2ra-2172/14 — Repararea prejudiciului material şi venitului ratat

prima instanţă: L. Holeviţcaia dosarul nr: 2ra-2172/14 instanţa de apel: Gh. Ulianovschi, E. Dimina, E. Lazareva DECIZIE 06 august 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ion Corolevschi Oleg Sternioală Maria Ghervas Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Vasile Vlah în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Vlah împotriva Ellei Vlah cu privire la repararea prejudiciului material şi venitului ratat împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 21 ianuarie 2014 prin care a fost admis apelul Ellei Vlah, casată hotărârea Judecătoriei Comrat din 17 aprilie 2013 şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii constată: La 09 ianuarie 2013, Vasile Vlah a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ellei Vlah cu privire la încasarea prejudiciului material şi a venitului ratat.

În motivarea acţiunii a indicat că el deţine împreună cu pârâta în proprietate imobilul cu nr. cadastral 9601214235.01, situat în mun. Comrat, str. Pobedî, 53 ”a”, obţinut în timpul căsătoriei lor. Menţionează că deşi acest bun din momentul desfacerii căsătoriei şi până în prezent se află în proprietate comună în devălmăşie, de el se foloseşte doar fosta soţie, care în lipsa acordului lui oferă imobilul dat în arendă, fapt care îi încalcă dreptul său prevăzut de art. 367 Cod civil, potrivit căruia fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a folosi bunul comun potrivit destinaţiei acestuia, fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari dacă în contract nu este prevăzut altfel. Susţine că şi la moment imobilul în litigiu este dat în arendă ÎI ,,Cernojiţa Svetlana”, conform contractului de arendă din 15 martie 2011. De asemenea invocă că prin răspunsul nr. 02/1-18-218 din 31 ianuarie 2012, Primăria mun.

Comrat i-a comunicat că anterior bunul dat s-a aflat în folosinţa ÎI ,,Stolar Stefanida”, conform contractului de arendă din 14 noiembrie 2010. Astfel, consideră că venitul obţinut din darea în arendă a imobilului urmează a fi împărţit cu dânsul, drept motiv pentru care a înaintat pârâtei pretenţie cu privire la achitarea drepturilor ce i se cuvin în calitate de coproprietar. 1 Menţionează că în vederea apărării drepturilor sale în calitate de coproprietar s-a adresat organelor de resort, însă demersurile sale au rămas fără răspuns. Solicită încasarea din contul pârâtei în beneficiul său a prejudiciului cauzat în mărime de 58650 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 17 aprilie 2013 acţiunea a fost admisă, a fost încasat din contul Ellei Vlah în beneficiul lui Vasile Vlah suma de 58650 lei cu titlu de prejudiciu cauzat ca urmare a nefolosirii în calitate de coproprietar a imobilului situat în mun.

Comrat, str. Pobedî, 53 ”a” pentru perioada 14 noiembrie 2010 – 04 ianuarie 2013 şi cheltuielile de judecată ca taxă de stat în mărime de 1759,50 lei. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 21 ianuarie 2014 a fost admis apelul Ellei Vlah, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată. La 01 aprilie 2014, prin intermediul oficiului poştal, Vasile Vlah a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea în vigoare a hotărârii primei instanţe, încasarea din contul intimatei a cheltuielilor de judecată ce constau din taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată şi a cererii de recurs în sumă totală de 2639,25 lei.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, considerând-o ilegală şi pasibilă de a fi casată, deoarece instanţa a interpretat eronat legea. Cu referire la prevederile art. 610 alin. (2) Cod civil, indică că instanţa de apel neîntemeiat a conchis că dânsul nu a probat suportarea reală a unui venit ratat. Susţine că la materialele pricinii este anexat raportul de evaluare al costului de piaţă pentru arenda obiectului transmis de Ella Vlah în folosinţă ÎI ,,Cernojiţa Svetlana”, din care rezultă că aceasta constituie suma de 4500 lei lunar. Consideră că dacă în mod normal bunul imobil respectiv ar fi fost dat în arendă cu acordul său, atunci el ar fi fost îndreptăţit să primească suma de 2250 lei/lunar, în temeiul art. 370 alin. (1) şi 373 Cod civil.

Susţine că intimata fără acordul său a dispus darea în arendă a bunului imobil menţionat, prin ce a fost încălcat dreptul său de proprietate şi pricinuită paguba materială sub formă de venit ratat. Relatează că faptul posibilităţii de a obţine un profit în urma arendării bunului imobil menţionat îl demonstrează şi contractul din 01 decembrie 2010 (f. d. 15-16), încheiat între el şi V. Barladean, pe un termen de trei ani cu stabilirea plăţii de arendă de 4600 lei, pe care intimata a refuzat să-l semneze, în aşa mod lipsindu-l de dreptul de a obţine profit din darea bunului în arendă. Consideră neîntemeiată concluzia instanţei de apel, care a stabilit în decizia sa că reclamantul urma să se adreseze în instanţă cu acţiune în temeiul art. 374-376 Cod civil sau cu privire la recunoaşterea ilegalităţii contractului de arendă.

