Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-812/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
8 octombrie 2014
Părțile
Blogu Alexandru vs Pavalachi Ghenadie
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-812/14 — Încasarea datoriei

prima instanţă: S. Papuha dosarul nr. 2r-812/14 instanţa de apel: N. Cernat A.Gavriliţa, A. Pahopol DECIZIE 08 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Blogu Alexandru în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Blogu Alexandru împotriva lui Pavalache Ghenadie şi Olgăi Repina, intervenient accesoriu întreprinderea cu capital străin „Top Leasing” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014 , c o n s t a t ă La 03.06.2013 Blogu Alexandru s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Pavalache Ghenadie şi Olgăi Repina, intervenient accesoriu întreprinderea cu capital străin „Top Leasing” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii Blogu Alexandru a menţionat că, la 20 ianuarie 2010 a acordat lui Pavalache Ghenadie un împrumut în sumă de 3000 euro pe un termen de trei luni, fiind întocmită şi semnată recipisa în prezenţa martorului Repina Olga. Menţionează că, Pavalache Ghenadie nu i-a restituit suma împrumutată în termenul stabilit. 1 La 19 decembrie 2012 în scopul stingerii datoriei, pîrîtul i-a transmis suma de 1000 dolari SUA ce constituie 755 euro, iar în luna februarie 2013 i-a restituit suma de 755 euro. Consideră că,Pavalache Ghenadie este obligat să-i achite datoria, dobînda în mărime de 2395 euro şi dobînda de întîrziere în temeiul art.619 din Codul civil pentru perioada 20 aprilie 2010-19 aprilie 2013 în mărime de 1575 euro.

Blogu Alexandru solicită încasarea din contul lui Pavalache Ghenadie în beneficiul său datoria în mărime de 3000 euro, dobînda în mărime de 2395 euro, dobînda de întîrziere în mărime de 1575 euro şi cheltuielile de judecată suportate la examinarea pricinii. Prin cererea de majorare a pretenţiilor, Blogu Alexandru a solicitat încasarea din contul lui Pavalache Ghenadie în beneficiul său datoria în mărime de 6970 euro în baza recipisei din 20 ianuarie 2010, 4545 euro în baza recipisei din 19 decembrie 2012, şi cheltuielile de judecată în mărime de 5205 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 27 noiembrie 2013 s-a admis partial acţiunea înaintată, s-a încasat de la Pavalache Ghenadie în beneficiul lui Blogu Alexandru datoria în mărime de 3000 euro, dobînda în sumă de 2395 euro, dobînda de întîrziere în sumă de 1575 euro în baza recipisei din 20 ianuarie 2010; datoria în mărime de 4545 euro în baza recipisei din 19 decembrie 2012 şi cheltuielile de judecată în mărime de 13406,80 lei. La 10.01.2014 Blogu Alexandru a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 27 noiembrie 2013, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii în volum deplin.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2014 s-a restituit cererea de apel depusă de Blogu Alexandru, ca fiind depusă cu omiterea termenului de atac. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 21.05.2014 s-a admis recursul declarant de Blogu Alexandru, s-a casat încheierea Curţii de apel Chişinău din 14.02.2013, s-a restituit pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău la etapa primirii cerereii de apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014 s-a restituit cererea de apel declarată de Blogu Alexandru, pe motiv că a fost depusă tardiv. La 07 iulie 2014 Blogu Alexandru a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014 , solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel şi repunerea în termenul de declarare a apelului.

În motivarea recursului a invocat, că concluziile instanţei de apel referitor la lipsa cererii cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului, precum şi netemeinicia circumstanţelor ce ar justifica omisiunea de a declara în termen 2 apelul, sunt neîntemeiate pe motiv că nu au fost luate în considerare toate circumstanţele importante pentru examinarea cererii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art.427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

Instanţa de recurs menţionează următoarele circumstanţe relevante recursului declarat. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 27 noiembrie 2013 s-a admis partial acţiunea înaintată, s-a încasat de la Pavalache Ghenadie în beneficiul lui Blogu Alexandru datoria în mărime de 3000 euro, dobînda în sumă de 2395 euro, dobînda de întîrziere în sumă de 1575 euro în baza recipisei din 20 ianuarie 2010; datoria în mărime de 4545 euro în baza recipisei din 19 decembrie 2012 şi cheltuielile de judecată în mărime de 13406,80 lei. La 10.01.2014 Blogu Alexandru a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 27 noiembrie 2013, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii în volum deplin.

