Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2734/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 septembrie 2013
Părțile
Solonaru Pavel, Solonaru Sergiu vs Burdilă Vitalie
Pe scurt
Legalitatea şi temeinicia hotărîrii, problemele soluţionate la deliberarea hotărârii, obligaţia probaţiunii în judecată, limitele judecării apelului

2ra-2734/13 — Sumei, dobânzii de întârziere şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă: E. Roibu dosarul nr. 2ra-2734/13 instanţa de apel: S. Arnăut, T. Pelin, B. Bîrcă DECIZIE 27 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Sergiu Solonaru şi Pavel Solonaru în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru împotriva lui Vitalie Burdilă cu privire la încasarea sumei şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru şi menţinută hotărârea primei instanţe, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 11 mai 2012, Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru, reprezentaţi de avocatul Sergiu Cotruţă, au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vitalie Burdilă cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că aceştia au încheiat cu Vitalie Burdilă contracte, prin care începând cu 20 septembrie 2008 ultimul s-a obligat să achite lunar lui Pavel Solonaru suma de 183 Euro, iar lui Sergiu Solonaru suma de 360 Euro, timp de 12 luni, iar ei s-au obligat să execute pentru acesta lucrări de construcţie. Menţionează că şi-au îndeplinit conştiincios obligaţiile, însă când venea timpul de plată pârâtul menţiona că îi va remunera lunile viitoare pentru toată perioada lucrată. În contractele încheiate a fost specificat că suma pentru întregul an va constitui pentru Pavel Solonaru – 2200 Euro, iar pentru Sergiu Solonaru- 4318 Euro. Cu referire la art. 971 alin. (2) Cod civil, au indicat că plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte.

1 Cu referire la art. 14 alin. (2) Cod civil,au indicat că se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului. Menţionează că cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune. Afirmă că lucrările de construcţie pe care le efectuau pentru Vitalie Burdilă ocupau tot timpul şi erau în imposibilitate de a avea o altă sursă de întreţinere, în toată această perioadă s-au aflat într-o stare materială grea, fiind nevoiţi de a împrumuta mijloace băneşti pentru a supravieţui.

Susţin că acest fapt le-a cauzat disconfort moral enorm şi o stare de inferioritate. Solicită încasarea din contul pârâtului suma de 2200 Euro în beneficiul lui Pavel Solonaru şi suma de 4318 Euro în beneficiul lui Sergiu Solonaru, încasarea din contul pârâtului cu titlu de prejudiciu moral suma de 30000 lei a câte 15000 lei pentru fiecare şi cheltuielile de judecată. În cadrul dezbaterilor judiciare, Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru, reprezentaţi de avocatul Sergiu Cotruţă au depus cerere suplimentară, solicitând încasarea din contul pârâtului în beneficiul lui Pavel Solonaru dobânda de întârziere calculată până la 05 iulie 2012 în mărime de 1169,47 Euro şi în beneficiul lui Sergiu Solonaru în mărime de 2300,97 Euro.

În susţinerea cererii date au invocat că contractul încheiat cu pârâtul îmbracă forma contractului de împrumut, în acest sens referindu-se la art. 871 alin. (1) Cod civil şi indicând că împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul şi în modul stabilit în contract. Au mai menţionat că a trecut o perioadă considerabilă de timp din data încheierii contractului de împrumut, astfel au motive întemeiate să creadă că pârâtul nu are intenţia de a întoarce benevol suma şi că ultimul tergiversează intenţionat momentul executării obligaţiei. Invocând art. 619 alin. (2) Cod civil, au menţionat că obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul dobânda este de 9 % peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 CC al RM, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus. Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 05 iulie 2012 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2013, a fost respins apelul declarat de Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 18 iunie 2013 Sergiu Solonaru şi Pavel Solonaru au depus cerere de recurs solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel în alt complet de judecată. În motivarea recursului şi-au exprimat dezacordul cu decizia contestată pe care o consideră fiind neîntemeiată şi ilegală, fiind emisă cu aplicarea eronată a normelor de 2 drept material şi procedural, concluziile instanţei de apel fiind axate pe stabilirea eronată a circumstanţelor şi aplicarea legii care nu trebuia sa fie aplicată.

Menţionează că instanţele judecătoreşti nu au ţinut cont de faptul că între ei şi intimat a fost încheiat un contract nenumit, ca garant al plăţii pentru munca efectuată în Spania. Contractul nenumit fiind un contract încheiat la voinţa părţilor prin care părţile desinestătător stabilesc drepturile şi obligaţiile fiecăruia în acel contract. Făcând referire la art. art. 666, 667 Cod civil au invocat că contractul este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se sting sau se modifică raporturile juridice. Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor.

Susţine că instanţa de apel incorect a apreciat faptul că reclamanţii şi-au modificat pretenţiile în instanţa de apel, pe motiv că pretenţiile au fost modificate încă în prima instanţă, fapt ce denotă că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra faptului dat şi a aplicat legea care nu trebuia aplicată. Consideră că instanţa de apel a concluzionat greşit faptul că contractul în litigiu este unul de antrepriză, deoarece ei au susţinut că acesta este un contract nenumit. Afirmă că în şedinţa din 06 martie 2013 au fost prezentate documente confirmative eliberate de Ministerul de Interne al Spaniei şi anume: actul de anchetare a victimei, citaţia Judecătoriei de Instrucţie Nr. 1 din Santander (Spania) şi declaraţiile recurenţilor depuse la Direcţia Generală de Poliţie şi Gardă Civilă a Comisariatului de Poliţie din Santander, documente care confirmă faptul că recurenţii au lucrat la intimat şi cel din urmă nu şi-a respectat obligaţia din contract.

