- Dosarul nr.
- 2ra-2906/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 octombrie 2014
- Părțile
- Arnăut Nina vs Arnăut Mina
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2906/14 — Revendicarea bunului şi înlăturarea obstacolelor
prima instanţă – S. Lazari dosarul nr. 2ra-2906/14 instanţa de apel – T. Duca, D. Puşca, A. Albu ÎNCHEIERE 08 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Mina Arnaut în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ninei Arnaut împotriva Minei Arnaut cu privire la revendicarea bunului şi înlăturarea obstacolelor împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 13 mai 2014 prin care a fost respins apelul Minei Arnaut şi menţinută hotărârea Judecătoriei Teleneşti din 16 ianuarie 2014, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 08 octombrie 2013, Nina Arnaut, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Minei Arnaut cu privire la revendicarea bunului şi înlăturarea obstacolelor.
În motivarea acţiunii a indicat că dânsa deţine în proprietate un teren cu destinaţie pentru construcţii şi anume terenul aferent casei de locuit cu suprafaţa de 0,38 ha situat în sat. Văsieni, r-nul Teleneşti, fapt confirmat prin certificatul cu privire la dreptul de proprietate eliberat de notarul de stat Ina Sandu la 18 septembrie 2009 şi înregistrat în Registrul bunurilor imobile la 30 septembrie 2009 cu numărul cadastral 8958102007. Menţionează că Mina Arnaut este vecina dânsei de mai mulţi ani, cu care este şi rudă apropiată. Susţine că în perioada cât a fost în viaţă soţul ei Arnaut Ivan, pârâta nu a înaintat careva pretenţii privitor la teren, dar după decesul soţului între dânsele au apărut conflicte, deoarece pârâta pretindea la o parte din terenul ce-i aparţine cu drept de proprietate.
Declară că deoarece ea nu a cedat acest teren, Mina Arnaut a înaintat acţiune în instanţa de judecată prin care a solicitat anularea titlurilor de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pe numele său şi pe numele reclamantei, motivând că primăria ilegal ar fi introdus în titlul Ninei Arnaut o porţiune de teren ce-i aparţine lui Mina Arnaut. 1 Explică că prin hotărârea Judecătoriei Teleneşti din 28 noiembrie 2012, menţinută în vigoare prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 iunie 2013, cererea Minei Arnaut a fost respinsă. Relevă că deoarece Mina Arnaut nu a reuşit s-o deposedeze de terenul la care pretindea nici prin hotărârea judecătorească, aceasta a hotărât să ocolească toate căile legale de soluţionare a litigiilor şi în mod abuziv a ocupat o parte din terenul ei, astfel încât la 07 septembrie 2013 pe ascuns şi pe timp de noapte, a mutat gardul ocupând ilegal o parte din terenul ce-i aparţine.
Indică reclamanta că a încercat să-şi recupereze terenul ocupat ilegal, dar pârâta a acţionat violent, ameninţând-o cu arma pe care o poseda, fapt ce a dus la sesizarea organelor de poliţie. Prin urmare, Mina Arnaut a fost sancţionată contravenţional în temeiul art. 104, 354 şi art. 355 Cod contravenţional, fiindu-i aplicate sancţiuni sub formă de amenzi, cu toate acestea, problema oricum nu a fost soluţionată, gardul rămânând aşa cum l-a schimbat pârâta. Afirmă că având drept scop soluţionarea litigiului pe cale extrajudiciară, s-a adresat primăriei sat Văsieni, în urma căruia a fost întocmit un act ce confirmă faptul că Mina Arnaut i-a acaparat o parte din teren. Susţine că circumstanţele create au determinat-o să se adreseze în instanţa de judecată în vederea revendicării terenului ocupat abuziv de către Mina Arnaut şi înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului.
Făcând referire la prevederile art. 374 alin. (1) Cod civil, solicită obligarea Minei Arnaut de a revendica din posesia ilegală terenul cu suprafaţa de 48 m2 cu înlăturarea obstacolelor puse de acesta în folosirea terenului dat, precum şi încasarea din contul pârâtei a tuturor cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Teleneşti din 16 ianuarie 2014, acţiunea depusă de Nina Arnaut a fost admisă, cu revendicarea de la Mina Arnăut în folosul Ninei Arnaut suprafaţa de teren de 48 m. p. Mina Arnaut a fost obligată să nu creeze reclamantei Nina Arnaut obstacole în folosirea terenului revendicat. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 13 mai 2014 a fost respins apelul declarat de Mina Arnăut şi menţinută hotărârea primei instanţe La 27 iulie 2014 Mina Arnăut a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, menţionând că este ilegală şi neîntemeiată. Declară că instanţa eronat a reţinut că reclamanta a anexat înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate, deoarece la materialele pricinii nu este prezentat titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, în care ar fi indicat planul respectivului teren cât şi dimensiunile lui. Indică că instanţa nu a luat în consideraţie explicaţia recurentei precum că gardul pe care l-a construit este mutat conform hotarelor vechi. Menţionează că instanţa de judecată nu a luat în consideraţie că specialistul OST Teleneşti a declarat că lucrările de stabilire a hotarelor nu au fost posibile, deoarece nu s-a ajuns la un numitor comun şi s-a rămas la vechiul plan.
