- Dosarul nr.
- 2ra-2742/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 octombrie 2014
- Părțile
- Cozub Anatolie si Cozub Elena vs Tanas Vasile, Tanas Emilia, Cadelnic Semion, Cadelnic Nina
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2742/14 — Stabilirea limitei de hotar, obligarea reconstruirii acoperişului şi încasarea despăgubirii
prima instanță: V. Nogai dosarul nr. 2ra-2742/14 instanţa de apel: E. Ababei, G. Polivenco, E. Răţoi ÎNCHEIERE 09 octombrie 2014 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Tanas Vasile şi Tanas Emilia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cozub Anatoli şi Cozub Elena împotriva lui Tanas Vasile, Tanas Emilia, Cadelnic Semion şi Cadelnic Nina cu privire la stabilirea şi instalarea limitei de hotar, obligarea reconstrucției acoperișului și încasarea despăgubirilor, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 13 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Tanas Vasile şi Tanas Emilia și menținută hotărârea Judecătoriei Glodeni din 29 ianuarie 2014, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 16 august 2013, Cozub Anatoli și Cozub Elena au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Tanas Vasile, Tanas Emilia, Cadelnic Semion şi Cadelnic Nina cu privire la stabilirea şi instalarea limitei de hotar, obligarea reconstrucției acoperișului și încasarea despăgubirilor.
În motivarea acţiunii au indicat că sunt proprietarii a terenului aferent construcțiilor locative cu nr. cadastral 4838108145, situat în satul Petrunea, raionul Glodeni. Susțin că Tanas Vasile, Tanas Emilia, Cadelnic Semion şi Cadelnic Nina sunt proprietari ai terenurilor învecinate cu nr. cadastral 4838108146 și respectiv cu nr. cadastral 4838108144, cu care sunt în ce ţine de linia de hotar, pe motiv că ultimii samavolnic au instalat liniile de hotar între terenurile aferente, astfel, fiindu-le diminuate mărimile stabilite a terenului ce le aparțin lor. Indică că Tanas Vasile și Tanas Emilia au construit niște construcții accesorii chiar pe linia de hotar şi le-au ocupat o porțiune din terenul lor, respectiv, picătura streșinii de pe construcțiile pârâților cade pe terenul său, astfel, având loc o atentare inadmisibilă asupra terenului care le aparține cu drept de proprietate.
În susţinerea poziţiei sale, invocă reclamanţii, prevederile art.386 din Cod civil, care indică că acoperișul trebuie să fie construit astfel încât apa, zăpadă sau gheața să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului. Afirmă că în vederea evitării cheltuielilor suplimentare, dânșii au fost de acord să demarce lina de hotar, cu participarea specialiștilor Oficiului Cadastral Teritorial Glodeni și de a soluționa litigiul pe cale amiabilă, însă toate încercărilor lor în acest sens au dat eşec.
Solicită stabilirea liniei de hotar între terenul destinat construcției locative cu suprafața de 0,10116 ha ce le aparține cu drept de proprietate cu nr. cadastral 4838108145 şi terenurile învecinate destinate construcțiilor locative ce aparțin pârâților și anume terenului înregistrat cu nr. cadastral 4838108144 ce aparține cu drept de proprietate lui Cadelnic Semion şi Cadelnic Nina și terenul înregistrat cu nr. cadastral 4838108146 ce aparține cu drept de proprietate lui Tanas Vasile și Tanas Emilia, şi care sunt amplasate în satul Petrunea raionul Glodeni, obligarea lui Tanas Vasile şi Tanas Emilia de a reconstrui acoperișul construcțiilor în așa mod încât zăpada şi gheața să cadă exclusiv pe terenul lor și încasarea de la Tanas Vasile și Tanas Emilia în beneficiul lor costul porțiunii de teren ce le aparține cu drept de proprietate.
Prin încheierea Judecătoriei Glodeni din 29 ianuarie 2014, a fost admis renunțul reclamanţilor Cozub Anatoli și Cozub Elena la capătul de cerere cu privire stabilirea liniei de hotar împotriva lui Tanas Vasile și Tanas Elena. Prin hotărârea Judecătoriei Glodeni din 29 ianuarie 2014, acţiunea a fost admisă parțial, fiind obligați Tanas Vasile şi Tanas Emilia să reconstruiască acoperișul construcțiilor ce le aparțin şi care sunt amplasate pe linia de hotar între terenurile cu nr. cadastral 4838108145 și 4838108146 cu înclinarea acoperișului în partea terenului cu numărul cadastral 4838108146 și încasat de la Tanas Vasile şi Tanas Emilia în mod solidar în beneficiul lui Cozub Anatoli și Cozub Elena suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenta juridică, suma de 1912 lei cu titlu de cheltuieli pentru efectuarea expertizei și suma de 100 lei cheltuieli pentru achitarea taxei de stat, în total suma de 4512 lei.
În rest acțiunea a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 13 mai 2014, a fost respins apelul declarat de către Tanas Vasile şi Tanas Emilia și menținută hotărârea primei instanțe.
În motivarea deciziei instanța de apel a reținut raportul de constatare nr. 59 din 05 decembrie 2013, prin care specialistul a constatat că linia de hotar între terenurile cu nr. cadastral 4838108745 și 4838108146 corespund hotarelor juridice, adică cu cel indicat în titlurile de autentificarea a dreptului de deținător de teren, însă pereții construcțiilor amplasate pe terenul cu nr. cadastral 4838108146 este situat pe hotar, astfel, picătura streșinii de pe aceste construcții cade nemijlocit pe terenul cu nr. cadastral 4838108745, iar pentru înlăturarea acestor încălcări este necesară reconstrucția acoperișului cu înclinarea în partea terenului cu nr cadastral 4838108146. La 11 iulie 2014, Tanas Vasile şi Tanas Emilia a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanță.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material, apreciind că circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii în fond nu au fost constatate şi elucidate pe deplin. Susțin că în momentul judecării pricinii în prima instanță, recurenta Tanas Emilia a fost în imposibilitate de a se prezenta în instanța de judecată, pe motiv că a efectuat un tratament, iar soțul său, Tanas Vasile era plecat la muncă în afara teritoriului Republicii Moldova și anume în Federația Rusă, mai mult ca atât, nu au avut posibilitate de a-și angaja un avocat care să le apere drepturile și interesele legale în instanţele de judecată.
Menționează că atât prima instanță cât și instanța de apel nu a respectat dreptul la apărare a participanților la proces garantat de Constituția Republicii Moldova cât și de Convenția Internațională a Drepturilor Omului. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarant de către Tanas Vasile şi Tanas Emilia este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Tanas Vasile şi Tanas Emilia nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Tanas Vasile şi Tanas Emilia asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Tanas Vasile şi Tanas Emilia a inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Tanas Vasile şi Tanas Emilia se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas