu Efimia şi Mereacre Simion au fost respinse, hotărîrea judecătoriei Ialoveni din 06 noiembrie 2013 a fost menţinută. Invocînd ilegalitatea acestei decizii la data de 14 iulie 2014, Vasiliu Efimia a depus cerere de recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi cu pronunţarea unei noi hotărîri. În motivarea recursului, Vasiliu Efimia a indicat că, decizia instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi cu încălcarea normelor de drept procedural. Totodată, mai invocă recurenta că, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului.
Din actele pricinii rezultă cu certitudine că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentei la data de 20 mai 2014, iar recursul a fost declarat la data de 14 iulie 2014. Astfel, prin prisma art. 434 CPC, Completul Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul depus de către Vasiliu Efimia în termen. La data de 08 august 2014, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a expediat în adresa lui Mereacre Simion copia recursului depus de către Vasiliu Efimia, cu informarea concomitentă a acestuia despre necesitatea depunerii referinţei. Ulterior, Mereacre Simion invocînd ilegalitatea decizii instanţei de apel din 08 mai 2014, la data de 11 august 2014 a depus cerere de recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea parţială a hotărîrii primei instanţe şi cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii înaintate.
În motivarea recursului, Mereacre Simion a indicat că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe au fost adoptate cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi cu încălcarea normelor de drept procedural. 4 Din actele pricinii rezultă cu certitudine că copia deciziei instanţei de apel, recurentul a primit-o la data de 05 august 2014, iar recursul a fost declarat la data de 11 august 2014. Astfel, prin prisma art. 434 CPC, Completul Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul depus de către Mereacre Simion în termen. Ulterior la 05 septembrie 2014, Mereacre Simion a depus şi referinţa la cererea de recurs depusă de către Vasiliu Efimia.
Examinînd temeiurile recursurilor, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursurile declarate de către Vasiliu Efimia şi Mereacre Simion sînt inadmisibile. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) C.P.C., părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) C.P.C., cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C..
Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C.. Mai mult de cît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, iar recursul fiind vădit neîntemeiat. Călăuzindu-se de prevederile art. 440 C.P.C. al RM, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 C.P.C. şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C..
În acest sens, instanţa de recurs accentuează că, potrivit art. 440, alin. (1) C.P.C., în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca 5 fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material şi respectînd normele de drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Vasiliu Efimia şi Mereacre Simion ca inadmisibile. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) C.P.C., completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursurile declarate de către Vasiliu Efimia şi Mereacre Simion se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Maria Ghervas 6