- Dosarul nr.
- 2ra-2673/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 octombrie 2014
- Părțile
- Gorincioi Ludmila vs SRL Microinvest
- Pe scurt
- Conditiile intoarcerii executarii
2ra-2673/14 — Privind restituirea executării
Dosarul nr. 2ra-2673/14 Prima instanţă: Judecătoria Ungheni (jud: T. Gologan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud:E. Ababii, G. Povilenco, E. Răţoi)
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
DECIZIE Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ 08 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: președinte, judecător Svetlana Novac Judecători Tatiana Vieru Ion Corolevschi Iurie Bejenaru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de ÎM OMF “Microinvest” împotriva deciziei din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Bălţi, adoptate în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Gorincioi Ludmila împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL privind întoarcerea executării, c o n s t a t ă : La data de 29 august 2012 reclamanta Gorincioi Ludmila s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL privind întoarcerea executării hotărîrii judecătoreşti.
În motivarea acţiunii s-a invocat că prin hotărârea din 30 mai 2011 a judecătoriei Ungheni s-a încasat de la Gorincioi Ludmila în beneficiul ÎM OMF ”Microinvest„ SRL datoria în sumă de 63645,53 lei, dobânda aferentă în mărime de 2903,36 lei şi taxa de stat în sumă de 2088,41 lei, în total 68637,30 lei. Susţine reclamanta că ÎM OMF „Microinvest” SRL nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la data de 15.07.2011 a contestat-o cu apel, totodată primind de la judecătoria Ungheni titlul executoriu, pe care l-a transmis spre executare executorului judecătoresc Guţu Vitalie, fără a informa debitorul. Necătînd la faptul că prin decizia din 08.12.2011 a Curţii de Apel Bălţi, hotărârea primei instanţe a fost casată şi remisă pricina spre rejudecare, creditorul nu a informat executorul judecătoresc despre acest fapt, solicitând în continuare executarea hotărârii judecătorești.
Invocă că nefiind informat de creditor, la data de 30 martie 2012, executorul judecătoresc Guţu Vitalie conform documentului executoriu nr. 2- 794/11 din 30.05.2011 a dispus încasarea de pe contul Ludmilei Gorincioi, deschis în BC „Moldindconbank” filiala Ungheni, datoria în sumă de 68637,30 lei, iar la data de 09.04.2012 s-a încasat de pe contul Ludmilei Gorincioi deschis în BC „Banca Socială” filiala Ungheni suma de 7653 lei cu titlu de cheltuieli de executare şi la data de 10.04.2012 la fel, de pe contul BC „Banca Socială” filiala Ungheni, s-au încasat cheltuielile de executare în sumă de 2112 lei, în total fiind încasată suma de 78402,30 lei.
Menționează reclamanta că în urma rejudecării cauzei, de către judecătoria Ungheni la data de 17.05.2012, a fost emisă încheiere privind încetarea procesului la acţiunea ÎM OMF „Microinvest” SRL către Gorincioi Ludmila privind încasarea datoriei, în legătură cu faptul că a fost executată hotărârea primei instanţe din 30.05.2011, care ulterior a fost casată prin decizia din 08.12.2011 a Curţii de Apel Bălţi. La data de 17.05.2012 procesul a fost încetat. A solicitat reclamanta întoarcerea executării hotărîrii judecătoreşti și încasarea de la ÎM OMF „Microinvest” SRL în beneficiul său a sumei de 78402,30 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea din 13 iunie 2013 a judecătoriei Ungheni s-a respins acţiunea înaintată de Gorincioi Ludmila.
Prin decizia din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Bălţi apelul declarat de Gorincioi Ludmila a fost admis, casată integral hotărârea din 13 iunie 2013 a judecătoriei Ungheni şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea înaintată a fost admisă parţial cu dispunerea întoarcerii executării hotărârii din 30.05.2011 a judecătoriei Ungheni şi încasarea din contul ÎM OMF „Microinvest” SRL în beneficiul Ludmilei Gorincioi a sumei de 68637,30 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. La data de 04 iulie 2014 ÎM OMF „Microinvest” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea integrală a deciziei recurate cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului recurentul a invocat că, concluzia instanţei de apel este neîntemeiată şi pasibilă casării, deoarece nu corespunde tuturor normelor de drept şi nu răspunde în mod sigur şi expres la toate obiecţiile formulate de către recurent în procesul examinării cererii de apel.
