3ra-1162/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-1162/14 prima instanţă: R. Ţurcanu instanţa de apel: S. Caitaz, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 02 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Bejenaru, Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată “IGP-TEST”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată “IGP-TEST” către Biroul Vamal Chişinău privind declararea ilegalităţii Deciziei autorităţii vamale referitoare la majorarea valorii în vamă a mărfii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată “IGP-TEST”şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 26 februarie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La data de 20 aprilie 2013, SC „IGP-TEST” SRL s-a adresat în instanţa de judecată, cu cerere de chemare în judecată împotriva Biroul Vamal Chişinău, privind declararea ilegalităţii Deciziei autorităţii vamale referitoare la majorarea în vamă a mărfii. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, este o companie care desfăşoară operaţiuni de import-export, şi numai pe parcursul anului 2010-2011 reclamantul a importat în ţară mai multe loturi de marfă - materiale tricotate - ţesătură din bumbac vopsită.

La 12 martie 2012 reclamantul a depus la Biroul vamal Chişinău declaraţia vamală nr. 302914623 pentru vămuirea unui lot de marfa ce consta din materiale tricotate-ţesătură din bumbac vopsită, iar la declaraţia vamală reclamantul a anexat următoarele documente: contractul de vânzare-cumpărare cu partenerul străin, scrisoarea de trăsură internaţională, certificatul de origine a mărfii, factura comercială (invoice), calculaţia cheltuielilor de transport, paşaportul tehnic al mijlocului de transport, carnetul TIR, permisul conducătorului internaţional de vehicul, declaraţia vamală a ţării de export, paking list.

Totodată reclamantul a mai precizat că, a completat tipizata DVV-1 şi a anunţat valoarea mărfurilor în vamă, conform metodei 1 “Metoda de evaluare în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit”, aşa după cum prevede Hotărîrea Guvernului nr. 600 din 14 mai2002 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, respectiv, reclamantul a declarat valoarea mărfurilor conform preţului tranzacţiei, indicat în factura comercială (invoice) - 23 084, 54 dolari SUA (273 879, 6 lei), plus cheltuielile de transport şi alte cheltuieli legate de livrarea mărfii, în total valoarea declarată de reclamantul a constituit 25 684, 54 dolari SUA (304 726,52 lei).

A mai indicat reclamantul că, la data prezentării de către reclamant pentru validare a declaraţiei vamale în detaliu, Biroul vamal Chişinău a refuzat acceptarea acesteia şi vămuirea mărfii conform documentelor prezentate şi valorii declarate de reclamant. Precizează reclamantul că, la 12 martie 2012 organul vamal a solicitat să i se prezinte suplimentar următoarele acte: acordurile adiţionale la contractul de vânzare- cumpărare cu partenerul extern, corespondenţa comercială, factura pro - forma, declaraţia vamală a ţării de expediere autentificată de organul vamal al ţării de expediţie, certificatul de calitate comenzile de livrare, cataloagele, specificările, ofertele de preţ ale firmei producătoare.

Concomitent, organul vamal a stabilit că actele solicitate să-i fie prezentate până la 15 martie 2012, dat fiind că reclamantul nu dispunea de acorduri adiţionale la contractul de vânzare - cumpărare, corespondenţă comercială, comenzi de livrare, cataloage, specificări, oferte de preţ ale firmei producătoare. acestea nu au fost prezentate. Astfel precizează reclamantul că, nu există acorduri adiţionale, corespondenţă comercială, oferte de preţ, comenzi de livrare între reclamantul şi partenerul lui străin, toate contactele de afaceri şi comenzile se fac pe loc în Turcia, iar reclamantul nici nu poate să fie în posesia unor cataloage, specificări de la producătorul din Turcia.

De asemenea consideră reclamantul că, nici nu era cazul să fie prezentată o factura pro-forma, odată ce a fost prezentată organului vamal factura comercială (invoice), autenticitatea informaţiei din care nu a fost pusă la îndoială de către organul vamal, iar în partea ce ţine de obligaţia de a prezenta declaraţia de export autentificată de organul vamal, a menţionat că, această cerinţă este absurdă, ilicită şi imposibil a fi realizată în 3 zile (de la 12.03.2012 pînă la 15.03.2012). Totodată reclamantul a mai precizat că, la 15 martie 2012 organul vamal a decis că nu poate aplica metoda 1 de determinare a valorii în vamă şi că, consecutiv a aplicat metoda 2 de determinare a valorii în vamă şi a solicitat prezentarea tipizatei DVV-2, prin Fişa - Act din 15 martie 2012 organul vamal a solicitat să-i fie prezentată până la 16 martie 2012 informaţia cu privire la importul de mărfuri identice şi similară cu cea de evaluat.

La data de 16 martie 2012 organul vamal a decis aplicarea metodei a 6-a de determinare a valorii în vamă rectificând valoarea în vamă în baza art. 17 „Metoda de rezervă" din Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20.11.97 şi a stabilit valoarea în vamă la suma de 582 036 lei (sumă ce include: valoarea mărfii determinată de organul vamal la poziţia de marfa 1 - 263416,21 lei; la poziţia de marfa 2 - 15967,37 lei; la poziţia de marfa 3 - 271806,2 lei şi cheltuielile de transport în sumă de 30846,92 lei).