Susţine că legea permite reclamantului de a alege oricare din metodele de apărare a drepturilor sale încălcate, aşa precum prevede art. 11 Cod civil. Relevă că nici o metodă de apărare a drepturilor sale menţionate de către instanţa de apel nu ar fi fost efective, deoarece chiar dacă ar fi solicitat recunoaşterea nulităţii contractului de arendă, intimata cu acelaşi succes ar fi încheiat un alt contract, doar prin schimbarea datei. 2 Remarcă că sunt fără suport şi concluziile instanţei de apel cu referire la faptul că el a fost de acord cu clauzele contractuale, deoarece chiar din conţinutul deciziei rezultă că el a fost de acord cu clauzele contractului în condiţiile în care lui îi va reveni 1/2 din suma plăţii de arendă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 30 ianuarie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 2a-180/2013 (f. d. 184), fiind recepţionată de către recurent la 31 ianuarie 2014, fapt ce rezultă din avizul de recepţie (f. d. 185). Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul, la 01 aprilie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe. Înaintând cererea de chemare în judecată împotriva Ellei Vlah, Vasile Vlah a solicitat încasarea în beneficiul său a prejudiciului în mărime de 58650 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiţând-o, a încasat din contul Ellei Vlah în beneficiul lui Vasile Vlah suma de 58650 lei cu titlu de prejudiciu cauzat, precum şi cheltuielile de judecată în mărime de 1759,50 lei. Judecând apelul declarat de către Ella Vlah instanţa de apel l-a găsit ca întemeiat şi, casând hotărârea primei instanţe, a pronunţat o nouă hotărâre, prin care cererea de chemare în judecată înaintată de Vasile Vlah a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

În susţinerea soluţiei date, instanţa de apel a menţionat că contractul de arendă a imobilului a fost încheiat cu titlu gratuit, fără a fi stabilită suma plăţii de arendă, respectiv, la caz, nu există un careva câştig ratat a lui Vasile Vlah. De asemenea, instanţa de apel a indicat că la înaintarea acţiunii Vlah Vasile nu a contestat condiţiile gratuităţii contractului de arendă şi respectiv, acesta nu are temeiuri de a înainta cerinţe cu privire la repararea prejudiciului sub formă de câştig ratat.

Instanţa de recurs, verificând, prin prisma criticelor formulate în recurs, legalitatea deciziei instanţei de apel conchide că soluţia instanţei de apel este una greşită, ce rezultă din aprecierea incorectă a materialului probator anexat la dosar şi interpretarea eronată a legii aplicabile la caz, pe când prima instanţă, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de admitere a acţiunii. 3 Astfel, la caz s-a stabilit cu certitudine că Vasile Vlah şi Ella Vlah s-au aflat în căsătorie înregistrată la 05 octombrie 1991, ulterior desfăcută, divorţul fiind înregistrat în registrul de stare civilă la 28 ianuarie 2010 (f. d. 7, 152). În speţă este incontestabil şi faptul că în perioada căsătoriei soţii Vlah au obţinut, cu titlu de proprietate comună, bunul imobil situat în or.

Comrat, str. Pobedî, 53 „a”, înregistrat în Registrul bunurilor imobile la 03 septembrie 2001 cu numărul cadastral 9601214.235.01, cu destinaţia de suprafaţă comercială. La fel, s-a mai constatat că după desfacerea căsătoriei, bunul imobil menționat nu a fost partajat între foştii soţi, acesta rămânând înregistrat în Registrul bunurilor imobile după Vasile Vlah şi Ella Vlah, ca proprietate comună în devălmăşie (f. d. 5). Materialul probator confirmă și faptul că în baza contractului încheiat la 14 noiembrie 2010, Ella Vlah a transmis în locaţiune ÎI „Stolar Stefanida” suprafaţa comercială situată pe adresa or.