Mai indică recurentul că instanţa de apel în motivarea s-a face referire la faptul achitării duble de către debitoarea Gorincioi Ludmila a datoriei faţă de ÎM OMF „Microinvest” anexînd chitanţele din perioada 2008 - 2009, însă aceste ordine de plata sunt ratele achitate conform contractului, inclusiv în perioada cînd Gorincioi Ludmila îşi onora obligaţiile contractuale. Ulterior, intimata a încetat de a mai achita conform graficului, motiv pentru care a şi intrat în restanţă. La fel susţine că conform deciziei Curţii de Apel Bălti nr.2a-l 535/11 din 08.12.2011 apelul a fost admis şi s-a dispus casarea hotăririi judecătoriei Ungheni nr. 2-794/11 din 30.05.2011 la cererea de chemare în judecată înaintată de către ÎM OMF „Micronvest” către Ludmila Gorincioi, Fiodor Pîntea şi Buca Mihail privind încasarea datoriei, cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.
Astfel instanţa de fond nu a rejudecat cauza, aşa după cum prevede decizia Curţii de Apel Bălti, însă a emis o încheiere privind încetarea procesului la cererea recurentului, pe motivul achitării integrale a datoriei. De asemenea susţine recurentul că intimata Gorincioi Ludmila cunoscind despre încasarea de către executorul judecătoresc Vitalie Guţu prin ordinul incaso nr. 12 din 30.03.2012 a sumei de 68637,30 lei din contul bancar deschis în BC „Victoriabank” SA pe numele lui Gorincioi Ludmila, nu a contestat acţiunile executorului judecătoresc Gutu Vitalie în conformitate cu art.161-163 Cod de executare, din contra aceasta la data de 11.05.2012 a achitat benevol restul sumei de 30481 lei, ceea ce se prezumă că debitorul - Gorincioi Ludmila a fost de acord să execute documentul executoriu, adică a acceptat suma solicitată de către creditorul urmăritor.
Recurentul consideră că Curtea de Apel Bălţi în decizia recurată, eronat a aplicat prevederile art.157 alin. (1) Cod de executare, deoarece prin încheierea din 17 mai 2012 a judecătorie Ungheni procesul la cererea ÎM OMF „Microinvest” a fost încetat, totodată instanţa de judecată în conformitate cu art.212 alin. (4) CPC, i-a explicat reclamantului efectele admiterii renunţului la acţiune şi încetarea procesului stipulate 2 în art.266 alin. (2) CPC şi anume că nu se admite o nouă adresare în judecată între aceleaşi părţi la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri. Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie va admite recursul depus de ÎM OMF “Microinvest” și va casa decizia din data de 27.05.2014 a Curții de Apel Bălți cu menținerea hotărîrii primei instanțe din următoarele considerentele.
În conformitate cu art.445, alin.(1), lit.f) CPC, instanța după ce judecă recursul este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Conform materialelor dosarului, în baza contractului de împrumut din 30.09.2008 Ludmila Gorincioi a primit de la ”Microinvest”SRL suma de 70000 lei pe un termen de 24 luni. Acest fapt este indicat în încheierea din data de 17.05.2012 a judecătoriei Ungheni și instanța de recurs va aprecia această probă prin prisma art.123 CPC.(f.d.18). Mai mult că, încheierea contractului de împrumut nu a fost contestată de nici una dintre părți. S-a mai stabilit conform materialelor dosarului că în termenul stabilit în contract, Ludmila Gorincioi nu a achitat suma împrumutului, iar ”Microinvest”SRL a adresat în judecătoria Ungheni o cerere privind încasarea datoriei.
Prin hotărârea din 30 mai 2011 a judecătoriei Ungheni s-a încasat de la Gorincioi Ludmila în beneficiul ”Microinvest„ SRL datoria în sumă de 63 645,53 lei, dobânda aferentă în mărime de 2903,36 lei şi taxa de stat în sumă de 2088,41 lei, în total 68637.30 lei(f.d.6), hotărîre care a fost anulată prin decizia din data de 08.12.2011a Curții de Apel Bălți(f.d.7-8) fiind transmisă cauza la rejudecare. De asemenea s-a stabilit conform materialelor dosarului că prin încheierea din data de 17 mai 2012 procesul civil a fost încetat din motivul că Ludmila Gorincioi a achitat integral datoria faţă de ”Microinvest„ SRL. La 29.08.2012 Ludmila Gorincioi se adresează cu o cerere în instanţă despre întoarcerea executării hotărîrii judecătoreşti din motivul că la 30.03.2012 executorul judecătoresc a încasat de pe contul ei suma de 78402, 30 lei în contul ”Microinvest„ SRL.
