- Dosarul nr.
- 2ra-2897/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 octombrie 2014
- Părțile
- Arhiliuc Sergiu vs Universitatea de Stat din Moldova
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2897/14 — Încasarea sumei şi dobânzii de întârziere
prima instanţă – V. Boico dosarul nr. 2ra-2897/14 instanţa de apel – N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 08 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Sergiu Arhiliuc în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sergiu Arhiliuc împotriva Universităţii de Stat din Moldova cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Sergiu Arhiliuc şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 24 septembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 14 ianuarie 2013 Sergiu Arhiliuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Universităţii de Stat din Moldova cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere. În motivarea acţiunii a indicat că la 21 noiembrie 2005 colaboratorii Universităţii de Stat din Moldova (60 la număr) ce urmau să primească loturi de pământ pentru construcţie (în sectorul Rîşcani mun. Chişinău) au fost obligaţi să achite în contabilitatea USM a câte 12650 lei pentru realizarea unui proiect de transfer a reţelei electrice de tensiune înaltă, altfel urmau a fie excluşi din lista bineficiarilor.
Menţionează că văzând că transferul reţelei electrice de tensiune înaltă nu se realizează, dar şi ţinând cont de faptul că şi circumstanţele nu permit realizarea acestuia proiect, în martie 2010 a solicitat în mod verbal, iar la 06 aprilie 2011 a depus un demers adresat Rectorului USM şi Comitetului Sindical, prin care a cerut să-i fie întorşi banii şi să fie informat despre locul şi modul în care au fost administraţi banii lui. Afirmă că la 04 mai 2011 a primit răspunsul nr. 01/778, care este evaziv şi fără acte de însoţire ce ar confirma cele declarate. Iar când l-a contactat personal pe reprezentantul USM responsabil de administrarea acestei probleme, ultimul a refuzat să-i prezinte careva acte menţionând că acestea reprezintă secret comercial.
Susţine că ulterior, i-a contactat în nenumărate rânduri pe reprezentanţii USM pentru a le comunica că a înstrăinat lotul şi că nu are nimic comun cu careva proiecte 1 legate de acest teren şi nu are decât să conlucreze în continuare cu noul proprietar, iar banii reprezintă proprietatea lui şi trebuie să-i returneze, fapt care i-a fost refuzat. Indică că în luna martie 2010, conform art. 617 alin (2) lit. a) Cod civil, pârâtul pentru neonorarea obligaţiei de restituire a sumei împrumutate a fost pus în întârziere, astfel, acesta conform art. 602 alin. (1), (2), (3) şi 618 Cod civil este chemat să răspundă pentru durata întârzierii. Solicită obligarea pârâtului să-i restituie suma datorată de 12650 lei şi să-i achite dobânda de întârziere pentru perioada de întârziere şi dobânda egală cu rata de refinanţare a BNM.
La fel a solicitat ca cheltuielile de judecată (taxa de stat, cheltuieli de asistenţa juridică) să fie încasate din contul pârâtului. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 24 septembrie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2014 a fost respinsă cererea de apel declarată de Sergiu Arhiliuc şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 28 iulie 2014 Sergiu Arhiliuc a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel, la fel ca şi prima instanţă, a interpretat eronat art. 118 CPC şi a constatat că nu s-a probat existenţa raporturilor juridice între Sergiu Arhiliuc şi USM.
Consideră că instanţa de apel a interpretat eronat legea. Afirmă că instanţele ierarhic inferioare au lăsat o mulţime de probe fără nici o apreciere, printre care: deciziile consiliului municipal nr. 15/30-20 din 05 iulie 2001, nr. 20/25 din 15 martie 2005 şi nr. 56/37 din 17 octombrie 2006, procesul-verbal al şedinţei comisiei pentru repartizarea loturilor colaboratorilor din 26 august 2004, chitanţe, contracte şi scrisori de informare prin care se dovedeşte că USM a realizat multiple cheltuieli legate de aceste loturi de teren şi care urmau să fie compensate de colaboratorii USM ca beneficiari de loturi de teren, chitanţa cu număr, însoţită de semnătura şi ştampila unui funcţionar al USM care vine să dovedească că USM a încasat banii cu pricina prin intermediul angajatului său, casieră la USM, în timpul de lucru şi la locul de muncă, fapt recunoscut chiar de reprezentantul USM, martorul.
Prin referinţa din 25 septembrie 2014 Universitatea de Stat din Moldova a solicitat de a considera recursul declarat de Sergiu Arhiliuc ca inadmisibil cu menţinerea deciziei instanţei de apel din 25 mai 2014. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau 2 aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Sergiu Arhiliuc nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Sergiu Arhiliuc, asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Sergiu Arhiliuc ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Sergiu Arhiliuc se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 3