- Dosarul nr.
- 2ra-2546/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 septembrie 2014
- Părțile
- Guştiuc Valeriu vs SC SML Tehnologie
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2546/14 — Încasarea sumei
prima instanţă – L. Holeviţcaia dosarul nr. 2ra-2546/14 instanţa de apel – N. Budăi, I. Muruianu, A. Minciuna ÎNCHEIERE 24 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Valeriu Guştiuc în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Guştiuc împotriva Societăţii Comerciale „SML Tehnologie” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Valeriu Guştiuc şi menţinută hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.
Chişinău din 20 ianuarie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă ca tardivă constată: La 23 iulie 2014, Valeriu Guştiuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „SML Tehnologie” SRL cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a indicat că în temeiul contractului individual de muncă din 12 martie 2010, încheiat între SC „SML Tehnologie” SRL ca beneficiar şi Valeriu Guştiuc ca executor, i-a fost pusă sarcina cu privire la executarea lucrărilor „pozarea cablului L.J.F.O. Caracui, Sarata-Galbenă, Valea Florii, pilonilor de pichet, pozarea cablului F.O. prin canalizare telefonică, conform proiectului nr. 43 din 2009”. Susţine că executorul a executat lucrările contractate iar beneficiarul nu şi-a onorat obligaţiunile de plată, astfel încât datoria pârâtului faţă de reclamant, pentru executările executate, constituie 48325,23 lei.
Cu referire la art. art. 9, 512, 572 alin. (2), 753 alin. (1), 617 Cod civil şi pct. 13.1 al contractului nr. 8 din 24 aprilie 2007, solicită, Valeriu Guştiuc, încasarea de la SC „SML Tehnologie” SRL în beneficiul său a sumei de 48325,23 lei cu titlu de datorie conform contractului individual de muncă şi încasarea de la SC „SML Tehnologie” SRL în beneficiul lui Valeriu Guştiuc a sumei de 12471,88 lei cu titlu de dobândă de întârziere. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 20 ianuarie 2014 acţiunea a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie. 1 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de Valeriu Guştiuc şi menţinută hotărârea primei instanţe.
La 17 iunie 2014 Valeriu Guştiuc a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea deciziei instanţei de apel cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel şi hotărârea primei instanţe considerând că instanțele au aplicat o lege ce nu trebuia să fie aplicată şi au interpretat eronat legea ce ţine de începutul curgerii termenului de prescripţie. Menţionează că la caz, relaţiile avute cu intimatul sunt relaţii civile contractuale, ultimul asumându-şi nişte obligaţiuni contractuale de achitare a preţului servicii/lucrări efectuate de către recurent. Indică că la materialele pricinii sunt probe care confirmă faptul că lucrările efectuate au fost recepţionate de SC „SML Tehnologie” SRL.
Afirmă că contractul cu SC „SML Tehnologie” SRL a fost încheiat la 12 martie 2010, termenul de executare a lucrărilor de către Valeriu Guştiuc fiind fixat de până la 30 aprilie 2010. Susţine că la 25 iulie 2011, Valeriu Guştiuc a somat SC „SML Tehnologie” SRL cu expedierea în adresa ultimului a reclamaţiei cu solicitarea de achitarea sumei lucrărilor efectuate de 48325,23 lei, deoarece în contractul încheiat de părţi nu era determinat termenul de achitare a preţului lucrărilor. Consideră că SC „SML Tehnologie” SRL s-a aflat în întârziere după expirarea termenului prevăzut de lege de 7 zile din momentul recepţionării somaţiei, deoarece Valeriu Guştiuc a aflat despre refuzul intimatului de a achita suma solicitată şi încălcarea dreptului său după expirarea termenului de 7 zile.
Relatează că la 08 august 2012, Valeriu Guştiuc a depus pentru prima dată cererea de chemare în judecată în acest litigiu, ceea ce denotă că dânsul a solicitat apărarea pe cale judecătorească a dreptului său. Atunci el s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta în şedinţa de judecată şi din motiv că nu avea avocat nu şi-a putut apăra drepturile. Consideră eronată aprecierea instanţei de apel asupra începutului curgerii termenului de prescripţie extensivă de la data sfârşitului lucrărilor 30 aprilie 2010 şi consideră că termenul de prescripţie de apărare pe cale judiciară curge din momentul în care pârâtul nu a răspuns la somaţia reclamantului de achitare a preţului. Făcând referire la art. 575 Cod civil, consideră că instanţele de judecată a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.
Totodată, declară că în conformitate cu art. 272 Cod civil, în situaţia din speţă, curgerea termenului de prescripţie se începe din ziua următoare după înaintarea cererii de către creditor, iar în cazul dânsului ca creditor, în cazul neexecutării obligaţiei în termen de 7 zile de către debitor, apare dreptul la acţiune în ziua următoare şi din acest moment începe curgerea termenului de prescripţie. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 2 Din materialele cauzei rezultă decizia instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentului la 12 mai 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire nr. 1245 (f. d. 167). Alte date la materialele dosarului lipsesc.
Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 17 iunie 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Valeriu Guştiuc nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Valeriu Guştiuc, asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Valeriu Guştiuc ca inadmisibil. 3 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Valeriu Guştiuc se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4