Gorincioi L. motivează în cererea sa că prin decizia Curții de Apel Bălți din 08.12.11 a fost anulată hotărîrea judecătoriei Ungheni din 30.05.2011 despre încasarea de la ea a datoriei de 68637 lei 30 bani în beneficiul ”Microinvest„ SRL şi prin încheierea de la 17.05.2012 procesul a fost încetat. Aici, instanța de recurs reține faptul că, hotărîrea din 30.05.2011 a judecătoriei Ungheni a fost anulată din motiv că nu au fost atraşi în proces fidejusorii, copîrîţii Pîntea Fiodor şi Buca Mihai, iar prin încheierea din 17.05.2012 procedura a fost încetată din motivul că reprezentantul reclamantului ”Microinvest„ SRL a înaintat o cerere prin care solicită încetarea procesului, din motivul că L. Gorincioi a achitat datoria integral.
Astfel, Colegiul reține corectitudinea soluției primei instanțe în care se indică despre neaplicabilitatea prevederilor art.art.157-158 Cod de executare din următoarele considerente. Conform materialelor dosarului achitarea integrală a datoriei a avut loc pe parcursul reexaminării cauzei în prima instanță, ceea ce a motivat ”Microinvest„ SRL să renunțe la acțiune. Mai mult că, Gorinciioi L. a recunoscut existența datoriei 3 și nu a contestat cu apel hotărîrea privind încasarea sumei, aceasta fiind contestată doar de ”Microinvest„ SRL. Totodată, Colegiul reține că, prima instanța corect a apreciat că, Gorincioi L. nu a prezentat nici o probă care ar confirma achitarea datoriei și că, reținerile efectuate de executorul judecătoresc ar constitui o dublă achitare.
Ori, Gorincioi L. invocă careva chitanțe ce datează din anul 2008, 2009, care Colegiul reiterează că, corect nu au fost reținute de prima instanța, acestea constituit achitarea ratelor, dar nu restituirea datoriei. Din cele menționate supra, Colegiul reține că, instanța de apel eronat a aplicat prevederile art.art.157,158 Cod de executare, ori achitarea benevolă a datoriei s-a produ în cadrul reexaminării cauzei, iar careva acte care ar confirma faptul că, Gorincioi L. a achitat anterior datoria, iar reținerile efectuate de executorul judecătoresc ar constitui o reținere dublă a sumei, nu au fost prezentate.
Mai mult ca atît că, Gorincioi L. după reținerile efectuate de executorul judecătoresc la data de 11.05.2012 a achitat benevol restul datoriei de 30481 lei, ceea ce prezumă că, aceasta a acceptat și recunoscut suma solicitată de creditor și a achitat-o, iar cererea de încetare a procesului a parvenit de la SRL „Microinvest” anume după ce a fost achitată integral datoria de către Gorincioi L. în baza titlului executoriu şi nu anterior eliberării acestuia. De asemenea aici, Colegiul reține că, Gorincioi L. nu a contestat actele executorului judecătoresc privind efectuarea reținerilor conform prevederilor legale, astfel acceptînd acțiunile acestuia și legalitatea lor. Astfel, Colegiul reiterează că, Curtea de Apel Bălți a adoptat decizia recurată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi urmează a fi casată.
Totodată, hotărârea instanţei de fond este legală, fiind adoptată cu aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.f) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de ÎM OMF “Microinvest”SRL. Se casează decizia din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Bălţi și se menține hotărîrea din data de 13.06.2013 a judecătoriei Ungheni adoptate în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Gorincioi Ludmila împotriva ÎM OMF „Microinvest” SRL privind întoarcerea executării. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Svetlana Novac Judecători Tatiana Vieru Ion Corolevschi Iurie Bejenaru Oleg Sternioală 4