Comrat str. Pobedî 53 „a”, pe un termen de un an, în vederea exercitării activităţii de întreprinzător (f. d. 9), iar, ulterior, la 15 martie 2011 contract de locaţiune pe suprafaţa menţionată, Ella Vlah a semnat cu ÎI „Cernojiţa Svetlana”, pe un termen de 3 ani (f. d. 10). Se observă că aceste contracte au fost încheiate pentru toată suprafaţa comercială situată pe adresa or. Comrat str. Pobedî 53 „a”, doar de către Ella Vlah, fără a avea acordul coproprietarului Vasile Vlah. Conform art. 367 Cod civil fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a folosi bunul comun potrivit destinaţiei acestuia, fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Având în susţinere prevederile normei enunţate, instanţa de recurs conchide că prin încheierea, în mod unipersonal a contractelor de locaţiune menţionate de către Ella Vlah, lui Vasile Vlah, ca coproprietarul al imobilului menţionat, în mod cert i-a fost afectat dreptul său de a folosi bunul imobil aflat în proprietate comună în devălmăşie, prin urmare, Vasile Vlah fiind în drept de a-şi apăra dreptul său încălcat. În acest context se va remarca că apărarea dreptului de proprietate se realizează printr-o serie de mijloace juridice, prin care proprietarul tinde să înlăture atingerile ce sunt aduse dreptului său şi asigură exercitarea lui în condiţii normale. În cauză, Vasile Vlah a ales înlăturarea atingerilor aduse dreptului său de proprietate, prin încasarea de la Ella Vlah a 1/2 din suma plăţii de arendă, considerând că această metodă este una efectivă.

Prin urmare, incorect instanţa de apel a constatat că Vasile Vlah pentru a-şi apăra dreptul de proprietate urma să conteste condiţiile gratuităţii impuse prin clauzele contractului de locaţiune şi să acţioneze în conformitate cu prevederile art. 374 – 376 Cod civil, prin recunoaşterea nulităţii contractului de locaţiune, modificarea sau rezilierea acestuia. Or, instanţa de judecată nu este în drept de a impune justiţiabilului metoda de apărare a dreptului încălcat, cel care se consideră vătămat într-un drept al său, având posibilitatea de a-şi revendica dreptul încălcat prin alegerea personală a mijloacelor de apărare, în funcţie de caracterul încălcărilor aduse, fapt ce direct rezultă şi din prevederile art. 11 Cod civil.

4 Conform art. 875 Cod civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. Astfel, prin prisma normei enunţate, instanţa de recurs conchide că nici argumentul intimatei Ella Vlah în sensul că contractele de locaţiune nu conţin clauze care ar reglementa modul şi mărimea plăţii de achitare a suprafeţei date în locaţiune, acestea fiind încheiate cu titlu gratuit, nu constituie temei de respingere a acţiunii.

Aceasta deoarece, în interpretarea corectă a acestor prevederi legale este de înţeles că însuşi contractul de locaţiune în sine constituie un contract cu titlu oneros, astfel încheierea contractului de locaţiune fără indicarea mărimii plăţii de achitare a suprafeţei date în locaţiune nu o eliberează pe Ella Vlah de la obligaţia de a înlătura încălcarea adusă dreptului de proprietate deţinut de Vasile Vlah, prin darea în locaţiune a bunului imobil fără acordul ultimului, aceste contracte fiind încheiate pe riscul ei. Astfel fiind, instanţa de judecată relevă că în mod corect prima instanţă a reţinut în speţă, raportul de evaluare privind stabilirea preţului de piaţă a locaţiunii din cotă parte a bunului imobil nr. cadastral 9601214.235.01 situat în or.

Comrat str. Pobedî 53, „a”, întocmit de Centrul Expertizei Independente „CEXIN”, prin care, în urma aplicării metodei de comparaţie, s-a stabilit că valoarea chiriei a suprafeţei obiectivului comercial la preţ de piaţă, constituie suma de 4500 lei lunar (f. d. 20-30). Respectiv, instanţa de recurs constată că prima instanţă just a stabilit că Vasile Vlah are dreptul de a pretinde la 1/2 cotă parte din suma de 4500 lei, iar reieşind din solicitarea lui Vasile Vlah că suma dată urmează a fi încasată pentru perioada 14 noiembrie 2010 – data încheierii primului contract de locaţiune cu ÎI „Stolar Stefanida” şi până la 04 ianuarie 2013 – data adresării lui în instanţa de judecată cu prezenta acţiune, se constată fi corectă şi suma impusă spre încasare de la Ella Vlah în mărime de 58650 lei.

La acest capitol se vor reţine, pe cale de consecinţă, şi dispoziţiile art. 349 Cod civil, care prevăd că coproprietarii vor împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi proporţional cotei lor părţi. În conexiunea celor relatate se constată că instanţa de apel nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, ce a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe când prima instanţă în mod temeinic şi legal a admis acţiunea înaintată de Vasile Vlah. Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Vasile Vlah 5 Se casează integral decizia Curţii de Apel Comrat din 21 ianuarie 2014 şi se menţine hotărârea Judecătoriei Comrat din 17 aprilie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Vlah împotriva Ellei Vlah cu privire la repararea prejudiciului material şi venitului ratat Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ion Corolevschi Oleg Sternioală Maria Ghervas Ala Cobăneanu 6