Pe lângă aceasta, când recurenţii au solicitat respectarea obligaţiei prevăzute în acel contract, intimatul i-a ameninţat cu acte de violenţă. Susţin că instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra documentelor sus menţionate anexate la dosar. La 25 iulie 2013 Vitalie Burdilă, reprezentat de avocatul Anatolie Hotineanu a depus referinţa la recurs, prin care a solicitat de a considera inadmisibil recursul declarat de către Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei motivate a instanţei de apel a fost expediată în adresa lui Sergiu Solonaru la 01 aprilie 2013, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 76), însă careva date despre recepţionarea acesteia lipsesc.

Astfel, instanţa de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 18 iunie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită 3 pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

După cum denotă actele cauzei, înaintând acţiunea în judecată împotriva lui Vitalie Burduja, Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru, în urma concretizării cerinţelor sale, au solicitat încasarea din contul pârâtului în beneficiul lui Pavel Solonaru suma de 2200 Euro şi dobânda de întârziere în mărime de 1169,47 Euro, iar în beneficiul lui Sergiu Solonaru suma de 4318 Euro şi dobânda de întârziere în mărime de 2300,97 Euro, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată. În susţinerea cerinţelor sale Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru au invocat prevederile art. art. 871 alin. (1), art. 619 alin. (2), art. 585 Cod civil, în acest sens invocând că contractele semnate de ei şi Vitalie Burduja, prin care ultimul îşi asumă responsabilitatea de a restitui sumele de 2200Euro şi respectiv de 4318 Euro, îmbracă forma contractelor de împrumut.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiuni şi respingerii acesteia, soluţie care a fost menţinută şi de instanţa de apel. La adoptarea hotărârilor judecătoreşti, în susţinerea concluziilor sale, atât prima instanţă, cât şi decizia instanţei de apel, cu referire la prevederile art. art. 946, 957 Cod civil, au concluzionat că reclamanţii nu au prezentat nici o probă admisibilă şi pertinentă în scopul existenţei între ei şi Vitalie Burdilă a unui contract de executare sau prestare a lucrărilor de construcţie. Instanţa de recurs constată, însă, că interpretarea dată de instanţele de judecată este una greşită, fapt ce rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele, inclusiv în limitele temeiurilor şi pretenţiilor care au generat apariţia unui astfel de litigiu.

Or, dispoziţiile art. 240 alin. (3) CPC, direct statuează că instanţa judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. Astfel, instanţa de recurs reţine că deşi Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru, întru justificarea pretenţiilor formulate, cât şi în apel au invocat drept temei legal dispoziţiile Codului civil care reglementează restituirea împrumutului, precum şi dispoziţiile generale cu privire la obligaţie, prima instanţă, contrar art. 239 şi art. 240 CPC, ignorând aceste invocări, s-a referit la nişte temeiuri, care nu au fost susţinute de reclamanţi, greşeală care a fost admisă şi de instanţa de apel. În conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC, circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate.

Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care 4 au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi şi dispoziţiilor conţinute în art. 373 alin. (5) CPC, instanţa de apel, judecând apelul, nu a intrat în esenţa cauzei deduse judecării, pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi nu s-a pronunţat asupra tuturor argumentelor invocate în cererea de apel, inclusiv celor aduse în dezacordul cu hotărârea primei instanţe, iar conţinutul deciziei nu este altceva decât reflectarea concluziilor primei instanţe.

De altfel, este neînţeleasă şi constatarea instanţei de apel precum că Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru în cererea de chemare în judecată au indicat că la caz este vorba de un contract de antrepriză, or din materialele dosarului direct rezultă că ultimii, încă în cadrul dezbaterilor judiciare în prima instanţă, printr-o cerere suplimentară şi-au modificat temeiul acţiunii formulate, insistând asupra faptului că obligaţia asumată de Vitalie Burduja în temeiul contractelor anexate la dosar îmbracă forma contractului de împrumut. Prin urmare, se constată a fi lipsită de sens şi menţiunea instanţei de apel cu referire la art. 372 CPC şi anume că în instanţa de apel nu se poate schimba calitatea părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii.

Aceasta deoarece, apelanţii Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru prin apelul său declarat împotriva hotărârii primei instanţe nu au intenţionat de a schimba calitatea părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii, ci au susţinut aceleaşi temeiuri aduse în cadrul judecării pricinii în prima instanţă. În contextul dat, instanţa de recurs reţine că cele descrise incontestabil indică la examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă controlului temeinicia şi corectitudinea soluţiei date de prima instanţă prin prisma prevederilor legale, trecând asupra argumentelor invocate în cererea de apel, fără a intra în esenţa lor. În concluzie şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării.

De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii. În speţă, prezintă relevanţă şi faptul că folosirea criteriilor pentru determinarea corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieşind din specificul acestui, presupune prin sine lămurirea completă şi pe bază de dovezi certe a situaţiei de fapt, care, este diferită de la caz la caz. Sub aspectul celor relatate se constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege.

5 Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Sergiu Solonaru şi Pavel Solonaru.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 martie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Pavel Solonaru şi Sergiu Solonaru împotriva lui Vitalie Burdilă cu privire la încasarea sumei, dâbânzii de întârziere şi repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi Ala Cobăneanu 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.