Astfel, în rezultat, indică reclamantul că valoarea în vamă a mărfii a fost majorată neîntemeiat şi ilicit de organul vamal de la suma de 304 726,52 lei la suma de 582 036 lei, valoarea majorată a drepturilor de import/export constituind suma de 112 883 lei, iar la data de 27.03.2012 reclamantul s-a adresat cu o cerere prealabilă către organul vamal prin care a solicitat revocarea acţiunilor administrative ilicite şi restituirea sumei drepturilor de import/export plătite în plus. La 4 aprilie 2012 Biroul Vamal Chişinău a respins cererea prealabilă ca fiind nefondată. SC „IGP-TEST” SRL consideră că organul vamal a folosit un pretext ilegal şi formal prin solicitarea de a prezenta acte pe care reclamantul nu putea realmente să le prezinte în termenul stabilit, astfel încât să poată opera majorarea artificială a valorii în vamă a mărfii declarate.

Consideră reclamantul că, este ilegală şi neîntemeiată cerinţa de a prezenta în termen de 3 zile declaraţia de export autentificată de organul vamal, declaraţia de export este un document vamal ce atestă Relaţiile administrative între exportator şi organul vamal al ţării de export şi aceste documente sunt de strictă evidenţă şi sunt necesare în ţara de origine şi nicidecum nu pot fi eliberate în original către reclamantul, pentru a fi prezentate organului vamal din Republica Moldova. Mai mult de atît, organul vamal din Turcia nu este agent notarial şi nu autentifică documente, iar Biroul Vamal Chişinău urma să examineze şi să accepte copia declaraţiei vamale a ţării de export prezentată de reclamant la 12.03.2012, iar în cazul în care avea dubii cu privire la autenticitatea informaţiei prezentate, avea posibilitate să facă uz de instrumentele sale de schimb de informaţii (SECI/RILO) şi să interpeleze organul vamal din Turcia cu referire la acest caz.

La fel reclamantul a mai precizat că, organul vamal a cerut neîntemeiat informaţii cu privire la importul de mărfuri identice şi similare pentru confirmarea valorii în vamă, or astfel de informaţii se aflau în posesia organului Vamal şi nu la reclamant. Reclamantul a solicitat instanţei judecătoreşti, declararea ilegalităţii deciziei autorităţii vamale referitoare la majorarea valorii în vamă a mărfii declarate de reclamant în baza DV 302914623, obligarea pîrîtului să restituire reclamantului suma drepturilor de import export în cuantum de 112 883 lei, achitată în plus.

Pe parcursul examinării litigiu reclamantul a depus o cerere de concretizare a pretenţiilor în baza căreia a solicitat anularea actului de inspecţie întocmit de pîrît la data de 12 martie 2013 în care s-a decis rectificarea valorii în vamă a mărfurilor declarate de către reclamant în baza DV nr.3029I4623 din 12.03.2012, obligarea pîrîtului să restituie reclamantului suma drepturilor de import, export în cuantum de 112883, achitată în plus, încasarea de la pârît a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 26 februarie 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de SC „IGP-TEST” SRL către Biroul Vamal Chişinău privind declararea ilegalităţii Deciziei autorităţii vamale referitoare la majorarea în vamă a mărfii, a fost respinsă ca fiind nefondată.

Nefiind de acord cu hotărârea respectivă, SC „IGP-TEST” SRL a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 26 februarie 2014, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 26 februarie 2014, cu pronunţarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2014, apelul declarat de SC „IGP-TEST” SRL a fost respins şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 26 februarie 2014. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Societatea cu Răspundere Limitată “IGP-TEST” a declarat recurs. În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată.

În special, invocă recurentul, că instanţa de apel la emiterea deciziei sus menţionate, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat eronat legea civilă care guvernează raporturile juridice între părţile litigiului. În opinia recurentului, instanţa de apel, nu a ţinut cont de faptul că organul vamal a folosit un pretext ilegal şi formal prin solicitarea de a prezenta acte pe care nu putea realmente să le prezinte în termenul stabilit, astfel încît să poată opera majorarea artificială a valorii în vamă a mărfii declarate. Concomitent susţine recurentul că organul vamal a cerut neîntemeiat informaţii cu privire la importul de mărfuri identice şi similare pentru confirmarea valorii în vamă, or astfel de informaţii se aflau la organul vamal şi nu la recurent.

Indică recurentul, că organul vamal nu i-a comunicat de ce nu a acceptat valoarea în vamă declarată, conform metodei nr. 1 de determinare a valorii în vamă. Suplimentar mai menţionează recurentul că acţiunile SRL „IGP-TEST” au fost conforme legislaţiei în vigoare şi anume art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20 noiembrie 97 care prevede că valoarea în vamă a mărfii anunţată de declarant şi datele suplimentare referitoare la ea trebuie să fie veridice şi confirmate prin acte, în cazul în care este necesar de a confirma valoarea în vamă a mărfii anunţată, declarantul, la cererea autorităţii vamale, este obligat să prezinte datele respective. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele ierarhic inferioare apreciind corect normele de drept material.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt declarative şi irelevante, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor pronunţate anterior. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurenţilor cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurenţilor, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţele judecătoreşti s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „IGP- TEST” SRL ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată “IGP-TEST”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Iurie Bejenaru Dumitru Mardari