Colegiul reţine că instanţa de apel corect a restituit apelul declarat de Blogu Alexandru deoarece cu certitudine s-a stabilit că, apelul a fost declarat peste termenul stabilit de art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (l) din Codul de procedură civilă termenul de declarare a apelului este de 30 zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii dacă legea nu prevede altfel. Colegiul menţionează că, termenul înăuntrul căruia Blogu Alexandru urma să exercite dreptul de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului - 27 noiembrie 2013. Prin urmare, dat fiind faptul că recurentul a depus cererea de apel la 10.01.2014, pe cînd termenul de declarare a apelului a început la 27 noiembrie 2013, colegiul concluzionează că Blogu Alexandru a exercitat calea de atac în mod tardiv.

Astfel, conform art. 110 din Codul de procedură civilă termenul de procedură este intervalul stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legale de activitate trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. 3 Potrivit art. 362 alin. (3) din Codul de procedură civilă, repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116. În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi alin.(2) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.

La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Colegiul notează că, Blogu Alexandru nu a înaintat cererea cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului în şedinţa instanţei de apel. Totoadată, în conţinutul cererii de recurs recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, invocînd în calitate de circumstanţă ce ar justifica omisiunea de a declara apelul în termen, concluzia eronată cu privire la admiterea acţiunii de către prima instanţă. De asemenea consideră că, termenul de declarare a apelului urmează a fi calculat din momentul recepţionării dispozitivului hotărîrii.

Instanţa de recurs consideră argumentele invocate ca fiind neîntemeiate pe motiv că, recurentul a omis să solicite repunerea în termenul de declarare în şedinţa instanţei de apel, precum şi potrivit procesului-verbal al şedinţei de judecată din 27.10.2013, reprezentantul lui Blogu Alexandru, avocatul Ghenadie Arhiliuc a fost prezent la pronunţarea dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 27 noiembrie 2013. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

Astfel, pe motiv că Blogu Alexandru a depus apel în afara termenului legal, precum şi nu a înaintat cererea cu privire la repunerea în termen a apelului, colegiul consideră necesar să respingă recursul declarat.

Colegiul consideră relevantă jurisprudenţa CtEDO la examinarea cauzelor, în care Înalta Curte a reiterat că, prin neaducerea vreunui motiv pentru repunerea pîrîtului în termenul de prescripţie pentru efectuarea unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil, prin urmare are loc violarea art. 6 § 1 al Convenţiei (Ceachir c. Moldova, nr. 11712 din 15 ianuarie 2008, § 47; Popov c. Moldova (nr.2), nr. 19960/04 din 06 decembrie 2005, § 53; Melnic c. Moldova, nr. 6923/03 din 14 noiembrie 2006, § 41-43) Astfel, instanţa de apel corect a aplicat dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă în vederea restituirii apelului declarat, considerându-l declarat în afara termenului legal, or o eventuală repunere neîntemeiată în termen 4 pentru depunerea cererii de apel ar duce la încălcarea procesului echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, precum a constatat CtEDO încălcarea dreptului la proces echitabil şi a securităţii raporturilor juridice de către instanţele judecătoreşti naţionale în cauza Ghirea v. Republica Moldova, nr. 15778/05, 26.06.2012.

Dreptul la o instanţă, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie presupune respectarea principiului preeminenţei dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere ca, atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014. În conformitate cu art.427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Blogu Alexandru.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 iulie 2014 , în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Blogu Alexandru împotriva lui Pavalache Ghenadie şi Olgăi Repina, intervenient accesoriu întreprinderea cu capital străin „Top Leasing” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.