- Dosarul nr.
- 2rh-324/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 octombrie 2014
- Părțile
- Ursachi Silvia vs ÎM Eurosped-MD SRL
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-324/14 — Încasarea restanţei la salariu şi a indemnizaţiei de concediu şi repararea prejudiciului moral
prima instanţă: V. Lupu dosarul nr. 2rh-324/14 instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, V. Ciornea instanţa de recurs: S. Novac, Iu. Sîrcu, G. Stratulat, T. Chişca-Doneva, I. Corolevschi ÎNCHEIERE 08 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Oleg Sternioală Iurie Bejenaru, Ion Corolevschi examinând cererea de revizuire depusă de către Silvia Ursachi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Silviei Ursachi împotriva Întreprinderii mixte „Eurosped-MD” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea restanţei la salariu şi a indemnizaţiei de concediu şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 27 ianuarie 2010, prin care a fost admis recursul declarat de către Întreprinderea mixtă „Eurosped-MD” societate cu răspundere limitată, casată decizia Curţii de Apel Bălţi din 07 iulie 2009 şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ungheni din 25 februarie 2009, c o n s t a t ă: La 29 iulie 2008, Silvia Ursachi a depus o cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „Eurosped-MD” SRL cu privire la încasarea restanţei la salariu şi a indemnizaţiei de concediu şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că în perioada 04 septembrie 2006-28 mai 2008, s-a aflat în relaţii de muncă cu ÎM „Eurosped-MD” SRL, fiind angajată în calitate de specialist în domeniul vămuirii, cu salariul lunar de 2649 lei. Menţionează că la 28 mai 2008, ea s-a eliberat din funcţie din propria iniţiativă, însă la momentul eliberării din funcţie, angajatorul era obligat să-i achite restanţa la salariu şi indemnizaţia de concediu pentru anii 2007-2008. Susţine că restanţa la salariu constituie 5069,38 lei, iar indemnizaţia de concediu constituie 5317 lei. Afirmă că deşi, ea s-a adresat cu o cerere prealabilă la administraţia ÎM „Eurosped-MD” SRL pentru a primi plăţile cuvenite, pînă în prezent nu a primit nici un răspuns.
Prin urmare, solicită încasarea de la pârâtă a restanţei la salariu în sumă de 5069,38 lei, a indemnizaţiei de concediu în sumă de 5317 lei şi a sumei de 15000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral. Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 25 februarie 2009 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 07 iulie 2009 a fost admis apelul declarat de către Silvia Ursachi, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă şi a fost încasat de la ÎM „Eurosped-MD” SRL în beneficiul Silviei Ursachi restanţa la salariu în sumă de 5317 lei şi suma de 15000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 ianuarie 2010 a fost admis recursul declarat de către ÎM „Eurosped-MD” SRL, casată decizia instanţei de apel şi menţinută hotărârea primei instanţe.
La 14 august 2014, Silvia Ursachi a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de recurs şi dispunerea rejudecării recursului. Revizuienta Silvia Ursachi, în motivarea cererii de revizuire, a indicat drept temei al declarării revizuirii art. 449 lit. d) CPC. Menţionează că intimata a falsificat probele în acest proces şi, anume, a prezentat extrasul ordinelor nr. 32 şi nr. 33 din 05 decembrie 2007 cu privire la suspendarea temporară a contractelor individuale de muncă ale angajaţilor întreprinderii şi achitarea acestora a unui salariu în mărime de 75%, care erau false, iar la 27 ianuarie 2010, aceste au stat la baza emiterii deciziei instanţei de recurs.
Susţine că prin sentinţa Judecătoriei Ungheni din 23 august 2013, menţinută prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 29 ianuarie 2014, prin care administratorul ÎM „Eurosped-MD” SRL a fost declarat vinovat în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. art. 310 alin. (1), 335 alin. (1) şi 361 alin. (1) din Codul penal, însă conform art. 60 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, intimata a fost eliberată de răspunderea penală, deoarece a expirat termenul de atragere a răspundere penală, a fost dovedit faptul că ordinele menţionate sunt false. În conformitate cu art. 452 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. Articolul 452 alin. (3) Codul de procedură civilă, care prevede comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată, nu a fost modificat. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.
Coroborând prevederile art. 452 alin. (1) CPC cu art. 444 CPC, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii diferite privitor la citarea şi participarea părţilor în instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 451 alin. (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă. Din dispoziţiile legale sus-arătate urmează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare, prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale.
De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Astfel, temeiurile declarării revizuirii sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. Revizuenta Silvia Ursachi, depunând cererea de revizuire, a invocat temeiul prevăzut de art. 449 lit. d) CPC, anexând în acest sens decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2014 şi decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 14 mai 2014. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că conform Legii pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 155 din 05 iulie 2012 (în vigoare de la 30 noiembrie 2012), temeiul prevăzut de art. 449 lit. d) CPC a fost abrogat.
Prin urmare, admiterea cererii de revizuire în asemenea circumstanţe ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză.
Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că temeiul invocat în cererea de revizuire a fost abrogat prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 155 din 05 iulie 2012, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Silvia Ursachi împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 27 ianuarie 2010 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Silviei Ursachi împotriva Întreprinderii mixte „Eurosped-MD” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea restanţei la salariu şi a indemnizaţiei de concediu şi repararea prejudiciului moral. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Svetlana Novac judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală Iurie Bejenaru Ion Corolevschi