Totodată precizează că actualizarea hotarelor a avut loc în anul 2009 şi nu în 2010 aşa cum a reţinut instanţa de judecată, în acest context precizând că data 2 efectuării actualizării este de 01 iulie 2009 când a fost efectuat planul cadastral geometric şi care este anexat la materialele cauzei. Indică că acest plan totuşi este unul ilegal, deoarece art. 18 din Legea cadastrului bunurilor imobile prevede ca o condiţie obligatorie pentru planul geometric acordul vecinilor terenului a căror hotare se stabilesc. Susţine că acest plan a fost prezentat în instanţa de judecată doar în copie, cu semnătura avocatului că corespunde originalului, deşi nu este înregistrat la OCT Teleneşti, lipseşte semnătura executantului şi sunt efectuate modificări cu pixul a dimensiunilor necertificate.
Declară că din aceste prevederi legale reiese că stabilirea hotarelor dintre vecini se face prin acordul vecinilor a căror hotare se stabilesc, iar situaţia din litigiu, urma ca pe acest plan să fie şi acordul Minei Arnăut nu doar al lui Alexei Parpalac care este vecinul doar cu o parte din teren. Mai afirmă că instanţa de fond menţionând că Actul de constatare din 07 ianuarie 2013 nu corespunde cerinţelor legale, totuşi l-a admis ca probă în latura suprafeţei terenului litigios. Invocă că respectivul act de constatare nu întruneşte condiţiile de admisibilitate a mijloacelor de probă şi urma a fi exclus de către instanţa de judecată din lista mijloacelor de probă. Prin urmare, consideră că administrând o probă ce nu urma a fi administrată instanţa a stabilit că suprafaţa dintre latura 25-27 constituie 48 m. p., însă atât în motivarea acţiunii cât şi în actul de constatare nu este indicat modul de calcul al respectivei suprafeţe.
Declară că potrivit intimatei, rezultă că recurenta a deposedat-o de teren prin unirea punctului 25 cu 27, astfel conform planului reiese că intimata a deposedat-o de terenul ce se conţine în triunghiul 25-26-27. Indică că potrivit planului cadastral dimensiunile respectivelor laturi sunt de 6,25 m, 3,55 m, iar potrivit calculelor matematice, suprafaţa cuprinsă între respectivele laturi este de 9 m. p şi nici de cum 48 m. p. Susţine că chiar dacă s-ar admite că au fost unite punctele 25 şi 27, conform planului, atunci acest teren a fost luat de la dânsa din proprietate, deoarece triunghiul ce se formează unind aceste puncte îi aparţine conform planului cadastral geometric anexat la materialele dosarului.
Conchide recurenta că astfel, intimata nu este cea care ar urma să revendice terenul, ci dânsa deoarece anume ea a fost deposedată nelegitim de această porţiune de teren. Explică că printr-un demers înaintat în instanţa de judecată a solicitat să fie impus OCT Teleneşti să efectueze măsurile la faţa locului, demers care a fost respins de instanţa de judecată, ne fiind elucidate concret circumstanţele şi a lipsit recurenta de dreptul de a avea o apărare eficientă. Făcând referire la art. 372 CPC solicită efectuarea măsurilor terenului litigios şi stabilirea hotarelor conform titlurilor legale, autentificarea deţinătorului de teren, deoarece la moment intimata deţine o suprafaţă mai mare decât cea atribuită dânsei cu titlu de proprietate.
La fel menţionează că planul cadastral al ei şi al intimatei au mai multe diferenţe ale lungimilor laturilor terenului. 3 Ulterior, la 07 august 2014 Mina Arnaut a depus cerere de recurs suplimentară invocând că la dosar nu există nici o probă care ar confirma că dânsa ar fi atentat la terenul vecin, acest fapt ne fiind confirmat prin careva măsuri de teren. Apreciază actul de constatare din 24 septembrie 2013 ca fiind unilateral şi dubios dar conţine informaţii veridice, precum că ambele părţi deţin cu patru ari mai mult decât li se cuvine. De asemenea în acest act este menţionat şi faptul că hotarul precis dintre ambii vecini nu este cunoscut. Făcând referire la prevederile ar.
240 alin. (1) CPC invocă că încălcările menţionate au dus la formarea unor concluzii greşite, deoarece nu s-a constatat care parte a atentat la proprietatea vecină şi dacă acest fapt a avut loc în realitate, cu atât mai mult că la dosar nu sunt anexate şi nu au fost cercetate planurile geometrice ale terenurilor deţinute de părţi. La 11 septembrie 2014 Nina Arnăut a depus referinţă asupra cererii de recurs declarate de Mina Arnăut, solicitând respingerea recursului ca fiind inadmisibil, deoarece instanţa de apel a examinat litigiul minuţios, sub toate aspectele şi a pronunţat o hotărâre legală şi întemeiată, iar recursul declarat de Mina Arnăut este neîntemeiat şi depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut de art. 434. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentei la 02 iunie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 11486 (f. d. 67). Alte date care ar atesta momentul recepţionării deciziei recurate, la materialele pricinii lipsesc. Prin urmare, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 28 iulie 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Mina Arnaut nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. 4 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Mina Arnaut, asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Mina Arnaut ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Mina Arnaut se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 5