- Dosarul nr.
- 3ra-1134/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 octombrie 2014
- Părțile
- Vacarciuc Rodica vs Biroul National de Statistică
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-1134/14 — Anularea actului administrativ
prima instanţă: N. Mazur dosarul nr.3ra-1134/14 instanţa de apel: N, Budăi, V. Pruteanu, A. Pahopol ÎNCHEIERE 08 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Oleg Sternioală, examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Vacarciuc Rodica, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vacarciuc Rodica către Biroul Naţional de Statistică a RM privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Vacarciuc Rodica, s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Centru din 20 septembrie 2013, prin care s-a admis integral cererea de chemare în judecată şi s-a emis o nouă hotărâre prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea lui Vacarciuc Rodica împotriva Biroului Naţional de Statistică a RM privind anularea actului administrativ, c o n s t a t ă: La 06.08.2013, reclamanta Vacarciuc Rodica s-a adresat în instanţa de contencios administrativ cu cererea de chemare în judecată către Biroul Naţional de Statistică al RM privind anularea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamanta a invocat, că a activat la Direcţia pentru Statistică Edineţ din 10.05.2001, deținând funcţia de consilier de stat clasa III rang II, şef-adjunct al Direcţiei pentru statistică a raionului Edineţ. Pe perioada activităţii nu a fost supusă cărorva obiecţii din partea conducerii, nu a fost supusă sancţiunilor disciplinare, a îndeplinit toate sarcinile încredinţate de conducere începând cu anul 2002. În conformitate cu Legea nr. 158.04.07 din 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, anual reclamantei i se aduceau la cunoştinţă obiectivele individuale de activitate în calitate de funcţionar public.
Menţionează reclamanta că şi-a îndeplinit sarcinile şi atribuţiile de serviciu în concordanţă cu prevederile criteriilor de evaluare, descrise în secţiunea 2 din anexa nr.2 a Regulamentului cu privire la evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici,aprobat prin hotărârea Guvernului 201 din 11.03.09. Pe data de 18.01.13 a fost supusă evaluării pentru perioada de la 01.01.2012 până la 31.12.2012, prin hotărârea Comisiei de Evaluare. 1 În baza hotărârii Comisiei de Evaluare şi a Ordinului nr. 20/p a obţinut calificativul "nesatisfăcător", acordându-i-se între 1,00 şi 5,00 puncte.
Susţine reclamanta că este o bătaie politică, ceea ce vine în neconcordanţă cu art. 36 din Legea 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi Regulamentul cu privire la evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, care prevede, că apartenenţa politică nu trebuie să influenţeze independenţa funcţionarului public din codul de conduite, precum şi să influenţeze comportamentul şi deciziile de care nu s-au ţinut cont. La 11.06.13 i-a fost înaintată pentru a lua cunoştinţă şi a semna Fişa de evaluare a performanţelor profesionale, şi pe data de 12.06.13 deja s-a emis ordinul destituirii din funcţia de şef-adjunct al Direcţiei pentru statistică a raionului Edineţ.
Prin răspunsul nr. 03-01/44 din 19.07.13 la cererea prealabilă din 14.06.13, pârâtul a constatat că cererea prealabilă este neîntemeiată, nefondată şi lipsită de suport juridic. Astfel, consideră reclamanta, că i s-au lezat grav drepturile şi legalitatea, echitatea procedurii evaluării. Solicită reclamanta, declararea evaluării funcţionarilor publici de conducere pentru anul 2012, drept ilegală şi neîntemeiată, anularea ordinului din 12.07.2013 , nr 20/p privind destituirea din funcţia de şef-adjunct al Direcţiei pentru Statistică a r-1 Edinet. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 20.09.2013, acţiunea înaintată de către Vacarciuc Rodica a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, s-a respins apelul declarat de Vacarciuc Rodica şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Centru din 20 septembrie 2013. La 11 iulie 2014, Vacarciuc Rodica a declarat recurs, în termen legal, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014 şi a hotărârii Judecătoriei Centru din 20 septembrie 2013, cu trimiterea pricinii la rejudecare în instanţa de fond. În motivarea recursului, recurentul a indicat că nu este de acord cu decizia Curţii de Apel Chişinău, considerând că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi procedural, iar circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin.
Recurenta indică că instanţa de fond nu s-a expus asupra faptului că aceasta nu a fost înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării acţiunii, deoarece citaţia a fost recepţionată de o altă persona pe nume C.Munteanu, care locuieşte pe aceeaşi adresă, doar că în apartamentul nr.lB. Or, conform prevederilor art.105 alin.(5) CPC al RM, „ citaţia s-au înștiințarea adresată persoanei fizice se înmânează personal contra semnătură pe cotor,,. 2 Respectiv analizând situaţia recurenta menţionează, că pe cotor s-a semnat un oarecare C.Munteanu, care nu este nici măcar membru al familiei, ori citaţia urma a fi transmisă personal destinatarului, contra semnătură.
Consideră recurenta că a fost lipsită de dreptul la un proces echitabil, în care părţile se află pe poziţie de egalitate şi potrivit principiului contradictorialităţii, urmau în cadrul dezbaterilor judiciare să demonstreze temeinicia pretenţiilor pe care le invocă, deşi reclamanta a iniţiat în proces, în procedură contenciosului administrativ, iar potrivit art. 24 alin.(3) al Legii contenciosului administrativ - sarcina probaţiunii este pusă în sarcina pîrîtului. Astfel recurenta indică că în mod obligatoriu ea urma sa fie prezentă în şedinţă pentru a-şi susţine pretenţiile sale, ori în cazul în care reclamanta nu s- a prezentat în şedinţă din motive neîntemeiate, instanţa urma să scoată cererea acesteia de pe rol, cu acordarea posibilităţii de a depune repetat o astfel de cerere de chemare în judecată.
Consideră recurenta că instanţa de apel nu a luat în consideraţie motivele apelului, recurenta fiind practic lipsită de dreptul la un proces echitabil, revăzut de art.6 al Convenţiei europene a Drepturilor Omului. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Vacarciuc Rodica este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu dispoziţia art.432 alin.(1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art.433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, cauza fiind judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, astfel, recursul fiind vădit neîntemeiat. Argumentele invocate de recurenta Vacarciuc Rodica în cererea de recurs că hotărârea judecătorească este ilegală, poartă un caracter declarativ şi nu pot fi reţinute.
Dezacordul cu decizia instanţei de apel prin relatarea situaţiei în viziunea recurentei, este inadmisibilă din considerentele că nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a acestei hotărâri, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea lor dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu- 3 se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Călăuzindu-se de art.440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433 CPC şi anume la lit.a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către recurentul Vacarciuc Rodica, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), 433 lit.a), art.440 alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Vacarciuc Rodica, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4